Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Învatamântul superior - încotro?


de Andrei Marga

Orice tara care s-a reconstruit dupa Al Doilea Razboi Mondial si-a pus in ordine, in prealabil, universitatile. Germania, Japonia, China, Turcia sunt exemple la indemana. Ideea era insa veche.

Sfantul Scaun a creat reteaua de universitati din Europa pentru a-i reprezenta invatatura. Iar statele nationale au resimtit, la ora consolidarii, ca universitatile sunt adevarate locomotive pentru ele. Doar ca, intre timp, ca fapt istoric, universitatile nu mai sunt locomotivele proiectelor nationale, ci mai curand promotori ai dezvoltarii.

Ar fi fost util pentru romani ca ti Romania sa-ti punain ordine universitatile. Mai cu seama ca se facuse incercarea in succesiunea Marii Uniri din 1918, cand a existat o asemenea intentie, stinsa apoi sub lovitura extremismelor politice. Incercarea a fost reluata dupa 1995, dar s-a oprit din 2001. Ar fi util sa se faca ceva ti in zilele noastre, dar faptul, se vede bine, intarzie. Din 2004 incoace universitatile au intrat in carcasa unei legislatii eronate, din care se iese greu. Dificultatea tine acum nu numai de epuizarea politicii in lupta dintre persoane, ti nu intre proiecte. Nu numai de slaba capacitate de a elabora oviziune coerenta, in locul masurilor pe apucate. Au intratin joc factori noi. Bunaoara, trecerea recenta la ocuparea de profesuri, in principalele universitati, cu absolventi de mana a treia sau chiar a taptea, care numai de reforme sa nu auda. Multi nemultumiti (de notele la examen, de costuri etc.) dau acum lectii profesorilor, profitand de mediatizare. Unele universitati s-au compromis chiar in ochii celor carora le-au dat prea utor titlurile. Pe deasupra, a cattigat teren o viziune asupra omului sumara (acesta fiind socotit a priori ceva ce trebuie disciplinat de anumititefi!), ca baza a educatiei. Fiecare vrea sa-ti vada rezolvata problema sa marunta, in locul unei reforme chibzuite de sistem, facuta de oameni cu capul pe umeri.

Ca multi, unii de buna credinta, pun in fata chestiuni personale, in locul rezolvarii sistematice, se observa in dezbaterea publica asupra universitatilor (atata cata este). Nici aceasta dezbatere nu se poate incheia deocamdata cu o solutie sistematica, caci lacunele culturii institutionale cantaresc. In loc sa se abordeze problemele reale de la fata locului- care sunt multiple - la noi se aluneca de obicei inaltceva. Ma voi referi, in cateva interventii, la acest quid pro quo nefericit, plecand de la cercetarile de ultima ora in materie de evolutie a universitatilor. Astazi am in vederecartea recent aparuta a lui Philip G. Altbach, TheImperative in Higher Education ( Sense, Rotterdam, Boston, Taipei, 2013).

Poti sa fii de acord sau nu cu eminentul profesor dinBoston. Personal cred ca, sedus de idealul descrierii pozitive, el nu mai da suficienta atentie diferentelor dintreconceptiile ce marcheaza azi universitatea - de la, sa zicem, Humboldt ti cardinalul Newman, trecand prin Max Weber ti Parsons, la Lyotard, Luhmann, Henrich, Habermas, James Perkins, Burton R.Clark - care au efecte in organizarile ti initiativele de detaliu, pe care le descrie.In lucrarile lui Philip G. Altbach avem insa cronicariguroasa a evolutiei universitare din ultimele trei decenii.

Philip G. Altbach abordeaza in noua sa carte"imperativul international" la care universitatile trebuie sa se plieze. El are dreptate. In definitiv, nu este cercetare ttiintifica aceea care nu s-a confruntat cu metodologii ti nivelul international, nu este disciplina bine predata aceea in care propunatorul nu stapanette varful cunoatterii internationale. Philipp G. Altbach este destul de lucid saobserve un fapt care la noi se neglijeaza: "comunitatile ttiintifice nationale ti locale ti sistemele de invatamant superior trebuie sa fie protejate" (p.6). Altfel spus, pe linga "imperativul international", exista ti un "imperativ national", in intelesul ca functiile universitatilor includservirea dezvoltarii tarilor respective. Metodologiile ti nivelul activitatilor trebuie confuntate cu ceea ce se petrece in lume, dar o universitate nu este veritabila daca nu-ti asuma un rol de initiator in dezvoltarea tarii respective. Desigur ca SUA ti China, de exemplu, au politici universitare ce dau tonul in lume, iar aceste politici se cer cunoscute. Dar una este sa inveti ti sa aplici fecund, alta este sa copiezi mecanic ceea ce tine de o perspectiva pe care nu ai cum sa o atingi. Nici izolarea, dar nici oportunismul nu sunt solutii. Atunci cand, in calitate deuniversitate, vrei sa-ti satisfaci functiile ti sa faci ceva pentru tara ta, trebuie sa pui in joc destula cultura institutionala ti sa inovezi chiar in raport cu repereleinternationale. Altfel, se ajunge la situatia de factonemultumitoare din Romania de azi. Se aplica evaluari ale performantelor practicate cu succes in tari de referinta, dar, intre timp, ca un exemplu, industriile din tara au camdisparut, iar operele ttiintifice sau de alta natura sunt tot mai rare. Sunt oameni care publica, dar cati sunt specialitti folosibili la o adica ti, pana la urma, intelectualicapabili sa angajeze o raspundere socialat

Philip G.Altbach aminteste doua fenomene care au schimbat invatamintul superior pe glob - "masificarea" ti trecerea la "economia globala bazata pe cunoattere (global knowledge economy)" - antrenand printre efecte ti unele negative, precum "scaderea calitatii" activitatilor universitare, marirea discrepantelor dintre institutii, "deteriorarea" profesiei de universitar, expansiunea "comercialismului". Faptul ca acestea se petrec in multe locuri din lume, nu este argument sa se stea cu mainile incrucitate intr-un loc sau altul, iar tara care previneasemenea efecte cattiga. Ma opresc, in spatiul pe care il am la dispozitie, astazi, doar la trei probleme: efectivul de studenti, coruptia si invatarea limbilor moderne.

