George ASTALOS
E de notorietate
lirica, sonetul este forma cea mai dificil de realizat – dificultatea constand
in forma fixa si obligatorie pe care genul o impune. Aceasta forma consta in
faptul ca sonetul trebuie sa aiba (obligatoriu) 14 versuri, dispuse in doua catrene
si doua tertine. Si, ca aritmetica
acestui gen literar sa se exprime cu toata forta ei seriala, fiecare vers
trebuie sa se afirme in dimensiunea a 11 silabe. E de remarcat ca nu toate
limbile au capacitatea de a acoperi versul sonetului cu 11 silabe, aparent
obligatorii, cum s-a manifestat de la inceputurile nascocirii acestei forme
lirice de catre trubadurii italieni Pier delle Vigne si Iacopo da Lentini, care
au contribuit la largirea dificultatii de a pune in pagina Poezia.
Pentru a face un
succint clasament metric al sonetului, ii amintesc cititorului ca nu toate
limbile au acest tip de elasticitate a expresiei, cum o are limba romana.
Sonetul francez, de exemplu, a adoptat versificatia alexandrina, tocmai pentru
ca nu poate raspunde exigentelor initiale ale genului. Poate ca aceasta banala
fraza il face pe cititor sa-si explice de ce sonetul romanesc este endecasilabic, asa cum a fost
el conceput de creatorul genului. Intr-adevar,
ingemanarea profunda a limbii romane cu italiana, a condus la aceasta
duplicitate lingvistica.
Intr-o alta ordine de
idei, sonetul de expresie anglo-saxona, care a urmat aproape imediat schemei
italienesti a acestui gen liric, se exprima in 12 silabe, din lipsa capacitatiilimbiideareducecele14versurialesonetuluilaclasicele11.Mergandpeaceeasiproiectie
creativa, sonetul francez este fiul direct si irefutabil al metricii lui Victor
Hugo. Altfel spus, are 12 silabe, ca intreaga poezie a clasicului nascut la
Besançon.
In Romania, in afara
lui Vasile V. Voiculescu, sonetistii de anvergura ai poeziei noastre moderne
sunt Tudor George, zis „Ahoe” si Teodor Paca, ambii, din pacate, decedati
prematur. Facilitatea cu care si unul si
celalalt grifonauendecasilabul a disparut de pe stadionul poeziei asa-zisa „fixa”.
Ca sa schimbam un pic
muzica acestui text si sa-l ferim de diversele deviatii posibile, ma intorc
asupra mea si a sonetelor prin care am trecut. Semnalez cadintre toti prietenii
apropiati eram singurul care aveam telefon. Ceea ce facea ca iarna, cand gerul
crapa pietrele Capitalei, Tudor George si Paca veneau la mine, unde stateau de
dimineata, pana seara. Ei bine, ca sa ne umplem timpul, ne jucam „de-a
sonetul”, pe rime date. Nu-mi amintesc durata fixata scrierii, dar cand se facea
inventarul celor trei creatii, Tudor George era, inevitabil, primul care
termina tema data, Paca, inevitabil, al doilea, iar eu, inevitabil, ultimul.
Motiv care m-a impins in nezdruncinata mea ambitie de a scrie o suita de
„Sonete mortale”, dedicate prietenilor mei cei mai dragi si, pentru a nu ramane
in afara genului, mi-am autodedicat propriul
sonet.Iata-l: „S-a dus poetul mester
in sonete/ Lasandu-va pe voi sa trageti greul/ Venise timpul sa scoata
mardeiul/ Ca sa ia stixu-n larg pe indelete// Sonete v-a facut cat penteleul/
Cu rime pergamute pe taiete/ Si-acum se duce-n dalbe piruete/ Ca sa-i deschida
cerurile Zeul// Facut-am Doamne la amici portrete/ Prinzandu-le in paispe
versuri Eul/ Fara sa le descantec portmoneul// Paca Ionescu Vlad Ahoe-Zmeul/
Apostu Roman Preda-Moromete/ Ma iarta, Doamne, vin sa-i duc la fete”
(„AUTO-SONET”/ IN PROPRIA MEA MEMORIE/ Paris/ 1995).
Dincolo de complicii
mei, un nou sonetist bate la usa performantei estetice a acestui delicat „gen fix”
al poeziei. In urma cu cativa ani, am descoperit un mai tanar poet, care pur si
simplu m-a fermecat. Lectorului curios, ori lovit de aripa formei fixe, ii
recomand sa citeasca fabulosul volum de sonete
„FIIND” – 365 + 1 Iconosonete, aparut la Editura „Semne”, fondata si
imbogatita cu titluri remarcabile de ing. Stefan Dulu, garantand revelatia
inconturnabila a darului natural al lui Theodor Rapan.
In cele aproape 800
de pagini ale volumului citat, ni se dezvaluie 366 de sonete care si-au propus si
au reusit sa-l farmece pe cititor, indiferent de gradul acestuia de
sensibilitate. Personal, cu
experienta pe care o am si cu sentimental precoce pentru sonet, afirm, fara
teama de a exagera, ca Theodor Rapan este, fara indoiala, cel mai important
sonetist al poeziei de astazi!
George ASTALOS
Bucuresti
9 ianuarie 2014, Anno Domini