Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

HAITI, LUMEA DE DINCOLO DE LUME...

Ultima catastrofa naturala din Haiti (cutremurul care a ucis peste 100.000 de persoane) pare a nu fi altceva decat ultimul episod dintr-o adevarata cronologie a groazei. Marile diferente de nivel care exista pe insula, in relatie cu precipitatiile tropicale foarte abundente, au produs, in doua randuri, in anul 2004, puternice inundatii, care au facut mii de victime. Acestea fiind cele mai... recente nenorociri, aproape insignifiante, insa, fata de lantul blestemat al celor care au dominat, vreme de aproape un mileniu si jumatate, destinele locuitorilor fostei insule Hispaniola.

Hispaniola, Jamaica, Cuba si Porto Rico, luate impreuna, sunt cunoscute sub numele de Antilele Mari, alcatuite din stanci continentale, spre deosebire de Antilele Mici - indeosebi, vulcanice sau insule coraliere. Cinci mari lanturi de munti se gasesc pe insula. Hispaniola, cu o suprafata de cca 74.700 km, este cea de-a doua mare insula a arhipelagului, situata la est de Cuba si la vest de Porto Rico. Este una din rarele cazuri in care o insula din regiunea Caraibelor este impartita intre doua tari independente: Republica Dominicana, la est (doua treimi din suprafata insulei), si Haiti, la vest (o treime din suprafata insulei). Populatia insulei, in cea mai mare parte, este formata din negri si mulatri, urmasi ai fostilor sclavi adusi din Africa, incepand cu anul 1501, folositi la munci pe plantatiile din insula. Cu un total de peste 15 milioane de locuitori, este cea mai populata din insulele Antilelor. Relieful este foarte accidentat, cu altitudini de peste 3.000 de metri, o campie care trece paralel cu lantul de munti, din sudul statului pana in partea occidentala a Haiti, la capitala Port-au-Prince, si cateva lacuri cu apa sarata. In partea de rasarit a insulei (in Republica Dominicana), limba oficiala este cea spaniola, iar in partea de apus a insulei (in Haiti), limbile folosite sunt franceza si creola haitiana, ambele fiind oficiale.

La sosirea pe insula, in 6 decembrie 1492, Cristofor Columb a fost mirat de asemanarea unor peisaje cu cele din Spania. De aceea, el a denumit insula La Española (Spaniola), denumire pe care a indicat-o pe prima harta pe care a desenat-o. Aceasta denumire a fost apoi latinizata, in Hispaniola. Ulterior, insula a avut, de-a lungul timpului, diferite denumiri, pornind de la denumirile date de populatiile amerindiene, pe care le-au gasit si, ulterior, macelarit conchistadorii spanioli. In cursul celei de-a doua calatorii, in 1493, Columb a fondat aici prima colonie spaniola din Lumea Noua. La sosirea lui, in 1492, localnicii amerindieni i-au primit pe conchistadori fara ostilitate, ajutandu-i sa construiasca fortul Navidad. Columb s-a intors in Spania, in ianuarie 1493, lasand in insula vreo treizeci de oameni de-ai sai. Colonizarea insulei nu a inceput decat cateva luni mai tarziu, odata cu sosirea unei expeditii de vreo 1.300 de oameni si numirea in postul de guvernator a lui Bartolomeo Columb, fratele lui Cristofor, care a fondat, in 1496, orasul Nueva Isabela. Distrus de un ciclon, orasul a fost reconstruit de cealalta parte a fluviului Ozama, sub numele de Santo Domingo, in 1781. Aici au fost construite prima catedrala, primul spital si prima universitate din America. In mai putin de douazeci si cinci de ani, insa, populatiile de amerindieni au fost decimate de brutalitatea sclavajului, precum si de bolile aduse de europenii cuceritori. Colonistii spanioli au adus un mare numar de cai, bovine si porcine, pe care i-au lasat in libertate, neinteresandu-se decat de aur, si-au concentrat eforturile in partea orientala a insulei si au abandonat partea de apus a Hispaniolei. Pe la 1530, insula era deja aproape secatuita.

