Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Daily Mail, vinovat de publicarea unor povesti "complet neadevarate" despre imigrantii români si bulgari (oficial)


Publicatia Daily Mail se face vinovata de publicarea unor povesti "absurde" si "complet neadevarate" despre imigrantii romani si bulgari, a declarat un membru al guvernului, preluat de The Huffington Post.

Lord Wallace of Saltaire, un liberal democrat, care vorbeste in numele coalitiei de guvernamant in Camera Lorzilor, a fost avertizat luni de catre colegi ca ministrii ar trebui sa aiba grija sa nu foloseasca un limbaj inflamator atunci cand discuta despre grupurile etnice minoritare. In replica, Lordul a explicat la randul sau ca solicitarea ar trebui mai bine adresata "redactorului de la Daily Mail, decat oricarui ministru din actualul guvern", dat fiind felul in care publicatia a prezentat dezbaterea despre imigratie in Marea Britanie.

"S-a folosit un limbaj destul de absurd si (s-au prezentat), intr-adevar, niste povesti complet neadevarate despre avioane, autobuze suplimentare si asa mai departe, in luna decembrie", a declarat acesta." Este extrem de regretabil intr-o societate deschisa, libera si democratica", a adaugat Lordul Wallace.

Spre sfarsitul anului 2013, o mare parte din dezbaterea despre imigratie s-a concentrat pe faptul ca romanii si bulgarii vor beneficia de acelasi drept de a trai si a lucra in Marea Britanie ca toti ceilalti cetateni ai UE, incepand cu 1 ianuarie 2014. La 31 decembrie, Daily Mail a publicat un articol in care relata despre faptul ca o companie aeriana "si-a dublat numarul" de zboruri din Romania catre Marea Britanie.

Intr-un articol aparut in Huffington Post duminica, ambasadorul roman la Londra, Ion Jinga, a declarat ca dezbaterea despre imigratie din 2013 a fost "gresita si inselatoare". "Mass-media modeleaza opinia publica si, asa cum se poate vedea, este o diferenta clara intre previziuni, perceptie si realitate, atunci cand vorbim despre imigratia romanilor in Marea Britanie", a precizat ambasadorul, adaugand ca desi nu poate preciza in acest moment cati compatrioti de-ai sai au venit de la ridicarea restrictiilor, romanii nu se grabesc sa vina in Marea Britanie.

Luni, purtatoarea de cuvant a laburistilor pe probleme de egalitate, Baroneasa Thornton, a declarat in Camera Lorzilor ca ministrii nu ar trebui "sa dea satisfactie rasistilor, imitandu-le mesajele in vederea obtinerii unor castiguri pe termen scurt".

Potrivit Baronesei, toate partidele democratice importante ar trebui sa aiba grija ca "rasistii si extremistii sa fie impinsi inapoi in marja politica de care apartin" si ca guvernul trebuie sa asigure ca aceasta atitudine "se reflecta in limbajul folosit de catre ministrii si parlamentarii sai". AGERPRES / (AS - autor: Ana Bigu, editor: Ionut Mares)


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page