Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Universitatile private astazi



de Andrei Marga



In 1997, ca ministru al Educatiei Nationale, am fost invitat sa inaugurez moderna cladire a Universitatii „Dimitrie Cantemir" din Bucuresti. Am dat curs invitatiei si nu am regretat.
Faceam parte dintr-un guvern de coalitie, condus de Conventia Democratica, menit sa pregateasca Romania pentru obtinerea invitatiei de a deschide negocierile de aderare la Uniunea Europeana (invitatie care a si sosit, gratie reformelor intreprinse, in decembrie 1999!). Majoritatea profesorilor universitatii bucurestene faceau parte din opozitia de atunci. Cu toate acestea, am avut o cooperare de oameni maturi, care nu ignora ceea ce ii desparte, dar stiu sa fructifice ceea ce ii uneste. Atunci l-am cunoscut pe venerabilul fondator al universitatii, profesorul Momcilo Luburici, care reusise deja sa atraga in institutie numerosi specialisti remarcabili. De atunci, l-am intilnit inca de cateva ori, dar, in timp, impresiile initiale in ceea ce priveste institutia pe care o initiase mi-au ramas pozitive. Universitatea „Dimitrie Cantemir" mi s-a parut cea mai izbutita dintre initiativele de universitate privata din Romania de dupa 1989. O preocupare de a se inzestra cu profesori autentici, de a-si asigura infrastructura proprie, de a nu repeta programele universitatilor publice, de a interactiona cu institutii din alte tari le-am socotit caracteristice.

Intre timp, s-au intrunit multe motive ce obliga la o discutie mai putin protocolara despre universitatile din Romania ultimului sfert de secol. Nu putem tagadui ca efectivul universitatilor private este si acum, dupa disparitia naturala a unora dintre ele, exagerat. Ca infiintarea lor a avut la baza ratiuni predominant comerciale. Ca aceste universitati aveau nevoie acuta de profesori tocmai in vremea unei crize grave de specialisti propriu-zisi in tara. Ca ele presupuneau infrastructura cand in tara pana si un podet se construieste anevoios. Ca ele intervin intr-un context in care se citeste tot mai putin. Ca ele functioneaza intr-un climat al vietii publice in care falsificarea voluntara a datelor si vorbele goale sufoca indispensabila stabilire a faptelor. Ca imaginatia sociologica si priceperea institutionala a ocupantilor de functii academice si ministeriale scade de la an la an. Ca atunci cand nu mai au idei - ceea ce se intampla repede si la prea multi activisti din domeniu - multi se refugiaza in expediente ieftine, de genul demontarii curriculumului, exaltarii importantei profesiei de dascal, inlocuirii rigorii abordarii educatiei cu moralizarea.


Deunazi, cineva (care-si subscrie opinia, cum ar spune Caragiale, dar o da anonima si confirma, inca o data, cat de grea a devenit, la unii, simpla stabilire a faptelor!), ma apostrofa pentru ceva in care nu am vreun merit. Ma acuza, bunaoara, ca "as fi dat drumul", ca ministru, la infiintarea de universitati private, care ar fi orice, numai universitati nu. Incep, la randul meu, sa ma obisnuiesc cu tot felul de masluiri grosolane a ceea ce fac sau spun, caci vad ca oricine face ceva onest se trezeste luat la rost de neaveniti. Ne putem consola cu faptul ca a patit-o pana si celebrul Kierkegaard: in vreme ce el le vorbea celor din jur de infinit, unii ii reprosau scurtimea pantalonilor! Se minte copios in viata noastra publica, iar persoane care nu stiu sa faca ceva vor evident sa fie parte la masa. Pana la urma, insa, nu avem altceva de facut decat sa aparam raspicat adevarul.
Raspunsul meu este ca cel interesat de realitate se poate adresa inregistrarilor internationale, precum si amplului raport al actelor oficiale ale perioadei (de pilda, in volumul Andrei Marga, Anii reformei, 1997-2000, EFES, Cluj-Napoca, 2007).Cel interesat poate verifica documentele si va observa ca nu am infiintat nici o universitate privata. Cei dinaintea mea si unii dintre cei care mi-au succedat au facut-o. Dar aceasta nu m-a impiedicat sa exprim si sa apar, si in 1995, si in 2000, si in 2006, si in 2012, un punct de vedere ce se lasa rezumat in patru propozitii: a) universitatile private sunt necesare intr-un sistem de invatamint superior; b) profesional vorbind, diferenta public-privat in materie universitara se reduce oricum; c) universitatile private pot avea profesori mai calificati si performante mai competitive decat celelalte; d) daca m-as decide sa fac o universitate privata as face-o mult mai buna decat oricare universitate publica din tara. Acest punct de vedere il impartasesc si astazi.
Nu ignor deloc faptul ca universitatile private din Romania actuala au carente de necontestat. Ele poarta urmele unor decizii gresite ce se vad cu ochiul liber. Erorile au fost si sunt, inainte de toate, la nivelul institutiilor responsabile la nivel national - guvern, minister, consiliul acreditarii, parlament. A fost o greseala infiintarea primelor universitati private pe baza legislatiei liberei initiative, si nu pe baza unei legi in domeniu. A fost o greseala folosirea pana la epuizare a aceluiasi lot de profesori, impartit cu universitatile publice, care a si dus la degradarea multora dintre specialistii existenti (se poate vedea multimea publicatiilor fara vreo respiratie a innoirii, ca indicator al perioadei!). A fost o greseala competitia partidelor politice pentru atragerea de capital electoral prin infiintarea de universitati private. Fiind politizate, consiliile de autorizare si acreditare nationale au dat cateva lovituri punctuale de imagine, dar nu au avut nici priceperea si nici capacitatea sa regularizeze sistemul, pana astazi.


