Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Declaratie politica - apel moral al senatorului Sorin Iliesiu


c a t r e

Domnul Victor Ponta - Primul Ministru al Romaniei

Domnul Crin Antonescu - Presedintele Senatului

Domnul Valeriu Zgonea – Presedintele Camerei Deputatilor

Domnul Ionel Haiduc – Presedintele Academiei Romane



13 Februarie 2013

Excelentele voastre,

Va retrimit apelul de mai jos - publicat in 9 decembrie 2013 de Agentia Nationala de Presa -, in speranta ca va veti asuma cat mai curand posibil decizia morala si politica de cea mai mare insemnatate care se impune fata de un asemenea apel.

 

Daca ne uitam trecutul, suntem condamnati sa-l repetam - spunea filozoful american George Santayana.

Putem ierta crimele comuniste, dar, pentru ca acestea sa nu se mai repete niciodata, nu avem voie sa le uitam. In spiritul acestei responsabilitati este necesara o adevarata condamnare a totalitarismului comunist, care sa fie adoptata de reprezentantii poporului roman din Parlament. O asemenea actiune politica trebuie sa aiba ca fundament un raport elaborat de Academia Romana - cel mai inalt for stiintific si autoritate neangajata politic -, cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si al Centrului International de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului de la Sighet (care este, din punct de vedere stiintific, cel mai apreciat memorial de acest fel din lume).

Se cuvine ca Uniunea Social Liberala si Parlamentul Romaniei sa-si asume aceasta decizie politica de mare responsabilitate.

Asa cum am propus, condamnarea celor mai multe dintre crimele comuniste ar trebui sa fie exclusiv morala, in spiritul iertarii crestine si al reconcilierii nationale.

Viitorul raport trebuie sa porneasca de la premiza ca nu noi, romanii, am inventat regimul comunist. Nu noi l-am instaurat cu forta, in mod nelegitim. Nu noi l-am implementat astfel incat sa fie nu doar antidemocratic, ci si criminal. In schimb, noi am fost condamnati sa-l traim si sa-i induram faradelegile si crimele, in timp ce cautam solutii prin care sa ne salvam limba, cultura si tara, sa ne salvam de la desfiintare fiinta nationala. Aceasta salvare a fost meritul poporului roman, inclusiv al unora dintre liderii comunisti.

Romania are nevoie de o adevarata condamnare a totalitarismului comunist pentru ca, spre dezonoarea noastra, a tuturor, Romania a avut parte, in 2006, de o farsa a acestei condamnari.

            Condamnarea crimelor comunismului a reprezentat primul punct al „Proclamatiei pentru Romania” - propusa de subsemnatul in 2005 si publicata pe prima pagina in presa vremii. Citez acest prim punct: „Avand in vedere ca Romania a indurat cel mai cumplit regim comunist din Europa, ea fiind singura tara in care inlaturarea comunismului s-a facut cu varsare de sange, Romania trebuie sa fie prima tara in care sa aiba loc Procesul Comunismului. Propunem organizarea acestuia in cursul anilor 2005-2006 si condamnarea tuturor crimelor, ororilor si abuzurilor comise de regimul comunist; condamnarea celor mai multe dintre acestea ar trebui sa fie exclusiv morala, in spiritul iertarii crestine si al reconcilierii nationale”.

In 2005, raspunsul presedintelui Traian Basescu - la scurt timp dupa ce a castigat alegerile intrucat a promis „Dreptate si Adevar” - a fost ca nu poate condamna crimele comuniste intrucat nu exista nici dovezi si nici un raport al acestora, similar cu raportul pentru condamnarea Holocaustului, elaborat in 2004 de Comisia Wiesel (infiintata de fostul presedinte Ion Iliescu).

In consecinta, in octombrie 2005 - dupa luni de zile de asteptare ca noul presedinte sa infiinteze comisia care sa elaboreze raportul pe care-l invoca -, am redactat un scurt raport cu 18 capete de acuzare, sintetizand si completand materiale scrise anterior de expertii Memorialului de la Sighet, care erau consiliati stiintific de istorici cu competenta incontestabila: acad. Alexandru Zub, acad. serban Papacostea, Thomas Blanton (National Security Archives, George Washington University), Vladimir Bukovski (Cambridge), Stéphane Courtois (Centre National de Recherches Scientifiques, Paris), Dennis Deletant (London University), Helmut Müller-Enbergs (Oficiul Federal pentru Studierea Arhivelor STASI, Berlin). Ulterior, i-am solicitat presedintelui sa condamne crimele comuniste in baza acestui raport care fusese publicat integral intr-un ziar de impact national. Am insistat asupra faptului ca Memorialul de la Sighet este apreciat de Parlamentul Romaniei ca fiind „de interes national”, este considerat de Consiliul Europei intre primele trei locuri de pastrare a memoriei europene alaturi de Memorialul de la Auschwitz si Memorialul Pacii din Franta, iar expertii Seminarului international de la Weimar il apreciaza ca cel mai obiectiv memorial din fostele tari comuniste din punct de vedere  stiintific. Presedintele nu a raspuns nici de aceasta data.

In ianuarie 2006 am completat raportul cu alte trei capete de acuzare si l-am anexat unei noi scrisori deschise adresate presedintelui. A ignorat-o si pe aceasta. Pentru a-l obliga sa raspunda, am adunat pentru sustinerea apelului sute de semnaturi ale unor personalitati din toate domeniile, in frunte cu regretata Monica Lovinescu, precum si semnaturile a peste 40 de organizatii civice si sindicale reprezentand peste un milion de sindicalisti. In martie 2006, am inregistrat oficial la Presedintia Romaniei apelul si raportul. Dupa cateva saptamani in care presa a dezbatut relansarea apelului, presedintele a infiintat „Comisia prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste din Romania” avand ca scop elaborarea unui raport oficial. Intrucat subliniasem in toate scrisorile competenta de necontestat a consilierilor stiintifici ai Memorialului de la Sighet, m-am asteptat ca aceasta comisie sa fie prezidata de academicienii serban Papacostea si Alexandru Zub, care era atunci presedintele sectiei de stiinte Istorice a Academiei Romane. Suprinzator, presedintele Romaniei nu a apelat la membrii Academiei Romane, ci la profesorul Vladimir Tismaneanu. Acesta mi-a propus sa fiu unul dintre membrii comisiei pe care o coordona. Am acceptat, cu speranta ca voi include in raportul oficial atat capetele de acuzare din raportul propus de mine, cat si dezideratele Proclamatiei pentru Romania; finalmente, am reusit sa includ cele mai importante legi si masuri pentru decomunizarea Romaniei, propuse si redactate de mine.

In decembrie 2006, presedintele Basescu a condamnat comunismul formal si nu a propus membrilor parlamentului sa adopte raportul de condamnare, cu toate ca alianta politica pe care o patrona detinea majoritatea. In anii care au urmat, aceasta condamnare s-a dovedit a fi doar o cinica manipulare a unui „anticomunist de mucava”. Dupa ce un an de zile, in 2005, domnul presedinte a negat vehement crimele comuniste, in 2006 s-a decis sa le condamne, dar numai din calcule politicianiste: (1) sa se legitimeze ca viitor politician de dreapta, preschimbandu-si brusc convingerile socialiste in convingeri de dreapta (soarta resurselor financiare in Uniunea Europeana era decisa de dreapta europeana, adica de Partidul Popular European);  (2) sa-si comute partidul de la stanga la dreapta esichierului politic, din acelasi motiv;  (3) sa insele electoratul de dreapta astfel incat propriul partid, PDL (fost PD), sa castige atat alegerile parlamentare din 2008 cat si cele europarlamentare, si, mai ales, pentru ca domnia sa sa castige alegerile prezidentiale din 2009.  Trebuie precizat faptul ca Partidul Democrat al domnului Basescu a fost primit in Internationala Socialista ca membru cu drepturi depline in 1996; dupa noua ani de convingeri socialiste, Partidul Democrat s-a retras din familia socialistilor europeni pentru a adera la Partidul Popular European dupa ce domnul Basescu a declarat ca va condamna crimele comuniste.

