Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

CATA VREME VOM TOLERA HOTIA SI CORUPTIA, VOM FI MEREU SARACI!


Oricat am intoarce lucrurile pe fata si pe dos, pentru a gasi cauzele saraciei si neputintei noastre romanesti, de a ne desprinde si noi de mizerabila conditie, croindu-ne prosperitate, un standard de viata civilizat, indiciile arata o singura directie. In societatea noastra nu putem zidi nimic trainic, pentru ca hotia si coruptia devoreaza si demoleaza, zi de zi, facand totul una cu pamantul. Acestea sunt adevaratele cauze pentru care un popor harnic si inteligent, daruit de la natura cu frumuseti neasemuite si bogatii pe care foarte putini le au, se zbate incapabil in a-si putea valorifica aceste colosale avantaje. Ba, mai mult, sistemul oficial de distribuire a rezultatelor muncii este in asa fel perturbat incat s-a ajuns la penibilul paradox, ca prosperitatea personala si a familiei nu are nicio legatura cu aportul in munca. Mai pe sleau, la noi, in Romania se traieste mult mai bine din hotie si coruptie, din evaziune, decat din munca cinstita, de unde si judecata logica si descurajanta a ineficacitatii acestei indeletniciri domestice, care in loc sa te scape de saracie mai mult te adanceste in ea.

De ce, la noi, la romani, considerat, nemeritat, dupa parerea noastra, unul din cele mai crestine popoare, sunt atat de raspandite aceste doua practici care nu ne fac deloc cinste? Personal nu cred intr-o mostenire genetica, ci mai degraba intr-o perpetuare nefericita a unui obicei primitiv, determinat de o circumstanta istorica. Se stie, din vechime, ca acest popor, harazit de la natura cu minunata Gradina a Maicii Domnului, n-a putut multa vreme beneficia de ea. A fost mereu calcat de catre altii, nu numai pentru pozitia sa strategica, ci mai ales pentru feluritele sale bogatii pe care le detinea, si din care se puteau infrupta din belsug. Asa s-a intamplat cu romanii lui Traian, care, cu siguranta, au carat din vistieria dacilor mult aur si alte metale pretioase, vinuri si cereale, din moment ce si-au permis ca, dupa cucerirea Daciei, la 106, sa organizeze o petrecere la Roma care a tinut 120 de zile. La fel au procedat si barbarii disparuti in neant, in frunte cu hunii, iar mai tarziu ungurii, habsburgii si din nou ungurii, la care s-au adaugat otomanii, grecii si rusii. Toti care si-au impus puterea, intr-un fel sau altul, au stors fara mila din sudoarea romanilor, insusindu-si bogatiile si rodul muncii lor, pana la ultima letcaie, lasandu-i lipiti pamantului, transformandu-i in muritori de foame. Instinctul de supravietuire i-a determinat pe romani sa-si faca singuri dreptate, sustragerea unei cote parti din rezultatul muncii lor si insusit abuziv de catre altii, fiind o forma de curmare a marii nedreptati. Daca, bunaoara, in cazul grofilor unguri li se cerea iobagilor romani sa munceasca sapte zile din sapte pe mosie, cand ar mai fi avut acestia timp sa faca agoniseli pentru ei si propria familie? Desi,  in termeni juridici, aceasta redistribuire de la sine inseamna furt, gestul lor nu era decat un raspuns firesc la atitudinea celor care si-au cladit averi si bogatii prin insusirea muncii altora. Asadar, inainte de a fi furata de ai sai, tara aceasta a fost furata de altii. Drept dovada, multe din capitalele Europei: Roma, Atena, Constantinopol, Viena si Budapesta, isi trag maretia din stralucirea aurului romanesc, din celelalte roade ale pamantului nostru bogat in de toate: de la sare la aur, de la paduri la campii manoase si dealuri roditoare.

Numai ca vremurile s-au schimbat. Societatile au evoluat, dar obiceiul insusit a fost perpetuat pana in zilele noastre, devenind o plaga sociala, ce nu face cinste unei natiuni, cu repercusiuni asupra imaginii de roman. De aproape doua secole, romanii nu-i mai fura pe altii, ci pe ei insisi. Se fura intre ei, dar mai ales de la stat, pe care il percep ca pe un strain, iar mica ciupeala a proliferat in marea ciupeala, care la nivel inalt se numeste coruptie. Romanii fura, evident nu toti, pentru ca de-a lungul vremii au fost supusi unui sir lung de inechitati, pe care apoi n-au reusit sa le depaseasca, introducandu-le ca un cod in stilul lor de viata. In fapt, un fel de a-ti fura propria caciula. Asadar, ne aflam in sezonul prelungit al coruptiei, singura care ramane aceeasi, de la Eminescu si Caragiale incoace, de la Delavrancea, doar actorii fiind altii. Citindu-i cu atentie pe acesti inaintasi, cat si pe altii, constati cat de actuale sunt vremurile de atunci. Aceste fapte, in fond antisociale, desi condamnate de justitie si de morala crestina, nu ezita sa prolifereze, dovada ca mediul social romanesc le este inca propice, politicul pentru coruptie, iar starea deplorabila a societatii, inechitatile si nedreptatile cotidiene, slabiciunile autoritatilor, pentru celelalte forme ale hotiei. Toate acestea constituie fermenti vii, regeneratori ai acestor condamnabile practici.