Aplicarea in Romania a Declaratiei de la Bologna (1999), prin reglementarile din 2004-2006, s-a facut eronat. Nu s-a inteles sensul declaratiei data de ministrii educatiei ai statelor europene, iar solutiile din 2004-2006 au fost anapoda. Bunaoara, sistemul a fost recentralizat, iar in locul diferentierii studiilor s-a ales unformizarea lor, restructurarea a fost confundata cu scaderea duratei, masteratul a devenit un fel de continuare a studiilor, dubla specializare s-a distrus, pregatirea doctorala a fost dizolvata in scoli formale etc. Legea educatiei din 2011 a distrus apoi si ceea ce mai era viabil, in mai toate universitatile, deschizand era unui nou diletantism, imbracat in aparent profesionala terminologie neoliberala, dar tot mai perceptibil si mai dramatic in urmari. Lipsa experientei si a unei viziuni asupra universitatii ca institutie, la cei care iau deciziile, afecteaza in continuare intregul invatamant din Romania.


In ce masura o universitate privata se putea sustrage impactului acestor erori ale politicii universitare de la nivel national? Eu cred ca sustragerea era posibila pana in momentul trecerii la aplicarea legii din 2011. Printr-un intreg lant de masuri eronate - desconsiderarea pregatirii ca profesionist in favoarea unei superficiale pregatiri profesionale (care face ca absolventii sa aiba mari dificultati la asumarea de raspunderi!); compunerea senatelor si consiliilor universitare aidoma adunarilor generale ale oamenilor muncii; inlocuirea conducerii academice colegiale cu o birocratie stufoasa a evaluarilor neconcludente; substituirea autonomiei universitare cu aplicarea a tot felul de programe caduce; favorizarea in concursuri a persoanelor de slaba calitate, care ajung pe banda rulanta profesori si lideri academici etc. - a instituit o carcasa a stagnarii, ale carei efecte se vor vedea in timp si vor fi tot mai costisitoare. Cam toate deficientele ce se reproseaza justificat in ultimii ani aplicarii intr-o viziune mediocra si anacronica a necesarelor reforme (vezi Konrad Paul Liessmann, Theorie der Unbildung. Die Irrtümer der Wissensgesellschaft, Piper, München, Zürich, 2008; Richard Münch, Globale Eliten, locale Autoritäten. Bildung und Wissenschaft unter dem Regime von PISA, McKinsey & Co., Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2009; Stefan Collini, What are Universities for?, Penguin, London, New York, 2012; Philip G.Altbach, The International Imperative in Higher Education, Sense, Rotterdam, Boston, Taipei, 2013) se regasesc astazi, amplificate de incompetenta si debusolarea decidentilor, in universitatile din Romania. Modelarea universitatii ca institutie - intre alternative precum intreprindere, corporatie, asociatie civica etc. - a fost decisa, din nefericire, in favoarea a ceea ce are mai vulnerabil fiecare dintre aceste analogii. Ca urmare, universitatile romanesti rezultate din aplicarea Legii din 2011 au parte de toate neajunsurile: neintelegerea a ceea ce inseamna profesionalism, navigarea printre organizari de mult parasite, inventarea de solutii stiute ca gresite, slaba performanta in cercetare si inovare si, mai ales, aducerea in roluri de decizie a cat mai multor persoane nepotrivite, cu toate consecintele.
Se apropie momentul in care o analiza lucida a situatiei in care au fost aduse universitatile publice si private din Romania in ultimul deceniu va fi nu numai urgenta, ci si inevitabila si acceptata. Aceasta deoarece nu este posibila reconstructia unei societati fara punerea in ordine, pe o directie fecunda, a universitatilor proprii. Gravul declin al calificarii profesionale din Romania ultimului deceniu, care se observa deja cu ochiul liber in multe locuri, de la administratia centrala la meseriasi, va obliga si autoritatile responsabile la luciditate. Deocamdata ramane sa ne consolam cu reusite punctuale, de genul celei pe care o reprezinta Universitatea „Dimitrie Cantemir", si sa exprimam pretuirea noastra pentru care o gestioneaza. Foarte probabil, avand ca sprijin reusitele, va trebui sa se asume initiativa acelei noi analize si, apoi, a dezbaterii publice a unui proiect legislativ care sa repuna in miscare energiile ce se pierd inca ale universitatilor publice si private din tara.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page