Nu in ultimul rand, esecul condamnarii comunismului s-a datorat si faptului ca raportul in baza caruia s-a facut condamnarea a fost contestat de numeroase personalitati, istorici din mediul universitar si academic, fosti luptatori anticomunisti, fosti detinuti politici si fosti disidenti, dar si de Biserica Ortodoxa Romana - institutia cu cea mai mare credibilitate din Romania. Multi dintre contestatari au negat legitimitatea morala a domnului Vladimir Tismaneanu, presedintele comisiei care a elaborat „Raportul final” de condamnare, avand in vedere ca domnia sa a publicat in tinerete texte elogioase la adresa comunismului si a dictatorului Ceausescu; altii au acuzat faptul ca presedintele unei asemenea comisii nu poate fi chiar fiul unuia dintre cei trimisi in tara noastra, din Uniunea Sovietica, in anul 1948, pentru a instaura cu forta comunismul.

Excelentele voastre,

Liderii comunisti din Uniunea Sovietica si trimisii lor in Romania, au actionat pentru disparitia prin sovietizare a statului roman, a natiunii romane si a elitelor ei (culturale, bisericesti, financiare si taranesti), inlocuirea religiei crestine cu ateismul si distrugerea clasei taranesti care reprezenta circa 80% din populatie.

Teroarea comunista a fost instaurata in Romania prin cea mai infricosatoare politie politica (infiintata in tragicul an al sovietizarii Romaniei, 1948) si prin cel mai mare numar de victime raportat la numarul populatiei: intre 500.000 si 2.000.000 de victime, conform „Raportului Final” al comisiei prezidentiale, si aproape 5.000.000 conform concluziilor generalului-magistrat Dan Voinea care a instrumentat Dosarul crimelor comunismului.

            Poporul nostru a fost condamnat la cel mai criminal regim comunist din Europa postbelica. Un exemplu este asa-zisa reeducare, demarata in 1949, aplicata studentilor din penitenciare politice. Crearea omului nou a debutat in tara noastra prin reeducarea celui „vechi”. Istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, a descris aceasta forma de reeducare ca “una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra”; Alexandr Soljenitin, laureat al premiului Nobel, a considerat-o ca “cea mai teribila barbarie a lumii contemporane”. Reeducarea se facea prin decrestinare si dezumanizare, prin torturare continua de catre colegii de detentie. Sub tortura, reeducatii erau obligati sa se autodenunte si sa-i denunte pe cei apropiati, sa se dezica de tot ce aveau mai sfant, sa spuna lucruri triviale despre proprii parinti, despre Fiul lui Dumnezeu si despre Fecioara Maria, sa batjocoreasca Sfintele Taine. „Unii erau botezati in fiecare dimineata: scufundati cu capul in hardaul cu urina si materii fecale, in timp ce ceilalti in jur psalmodiau formula botezului”[1]. De Craciun, reeducatii erau obligati sa se inchine in genunchi in fata unui coleg asezat pe tineta, silit sa simbolizeze blasfemic Nasterea lui Isus. De Sfintele Pasti, studentii la teologie erau obligati sa-si „impartaseasca” colegii cu excremente; cei care refuzau, erau torturati pana acceptau. Reeducatorii ii obligau pe reeducati sa participe la ritualuri satanice antireligioase. Finalmente, reeducatii trebuiau sa devina reeducatorii altora, adica tortionari. Cei care refuzau, erau supusi unei noi reeducari.

      Contestatul „Raport Final”, cu toate ca are peste 800 de pagini, a omis sa prezinte profanarea credintei crestine, profanare impusa de trimisii sovietici in cadrul reeducarii ateiste.

Anexez raportul neoficial redactat de subsemnatul in 2005, publicat integral in presa vremii.

 

Cu increderea ca vom merita pentru ca nu vom uita – asa cum spera Nicolae Iorga.

Sorin Iliesiu – senator PNL de Sibiu, autor al apelurilor pentru condamnarea nationala si internationala* a comunismului, autor al raportului neoficial pentru condamnarea regimului politic comunist ca nelegitim si criminal http://www.revista22.ro/raportbrpentru-condamnarea-regimului-politic-comunist-ca-nelegitim-si-criminal-2567.html http://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.revista22.ro/apel-pentru-condamnarea-internationala-a-criminalitatii-si-nelegitimit-3326.html

13 februarie 2013

*Apelul pentru condamnarea internationala a comunismului, lansat in 17 mai 2006, a fost semnat de sute de personalitati precum Vladimir Bukovsky, Stéphane Courtois, André Glucksmann, Alexander Litvinenko.

 

A N E X a

 

 
 
RAPORT pentru condamnarea regimului politic comunist
din Romania (1945-1989) ca nelegitim si criminal
 
Raport publicat[2] in octombrie 2005,
propus Presedintelui Romaniei Traian Basescu de Sorin Iliesiu
 
Raportul este necesar pentru a condamna criminalitatea comunismului in mod incontestabil si in deplina cunostinta de cauza, intrucat la fel s-a procedat si in cazul condamnarii Holocaustului, un numar deosebit de mare de oameni fiind exterminati in ambele cazuri de genocid.
Raportul a fost propus la solicitarea Presedintelui Romaniei Traian Basescu de a condamna regimul comunist din Romania in baza unui raport elaborat de o comisie validata stiintific. Prezentul raport neoficial este rezumatul unui material obiectiv, riguros stiintific, elaborat de o echipa de istorici supervizata de personalitati recunoscute, incontestabile, specialisti in istoria comunismului mondial si romanesc.
 

 

Textul reprezinta in cea mai mare parte un rezumat concis al materialului documentar-stiintific elaborat in ultimii 12 ani de Centrul International de Studii asupra Comunismului din cadrul Fundatiei Academia Civica. Consiliul stiintific este format din: Thomas Blanton (National Security Archives, George Washington University, Washington D.C.), Vladimir Bukovski (Cambridge), Stéphane Courtois (Centre National de Recherches Scientifiques, Paris), Dennis Deletant (London University), Helmut Müller-Enbergs (Oficiul Federal pentru Studierea Arhivelor STASI, Berlin), serban Papacostea (academician,  Bucuresti), Alexandru Zub (academician, Institutul ”A.D.Xenopol” Iasi). O parte din materialul documentar este cuprins in Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet, initiat de Ana Blandiana si Romulus Rusan in 1993. Argumentele recunoasterii caracterului obiectiv si riguros stiintific al acestui material documentar de condamnare a crimelor comunismului, reprezentat in forma specifica de Memorialul de la Sighet, sunt urmatoarele: In 1995 Memorialul a fost luat sub egida Consiliului Europei. In 1997 Parlamentul Romaniei l-a declarat ansamblu de interes national. In 1998 Consiliul Europei il considera printre primele trei locuri de pastrare a memoriei continentului, alaturi de Memorialul de la Auschwitz si Memorialul Pacii din Franta. La seminarul international de la Weimar din 2004 a fost recunoscut ca cel mai obiectiv stiintific dintre toate memorialele existente in fostele tari comuniste.

 

I n t r o d u c e r e

[..................]

 

Citat din marturia lui Corneliu Coposu (1914-1995), liderul anticomunismului in Romania postcomunista.

