Al Florin TENE
ACUZ
In aula zilei a ruginit statuia amara,
Sub metalul oxidat aud un glas
ursuz-
El spera de veacuri sa apara
Un soare pentru tara si striga:
ACUZ!
Ne-au tradat prietenii, ne-au vandut
vecinii,
Noi ne-am dus spre un prezent obtuz
Si o masca de minciuna am pus
luminii
Cand dinspre statui aud: ACUZ!
Suntem copii batrani si fara vreme,
Ne e prezentul un trecut avuz,
Doar cel invesnicit nu se mai teme
Aratand spre noi: ACUZ!
De ne sangereaza amurgul in cuvant
Si dintr-un viitor incert facem abuz
E c-am stat ca frunza-n vant
De striga seva inspre prezent: ACUZ!
De veacuri ochii stramosilor aseaza
Sperante de mai bine-n cucuruz...
In culorile toamnei asteapta sa vada
Duminicile tarii strigand: ACUZ!
ADEVARUL DIN ACROSTIH
Aceasta pagina de timp o scriu cu maci
Elimin minciuna cu un verb curajos,
Lumea se ascunde in paduri fara copaci,
E vremea sa iau poteca in spate si sa pornesc pe jos
S-au sa ma refugiez in fraze fara cuvinte,
Atunci cand tai unghiile substantivului picior,
Ostile rime imi vin mereu in minte
Durere intoarsa pe dos in manusa pierduta-n pridvor,
Negatie ce nu neaga nimic pe lume,
Acceptare botezata astazi fara nume.
E vremea sa privim oglinda oglindita-n alta
Dupa ce iesim din
cuvinte minicinoase,
Atunci toti zeii se intorc din Malta,
Tacerea trece in imne si-n clipe paguboase,
Iubiri ne stiute
cum nu ne cunoastem viitorul,
Totul s-a macinat pana la vene, pana la oase,
Inodore si incolore precum dorul,
Cuvant strecurat in inimile ramase.
Acum putem sa ne citim viata pe dos,
Raport intre traire si sfarsitul poeziei,
O lume ne asteapta intr-un spatiu laptos,
Fumurie precum toamna aramind aracii viei,
Atunci cand fur un vis de pe buzele femeii
Tacuta cu poala plina cu struguri dulci.
E vremea fluturilor haladuind prin lunci
Mai rodnica in sfarsit cand se nasc si prunci.
AL DOISPREZECELEA CEAS
Vremea urca in imponderabil,
Pasarile sub zborul carora
moleculele de aer mor
Poarta tacerea intre particule,
Doar miscarea browniana in
dezordinea ei
Ordoneaza apa de ploaie
Din paharul de pe masa.
Cantecul mierlitei pune miere in
levitatia
Fulgului de papadie
Dus mai departe in interiorul zilei
Cum orele sunt plimbate de
indicatoarele ceasului
Pe cadranul numerotat de cineva
Ce n-a stiut sa numere
Decat pana la al doisprezecelea
ceas.
AMENDAMENT LA DURERE
Eu am ceva-mpotriva durerii:
Durata ei e-un popor atat de mic!
ea vine uneori impotriva vrerii
cum bucuria vine din nimic.
Mai multe-odata, duce nu le poti,
Prea concentrate-nu le-am rezista;
Totalul lor e-o suma ratacita pe la
porti
legata de-o martoaga fara sa.
Cand vin in preajma, tace poezia
si muza nu mai vine pe aleia.
Mai da-ne , Doamne, bucuria
cand ne contemplam iarasi femeia.
ABATERE DE LA FIRESC
Un verb ce-a incaput intr-un Cuvant
Se roaga in silabe la mormantul unui
sfant
Si o rima rebela iesita din lege
Se-aseaza rubin pe coroana unui
rege;
Iese icoana din cerul unei rostiri-
Fraza incheie clipa din sfintiri.