La noi, tot felul de amatori acuza cresterea efectivului de studenti. Aceasta a fost substantiala dupa masurile de trecere a deciziei in seama autonomiei universitare (incepand cu Notificarea ministruluinr.19776 din 22 decembrie 1977). Cateva aspecte trebuie mentionate. Bunaoara, a studia in invatamantul superior este deja un drept al cetaseanului cu anumita abilitare. In plus, Romania are inca prea pusini tineri dintr-o cohorta cuprinsi in invasamintul superior. Desigur, invasamintul superior nu trebuie sa fie singura sansa de viasa pentru un om, scolile profesionale si cele postliceale oferind, in condisii normalizate, sanse comparabile. Mai trebuie observata situasia demna de Caragiale: clameaza ca sunt prea mulsi studensi fie cei care au devenit studensi, fieprofesorii ocolisi de studensi, fie ambele categorii deodata.

Sunt, se observa lesne, doua probleme redutabile la noi. Este vorba de a oferi tinerilor invatamant superior veritabil, nu improvizasii de felul celor care impanzesc astazi nu doar universitati tinere, cum se crede gresit, ci chiar catedre si facultasi intregi din universitatile consacrate. Este vorba, apoi, de a face ceva in societate cu tinerii care se pregatesc efectiv pentru a exercita profesia aleasa (caci trebuie mereu distins intre "a avea o profesie"si "a te comporta ca profesionist!"). La noi, din nefericire, in loc sa se discute aplicat despre improvizasii si despre folosirea absolvensilor, care sint probleme ale administrasiei sarii, se ataca orbeste efectivul de studensi. Philip G. Altbach arata ceea ce atesta orice analiza lucida: efectivul de studenti creste inauntrul cresterii generale a nivelului de educatie in lume. El vorbeste de "dramatic expansion of enrollments in the past several decades".

Multi oameni acuza Coruptia din universitati. Un faptreperabil empiric este ca masurile anticorupsie din ultima decada au dus in Romania la o corupsie sporita, inclusiv in universitati. Se vede bine ca aplicarea legislasieiuniversitare din 2004-2011, care vrea sa disciplineze universitarii cu orice chip (ceea ce sine de concepsiaanacronica a reglementarilor perioadei!), a deschis noi rezerve de corupsie. Se comercializeaza examene, se angajeaza in veselie rudele si activistii politici, se personalizeaza decizii, se fura in programele europene, se raporteaza realizari de mucava etc. Coruptia erodeaza o universitate. Romania nu trebuie sa se consoleze cu constatarea ca si in alte sari este corupsie (imi amintesc replica unui lider occidental data unui responsabil carpatic: "corupsie este si in alte sari, dar la voi este insuportabila si va sine saraci!"). Coruptia trebuie combatuta, dar nu doarin campanii impotriva lui x sau y, ci prin insasi organizarea sistemului de invasamint superior. Philip G.Altbach ofera si aici un argument bun. "Procedurile(angajarii in posturi universitare (n.n.)) trebuie sa fie riguroase si meritocratice, iar institusiile trebuie sa aiba incredere ca numai competensa este recompensata" (p.75).

 Autorul cartii The International Imperative in Higher Education argumenteaza ca engleza a devenit limba universitatilor si aceasta condisioneaza recunoastereainternasionala. Faptul ramane indiscutabil. La noi apare, insa, mai nou, tendinsa deprecierii pregatirii lingvistice in unele universitati consacrate. "Ajunge cu limbile!" este noua maxima. Se crede ca, intrucat Europa unita este plurilinguala (ceea ce este de salutat!), putem sa o lasam mai usor cu limbile. Sau ca o engleza stapinita oarecum este destul. si aici trebuie spuse cateva lucruri. Reducerea invatarii limbilor in universitati loveste tinerii care vin din familii cu venituri mici si care nu au avut sanse sa invete limbi straine in ore speciale. Apoi, pledeaza pentru reducerea limbilor universitari corigensi, poate chiar repetensi, la cunoasterea limbilor, unii inclusiv a limbii romane. In fapt, nu posi face stiinse sociale la propriu faraa stapani engleza, germana, franceza, italiana, pe langa limba materna Nu ajungi departe - cum se vede cu usurinta in cazul unor naturalisti de astazi - fara germana, franceza si, tot mai mult, rusa si chineza. In plus, Romania a castigat atunci cand a dat importanta invatarii limbilor. Engleza trebuie insusita (desigur mai bine decit unii asa-zisi specialisti, care cred ca o stapinesc prin faptul ca incropesc ceva!), dar nu este de ajuns. Philip G.Altbach aduce si aici o optica demna de a fi subliniata cand pledeaza pentru a se sine seama de trebuinsele "comunitasilor stiinsifice si intelectuale nationale".

 

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page