 “Poporul roman a fost singurul dintre popoarele ocupate de sovietici, din sud-estul Europei, care n-a capitulat dupa ocupatia sovietica si care a protestat retragandu-se in munti, formand echipe de rezistenta. Poporul roman n-a dezarmat dupa ce toate statele din jurul nostru s-au resemnat in a accepta comunismul care le-a fost impus de armata de ocupatie sovietica, si enumar: Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Germania de rasarit. Doar partidul nostru (P.N.t.) a dat 272.000 de oameni arestati dintre care trei sferturi au murit in inchisoare. Asta a fost adevarata rezistenta romaneasca. Victimele acestei rezistente au fost pe de o parte intelectualitatea romana, ofiterimea romana, tot ceea ce a  avut ca suprastructura neamul romanesc, in frunte cu toti sefii de partide, toti fostii ministri, fostii sefi de scoala, fostii oameni de inalta gandire filozofica, oameni care s-au realizat in toate domeniile. N-a scapat nici unul de aceasta persecutie comunista. Au fost sacrificati sute de mii de oameni care au murit in cele 50 de locuri de detentie, in cele cateva zeci de lagare, in lagarele de munca, la canalul Dunare - Marea Neagra, in toate institutiile represive care au vanat tot ceea ce reprezenta o luciditate, o gandire, o dorinta de independenta in poporul roman. Regimul comunist a concentrat, cu evident scop de exterminare, pe cei socotiti ca reprezinta varfurile rezistentei anticomuniste. Puscaria nici nu avea rostul sa conserve detinutii, ci dimpotriva, sa suplineasca ezitarile puterii politice de a-i lichida prin glont. De aceea au fost atat de putini supravietuitori. Sigur ca scopul a fost realizat in proportie de 90%. In orice caz, am verificat pe viu proverbul romanesc sa nu-i dea Dumnezeu omului atat cat poate sa suporte. Omul suporta extraordinar de mult, peste limita pe care si-ar ingadui-o sa si-o imagineze.”  (Nota: fragmente extrase din interviul acordat Luciei Hossu-Longin de Corneliu Coposu).

 

Preambul: repere istorice din perioada 1917-1944,

semnificative pentru nelegitimitatea regimului comunist in Romania

 

·         decembrie 1917: la Iasi, bolsevicii incerca sa rastoarne guvernul roman si sa-i izgoneasca pe viitorii fauritori ai Romaniei Mari: regele Ferdinand Intregitorul si legendara regina Maria (cea mai celebra regina a epocii sale, nepoata a reginei Victoria a Angliei si a tarului Alexandru al II-lea al Rusiei; ultimul tar, Nicolae al II-lea, varul reginei Maria, a fost ucis de bolsevici in 1918).

·         martie 1918: la Chisinau, Parlamentul Basarabiei (provincie romaneasca ce se declarase independenta de puterea bolsevica) voteaza Unirea Basarabiei cu Romania.

·         noiembrie 1918: la Cernauti, Consiliul National din Bucovina (fosta provincie a defunctului imperiu austro-ungar), a votat Unirea Bucovinei cu Romania.

    1 Decembrie 1918 (ziua nationala a Romaniei postcomuniste): la Alba Iulia, Adunarea Nationala din Transilvania, a votat unirea Transilvaniei si Banatului (foste provincii ale defunctului imperiu austro-ungar) cu Romania.  Astfel, unirea romanilor intr-un singur stat  a fost realizata inainte de Conferinta de pace de la Paris, fiind recunoscuta de aceasta (suprafata Romaniei intregite fiind 295.042 km2).  In perioada interbelica, Romania va deveni un stat puternic si prosper.  

·         august 1919: armata romana ocupa Budapesta si elibereaza Ungaria de regimul sovietic instaurat in martie 1919 de Bela Kun (la initiativa si cu sprijinul lui Lenin). Bela Kun actionase pentru a sovietiza Transilvania.

    1921: la initiativa Uniunii Sovietice, este infiintat Partidul Comunist din Romania (P.C.d.R.), care va fi dirijat exclusiv de Moscova. Comparativ cu celelalte partide comuniste din Europa interbelica, P.C.d.R. va avea cei mai putini membri.
    1924: conform indicatiilor Moscovei, P.C.d.R. urma sa declanseze o revolutie bolsevica care avea ca scop final desfiintarea Regatului Romaniei si inglobarea teritoriului romanesc in Uniunea Sovietica.  P.C.d.R. este interzis datorita activitatii lui antinationale si antistatale.

·         1939: este semnat Pactul Ribentropp-Molotov, dintre Hitler si Stalin; pactul stipuleaza “interesul” sovietic fata de statele baltice, estul Poloniei si Basarabia (provincie a Romaniei).

·         iunie 1940: prin ultimatumul Guvernului sovietic care a amenintat cu invazia armata imediata, Romania este fortata sa cedeze nu numai Basarabia, dar si nordul Bucovinei si tinutul Hertei cu toate ca ultimele doua nu au apartinut niciodata Rusiei. Populatia romaneasca va fi supusa la actiuni de represiune, teroare si masacre, elita antisovietica fiind exterminata.

·         iunie 1941: guvernul condus de maresalul Ion Antonescu declara razboi Uniunii Sovietice si elibereaza teritoriile pierdute cu un an in urma. Ulterior, armata romana va lupta timp de 3 ani alaturi de armata germana impotriva Uniunii Sovietice.

·         august 1944: din ordinul M.S. Regelui Mihai, maresalul Antonescu este arestat. Romania declara razboi Germaniei alaturandu-se coalitiei antinaziste, aducandu-si intregul ei potential militar si economic pana la sfarsitul razboiului. Armata romana incepe eliberarea propriei tari ocupate de trupele germane (eliberarea este finalizata la 25 octombrie 1944).

·         octombrie 1944: La Moscova, Stalin si Churchill convin neoficial asupra viitoarelor sfere de influenta (referitor la Romania, Stalin a impus o preponderenta de 90%). In acest timp armata romana elibereaza nordul Romaniei (Transilvania de nord-est fusese cedata in 1940 Ungariei horthyste prin Dictatul de la Viena). Mentionam ca pe masura ce armata romana si-a eliberat propria tara de ocupatia nazista, sovieticii au ocupat Romania declarandu-se "eliberatori" si instalandu-si propriul guvern la Bucuresti sub forma Comisiei de Control al Armistitiului.

 

Nota: majoritatea datelor de mai sus au fost preluate din situl oficial al Presedintiei Romaniei, respectiv din sectiunea referitoare la istoria Romaniei, redactata de istoricul Ion Calafeteanu.

 
 
Regimul comunist din Romania (1945-1989)
a fost nelegitim si criminal, avand in vedere urmatoarele:
 

 

1). Tradarea intereselor Romaniei de catre guvernul dominat de comunisti, impus de Stalin in martie 1945. Anexarea nedreapta si prin forta a Romaniei la imperiul sovietic, incepand din 1945.

·        In februarie 1945 a avut loc Conferinta de la Yalta la care au participat Uniunea Sovietica, Statele Unite si Marea Britanie, reprezentate la varf de Stalin, Roosevelt si Churchill. Printre acordurile neoficiale convenite a fost reconfirmata “influenta” de 90% a Uniunii Sovietice in Romania, procent impus de Stalin lui Churchill cu patru luni in urma, la Moscova. In timp ce la Yalta se pecetluia sacrificarea Romaniei ignorandu-i-se in acelasi timp meritele deosebite, armata romana isi continua campania antinazista eliberand Ungaria, Cehoslovacia si o parte a Austriei. Subliniem ca datorita Romaniei, al doilea razboi mondial a fost scurtat cu minimum 6 luni, armata romana jertfind pe frontul antinazist viata a peste 100.000 de militari, Romania plasandu-se in aceasta privinta pe locul 4 intre natiunile lumii, dupa Uniunea Sovietica, Statele Unite si Marea Britanie. Mentionam in mod suplimentar ca Stalin a impus armatei romane o strategie militara de exterminare la limita maxima posibila.

