Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

CONSTANTIN T. CIUBOTARU: „AMERICA DIN SUFLETUL MEU”

Eugenia DUMITRIU

 


 

Paralela subtila a notiunilor de exil  si diaspora. Fictiune si  realitate.

                         

Imi scrie, paradoxal,  pe prima pagina a cartii: „Acest cadou la a mea  a 75-a  aniversare, s-o legumiti si mai vedem!” Ceva s-a schimbat in stilul  acestui nou Caragiale al Romaniei de azi? Sa isi fi pierdut stiul burlesc  al scrierilor sale?!  Cine ii smulsese acestui scriitor rafinat rasul-plansul operelor sale care au reusi de mii de ori ma repuna pe mine si mii de cititori ai vastei  sale opere scriitoricesti  pe linia de plutire, de cate ori viata ne mai ia de guler si ne arunca in haul cate unei disperari. Mi-am dat seama intr-o fractiune de secunda ca nu mai aveam de aface in aceasta noua aparitie editoriala cu acelasi scriitor care declarase  cu un an inainte  ca o prefata la cartea „Delicateturi contemporane”: „Am crezut in puterea de  vindecare  a necazurilor noastre  prin zambet, de aceea l-am, cultivat in vorbire si mai ales in scrierile mele”.

 

Din spusele  scriitorului  aflu  ca America  se vede si de la Rosiorii de Vede! Mai mult  Domnul Constantin T Ciubotaru face precizarea: „Subiectele” – “ continutul  povestirilor care urmeaza  mi-au fost relatate  de doamna Simona Botezan.  Eu, C.T.C. m-am straduit sa le confectionez haina metaforica pe care o poarta.  Primele doua povestiri incearca sa va introduca  in „realitatea romaneasca” actuala!  E, credem noi, ce a mai ramas din „iarba verde de acasa”.  Povestea SF cu „Tara mea si neamul meu cel romanesc”  nu va inspaimante, pentru ca este posibil in mileniul urmator, cand cei care se vor simti romani  vor dori  sa se reantoarca la iarba lasata  de stramosi, care intre timp  s-a transformat in spini…  Problema atacata de sciitor in aceasta carte este  complexa si nu ma asteptam sa fie dezvoltata  si  definita in limitele bunului simt de un sciitor care nu a trait in exil,  e o tematica prea complexa  si asupra careia  nu te poti opri fara a  fi avut in prealabil  experienta traita in conditii de extremis. Care este exact aceasta parte? Aceasta  imensa rezerva  de imagini si amintiri pe care viata a acumulat-o, ca acele pasari hoate, cotofenele de care se povesteste ca aduna cu ciocul  obiectele stralucitoare si le ascund in fundul  cuiburilor, artistul  in copilarie face provizii  de figuri, siluete, cuvinte.

 

Constantin T Ciubotaru  porneste sa scrie  pe baza unor povestiri relatate  asa cum singur afirma,  iar  aceasta carte  are in esenta un singur personaj colectiv ,  diaspora romana.  Intrebarea mea fireasca  este daca  mai putem vorbi  de o asa numita diaspora  actuala,  acum cand mai mult sau mai putin, suntem liberi sa plecam unde vrem?

 

In aceasta carte, America din sufletul meu,  scriitorul ne demonstreaza cu tact  si finete  de limbaj  ca si-a insusit inainte de a  incepe munca de scriitor, doua notiuni de baza: Diaspora si Azilul politic  pe care le-a respectat cu sfintenie de-a lungul  continutului acestei carti, neatribuind insa acesti termeni  exilantilor comuni, benevoli, care ar putea raspunde afirmativ in orice moment al existentei  lor la intreabarea retorica a lui Emil Cioran: „Sa fie oare pentru noi existenta  un exil si neantul o patrie?” Diaspora presupune existenta unor legaturi constante si a unor raporturi normale cu tara de origine, ceea ce este cunoscut ca nu a putut fi posibil in relatie cu Romania regimului comunist, decat cu rare exceptii asa cum s-a intamplat in cazul lui Mircea Eliade. Azilul politic are la origine o idee de indepartare temporara de tara de origine, datorata unor probleme de natura politica, urmata de revenirea in tara la ameliorarea sau disparitia problemelor. Teoretic, putem vorbi despre o incheiere a exilului oamenilor de cultura romana de abia in 1996, cand in Romania apare alternanta la guvernare. Desi incheiat istoric, efectele exilului romanesc ca fenomen nu inceteaza inca a isi produce efectele pentru cultura romana contemporana. Cartea aceasta a scriitorului Constantin T Ciubotaru, eu o consider o continuare  a cartii lui Yves  Berger „Nebun dupa America” se identifica America in ambele sale romane ciclice, cu o femeie, dragostea sa pentru continentul de peste ocean materializandu-se in relatiile cu „frumoasa straina”. Unii critici literari au numit inaintea mea, cartea, Domnului Ciubotaru  drept un „jurnal evocational”. Poate, dar eu cred ca scriitorul a incercat sa defineasca prin prisma tuturor claselor sociale provenite din Romania termenii exil si exilant dar numai la parametrii contemporaneitatii noastre palpabile. Norman Manea afirma intr-un interviu: „Exilul a fost o trauma privilegiata, intrucat in timp am inteles si adaosul pozitiv prin urgenta reconsiderarii propriilor gandiri. America m-a obligat sa ma revizuiesc!“.