Hispaniola a fost foarte curand dorita de catre banditii francezi, care se stabilisera, de la inceputul secolului al XVII-lea, in mica insula vecina din nord, a Broastei Testoase, de unde atacau galioanele spaniole ce se intorceau acasa. (Este vorba de Insula Piratilor, cunoscuta in franceza cu denumirea Ile de la Tortue, iar in spaniola cu denumirea Tortuga.). Primele culturi - tutun si indigo - cereau mana de lucru pe suprafete destul de mici. Multi francezi, dorind sa scape de mizeria de acasa, se angajau pe trei ani, lucrand fara salariu, iar apoi se instalau pe noile pamanturi. Comertul cu sclavi negri s-a dezvoltat si s-a institutionalizat. In 1685, Ludovic al XIV-lea a recunoscut oficial colonizarea insulei si a emis un edict cunoscut sub numele de Codul Negru, destinat reglementarii regimului sclaviei, in care se specificau datoriile stapanilor si datoriile sclavilor. Obligatiile de evanghelizare erau neglijate de catre coloni, cat si repausul duminical obligatoriu. Pedepselor capitale, prevazute in anumite cazuri, li se adaugau actele de violenta si mutilarile. Africanul era marcat cu fierul inrosit in foc, i se schimba numele si era nevoit sa-si schimbe obiceiurile vestimentare si limba. Africanii au adus cu ei credintele samanice voodoo (vaudou, vodou, vodoun, woodoo, voodoo - cult animist, originar din vechiul regat al Dahomeyului, Africa de Vest), care pigmenteaza pana in zilele noastre mozaicul religios al populatiei. Sub diferite forme, il regasim si in Cuba, Republica Dominicana, Brazilia, chiar in SUA, in Louisiana mai ales. Peste tot, sacrificiile sangeroase si dansurile rituale ritmate, incantatiile prin care se manifesta aceste culte produc o stare de transa, servind ca mijloc de comunicare cu zeitatile. Aceste zeitati au nume africane, dar exista si nume ale unor sfinti crestini catolici, atribuite acestor divinitati africane autentice. Exista o intreaga retea oculta a confreriei Vaudou, care cuprinde societatea haitiana in cvasitotalitate, manifestandu-se prin vraji, descantece, taine si o faima oculta. Cucerirea independentei statului Haiti a fost, in mare masura, sprijinita prin manifestarile oculte ale religiei Vaudou. Recent, in Haiti, religia Vaudou a fost recunoscuta ca religie oficiala, alaturi de catolicism. Protestantismul este si el prezent in insula Hispaniola.

In anul 1697, Tratatul de la Ryswick a pus capat razboiului franco-spaniol si a recunoscut Frantei dreptul de a se mentine in partea occidentala a insulei, Spania pastrandu-si partea orientala a ei. Insula s-a impartit in doua: circa doua treimi vor forma Republica Dominicana, cu capitala la Santo Domingo, in vreme ce o treime (sub influenta franceza) va primi denumirea de Haiti, cu capitala la Port-au-Prince. Colonia Saint-Domingue a devenit cea mai bogata din Antile. La sfarsitul scolului al XVIII-lea, valoarea exporturilor sale o depasea chiar pe cea a exporturilor Statelor Unite ale Americii. Aceasta prosperitate se baza indeosebi pe productia de zahar si de cafea. In 1789, in ajunul Revolutiei Franceze, in colonie lucrau 500.000 de sclavi negri, pentru 32.000 de albi si 28.000 de oameni de culoare liberi (mulatri si eliberati).

In secolul al XlX-lea, cele doua foste colonii isi proclama independenta. In 1804, Jean-Jacques Dessalines (1758-1806), sclav negru din insula Hispaniola, organizeaza lupta negrilor si mulatrilor contra puterii coloniale franceze. El alunga din insula armata napoleoniana, condusa de Rochambeau, se proclama imparat al Haiti, sub numele de Jacques I (Iacob I), dupa ce ordonase un masacru al albilor, si proclama independenta coloniei franceze, care primeste denumirea de Haiti. Dessalines avea sa-si piarda viata in cursul unei revolte, dar Haiti devenea prima republica neagra din lume. In anul 1844, dupa mai mult de patru decenii de ocupatie haitiana, si partea orientala a insulei isi proclama independenta, sub numele de Republica Dominicana, cu capitala la Santo Domingo. La randul ei, aceasta a cunoscut "domnia" lui Rafael L. Trujillo, ucis de un complot militar dupa o conducere la fel de sangeroasa ca a "omologului" sau din sud. Printre altele, se distra aruncand oameni din elicopter, iar un ministru "tradator" a fost obligat sa manance orez gatit cu carnea propriilor sai copii. (Cititorilor cu nervii tari le recomandam romanul "Sarbatoarea Tapului" de Mario Vargas Llosa).