Poetul-verbul unei abateri de la
firesc
Poarta sub aripi visul ingeresc,
El este si ploaie, seceta si duh,
Pasare maiastra ratacind prin vazduh.
ASTEPTARE
Ograda cu nuc sub ceata plutind,
Mic voievodat la marginea raului,
Primavara in roua cazuta din frunze,
Case din lemn isi spala ferestrele,
Nestatornice ochiuri in noptile de
veghe.
Cand trifoiul decide vara,
Cand pentru racirea fontelor solare
De la braul zilei
Mama aduce apa de la fantana
In cumpenele donitelor de fag,
Doi ochi ai mei, doi umeri ai mei,
Lasati-va-n aripile primului vant
Care merge spre casa
Unde mama, cu mana dreapta-a surorii
mele,
Gateste sub cumpana zilei
Pentru intoarcerea mea abia licarind,
Un dor al ei.
II
Si semintele trec in nestire peste
artatura
Si-n nestire brazdele raman grele,
Iar painea a crescut peste mejdina,
Mirosind a ploaie marunta.
Aici sub snopul de raze, in mierea
soarelui,
Se-ntoarce amurgul in verdele
dintr-o tulpina.
Asteptand, trec nodurile noptii
peste zari
Si cocosii isi pregatesc cantecele
melancolicelor desteptari.
III
Tata despica inima nucului,
Tata despica inima mielului
Si focul umple ograda de umbre,
Focul mielului se varsa-n pamant.
Tata se aseaza in capul mesei cu
toata livada,
Impartindu-ne din feliile inimii
Si sangele mielului ne curge pe barba-n
jos,
Si sevele nucului se preling in
brazda,
Racorindu-ne explozia verii din
piepturi.
In micul voievodat de la marginea
raului
Seninul are la radacina fantana,
Frunzele leganandu-se ma cheama
Si respira adanc intre cer si cumpana
ei.
Apoi acolo, in lazile de zestre ale
mamei
Din podul casei, rasfoind mirosul de
nuci
Si caietele, gandesc la trecerea
iute a toamnelor,
Timpul ramane pe lucrurile din podul
casei
Copil
Ca mine in rugaciunile mamei.
IV
Coloane de dealuri cu ferestre,
Satul ca o licarire suie,
Norii in palcuri alearga din casa in
casa
Sub soare via isi fierbe mustul
Si apele macina in turbine lumina,
Mama tot mai aduce racoarea
fantanii,
Sora mea tot coase batiste si fata
de masa,
Tata ciopleste carul
Pentru intoarcerea mea acasa.
Al doisprezecelea ceas
Vremea urca in imponderabil,
Pasarile sub zborul carora
moleculele de aer mor
Poarta tacerea intre particule,
Doar miscarea browniana in
dezordinea ei
Ordoneaza apa de ploaie
CIOBANUL DE PE PAJISTEA
LUNII
Iarba crescuse pe pielea lui,
devenise o pajiste pe care o pastea
oile,
avea placerea de a bea
lapte din tata prunei
pana se imbata oile.
Cerul incepuse sa ameteasca tinandu-se
de-o stea
iar ea
sculandu-l din somn s-a speriat
de ploaia florilor de tei
mirosind a lapte de pruna
varsat peste intregul sat
pe cand cainele cerului umbla in
coada
cu-n covrig de luna.
Ciobanul obosit de atata somn s-a
trezit
pentru o clipa,
apoi a adormit din nou
sa-i creasca iarba manoasa pe piele,
de atata risipa
de timp, ramasese ne pascut un bou…
CONTEMPORAN CU DUMNEZEU
Mirosea dimineata insorita a mir,
Tacerile alunecau pe nesimtite-n
mers,
Nu stiam ca alaturi poetul Radu Gyr
Isi invesnicea suferinta-n vers.
Canta amiaza tristetea-n flori
Uitase sa-nboboceasca si malinul,
Iar cerul desena o cruce din cocori
Ridicand la rang de virtute chinul.
