Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

CU ZOLTAN TERNER PRINTRE GÂNDURI, DILEME, INCERTITUDINI

Mihai BATOG-BUJENITA



Nu de mult, am avut bucuria de a vedea ca volumul „Gandiri si ras-gandiri” al scriitorului Zoltan Terner a fost premiat de prestigioasa Asociatie a Scriitorilor Israelieni de Limba Romana. In urma cu aproximativ o luna, citisem respectiva carte. Era o prima lectura care imi lasase in urma un noian de nelinisti si intrebari. Asa ca, firesc, am mai citit-o inca o data. Acum, dupa aceasta a doua lectura, nelinistile s-au transformat intr-o multitudine de dileme numai bune de analizat in acele momente pe care fiecare om ar trebui sa si le acorde lui insusi si sa-si priveasca cu sinceritate viata. Am simtit insa ca mai am nevoie de o lectura si am pornit din nou la drum chiar daca un observator din exterior ar privi cu oarecare lipsa de ingaduinta faptul ca imi trebuie trei lecturi ca sa inteleg o carte.
Nu am orgolii in aceasta privinta, prin urmare, consider ca am facut ceea ce trebuie si as recomanda tuturor cititorilor sa nu se grabeasca pe timpul lecturii. Aceasta carte poate fi citita desigur si in parc atunci cand am iesit ca sa privim la copiii care se joaca sau la porumbei, poate chiar si in tramvai ori in metrou spre locul de munca dar ma tem ca am ramane cu acea impresie ca atunci cand privim splendoarea unui apus stand pe marginea unui lac insa asta nu ne va da nici o informatie despre ceea ce se petrece sub oglinda lacului. Poate unii nici nu vor fi interesati de universul aflat dincolo de privirile lor, insa cred ar fi foarte pacat sa ai o carte inteleapta in mana si sa-i admiri doar copertile.
Si daca vorbesc despre o carte inteleapta este si pentru faptul ca toate eseurile cuprinse in ea sunt nu numai rodul gandirii si reflectiei asupra subiectului ci si efortul de regandire a acestuia de nenumarate ori (ras-gandirile) pentru a-i devoala toate subtilitatile sau ascunzisurile in care logica poate descoperi alte valente. Fie pozitive, fie negative. Exercitiile autorului pe marginea unor concepte aparent ferm consolidate in constiinta noastra scot la iveala, uneori cu un trist umor, falsitatea lor, sau mai bine spus versatilitatea acestora. Si, pentru a augmenta, pun, dupa autor desigur, in discutie problematica ratiunii, acel concept adus la statutul de zeitate exact printre sinistrele mormane de capete retezate in numele ei de ghilotinele Revolutiei Franceze. Intr-o epoca a luminilor, desigur! Oare prin ce labirint pervers al gandirii ratiunea, printre altele si libertatea de a te indoi, se transforma in dogma si in felul acesta devine o forma cumplita de teroare?
Nu am aflat daca Zoltan Terner stie, insa ne pune pe noi, cititorii, sa ne gandim la aceasta dilema. Si bine face pentru ca ne scoate din barlogul caldut al convenientelor si ne arata fata nu tocmai placuta a realitatii. (Tristul triumf al ratiunii). Pentru ca tot el ne spune si faptul ca preferam sa traim intr-o lume a aparentelor mai ales daca sunt confortabile si nici cuvintelor nu le mai acordam mare importanta desi ele sunt liantul de baza in relatiile interumane. Ignoram deci adevarata forta a cuvintelor fiindca ne place mai mult sporovaiala. Ne deosebim oare prea mult de vrabiile care stau pe gard!? As vrea sa spun, raspicat, ca da! Numai ca autorul ma indeamna cu mult tact sa ma mai gandesc. (Spectacolul aparentelor lumii si Cuvinte despre cuvinte)
As mai vrea sa spun si ca, asa cum am invatat la scoala, avem numai cinci simturi. Doar ca Zoltan Terner ma ispiteste sa-mi depasesc inhibitiile si dincolo de simturile apartinand corpului sa le iau in considerare si pe cele apartinand spiritului, sau, ca sa nu gresesc, acelui eu superior despre care vorbeste Carl Jung. Mdaa, auzim mai mereu ca un om sufera deoarece nu mai aude bine, dar niciodata despre o suferinta a omului care si-a pierdut simtul moral, sau al masurii, ori atat de neglijatul bun-simt. Avem oare medicamente pentru aceste cumplite boli ale fiintei noastre superioare… Nu vreau sa dau nici un raspuns, asa cum nu o face nici autorul care evita elegant sa devina moralist si ramane, consecvent, socratic punandu-ne intrebari intelepte pentru a ne ajuta sa dam raspunsurile cuvenite. (Despre infirmitatile omului).