 

Doamna  Simona Botezan, cea care i-a relatat scriitoruluii povestirile acestei carti afirma intr-un recent inteviu: „Emigrantii, poarta tricolorul in suflet, chiar daca fizic nu mai locuiesc in Romania sau chiar daca unii nu mai sunt romani in acte. Emigrantii sunt ambasadorii neoficiali ai Romaniei peste tot in lume, isi pun amprenta pe imaginea tarii natale in locul de exil”. Acest lucru pe care il dezvolta si sciitorul cartii de fata, este de fapt caracteristica de baza a tuturor emigrantilor indiferent din ce colt indepartat de lume ar veni in tara de adoptie. Este legea imigrantului confirmata de Paulo Coelho cu o sinceriate si nonsalanta puerila, incantatoare: „Daca, spunea acesta, suntem in exil, vrem sa pastram cea mai neansemnata amintire despre radacinile noastre, daca suntem departe de persoana iubita, fiecare persoana de pe strada ne trezeste amintirea ei.”

  

„America din  sufletul meu”, este o carte care se vrea citita nu numai cu ochii mintii ci si ai sufletului. America este si va ramane pentru europeni un mit. Scriitorul Constantin T Ciubotaru, nu uita o clipa acest lucru, ci chiar il pune pe cititor in garda inca  din cea de a treia pagina a cartii prin  versurile lui: George Filip, emigrant si el in tara de dincolo de ocean, versuri care provoaca emigrantului, o rana profunda, care nu i se va inchide acestuia pana la sfarsitul vietii, intre vis si realitate, intre himere  si adevar: „Cand a fost sa plec in lumea larga/ Destinu-n carca sa mi-l port/ Fericirea mi-a ramas acasa/ Fericirea n-are pasaport…”.

 

Desi cartea este structurata in 23 de  capitole, totusi din prizma subiectului dezbatut, ea are doua mari capitole ale caror nume nu apar  decat in mintea cititorului, dupa consumarea cuvintelor scrise. Primul, este capitolul umilitilor de bunavoie, care isi refuza lor insile sa recunoasca ca America la care au visat sa ajunga,  acea America de pe ecranele de cinematograf din Romania, nu exista, asa cum de altfel afirma si scriitorul: „SUA e un loc deosebit, romanii nu vor sa plece de aici, dar e o alta tara, nu aceea pe care o vad romanii  de acasa, prin filme. Cu toate aceste, extreme putini romani, odata ajunsi aici, se reintorc. Si nu numai ei!“,  Desi s-au izbit fiecare prin propiul destin de o America dominata cum spune insusi scriitorul de un: „Tri-lu-li-lu-lu-lu-la!” (pierderea propriului ego, a capacitatii de sinteza si sincronizare la realitatea inconjuratoare) in care desi autorul cartii trage semnalul redesteptarii natiei noastre prin capitolul intitulat  simplu „Desteapta-te romane!”, totusi romanii din exil se supun in capitolul Ortaci… Ori taci! unui adevarat supliciu al umilintei repetat oriunde s-ar duce in societatea americana, lucru pe care aici pe plai mioritic nu l-ar fi acceptat niciodata, de parca am fi un popor de sadomasochisti,  pentru un pumn de dolari, murdariti  de propiile noastre constinte subjugate aprioric inca inainte de a parasi teritoriul Romaniei...