Amurgul jelea cu nuante inchise
Si campul trimitea culorile la
culcare
Pe cand clipele albe cadeau ucise
De nu se-ntorceau din nou in soare.
Si azi noaptea ma-nveleste cu frig,
Ma tem de visul care iata vine
In miezul intunericului, cu speranta
strig:
Doamne, iti multumesc, sunt
contemporan cu tine!
CITINDU-L PE ESENIN PRINTR-O PICATURA DE PLOAIE
ploile iti albesc ochii mirati
cand eu te vad printr-o picatura de ploaie
lentila prin care-ti citesc
sufletul ce ma incolteste ca un imperiu
de gafaie Moskova prin clopote
cu dangate prelungi ca un imperiu de viata
lunga cat o bataie de pleoapa,
de aici inainte
baile de lumina ne transforma in mesteceni
si ne aseaza in tabloul de deasupra
patului
pe care il vedem numai atrunci
cind degetele ploii trezesc tarii
raciti de curentul ce vine pe sub usa
dinspre Europa.
INALTAREA IN VITRALII
O mare de orgii in ochii albastri
Si tu iesita goala din ceata,
Cerul sustinut de cativa pilastri
Iti face pe plaje o primire mareata.
Ma apropii de tine sa te cuprind,
Dar raman in brate cu visul altor zile,
Sub fontele amiezii care ma incind
Himere se aseaza pe pantece fertile.
Batem la Biserica zilei si nimeni nu descuie,
Marea aduce neliniste si-n prag coralii,
Insa briza pe-o scara de vise ne suie
Sfinti asezandu-ne in vitralii.
OGLINDA DIN SECOLUL TRECUT
In ferestrele noastre bate de zece secunde secolul XXI
calculatoarele se invartesc derutate
virusi le mananca memoria
pe dinauntru,
o secunda- doua la cativa ani de viata
e nimicul
dintre doua galaxi
si pentru memoria noastra ramasa in ceata
dar micronii dintre planete?
Acestia , spre dimineata ne-au aruncat
in bratele indoielilor
din marele nostrum sat,
era o alunecare spre stanga
undeva pe planeta
ce mergea pe Calea
Lactee
aiurea pe bicicleta.
Luna spunea povesti printer crengi
incremenite
de gheata
ca un scut
istoria ca vitraliile din catedrale
pe fereastra dinspre secolul trecut.
II
Tragi penmele din aripile pasarii,
imi arati un zbor de aburi nedefinit
ridicandu-se din aripile ei,
sangele ne curge printer degete,
precum jertfele pe maini de zei,
aripi risipite pe cararile ce duc spre cer,
planeaza infinite ferestre
sub urechile jeluirilor,
ne trebuie o planeta a noastra
curata
careia sa-i punem aripi,
sa uitam sa mai tragem cu prastia
in pasarile ce aluneca dinspre fereastra Ta.
Nu vreau ca nisipul sa migreze
intr-o clipa tarzie
spre un alt mileniu
spre o alta vesnicie.
III
Loveste dunga cerului secolul XXI
pasari zboara de-a lungul raului
asemeni Terrei
in toamna
Loveste dunga Pamantului secolul XXI
si strig din cutia mea de chibrituri
cu balcon spre sarbatori
Opriti zborul aripii negre ce murdareste
intinsurile levitatiilor albe de cocori
dintre mine si Tine,
de unde vin potoape de ganduri
in zori
peste lumea mea de oglinda patata cu chipul meu
uitata in secolul trecut
in buzunarul unui ateu.
Plangi natura si te-a auzit luna
-ureche cu care asculti
cum bate inima pamantului noaptea
astept sa-mi spui
nu-ti fie teama tot ce e al tau
se va intoarce candva…
-------------------------------------------
Al Florin TENE
Cluj-Napoca
5 februarie 2014