·        La 6 martie 1945, imediat dupa acordul de la Yalta si conform prevederilor neoficiale ale acestuia, Stalin impune in Romania un guvern-marioneta dominat de comunisti (condus de Petru Groza, un politician burghez prosovietic), guvern care isi va indeplini sarcina de a incepe sovietizarea tarii, respectiv de a demara lichidarea democratiei pentru a face posibila instaurarea comunismului, tradand astfel interesele Romaniei. In consecinta, a inceput teroarea: au inceput sa se faca arestari, epurari si deportari, internari in lagare de detinuti politici si de asemenea, s-a instituit cenzura. Una dintre sarcinile oficiale ale guvernului-marioneta  era tocmai de a organiza “alegeri libere si corecte”.

 

2). Instaurarea nelegitima si prin forta a puterii comuniste prin fraudarea uriasa a alegerilor din 1946.

In conditiile de teroare instaurata de comunisti, alegerile din noiembrie 1946 au fost castigate cu o majoritate covarsitoare de opozitia anticomunista care a obtinut intre 70% si 90% din voturi, conform unor marturii orale si unor documente. Insa comunistii au inversat pur si simplu rezultatul oficial: 70% in favoarea blocului politic dominat de comunisti. Fraudarea uriasa a alegerilor a constituit o crima impotriva poporului roman, prin furtul vointei natiunii. Dupa alegeri, ritmul sovietizarii s-a intensificat.

 

3). Tradarea de catre puterea comunista din Romania a intereselor fundamentale ale Romaniei prin acceptarea conditiilor nedrepte ale Tratatului de pace de la Paris din 1947.

Nota: Premisele sunt prezentate in preambulul istoric al acestui material, precum si in paragrafele anterioare.

·        In cadrul tratativelor Conferintei de pace de la Paris din 1946-1947 si prin semnarea Tratatului de pace (10 februarie 1947), puterea comunista din Romania, respectiv guvernul-marioneta dirijat de Stalin, se face vinovat ca a acceptat ca Romaniei sa nu i se recunoasca statutul de tara co-beligeranta conform meritelor Romaniei in lupta antinazista, ci dimpotriva, puterea comunista a acceptat ca Romania sa fie tratata ca o tara invinsa de Uniunea Sovietica. Mentionam ca Romania a luptat aproape 3 ani impotriva Uniunii Sovietice si aproape un an (in finalul razboiului) ca aliata a Uniunii Sovietice, impotriva Germaniei. Puterea comunista (din Romania) a ignorat eforturile umane si economice pe care Romania le facuse pentru cauza Natiunilor Unite, precum si faptul ca datorita alaturarii Romaniei la coalitia antinazista incepand din august 1944, al doilea razboi mondial a fost scurtat cu minimum 6 luni, armata romana jertfind pe frontul antinazist viata a peste o suta de mii de militari, Romania plasandu-se in aceasta privinta pe locul 4 intre natiunile lumii dupa Uniunea Sovietica, Statele Unite si Marea Britanie.

·        In cadrul tratativelor Conferintei de pace, puterea comunista (din Romania) a ignorat nelegitimitatea intelegerii dintre Stalin si Hitler prin pactul Ribbentrop-Molotov, precum si nelegitimitatea ocuparii de catre Uniunea Sovietica, in 1940, a teritoriilor romanesti Basarabia, Bucovina de nord si tinutul Hertei. Nu a fost invocat faptul ca ultimele doua nu au apartinut niciodata Rusiei, si de asemenea nu a fost invocat faptul ca in 1918 Basarabia a decis unirea cu Romania, prin proprie vointa. Nu a fost invocata legitimitatea intrarii in razboi a Romaniei (in 1941) pentru a-si elibera propriile teritorii. Acceptand conditiile Tratatului de pace, puterea comunista (din Romania) se face vinovata ca a acceptat sa fie cedate Uniunii Sovietice teritoriile romanesti Basarabia, Bucovina de nord si tinutul Hertei avand o suprafata de 44.000 km2, locuite in acel moment de 3.200.000 de oameni, majoritatea etnici romani. Ulterior, acestia au fost supusi deznationalizarii fortate, persecutiilor etnice, deportarii (inclusiv in lagare de munca in Siberia), asasinatelor in masa, precum si a altor forme de exterminare. Teritoriile romanesti cedate de puterea comunista au fost masiv colonizate cu populatii alogene.

·          De asemenea, puterea comunista a acceptat sa plateasca Uniunii Sovietice despagubiri in valoare de 300.000.000 dolari si a acceptat ca Romania sa fie in continuare ocupata de trupe ale armatei sovietice pentru inca 90 de zile. Ulterior armata sovietica de ocupatie a ramas in Romania pana in 1958, intretinerea acesteia costand 2 miliarde de dolari.

·        Mentionam in mod suplimentar, ca un merit al Tratatului si implicit al puterii comuniste, recunoasterea retrocedarii teritoriilor din nord-estul Transilvaniei la Romania cedate in 1940 Ungariei horthyste prin Dictatul de la Viena.

 

4). Distrugerea fortata a regimului democratic multipartidic prin lichidarea opozitiei politice democratice si inlocuirea democratiei cu dictatura partidului unic (1947).
Prin distrugerea fortata a celor trei partide romanesti traditionale (national-taranesc, national-liberal si social-democrat), comunistii au facut trecerea de la un regim democratic multipartidic la dictatura partidului unic, partidul-stat, respectiv Partidul Muncitoresc Roman (P.M.R.), redenumit ulterior Partidul Comunist Roman.

 

5). Suprimarea fortata a monarhiei (1947).

Dupa actul de la 23 august 1944, cand s-a alaturat coalitiei antihitleriste dand peste o suta de mii de morti pe frontul antinazist, Romania a fost transformata de sovietici din stat aliat in stat  satelit. Romania era singura dintre tarile ce urmau a fi sovietizate care avea un rege iubit de popor - considerat astfel ultimul obstacol impotriva impunerii comunismului. Dupa ce fusese recunoscut ca unul din artizanii sfarsitului razboiului, decorat de rusi si americani, comunistii l-au silit pe M.S. Regele Mihai sa abdice pentru a instaura republica de tip sovietic.

 

6). Sovietizarea totala, prin forta, a Romaniei (1948).

Daca in anii anteriori comunistii obtinusera majoritatea sau unanimitatea puterii, folosind de fiecare data teroarea si viclenia, in 1948 si-au impus propriul sistem economic si social, potrivit retetelor experimentate in deceniile anterioare de Lenin si Stalin.

In anul 1948, practic toate institutiile statului au fost refacute dupa sablonul existent in URSS: justitia, securitatea, invatamantul, academia, cultele.

Au continuat, cu si mai mare amploare, batjocorirea justitiei prin procese politice inscenate, precum si supunerea cetatenilor printr-o propaganda bazata pe neadevar avand scopul uitarii adevarului (mancurtizare). De altfel, batjocorirea justitiei si supunerea cetatenilor prin propaganda se numara printre constantele regimului comunist.