 

Al doilea mare capitol nenumit, apare in ultimele sase capitole  structurate de autor, pe care eu il caracterizez prin prisma capitolului intitulat de autor „Acasa”, sau de ce nu titlul ultimului capitol al cartii intitulat „Tara lui Kurkudyd”. Foarte important si cred eu ca  il vor considera si altii, capitol cheie al cartii, fara de care nu ar fi fost posibila explicarea corecta a restului de povestiri  redactate si ma refer aici la capitolul: „Suferinta sau biunecuvantare”, sciitorul face referire la Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa. Obligat sa ia drumul exilului, dupa ce a fost eliberat din inchisorile comuniste - 21 de ani a fost privat de libertate, apoi eliberat prin interventia unora dintre cele mai mari personalitati din lume: Papa Ioan Paul al II-lea, Presedinti ai SUA, Primul ministru din Anglia, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Goma, plus celebrele „Voci” de la Europa Libera: Monica Lovinescu, Virgil Ierunca si multi altii…”. In toate celelalte capitole se fac referiri la umilintele suportate de romani, sunt povesti in care rasul nu mai are loc, ramane doar zambetul amar, plansul. Daca ar fi trebuit sa suporte macar o cincime din ele in tara lor de origine, poate azi am fi fost tara cu cate o revolutie pe zi.

 

Cand te gandesti ca  nici unul dintre ei nu este Parintele  Gheorghe Calciu Dumitreasa si nici unul nu va fi Eliade sau Cioran, ca personalitatile lor nu au nevoie universala de libera exprimare, ei sunt doar un cumul uman pe o strada din Detroit, Quebec, sau cel mult Ontario. Cat de bine, cat de perfect a surprins, scriitorul Constantin T Ciubotaru, decadenta acestei clase, care a parasit Romania dupa  1989 . Mi-aduc aminte fara sa vreau, ce frumos spunea poetul nepereche Octavian Goga: „Muntii nostrii aur poarta/  Noi cersim din poarta-n poarta/ De-am inchide–a Tarii poarta/ Altii ne-ar cersi la Poarta“.

 

De altfel  ultimul capitol al cartii  numit Tara lui Kurkudyd, sciitorul il incepe cu un motto destul de cunoscut de noi romanii: „Viitor de aur, tara noastra are/ (Americanii ii spun dezvoltare)./ Si prevad prin veacuri a ei inaltare!” Dupa ce  a parasit  America,  Charlie Chaplin a declarat: „Nu mai am nimic de aface cu America. Nu m-as mai intoarce acolo,  nici daca Isus Hristos  ar fi presedinte!“

 

Am terminat de „dumicat” cartea Domnului scriitor Constantin T. Ciubotaru  Acum pot sa spun ca sunt mai bogata, am si eu acum mutumita acestui scriitor  drag inimii mele, pe care il pretuiesc in primul rand ca pe unul dintre cei mai cunoscuti, prolifici si  complex scriitor al secolului XXI romanesc si il  stimez pentru ca nu lasa sa se puna colbul uitarii peste ceea ce alta data era cenaclul Gala Galaction, azi in haina noua, data de acest vrajitor al cuvintelor tiparite  se numeste „Mileniul 3. America din sufletul meu” pe care mi-a daruit-o acest scriitor de exceptie nu va mai fi niciodata America pe care o vad si eu ca si voi prin filme, fie artistice, fie documentare, (Iarba verde de aiurea), mi-a lasat un gust  cumplit de amar despre America si putin mai mult amar despre Europa prin care recunosc ca m-am pierdut si eu vreo zece ani din viata. Recomand aceasta carte, testament romanesc, pentru toate generatiile de romani dezradacinati si in curs de dezradacinare.

 

O mai recomand si generatiilor care vor veni dupa, ca sa ia aminte, la anumite lucruri, stari si situatii din viata unei natiuni, sa nu se mai repete si niciodata neamul romanesc sa nu isi mai paraseasca tarina, decat sau poate,  numai atunci cand vor veni  americanii  sa ceara azil politic in Romania. Ce pacat ca vremurile la noi sunt inca tulburi si scriitorii  nu isi vand cartile  prin reteaua de librarii din tara,pentru ca sa poata sa se delecteze cititorul de carte buna si din Bucuresti, si din Targu Mures, si din Lugoj, si din Baia Mare si Iasi, asa cum era totusi alta data si nici o editura din pacate nu incheie un contract de exclusivitate cu un scriitor oricat ar fi el de valoros si intuitiv la schimbarile faste si nefaste din sanul societatii romanesti actuale.

