Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Sibiu: Primul muzeu de chitare din România va fi inaugurat în acest an la Talmaciu


Viorel Cordos, un colectionar a 300 de chitare produse in tari din Europa, Asia si Africa, a anuntat marti, intr-o conferinta de presa, ca va inaugura pana la sfarsitul acestui an primul muzeu al chitarelor din Romania, in cladirea unei foste scoli din orasul Talmaciu, in judetul Sibiu.
Colectionarul sibian a inaugurat marti, pe strada 9 Mai din Sibiu, prima sa expozitie permanenta, unde sunt expuse 100 de chitare. Chiar la inaugurare, Viorel Cordos a primit cadou o chitara cu autograful lui Mircea Vintila.
"Ideea mi-a venit de cand eram mic, crescand am tot adunat, am tot adunat. In urma cu doi ani, la Muzeul Brukenthal, am expus acolo doar o parte, 40 de chitare. Dupa un timp, am expus in holul Primariei, dupa care am fost invitat in Palatul de vara de la Avrig. Am primit o fosta scoala, in care sa le pot pune in valoare. (...) La Talmaciu voi face un muzeu al chitarelor anul acesta", a spus Viorel Cordos, care a precizat ca in Romania nu mai exista un astfel de muzeu, fiind destul de putin si in intreaga lume.
Acesta colectioneaza chitare de aproape patru decenii. Prima chitara a primit-o de la tatal sau, fost comandat de vas. Astfel, din clasa a sasea a inceput sa cante la pian si acordeon, iar inainte sa plece in armata pentru stagiul obligatoriu, a ales sa cante doar la chitara. A facut parte si din cateva trupe rock, iar cele mai frumoase amintiri le are din urma cu mai bine de 30 de ani, cand avea spectacole pe litoral formatia Obuz 78.
Colectionarul sibian nu doreste sa vanda niciuna din piesele colectiei sale, marturisind ca o chitara este asemenea unei femei, fiind dragostea vietii lui. "Nu vand nicio chitara, pentru mine toate sunt la fel. Aici sunt aproape 100 de chitare, plus 30 de instrumente. Am doua mandoline de la 1870 (...). Mai am 200 de chitare acasa. (...) Sunt divortat de doua ori, marea dragoste este chitara, care e ca o femeie", a mai declarat Viorel Cordos.
Cele o suta de chitare din expozitia Viorel Cordos vor putea fi admirate incepand de miercuri la Sibiu.
AGERPRES / (A - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Fratila) /Foto pe flux/

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page