A fost adoptata constitutia republicii populare – dupa model sovietic. A fost constituit Partidul Muncitoresc Roman, "partidul unic al clasei muncitoare", organul suprem de conducere a statului (partidul-stat). Au fost schimbati conducatorii principalelor culte religioase (cu scopul aservirii totale a Bisericii ortodoxe) si a fost interzisa Biserica greco-catolica. A fost decretata nationalizarea principalelor mijloace de productie (au fost nationalizate toate mijloacele de productie, de la fabricile siderurgice, la atelierele de crema de ghete). In mediul rural a fost copiat de la sovietici sistemul cotelor obligatorii de cereale, ca si impartirea taranilor in "saraci", "mijlocasi" si "chiaburi". S-au facut mii de arestari in randul tineretului anticomunist, dar si al membrilor de frunte al partidului comunist (cei neagreati de Stalin si de Dej, ca de exemplu lotul Patrascanu acuzat de “deviatie nationalista”). A continuat procesul programatic de distrugere a intelectualitatii. A fost lichidata presa libera. Academia Romana a fost practic inlocuita in bloc cu favoriti ai puterii, vechii membri au fost exclusi in totalitate, doar o mica parte fiind ulterior reprimiti; mare parte a celor exclusi au fost arestati, unii murind in detentie. Invatarea limbii ruse in scoli a devenit obligatorie, de asemenea, invatarea istoriei partidului bolsevic si a geografiei Uniunii Sovietice. Predarea religiei a fost interzisa. Au fost introduse defilarile comuniste obligatorii (uneori chiar de Sarbatoarea Sf. Paste), iar in scoli, in locul icoanelor au fost introduse portretele conducatorilor comunisti.

 

7). Exterminarea programata a cetatenilor prin actiunile Securitatii, precum si alte forme de reprimare (1948-1989).

·        In anii '50, Securitatea a cautat, la cererea partidului, sa lichideze pe toti virtualii adversari ai regimului. Astfel a fost inventata "retinerea administrativa ", fara mandat, ancheta si proces. Sub pretextul "reeducarii prin munca", sute de mii de oameni au fost ridicati si trimisi pe diverse santiere de lucru, unde erau supusi unui regim de exterminare in masa prin foame, istovire si umilinta. Arestarile se faceau pe motive politice: complot, propaganda impotriva regimului, uneltire contra ordinii sociale etc.

·        Dupa 1965 Securitatea pretindea ca apeleaza, profilactic, la constiinta cetatenilor. Prin aceasta se intelegea cresterea numarului de “informatori” ("turnatori"), care isi luau in scris obligatia sa semnaleze "pericolele care amenintau patria".

·        In anii '80 Securitatea a conceput un program sistematic de indoctrinare si manipulare in masa, prin zvonuri, intrigi, inscenari, delatiuni, provocari, crearea de conflicte intre diferitele paturi ale populatiei, inasprirea cenzurii sau reprimarea celui mai mic gest de independenta al intelectualilor. Urmele acestei siluiri a constiintei nationale persista si azi in mentalitatile publice.

 

8). Exterminarea programata a detinutilor politici (1945–1989).

·        Numarul detinutilor politici este estimat ca fiind intre 500.000 (limita minima) si 2.000.000 (limita maxima). Mentionam ca in timpul regimului Ceausescu numarul detinutilor politici a fost doar de ordinul sutelor sau miilor, acestia fiind camuflati intentionat in infractori de drept comun sau internati in spitale psihiatrice unde erau tratati cu socuri electrice si cu narcotice.

·        In Romania au existat peste 230 de locuri de detentie poltica, cifra in care se includ spatiile de ancheta, de triaj, de incarcerare propriu-zisa (penitenciarele), ca si lagarele de munca fortata si de deportare. Daca adaugam sediile de Securitate in care detinutii erau adusi dupa arestare si supusi interogatoriilor, cifra creste cu peste 100. Azilele psihiatrice cu caracter politic unde celor arestati li se aplicau tratamente de "reeducare" erau cel putin 15. Numarul locurilor de executie, al locurilor unde s-au desfasurat lupte intre partizani si Securitate si al gropilor comune descoperite in ultimii ani trece de 90.

·        Regimul penitenciar al detinutilor politici a fost un regim programat de exterminare lenta, in primul rand prin infometare, prin frig, prin diferite forme de tortura, prin lipsa aproape totala a asistentei sanitare, a igienei s.a.m.d.. Inainte de a ajunge in penitenciare, in cadrul anchetelor de la Securitate, detinutii politici erau de regula torturati prin metode de o cruzime extrema. Nu putini au decedat in timpul anchetei. In penitenciare, torturile continuau si sub alte forme. Detinutii considerati recalcitranti erau izolati in obscuritate totala, inlantuiti de un inel din centrul celulei. Uneori erau tinuti cu picioarele pe un gratar aflat intr-o panza de apa. Detinutul era incarcerat dezbracat si descult. Ratia de hrana era redusa la jumatate. In intuneric, in frig, infometat, uneori si legat, era obligat sa stea in picioare toata ziua si toata noaptea.

Citam din marturiile lui Corneliu Coposu (fragmente extrase din interviul acordat Luciei Hossu-Longin): “Am trecut prin 17 puscarii. Am intrat in inchisoare avand 112 kg si am iesit cantarind 51 kg. Frigul era permanent. Temperatura aproape nemodificata si vara si iarna, din cauza grosimii zidurilor. Mancarea era si ea de exterminare, cu aproximatie 400-500 de calorii pe zi: o turta facuta dintr-un amestec de faina de malai cu faina de seminte de matura. Am fost batut cu saci de nisip, cu cearceaf ud in baie, am fost pus sa fac manej…, bine, nu mai vorbesc de suspendarile pe o ruda de fier pentru a fi batut la talpi. La iesirea din inchisoare (…) uitasem sa vorbesc. Bineinteles ca fiecare detinut, fiind singur, era exclusa orice conversatie si legaturile cu ceilalti ocupanti ai celulelor s-au facut multa vreme prin Morse batut in zid, pana cand sistemul a fost descoperit si sanctionat foarte sever. Dupa aceea, comunicarile se faceau prin tuse Morse, care era extrem de obositoare, epuizanta, mai ales in halul de slabiciune in care ne gaseam toti detinutii acolo. Increderea in supravietuirea din holocaustul comunist a fost temelia rezistentei.”

In lagarele de munca fortata detinutii erau exterminati din cauza eforturilor supraomenesti, a regimului alimentar (intre 500-1000 calorii pe zi fata de cele 2000-2500 calorii ale unui regim alimentar normal), a lipsei de medicamente si conditiilor neomenesti de cazare. La toate acestea, se adauga de obicei tortura din timpul muncii sau de dupa munca din cauza neindeplinirii normei.

Dupa expirarea pedepsei, numerosi detinuti erau deportati in conditii de mizerie extrema; dupa 2-3 ani, adeseori urma o noua condamnare care de fapt insemna reluarea torturilor pana la exterminarea foarte probabila.

Prezentam cateva exemple de torturi cu scop de exterminare (preluate din studiile lui Cicerone Ionitoiu): batai cu ranga de fier, cazma, lopata, cravasa, unii murind in urma traumatismelor, altii ramanand schilozi pe toata viata; interzicerea tratamentului medical detinutilor bolnavi si scoaterea lor la munca, in mod fortat, contrar prescriptiilor medicale, fapt ce a dus la moartea unora; introducerea detinutilor in carcere descoperite iarna, dezbracati, sau chiar in pielea goala; alergarea detinutilor si calcarea lor in copitele cailor; scoaterea detinutilor la lucru dezbracati, in timp de iarna si pedepsirea unora de a sta pana la pranz in apa inghetata; ingroparea unor detinuti de vii in pamant; unii detinuti s-au sinucis pentru a scapa de torturi, iar altii au innebunit, datorita presiunilor psihice si fizice la care erau supusi.