 

Cartea asta, m-a intrigat, in primul rand, si imi cer iertare ca ma repet,  perntru ca a scris-o o persoana care nu a trait drama  exilatului si a scris-o cu o verva si o spontaneitate de invidiat.  „America din sufletul meu” as  numi-o acum  la final, fara teama  cu sinceritatea cititorului cinstit, „cartea dezradacinarii noastre abuzive“!. Ma intereseaza din milioanele de motive ale fiecarui individ de natie romana, pribeag pe la portile marilor imparatii ale lumii acesteia, scriitorul Constantin T Ciubotaru are rabdarea si surprinde  aceste motive dintr-un unghi mult prea elevat in raport cu tema tratata.

 

Am sa copiez numai prima parte a ultimului capitol al acetei carti, pentru stimtii cititori care nu au intrat inca in posesia acestei carti, jurnal national de marturisiri in prag de secol XXI, introspectie atemporala a sufletului romanesc bantuit de-a lungul istoriei de toate bolile politicii europene si americane, dar care totusi a ramas aici, pe plai mioritic  sa-si cante jalea, dorul si chiar visele, uneori din fluier, alteori din caval sau cand nu le-a avut pe acestea a cantat dintr-o frunza pe care se odihneau doua stele, doar cu incredearea in Dumnezeu.                                             

 

Sunt de acord cu afirmatia Domnului SCRIITOR Ciubotaru din ultimul capitol al cartii: „Eu am fost trimis in Cosmos cu peste sapte milenii in urma. Si am umblat pe diferite cai date de oameni: Calea  Laptelui, a Branzei de Capra Castrata, a Cepei Ciorilor, a Centauridelor, a Pegasului cu roti si alte cateva sute  sau peste o mie, unde ne-au dus  rachetele si Comandorii Galactici. Cand am implinit 72 de milenii mi s-a spus ca trebuie sa mai las locul si altora.  Mi s-a recitat un vers  dintr-un rondel de Macedonski: «E vremea rozelor ce mor»“… Sa! Ca e bine sa fac cerere ca de ce sa nu-mi traiesc niste hobby-uri? N-avusesem timp pentru asa ceva, nici cuvantul nu-mi spunea nimic. Noi avem in minte un soi de dictionar universal.

 

Cuvantul are etimon afectiv in tineretea matale si se numeste  dor! Ciudat sentiment!  Ma duce cu gandul la o anume suprafata de pe  Terra. La plante, copaci, obiecte, rude. Oare ce sunt acestea? De ce le-am pastrat intr-un colt de memorie? Amerizand undeva an intrebat. Cum se numeste orasul acesta?

- Potricaliul de Miroase.

 Fantastic! Am vrut sa protestez, mi s-a parut ca sunt ironizat…

- Stiti ca exista  si un oras care se numeste Valenii de Munte, altul Rosiorii de Vede? Atunci de ce sa nu...”

 

Eugenia DUMITRIU

Alexandria

1 februarie 2014

------------------------------

 

Curriculum Vitae. M-am nascut in Rosiorii de Vede, judetul Teleorman, la 2 iulie 1960. Am absolvit liceul Al. Ioan Cuza, sectia Filologie-istorie, 1979, Alexandria. 10 ani am „calcat” iarba verde din Spania. Colaborator, redactor la ziare „Roman in lume” si la „Romania Expres”, „Universul Romanesc” si la radio „Transmedia.ro”. Redactor sef la ziarului „Observatorul”, corespondent la revista „Contemporanul” din Romania si revista „Yareah magazine” din EEUU, Reino Unido si Canada. 3 premii pentru pictura si o diploma a participarii la Certamen „Carmen Holgueras", 15 expozitii colective si 4 expozitii personale. Sunt membra a Uniunii Nationale a Artistilor Plastici din Spania. Prezenta la doua Festivaluri internationale de pictura si poezie, cu artisti din  23 de tari. Picturile mi-au fost publicate in doua cataloage de arta, la Festivalul „Palabra Transhumante”, tabloul meu a fost ales pe invitatia Festivalului. Prezenta la cel de-al V-lea Congres global de „Metapoezia”, Conferinta „Nichita Stanescu: El mago del lenguaje en la Metapoezia”; publicate  in cartea Congresului alaturi de Profesor Doctor Guillermo Carnero Arbat. Sunt membra  al cenaclului madrilean  „Arte Total”, condus de Antonio Ruiz Pascual. Si la Asociatia Culturala „Mileniul 3”, unde activez in prezent.  Deci iar calc pe Iarba verde de acasa!

 

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page