"In statul independent Haiti se instaureaza una dintre cele mai sinistre figuri din istoria umanitatii: Francois Duvalier, zis Papa Doc (1907-1971). Autoproclamat presedinte pe viata in 1964 (conducea deja tara de un deceniu), el impune un regim de-a dreptul patologic. Formeaza o politie secreta - celebrii Tonton Macoutes -, acestia avand libertatea absoluta de a intreprinde orice impotriva dusmanilor reali, sau doar prezumtivi, ai sceleratului lor sef. Insusi conducatorul lor, un oarecare Barbot, acuzat de complot impotriva dictatorului si, reusind sa fuga de urmaritori, va deveni tinta si victima vracilor voodo. Vrajitorii il conving pe Duvalier ca Barbot s-a transformat in caine negru. In consecinta, Papa Doc ordona uciderea tuturor cainilor negri din republica!!! Cata viata, atata literatura! Sau viata bate filmul! Dupa ce Barbot - care nu se transformase, fireste, in caine - este capturat si torturat cateva luni (existau tratamente speciale pentru ca victimele sa fie mentinute in viata cat mai mult), este apoi decapitat. Papa Doc i-a pastrat teasta in propriul dormitor prezidential, unde, timp de cateva luni, in fiecare seara, ii tinea o predica taioasa despre tradare. Tonton Macoutes asasineaza, tortureaza, violeaza si jefuiesc in voie timp de trei decenii. Celebrul scriitor britanic Graham Greene le "dedica" romanul "Comediantii", evocand, prin prisma personajului principal, un oarecare Brown - om fara radacini, fara idealuri -, evenimente tragice petrecute sub regimul dictatorial al presedintelui haitian Papa Doc Duvalier. In 1967, romanul a fost ecranizat de regizorul Peter Glanville, cu Richard Burton, Elizabeth Taylor, Alec Guinness si Peter Ustinov in rolurile principale. Nici moartea lui Papa Doc nu aduce vremuri mai bune pentru nefericitii haitieni. Conducerea este preluata de fiul fostului presedinte, Jean Claude Duvalier, zis Baby Doc. La randul sau, practica acelasi sistem de teroare.
Introdusa de Cristofor Columb, care dorea sa fie cultivata de catre amerindieni, trestia de zahar a asigurat, vreme indelungata, bogatia colonilor din Hispaniola. Chiar si astazi, trestia de zahar reprezinta produsul cel mai important al exportului Republicii Dominicane, acoperind circa o treime din pamanturile cultivate din aceasta zona... eminamente agricola. Insula exporta cafea, cacao, zahar, tutun, bumbac, manioc, vanilie, banane. "Saraci in tara bogata", intr-un decor de o frumusete aproape nepamanteana, cei mai multi locuitori haitieni "beneficiaza" de doar cativa dolari pe luna, de analfabetism in masa si o delincventa impinsa la cote extreme. "Nici boicotul international, nici formatiunile politice interne nu au reusit, de-a lungul istoriei sale nenorocite, sa-i dea o forma inteligibila si reconoscibila pentru lumea de astazi".

Poate fi considerat Haiti, la inceputul mileniului trei, un esec al lumii civilizate? "Prea putina lume - inclusiv in Romania - a fost interesata, in ultimul secol, de aceasta tara si de ororile care se intamplau acolo. In romanul dedicat razboiului civil din Spania, Ernst Hemingway foloseste ca motto celebrele versuri ale lui John Donne - «Niciun om nu este o insula singuratica. (...) Atunci cand bat clopotele, nu te intreba pentru cine bat; bat pentru tine.» Haiti este o lectie de bestialitate a istoriei in secolul in care omul a ajuns pe Luna - scrie Eugen Ovidiu Chirovici. Doar solidaritatea umana, manifestata poate mai accentuat dupa aceasta ultima tragedie, o va aduce, sa speram, in atentia unui public mondial, uneori mai preocupat de frizura unei vedete decat de o tragedie apocaliptica ce se consuma la un pas de ea".

MARIANA CRISTESCU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page