·           Fenomenul Pitesti (1949-1951)

“Ceea ce n-a ajuns insa – si inca – la cunostinta tuturor este ca in Arhipeleagul romanesc a existat o insula a ororii absolute, cum alta n-a mai fost in intreaga geografie penitenciara comunista: inchisoarea de la Pitesti.” - Virgil Ierunca, Fenomenul Pitesti. Alexandr Soljenitin - laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1970 - considera ca experimentul de la Pitesti este “cea mai teribila barbarie a lumii contemporane”. Istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, considera Fenomenul Pitesti ca “una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra”.

In anii 1949-1951, distrugerea elitelor societatii era pe cale de a se infaptui: intelectualii, diplomatii, preotii, militarii, magistratii, politistii, oamenii politici ai vechiului "regim burghezo-mosieresc" erau in inchisori, taranii cei mai gospodari erau deportati in coloniile de munca fortata. Tuturor impreuna si fiecaruia in parte li se aplica eticheta de "dusman al poporului". Mai ramasesera tinerii, o forta sociala imprevizibila si care trebuia sa fie anihilata. Pentru ei a fost inventat experimentul de la Pitesti, denumit de Securitate "reeducare". Metodele cele mai barbare de tortura psihica au fost aplicate asupra tinerilor detinuti "recalcitranti", cu scopul de a-i face sa se umileasca reciproc, sa se maltrateze (fizic si psihic) reciproc. Victimele sunt transformate in calai, detinutii sunt torturati chiar de prietenii lor, de colegii lor de suferinta. Scopul: “reeducarea” prin distrugerea fizica si psihica, transformarea tinerilor in atei, in delatori ai prietenilor lor.

Exemple de torturi psihice: a). In noaptea Pastelui, detinutii care refuzau sa-si faca “autodemascarea” totala (sa spuna tot ce se presupunea ca n-au declarat in timpul anchetelor la Securitate) sunt impartasiti cu materii fecale; b). Cei banuiti ca inca ascund informatii despre participanti la actiuni anticomuniste, sunt bagati de tortionari cu capul in tinete cu urina; c). Detinutii sunt fortati sa scuipe in gura pe seful lor de lupta anticomunista, pentru a-l face sa se razbune, “demascandu-i”; d). In ziua de Craciun, un detinut este fortat sa se aseze pe tineta pentru a simboliza nasterea lui Isus; ceilalti detinuti politici sunt fortati sa stea in genunchi si sa i se inchine.

“Imaginatia deliranta a lui turcanu (N.R.: seful tortionarilor) se dezlantuia mai ales atunci cand avea de-a face cu studenti care credeau in Dumnezeu si se straduiau sa nu se renege. Astfel, unii erau „botezati” in fiecare dimineata: scufundati cu capul in hardaul cu urina si materii fecale, in timp ce ceilalti in jur psalmodiau formula botezului. Acesta dura pana ce continutul facea bulbuci. Cand detinutul recalcitrant era pe punctul de a se ineca, era scos, i se dadea un scurt ragaz sa respire, apoi era scufundat din nou. Unul dintre acesti „botezati” caruia i se aplicase sistematic tortura, ajunsese la un automatism care l-a tinut vreo doua luni de zile: mergea in fiecare dimineata si-si baga singur capul in hardau, spre hazul reeducatorilor.” - Virgil Ierunca, Fenomenul Pitesti.

In final, majoritatea celor “reeducati” ajungeau sa recunoasca faptul ca merita orice injosire si ca nu se pot reabilita decat partial, devenind ei insisi tortionarii noilor veniti. La cea mai mica ezitare, erau din nou supusi torturilor.

Aceasta operatie diabolica de depersonalizare si de asasinat moral s-a desfasurat cu incepere din decembrie 1949 in penitenciarul Pitesti, continuand apoi, cu o putere mai scazuta, in penitenciarele Gherla si Targu Ocna. Experimentul de la Pitesti este considerat un unicat in panoplia mijloacelor de distrugere in masa a personalitatii umane.

·        Munca fortata

Munca fortata - adica folosirea detinutilor politici ca mana de lucru pe diverse santiere sau in mine - a fost larg utilizata in perioada comunista si avea ca scop exterminarea in masa.

Cel mai cunoscut dintre santiere a fost Canalul Dunarea-Marea Neagra, inceput in 1950, intrerupt in 1953. Mana de lucru era asigurata de "elementele reactionare", majoritatea "retinute administrativ", fara proces. Canalul era denumit, "un mormant al burgheziei romanesti". Dupa cele mai prudente estimari, in lagarele lui au fost concentrati, numai in 1950, peste 40.000 de detinuti. Alti 20.000 erau asa numitii "lucratori voluntari".

·        Femei in inchisoare

In afara inchisorilor mixte au existat unele rezervate exclusiv femeilor: Mislea, Margineni, Miercurea Ciuc, Dumbraveni sau Arad. Nasterea, maternitatea capata cu totul alte dimensiuni in inchisoare. Uneori, mamele inchise erau despartite in mod tragic de copiii lor.

 

9). Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenta anticomunista in munti (1945-1962).

Rezistenta impotriva comunismului a inceput sa se manifeste imediat dupa preluarea conducerii de catre comunisti. Erau arestati, anchetati, judecati si condamnati nu numai cei ce se opuneau direct instaurarii comunismului (de cele mai multe ori acestia se opuneau epurarilor din armata, colectivizarii sau introducerii in scoli a comunismului), ci si rudele lor, fratii, parintii, surorile care ii ajutau. In fata acestui val masiv de agresiuni, o buna parte din cei vizati s-au refugiat in muntii Romaniei. Majoritatea acestora s-au organizat spontan in formatiuni sau grupuri de partizani care impanzeau muntii. Astfel, in anii 1945-1959 gasim partizani atat in Carpatii Orientali cat si in cei Meridionali, in Fagaras, Retezat, Semenic, in Carpatii Apuseni si in Obcinele Bucovinei, precum si in padurile Babadagului, in Muntii Gutaiului si tiblesului. Armamentul partizanilor era repezentat de diferite arme recuperate dupa razboiul mondial.  Formatiunile constituite (in medie, 10-40 de persoane) nu reprezentau o amenintare majora pentru puterea comunista. Erau compuse din tineri, batrani, femei (dintre care unele chiar gravide sau cu copii mici), tarani, fosti ofiteri din armata, avocati, medici, studenti, muncitori. Erau de toate varstele, din toate categoriile sociale si orientarile politice, sprijiniti de sateni, care le aduceau alimente si imbracaminte si adesea le asigurau adapost. Propaganda comunista le-a pus tuturor eticheta de "banditi". Terorizarea de catre anchetatori a familiilor celor din munti, a rudelor acestora, eliminarea din scoli a copiilor lor, folosirea unor metode salbatice, i-a determinat pe multi dintre ei sa se predea pentru a-i scuti de torturi pe cei dragi. Au fost condamnati la ani grei de temnita si confiscarea averilor, pentru "crima de uneltire contra ordinii sociale". Majoritatea au fost omorati. Ultimii partizani au fost capturati abia in 1962. Rezistenta anticomunista a partizanilor a durat 14-17 ani si a fost un fenomen spontan, fara sa fi existat, se pare, o coordonare la nivel national intre diversele formatiuni.

 

10). Represiunea impotriva Bisericii. Arestarea sau exterminarea celor care se opuneau comunismului. (1948-1989)

Comunismul a urmarit dezradacinarea credintei religioase si impunerea ateismului.

