Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Magia Fulgilor de Zapada



Cu parere de rau el privea pe fereastra in fiecare zi cu speranta ca va incepe sa ninga cu fulgi mari si albi. Isi amintea cu drag cum mergea pe strazile copilariei sale din Brasov in timp ce ningea abundent pana acolo incat nu mai distingea nimic in jurul sau. Covorul gros de omat se ingrosa necontenit si ii ingreuia pasii pe masura ce inainta plin de curaj prin viforul care nu mai contenea. Deseori ii venea sa se tavaleasca prin zapada si sa se lase acoperit complet de albul imaculat al fulgilor care tot veneau din cer fara sa se mai opreasca. Alteori se bucura nespus pe masura ce inalta oameni de zapada si rostogolea bulgari ce deveneau tot mai mari folositi ulterior in acest scop.
Nu putea sa uite cum uneori vantul ii batea in fata cu o rasuflare geroasa, dar placuta, asemenea unui sarut venit din partea Craiesei Zapezii. Alteori fulgii de nea se transformau in bucati mari de beteala alba, ce parea ca nu se mai termina si al carei capat se afla undeva sus in cer. Totul era plin de farmec in astfel de zile si frigul nu il mai simtea.

Chipul Personificat al Zapezii

In alte ocazii isi imagina ca se plimba impreuna cu o fata frumoasa, care la fel ca el, simtea fascinatia albului zapezii si farmecul primordial al naturii aflate in plina regenerare launtrica. Uneori simtea cum ea se materializa langa el si cum o tinea strans de mana. Printre valurile nesfarsite de zapada care veneau din cer avea impresia ca ii vedea chipul, ii atingea bratul si ii simtea rasuflarea in timp ce ii vorbea.
Iar alteori se rotea asemenea unui dervis in mijlocul potopului imaculat si avea aceeasi viziune a acelei fete frumoase. Avea impresia ca se tineau in brate si nu se mai opreau din acel dans fara de sfarsit pana la deplina contopire cu intregul univers. Acestea erau clipele cele mai frumoase ale iernii cu o chemare pe care o auzea asemenea unor soapte de fiecare data cand privea de la fereastra catre muntii si dealurile albite de zapada din jurul Brasovului. Din pacate, el nu s-a intalnit niciodata cu acea fata frumoasa nici in timpul copilariei si nici mai tarziu, dar aceasta imagine a revarsarii necontenite a albului ceresc l-a urmarit mereu si inca ii mai revenea in minte de fiecare data cand privea zapada cum se asternea plina de gratie pe pamant.
Insa astazi el privea cum se asternea zapada pe drumurile si blocurile din Bucuresti, dar nu mai simtea aceeasi traire ca in trecut. Nu numai varsta, care era cu totul alta, dar si locurile erau altfel constituite. Ceea ce era frumos la Brasov, nu mai avea farmec in alta parte fiindca muntele lipsea. Nu putea zari decat cladiri inalte, cenusii si impersonale, iar cerul cu greu il putea distinge pentru a-i oferi un spatiu liber in care sa isi oglindeasca multimea nesfarsita de ganduri. Da, timpul trecuse, iar locurile erau altele, dar farmecul impresiilor pe care le culesese in acei ani de inceput inca il mai urmarea cu puterea unor trairi primordiale, ce nu puteau sa se stinga vreodata.

Strazi si Case din Orasul Natal

Iarasi revedea strazile si casele din orasul sau natal. De cate ori nu a trecut pe acelasi drum in timp ce mergea catre scoala? Sau alteori revedea ulitele din centrul vechi, de care involuntar se legase prin impresii profunde, ce refuzau sa se stearga din memoria sa. Iar cand se plimba printre casele albite de vreme, Dealul Tampa, strajuind ambele „flancuri” ale marelui oras, il fascina cu semetia unui varf de munte ce domina peste tot ce se afla in jur. Din orice parte il privea, perspectiva sa ramanea maiestuoasa si incarcata de misterul unei taine, ce nu a fost vreodata dezlegata pe deplin.
Langa el, Dealul Melcilor isi dezvaluia maretia franta de o fosta cariera de ciment, rezultatul fiind concretizat printr-o imensa „cavitate” ce marturisea despre agresiunea omului impotriva tezaurului naturii. De multe ori se oprea la buza de sus a dealului si privea catre haul ametitor ce se deschidea la doar cativa pasi in fata mea. Chiar si intr-o astfel de conditie mutilata de nenumaratele explozii ce ii agresase fiinta, acest deal – de fapt o magura muntoasa la fel ca Dealul Tampa – ii oferea inca prilejul de a contempla inaltimea sa abrupta si intinderea pana aproape de orizont a tarii Barsei.
Mai departe, la hotarul dinspre miazazi se distingeau muntii inalti si plini de zapada cea mai mare parte anului, ce semanau cu zidurile crenelate ale unei cetati medievale. Cat de mult indragea acea priveliste pe care o distingea pana departe, in zare, in timp ce se afla pe unul sau altul dintre cele doua dealuri in jurul carora s-a tesut in timp intinsa urbe a Brasovului! Si astfel, el a ramas mereu atasat de acele imagini sensibile, ce inca mai aveau putere sa ii redea bucuria acelor ani chiar si in acele clipe cand simtea mai mult decat oricand conditia sa de exilat in pustiul de beton si asfalt al capitalei.

Transfigurarea Prezentului

De aceea, nu putea sa priveasca cerul fara sa zareasca muntii. Chiar daca ei nu mai existau in prezenta conditie, mintea sa ii crea si astfel, ii distingea ca si cum niciodata nu ar fi parasit meleagurile sale natale. Cumva, printr-un joc al transfigurarii, avea deseori impresia ca mergea din nou pe strazile invechite de vreme ale copilariei. In astfel de imprejurari, nu mai distingea cerul plumburiu si noroiul nesfarsit din jur, ci doar imaginile senine ale muntelui ce ii odihneau privirea si ale cerului cristalin ca suprafata unei oglinzi perfect netede. Printre gazele de esapament ale orasului i se parea ca putea distinge aerul curat al padurilor de brazi ce invesmantau nenumaratele creste de munte, precum si intinsul ses al depresiunii intramontane din locul in care aparuse in aceasta lume.
Si atunci, avea senzatia ca de fapt nu plecase niciodata de pe acele meleaguri de care se mai simtea inca legat printr-o afectiune profunda mai presus decat conditionarile de o clipa ale realitatii ce il impresura cu adversitati nesfarsite. Destinul il purtase departe de locurile sale natale asa cum apele curg la vale, desi izvorasc din inima muntilor. Insa interiorul sau continua sa rezoneze la acele sunete si imagini ce si-au pus definitiv amprenta asupra inceputului vietii sale. Privind mai departe distingea zapada cum se asternea pe drumuri si case ascunzand detaliile ce ii provocau durere din lumea in care se afla. Observa cum straturi dense de nea se interpuneau intre el si realitate, iar undeva, tainic, distingea chipul fetei pe care o zarise deseori dansand in mijlocul zapezii ce venea necontenit din inaltul cerului. In fond nimic nu se schimbase in afara de timpul si de locul in care se afla, dar esenta ramasese mereu aceeasi, indiferent de vreme.

Octavian Lupu
Bucuresti
14.02.2014


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page