Am citit cu o spaima nedisimulata si despre boala cea mai agresiva a contemporaneitatii presupus civilizata: infulecatul cu orice prilej, oricand, oriunde si sa aruncam ce nu mai putem inghiti, cu aroganta si dispret, pentru a arata celor din jur ca suntem ajunsi (capatuiti, bogati!?) iar apoi sa constatam ca suntem doar bolnavi. Cum as putea sa denumesc aceasta maladie fara sa supar pe cineva. Va las pe dumneavoastra dragi cititori sa incercati. Sper sa si reusiti! (A manca, mancare).  
Nu pot sa trec nici peste un minunat exercitiu de logica (Mirarea de a mai fi in viata) care, in numai douasprezece randuri, ne face o demonstratie a divinitatii fara de care nu am supravietui, date fiind miliardele de evenimente pe care le intersectam, toate letale, insa doar unul cu impact si acela numai la vremea lui.
Voi aminti, din pacate numai in treacat, si despre cel mai greu si derutant razboi. Acela cu tine insuti si care dureaza o viata (Razboi sau pace cu tine insuti) din care chiar citez: „Cine nu stie sa se indoiasca de sine, va avea o convietuire indoielnica cu el insusi”. Pare simplu, atat de simplu incat ne putem mira ca nu am spus noi aceasta fraza. Doar ca in marea lor simplitate aceste cuvinte au o profunzime la care merita sa gandim mult. Iar Zoltan Terner ne-ar putea ajuta cu restul spuselor din eseul sau. Si am putea sa-i si multumim, asa cum tot el ne spune ca este bine sa facem pentru tot ce primim deoarece totul este un dar care vine, in ultima instanta de la cineva aflat mai presus de noi (Multumesc).  
Pare foarte simplu sa scrii eseu. In fond, ce mare lucru? Iei un text, o idee, sau vreo spusa mai acatarii si incepi sa o intorci pe toate partile.  Da, dar pentru a face asa ceva fara sa devii penibil iti trebuie multa cultura, iar aceasta nu se formeaza citind glumite pe ecran ci prin munca de ani si ani, dar si cu un spirit de observatie ascutit, talent scriitoricesc si cel putin un dram de inspiratie. In rest, da! Devine simplu! Dar mai inainte ar fi bine sa citim aceasta carte. Am avea un nivel de referinta care poate ne-ar motiva sau poate ne-ar face sa renuntam. In ambele cazuri este bine!
Oricum, lectura acestui volum de exceptie mi-a adus in minte, prin nu stiu ce mistere ale memoriei, o intamplare din copilarie. Intr-un cui aflat sus pe tocul usii, statea atarnat de lantul sau un ceas de buzunar. Era de atat de multa vreme acolo incat nimeni nu-i mai dadea nici o atentie, mai ales ca nu mergea. Si totusi tata ne spusese ca acest ceas are o valoare a lui pe care ar fi bine sa o respectam chiar daca nu o intelegem. Si cum nu o intelegeam ignoram obiectul fara vreo remuscare. Intr-o zi insa ceasul a fost dus la ceasornicar. In oraselul nostru, ceasornicar era numai domnul Francu, asa-i spunea toata lumea. Nimeni nu-i spusese vreodata altfel decat: „domnu’ Francu” desi formula devenise cumva riscanta lumea de atunci fiind plina de tovarasi. Mai erau si alti oameni care se ocupau de reparat ceasuri, insa ceasornicar nu era considerat decat domnu’ Francu, o figura interesanta din toate punctele de vedere, inclusiv faptul ca purta lavaliera. Oricum, dupa cateva zile, tata ne-a aratat ceasul adus de la „reparatii”. Mi s-a taiat respiratia! Ceasul arata ca o bijuterie din casete regale, rotitele lui aurii se invarteau ca insufletite, rubinele care foloseau ca lagare ale lor raspandeau o misterioasa lumina rosie desi erau cat varful de ac, ba, mai mult, pe capacul interior era o inscriptie incizata cu litere cursive de o mare eleganta, intr-o limba pe care nu o cunosteam si, in general, cred ca intreaga atmosfera din casa se schimbase dupa ce acest ceas fusese reparat. Putin spus insa reparat! Ceasornicarul, al carui nume adevarat nu l-am stiut niciodata, investise in lucrare nu numai priceperea sa ci si un fel de spirit, harul sau, o anumita viata miraculoasa, dandu-i acelui obiect o noua existenta, stralucitoare, fascinanta. Nu mai stiu care a fost urmarea. Dupa vreo douazeci de ani ceasul a disparut si nici nu am intrebat ce s-a intamplat cu el pentru a nu destrama vraja acelui eveniment.
Acum descopar la Zoltan Terner aceeasi magie si chiar daca obiectul lucrului sau nu este ceasul ci cuvantul, rezultatul este acelasi. Aduce in lumina acele cuvinte sau concepte pe langa care trecem, in virtutea obisnuintei, indiferenti, si ne incanta cu stralucirea lor aproape hipnotica. In plus ne tenteaza pe noi cititorii sa calcam pe calea intelepciunii. Nu este usor dar eu unul cred ca merita si de aceea ii voi spune, din inima: Multumesc!    
 
Mihai BATOG-BUJENITA
Iasi, 12 februarie 2014

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page