·        In cazul Bisericii Ortodoxe Romane inaltii ierarhi au fost inlocuiti in 1948, unii dintre ei murind in conditii suspecte, altii fiind arestati si primind “domiciliu obligatoriu” in manastiri. De-a lungul anilor au fost arestati in jur de 2000 preoti de mir. In plus au fost arestati un mare numar de calugari si maici. In 1959, Securitatea si Departamentul pentru Culte au redus cu doua treimi numarul manastirilor si al calugarilor, pe motiv ca asezamintele monahicesti ascundeau partizani din munti si elementele reactionare. Unele manastiri au fost evacuate prin forta armata. In 1959-1960 au fost arestati sute de preoti pe motiv ca raspandesc misticismul, predica impotriva materialismului dialectic sau se opun oranduirii socialiste.

·        Biserica Greco-catolica (Unita cu Roma), cea de a doua biserica nationala, cu 1,5 milioane de aderenti romani, a fost interzisa in 1948. Un numar redus de preoti au semnat declaratia de trecere la ortodoxie. Pentru ca au refuzat, episcopii si preotii au fost arestati spre exterminare. De exemplu, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu - cel care a citit proclamatia de la Alba Iulia in cadrul Marii Adunari de la 1 Decembrie 1918 pentru Unirea Transilvaniei cu tARA-mama, a murit in captivitate.

·        Biserica Romano-Catolica a fost considerata o "oficina imperialista", "cuib de spioni si tradatori" etc. pentru ca avea "legaturi cu strainatatea". O serie de procese politice s-au soldat cu condamnarea sau expulzarea. Ca si in cazul celorlalte biserici, scolile catolice au fost desfiintate, preotii "reactionari" au fost inlaturati si arestati.

·        Cultele protestante si neoprotestante au fost, de asemenea, urmarite si persecutate, pe motiv ca ar fi fost "dirijate din exterior".
 
11). Arestarea, uciderea, detentia politica sau deportarea taranilor care opuneau rezistenta fata de colectivizare (1949-1962).

In spiritul "luptei de clasa", taranii au fos impartiti in trei categorii: "saraci", "mijlocasi" si "chiaburi". Luptand impotriva "chiaburilor" si a "mijlocasilor" care "sovaiau", saracii trebuiau sa "fie lamuriti" de avantajele intrarii in gospodariile agricole. Rezistenta taranilor a fost insemnata: in primii ani de dupa Plenara P.M.R. din martie 1949 (care a hotarat trecerea fatisa la colectivizarea de tip sovietic) activistii trimisi pe teren erau refuzati si goniti, iar in multe comune au avut loc rascoale si lupte cu trupele de militie, care s-au soldat cu morti, raniti, condamnari si deportari. Dupa datele P.M.R.-ului, intre 1949-1952 au avut loc peste 80.000 de arestari de tarani, dintre care 30.000 finalizate cu sentinte de inchisoare. In rascoalele din 1959-1962 si-au pierdut viata sau libertatea alti tarani. Rascoala din Vadu Rosca (regiunea Galati), in care si-au gasit moartea noua oameni, a fost reprimata de Nicolae Ceausescu personal. In alte sate s-a tras cu tunul pentru intimidarea si "lamurirea" taranilor. In 1962, 96% din suprafata arabila a tarii si 3.201.000 familii au fost cuprinse in structurile colectiviste, conform rezultatelor anuntate de Gheorghiu-Dej.

 

12). Deportarile cu scop de exterminare. Represiunile etnice. Gonirea si “vanzarea” evreilor si germanilor.

·        In ianuarie 1945 peste 75.000 de etnici germani, cetateni romani, au fost deportati in Uniunea Sovietica pentru a "reconstrui" economia devastata de razboi. 20% au murit. Supravietuitorii au putut sa revina in Romania abia in 1949-1950.

·        In noaptea de 18 iunie 1951 a fost pusa in miscare cea mai ampla actiune de deportare din istoria contemporana a Romaniei, dupa cea intreprinsa in ianuarie 1945 impotriva etnicilor germani din Romania. In jur de 45.000 de persoane au fost ridicate din caminele lor si deportate in Baragan. Au fost dusi romani, germani, sarbi, bulgari, refugiati din Basarabia si Nordul Bucovinei, aromani. Oamenii au fost incarcati in vagoane de marfa, puse sub paza militara, iar dupa zece-paisprezece zile de mers au fost aruncati in camp si lasati sa-si construiasca prin forte proprii case din chirpici sau pamant batut, acoperite cu paie sau stuf. In aceste asezari - optsprezece la numar - majoritatea deportatilor au fost retinuti cinci ani, pana in 1956, insa altii au ramas aici pentru totdeauna.

·          Dupa revolutia maghiara din 1956 comunitatea maghiara din Transilvania a fost supusa persecutiilor, fiind operate numeroase arestari.

·        Prin procesele intentate sionistilor in anii ’50 au fost efectuate persecutiile impotriva comunitatii evreiesti din Romania.

·        Majoritatea cetatenilor romani de etnie germana si evreiasca au parasit Romania in anii ’70 si ’80 printr-o cinica si umilitoare forma de “vanzare”, respectiv prin platirea unei taxe oficiale substantiale in valuta forte (USD) in schimbul aprobarii cererii de plecare definitiva din Romania comunista. Aceasta crima istorica din punct de vedere cultural si spiritual a fost  indreptata impotriva celor care, traind sute de ani pe teritoriul Romaniei, si-au adus o contributie extrem de importanta la cultura si civilizatia poporului roman.

 

13). Represiunea impotriva culturii. Cenzura extrema. Arestarea intelectualilor protestatari. (1945-1989)

Odata cu instaurarea comunismului, partidul comunist a impus o orientare pro-sovietica, proletcultista in toate domeniile. Bibliotecile si librariile au fost epurate de titlurile necorespunzatoare din punct de vedere politic (peste 8.000). Nimic nu putea fi publicat, jucat sau interpretat fara aprobare. S-au luat masuri pentru lichidarea a tot ceea ce insemna legatura cu traditiile europene si cu propriile traditii. Istoria Romaniei a fost falsificata. S-a trecut la inlocuirea caracterului national al culturii cu “realismul socialist”. Cultura si invatamantul au fost pervertite. Valorile autentice au fost distruse fiind inlocuite cu false valori. Numerosi oameni de cultura au fost aruncati in inchisori, altora li s-a interzis sa mai publice. A fost un adevarat genocid cultural, ale carui urmari dainuie pana azi in mentalitatile publice.

 

14). Reprimarea miscarilor studentesti din 1956. Arestarea studentilor protestatari.

Pentru lagarul comunist, anul 1956 a insemnat revolutia din Ungaria, lichidata prin interventia brutala a trupelor sovietice. Ecouri ale acestei miscari anticomuniste s-au simtit insa in toate tarile est-europene. In Romania cei care au reactionat imediat au fost studentii. In cateva centre universitare au avut loc proteste soldate cu numeroase arestari si exmatriculari. Cea mai organizata miscare studenteasca a fost la Timisoara, unde au fost 300 de arestari. Dar si la Bucuresti si Cluj s-au constituit grupuri organizate, care au incercat o solidarizare sau o simultaneizare cu miscarea anticomunista din Ungaria. Reactia autoritatilor a fost imediata - arestarea studentilor, suspendarea cursurilor, epurarea unor profesori, infiintarea unor asociatii studentesti care sa supravegheze activitatile studentilor.

 

15). Reprimarea miscarilor muncitoresti din Valea Jiului (1977) si Brasov (1987). Arestarea si deportarea muncitorilor protestatari.