Asadar, trebuie sa recunoastem, in Romania se fura pe capete si pe toate lungimile de unda si in functie de oferta. Cei mici, cu posibilitati marunte: din buzunare, din magazine, de pe tarlale, din casa omului, iar cei mari, "cu staif" din vistieria statului. In comunicatele zilnice ale politiei, furturile tin capul de afis al infractiunilor, dovada ca ponderea lor este mare. Daca comunismul a incurajat si el mica ciupeala, tot datorita unor inechitati in redistribuirea rezultatului muncii, asigurandu-i acesteia continuitate in timp (sa ne aducem aminte "scurgerile" din fabrici, de sustragerile de pe tarlale, de la CAP etc.), toate ca forme de ajustare a castigurilor, in domeniul coruptiei a reusit, prin celebra Lege 18, o stopare a fenomenului, care insa a revenit in actualitate cu o forta de necrezut, dupa decembrie 1989. Ca urmare, avutia tarii, in forma ei materiala sau lichida, a fost pur si simplu pulverizata, absorbita intr-un timp record, si insusita cu nesat de marii rechini (vezi numeroasele privatizari frauduloase, falimentarea Bancii de Comert Exterior – Bancorex), iar pentru ceea ce se produce in continuare s-au gasit urgent solutii de deturnare a rezultatului muncii, in alte directii decat vistieria statului. Numim aici puternica economie subterana, cu o pondere de peste 30 la suta in totalul activitatii economice, fara sa dea o letcaie la stat, evaziunea fiscala, de proportii, spagile si mita care circula nestingherite de la un demnitar la altul pentru servicii si foloase nemeritate, pentru trafic de influenta etc. Sa ne inchipuim, de ce bani, desigur, insusiti prin sistemele amintite, pot dispune unii indivizi, capabili sa ofere dintr-un foc spagi de 3 milioane de euro pentru a castiga o licitatie sau un contract cu statul, in vreme ce castigul minim pe economie al unui muncitor este de 800 de lei.

Tarile mai sarace in resurse ale Europei si lumii au progresat mai mult, au devenit mai civilizate si mai prospere, tocmai pentru ca au stiut sa puna capastru acestor forme imorale de participare la distribuirea si redistribuirea, rezultatului muncii generale, la jecmanirea avutiei nationale, protejandu-si astfel resursele. Ele au gasit, atat pe cale juridica, cat si morala, parghii corespunzatoare de combatere a lor, prin educare si constrangere, ceea ce la noi, din pacate, totul este doar o formalitate. Lipsa de fermitate a bisericii si a societatii civile in combaterea acestui flagel, coroborata cu aceeasi lipsa de intransigenta a justitiei, au dus la crearea acelei extrem de daunatoare tolerante sociale fata de furt si coruptie, care prin formele si puterea lor de manifestare ne-au creat un prost renume international. Pentru ca, iata, cetatenii nostri romani, evident, unii, dar destui la numar, nu ezita sa practice aceste deprinderi nici in tarile spre care s-au indreptat, iar gestul lor sustinut, repetat si multiplicat, fie ca este vorba de furtul din buzunar, din case, din magazine (cu predilectie tiganii) sau din conturile bancare (este vorba de cei scoliti), constituie o palma usturatoare pe obrazul nostru de europeni si crestini.

  In spiritul traditiei tuturor claselor politice romanesti, de la cele de pe vremea lui Eminescu si Caragiale incoace, nici actuala clasa politica nu-si propune sa puna capat definitiv rusinoasei traditii. Dovada certa este chiar modul in care "au mosit" cele doua coduri: Penal si de Procedura penala, in care hotia si coruptia sunt cele mai favorizate, semn ca lucrurile vor merge asa si pe mai departe, daca nu chiar mai rau. Se vede clar ca atat Guvernul Boc, pe vremea caruia au fost elaborate acestea, cat si Guvernul Ponta, chemat sa le puna in practica, au realizat un consens in asigurarea acelor portite prin care coruptii pot scapa basma curata sau cu pedepse mult mai usoare, pentru ca, nu-i asa, nu numai "o mana spala pe alta", dar ei aduc, la urma urmei, niste foloase, atat unor partide, cat si unor potentati ai acestora, iar sursele trebuie pastrate si protejate. Odata cu "lansarea la apa" a acestor doua foarte importante Coduri, Romania ar fi avut posibilitatea sa realizeze o cotitura hotaratoare in modernizarea societatii, punand capat acestei plagi rusinoase care se perpetueaza de atata vreme, acuzator, in mediul de viata romanesc. Aceasta este marea asteptare a majoritatii covarsitoare a romanilor care isi asigura existenta muncind cinstit, in speranta ca, odata cu suprimarea scurgerilor colaterale, prin tot felul de furtisaguri, Bugetul atat de anemic si de hacuit al acestei tari ar fi mai puternic, capabil sa sustina nu numai o mai buna remunerare a celor ce produc, dar si un sistem de educatie, de sanatate, de protectie sociala, de investitii mai eficiente si mai laborioase. Toate acestea, in speranta ca Romania si romanii pot beneficia, prin reformularea principiilor de munca si de viata, de un parcurs existential mai prosper si mai civilizat, asa cum ni l-am dorit fiecare in momentul in care am decis intrarea noastra in marea familie a Uniunii Europene, in care sa ne simtim, nu ca niste paria, ci demni si egali in toate.

IOAN CISMAS

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page