Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

VIN EUROPENELE!


CORNELIU LEU

       Pana acum aveam in traditie „Europenele” la fotbal si la diferite alte sporturi.
       Mai nou, devin periodice si cele pe terenul cu mult mai putin fair-play al alegerilor parlamentare. Intra in traditie. Cam penibil, cu niste nume  despre care n-a auzit nimeni, ca ajungem sa ne intrebam cine sunt chiar si la acest sfarsit de mandat, cand ar fi trebuit sa fim mandri de ele pentru cate vorbe intelepte si favorabile tarii au rostit la Strassbourg sau Bruxelles; sau, dimpotriva, cu altele care au speriat vestul (Europei) prin modul cum si-au fitilit acolo interesele propriei tari, cum au servit interesele altora, cum s-au ploconit Inaltei Porti aidoma capuchehaielor de pe vremuri.
       Dar aceste „Europene” intra si gata compromise in traditia dezinteresului alegatorului, care se convinge ca „si asta este tot o manarie a gastilor din partide”, de vreme ce la alegerile trecute, s-a vazut ca n-are ce cauta picior de independent daca electoratul, chipurile, a preferat-o  pe EBA personalitatii cunoscute si simpatizate a generalului Abraham.
       Dar, ca sa putem surclasa acest pesimism electoral a carui cronicizare adapa sentimentul de delasare nationala, la fel cum a facut-o si dezindustrializarea tarii si desertizarea agriculturii si emigrarea medicilor la indemnul presedintelui iubit, nutrim speranta ca, facandu-si sau facandu-i-se partid, Elena Udrea o va proteja matern pe activa si temuta parlamentara europeana, punand-o acum pe liste de partid. Si lasand astfel o sansa mai mare independentilor care chiar vin cu idei si vor sa realizeze ceva, in ciuda pragului ingrozitor care li se pune asa cum alte tari europene n-au: de una suta mii de semnaturi de sustinere pentru a li se accepta candidatura.
       Unul dintre acestia, pe care il sustin dar il si plang fiindu-mi groaza de modul in care va stradui sa stranga semnaturile, este tanarul universitar economist si publicist de studii socio-economice Radu Golban, a carui cariera de consultant economic a reusit intr-o tara ca Elvetia, ce nu iarta nimic din acest punct de vedere, tocmai fiindca fiecare cetatean al ei ne-ar putea fi consultant noua. Asadar consultatiile economice ale lui Radu Golban, care au ajuns sa fie utile elvetienilor, ne-ar putea fi utile si noua daca el ne-ar reprezenta in Parlamentul European. Asadar, prezenta unui asemenea om printre politicieni care nu ne sunt intotdeauna favorabili, ar putea aduce un plus de prestigiu si de avantaje tarii. Asadar, ar putea aduce si un plus de profit, urmarind cu ochi de specialist versat in Europa, si nu aici, in folosirea mai rationala si mai perseverenta a fondurilor europene pe care le-am putea accesa. Asadar...
       Asadar, frati romani, criminala intrebare care se pune - fara nici un fel de partizanat politic, ci numai si numai pentru a avea un om dispus intr-adevar sa lupte pentru interesele tarii – este : Cum facem pe dracu-n patru pentru ca lista lui sa ajunga la 100.000 de sustinatori?!... Si nu ca sa-l alegem, ci numai ca sa poata intra in competitie cinstita cu ceilalti, sa ne arate ce vrea sa faca pentru destinul romanesc si sa se angajeze independent la aceasta!...  Spun ca e criminala aceasta intrebare deoarece tari similare noua ca membre in Uniunea Europeana – Italia, Ungaria, Spania, mai ales Suedia – cifreaza la mii si nu la sute de mii aceste sustineri. La noi insa, in atmosfera clientelara de slugi care aduc voturile, sau chiar familiala, de beizadea tare-n tata sau tare-n mama, ale caror functii publice au inceput a fi dorite ereditar, o cifra alungatoare precum suta de mii de semnaturi, nu poate fi decat benefica pentru potentatii care, de felul lor, sunt de mai multe categorii.
Fata de acestea multe, ea e defavorizatoare doar pentru doua categorii: Populatia cu interesele ei si acei oameni de adevarata initiativa civica ce nu vor sa se supuna partizanatului politic.
Printre ei se afla si Radu Golban care nu vrea sa se duca pe roze in Parlamentul European. El a aruncat deja o manusa care deranjeaza, argumentand obligatia de restiture din partea Germaniei a unei datorii istorice pe care o are fata de Romania inca de pe vremea lui Hitler si Carol al doilea, marita cu tot graul si perolul stors de la Antonescu si cu toate dobanzile aferente. Iar, amintindu-ne vorba lui Tanase cu „era rau cu vas is das, dar mai rau cu davai ceas”, daca acest bun economist tanar si perseverent va incepe sa sape si-n directia cealalta, ne-o scoate datoare  si pe Mareata Uniune si-i obliga pe rusi sa rosteasca macar un umil „pardon” pentru holocaustul basarabenilor!
Avem nevoie de un semenea om in Parlamentul European?
Avem!
Dar avem si un obstacol de una suta mii de semnaturi despre care, atenta la toate chichitele legislatiei dambovitene, Uniunea Europeana n-a scos o vorbulita.
 
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page