Poezii de Irina Lucia Mihalca

Amprentele noastre
 
 O inima plange in cuvinte,
 o amara constatare sau un dulce avertisment
 ametitor ca si un lucru amanat  de teama riscului
 de a te risipi, din prea multa placere.
 Ai grija de visele tale
 si nu uita de frumusetea noptii!
 
 Pe unde treci iti lasi amprenta,  
 un timp trait impreuna, perle sub valuri,
 un semn, nufarul deschis in palme,
 un talisman ascuns in suflet,
 o hoya alba care-mi vorbeste in locul tau,
 roua de pe flori insirata pe lantul de la gat
 si dulcele emotiei rodiului  inflorit.
 O lume de poveste risipita in ochi cu mare daruire!
 Ce mult conteaza sa ramai cu un semn,
 vibratia dispare abia atunci cand se vindeca
 locul marcat de emotie!  
 
 Chiar daca nu esti aici, poti schimba ceva in bine,
 cu siguranta vei purta si un nume,
 ca un copac in anotimp de toamna,  
 multe frunze, multe crengi,  
 fara un nume,
 fara o destinatie, fara cuvinte,
 doar trunchiul ramane bine infipt in pamant.
 Ii dai un nume trunchiului si-astepti iar primavara...
 Chiar daca peste toate vine toamna,
 vantul va scoate la lumina urmele noastre!  
 
 Doar trecerea timpului si noi,
 noi fara varsta, sarutul cerului si-al pamantului...
 Dragostea mea pentru tine nu se va stinge,
 inconjurata de-aceasta stralucitoare lumina.
 Daca intinzi mana ma vei atinge,  
 dupa lumina ta te voi gasi!  
 Rezonezi in mine, in sufletul meu,  
 in pasii mei, in trecut, prezent si viitor!  
 Sunt aici, iti ating sufletul,  
 iti sarut inima inainte de a ma topi toata in tine,
 mii de voaluri se desprind,
 unul cate unul, in timp ce totul se ridica.

 Exista sase rauri care separa
 taramul lui Hades de lumea viilor,
 daca ne trezim, suntem vii,
 daca ne cautam, mereu, suntem vii,
 iar cand ne pierdem tot vii suntem,
 firul care ne leaga este subtire,
 visul care ne uneste este straveziu.
 Exista franturi de vis
 si existam noi, cei care incercam
 sa unim piesele de puzzle,
 exista o singura lacrima si aceea este
 Hinc illae lacrimae...

 Nu stii cat sange, cate lacrimi, cat pustiu
 si cata suferinta insotesc o calatorie.
 Sa urci sau sa cobori dupa ce ai urcat,
 este, oare, aspra enigma a vietii?  


Poezii
 Irina Lucia Mihalca