In 1977 a fost reprimata greva a mii de mineri din Valea Jiului care s-au revoltat impotriva conditiilor de  viata, o parte dintre protestatari fiind arestati si trimisi la inchisoare, mare parte fiind obligati sa-si schimbe locul de munca in alte regiuni ale tarii printr-o forma camuflata de deportare. In 1987 a  fost reprimata revolta a peste zece mii de protestatari din Brasov, in special muncitori, impotriva conditiilor de  viata; sute de participanti au fost arestati si anchetati dur, o parte dintre protestatari au fost obligati sa-si schimbe locul de munca in alte zone printr-o forma mascata de deportare. Miscarile muncitoresti din Valea Jiului si de la Brasov au reprezentat o dovada ca partidul comunist era contestat chiar de clasa muncitoare, in numele careia pretindea ca guverneaza. Dupa ce in anii ’50-’60 a fost zdrobita rezistenta elitelor intelectuale si taranesti, in anii ’70-’80 au fost reprimate chiar protestele muncitorimii.

 

 

16). Reprimarea oponentilor si disidentilor in anii ’70’ si ’80. Arestarea si asasinarea celor mai periculosi oponenti.

In 1979 a luat nastere Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Romania (S.L.O.M.R.), organizatie paralela celor oficiale; intemeietorii sindicatului si cei inscrisi ca membri au fost arestati si internati in aziluri psihiatrice cu regim de reeducare. Incepand cu Miscarea Paul Goma si S.L.O.M.R., cu actiunile curajoase ale Doinei Cornea, ale lui Vasile Paraschiv si ale altor opozitionisti din diferite orase si medii, continuand cu "propaganda impotriva oranduirii socialiste" intreprinsa de zeci de tineri, intre care Radu Filipescu, incheind cu omorarea inginerului Gheorghe Ursu, cu condamnarea la moarte a diplomatului Mircea Raceanu si cu editarea ziarului clandestin "Romania" de catre un grup de ziaristi curajosi, intre care Petre Mihai Bacanu, toate acestea reprezinta cazuri de exceptie dintr-o tara care fusese redusa la tacere si supunere.

 

17). Distrugerea patrimoniului istoric si cultural prin demolarile din anii ’80. Constrangerea unei parti a populatiei Romaniei de a-si parasi locuintele.

Demolarile facute - in Bucuresti in anii 1980 de regimul lui Ceausescu - au fost cele mai grave operatii de distrugere a patrimoniului istoric si cultural. Piesa de baza a acestui proiect era un palat prezidential in jurul caruia sa fie concentrate ministerele si alte institutii publice. In acest scop, precum si in alte scopuri, au fost distruse 29 de biserici si manastiri, unele vechi de peste 300 de ani, alaturi de nenumarate case familiale, blocuri si cladiri publice. Alte biserici au fost mutate sau ascunse complet privirii de noile cladiri. Cea mai notorie si mai putin justificabila demolare a fost insa a ansamblului Manastirii Vacaresti (secolul XVIII) situata in periferiile Capitalei. De asemenea, in majoritatea centrelor istorice ale oraselor au fost facute demolari pentru a fi construite “centre civice”. Au mai fost facute demolari in sate si comune, in vederea “sistematizarii”.

 

18). Consecintele criminale ale “politicii demografice” (1966-1989).

In scopul oficial al cresterii populatiei, incepand din 1966 si pana la Revolutia din 1989 au fost interzise avorturile (in urma decretului dat de Ceausescu in 1966). Femeile aflate la varsta fertilitatii erau supuse unui examen ginecologic obligatoriu pentru a fi luate in evidenta in situatia in care erau gravide si pentru a se constata daca folosesc mijloace contraceptive (cele mai uzuale fiind “steriletele”). Femeile insarcinate care nu doreau sa pastreze sarcina apelau la forme rudimentare si extrem de riscante de avort clandestin. Se estimeaza ca datorita unor asemenea tentative de avort, au decedat peste 10.000 de femei.

Multi copii nedoriti de parinti s-au nascut cu probleme grave de sanatate. Conditiile sanitare din maternitati erau adeseori improprii. In aceasta perioada a crescut mortalitatea infantila; pentru a fi diminuate cifrele oficiale, inregistrarea nasterii putea fi facuta doar cu doua saptamani intarziere. Adeseori, copiii nedoriti erau abandonati in spitale imediat dupa nastere, ajungand ulterior in Leagane de copii si apoi in Case de copii; datorita problemelor de sanatate si a conditiilor precare o parte dintre acesti copii (probabil cateva mii) au murit la varste fragede.

Mentionam de asemenea ca in 1987 au fost semnalate de medici primele cazuri de SIDA la copii, acestea nefiind recunoscute oficial si prin urmare nefiind tratate corespunzator.

 

19). Obligarea intentionata si nejustificata a imensei majoritati a populatiei Romaniei, in special in anii ’80, de a trai in conditii de mizerie extrema.

Cateva exemple datorita carora starea generala de sanatate a populatiei a fost grav afectata:

·        Infometarea populatiei prin “rationalizarea alimentatiei” si cartelarea alimentelor de baza (carne, faina, oua, unt, zahar, ulei etc.);

·        Neacordarea frecventa a asistentei medicale de urgenta in cazul persoanelor in varsta;

·        Oprirea intentionata a caldurii si lipsa cronica a apei calde in blocurile de locuinte;

·        Oprirea intentionata a energiei electrice, a gazului metan si a apei. De regula, aceste opriri se faceau frecvent, pe perioade necunoscute si fara o avertizare prealabila. Mentionam de asemenea ca situatiile de reluare a livrarii de gaz metan au determinat accidente si cazuri grave de intoxicare cu gaz (unele soldandu-se cu decese).

Mentionam de asemenea ca in anii ’80 iluminatul public a fost oprit total sau aproape total.

 

20). Conceptualizarea mizeriei materiale si morale, precum si a fricii, ca instrumente de mentinere a puterii comuniste.

Toate formele de reprimare fizica si pshihica, toate formele de mizerie materiala si morala, mentionate anterior in mod explicit sau implicit, au reprezentat tot atatea mijloace de lezare a demnitatii umane, de umilinta, de dezonorare, de injosire, de degradare, de terorizare. Toate acestea au sadit in sufletul cetatenilor romani frica de sine si frica de semeni, spaima generalizata, desperarea, deznadejdea, exasperarea, sentimentul zadarniciei, neincrederea in sine si in semeni, suspiciunea fata de oricine – colegi, vecini, prieteni si chiar fata de persoanele cele mai apropiate. Toate acestea au reprezentat in mod programatic mijloace de supunere si de mentinere a puterii comuniste.

 

21). Masacrarea cetatenilor in timpul Revolutiei anticomuniste din Decembrie 1989.

Spre deosebire de toate celelalte tari foste comuniste din Europa in care comunismul a cazut fara nici o victima (sau aproape fara victime), Romania a fost singura tara in care inlaturarea comunismului s-a facut cu varsare de sange. Populatia civila pasnica si neinarmata a fost masacrata: peste 1.100 de morti si peste 3.300 de raniti. Numarul de victime vorbeste de la sine despre criminalitatea regimului comunist din Romania.

 

[1] Virgil Ierunca, Fenomenul Pitesti, pag.37, Ed.Humanitas, Bucuresti, 1990

[2]    Raportul a fost prezentat de sectia romana a BBC, in 5 Octombrie 2005 http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2005/10/051005_raport_comunism.shtml    

      Raportul a fost publicat integral de : ziarul „Ziua”, in 24 si 26 oct. 2005, impreuna cu apelul pentru condamnarea comunismului catre presedintele Basescu; web-site-ul Grupului pentru Dialog Social, in 10 martie 2006 http://www.gds.ong.ro/raport.htm, Suplimentul „22 plus” ale „Revistei 22”, in 21 martie 2006.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page