Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

IN LUMINA LUMII

 

 Asa cum au remarcat multi iubitori ai neamului, ne aflam la „portile cerurilor".  Acest lucru se datoreaza evenimentelor ce reunesc in astral pe Mihai Eminescu, glasul duios al Bucovinei,  cu inima ei, Stefan cel Mare si Sfant.

 Acolo unde inceputul si sfarsitul se contopesc, trecutul si viitorul se reunesc. Din acest intreg isi  trage seva Mihai Eminescu care si-a depasit timpul sau, intuind evenimente ce vor marca perioada postuma a lui si a multor altor personalitati. Cand a scris „Rugaciunea unui dac" era constient de vechimea acestui  neam si a alaturat creatiei universale  credinta in nemurire pe care o aveau stramosii nostri. „Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor,/ Nici samburul luminii de viata datator,/ ...El (adica Dumnezeu) este moartea mortii si invierea vietii!" Aceste lucruri sunt pomenite si in Evanghelii, dar asa cum chiar Iisus spune „Cine are urechi de auzit sa auda" - adica daca vrea sa inteleaga va intelege. In Matei (11.14.)  Iisus vorbeste despre Ioan Botezatorul astfel: „Si daca voiti sa intelegeti, el este Ilie, cel ce va sa vina." Prin aceasta se explica ceea ce orientalii numesc reincarnare. Ilie a ucis peste patru sute de preoti, a caror credinta nu a inteles-o; la fel  Ioan are o moarte violenta pentru ca judecatorii lui nu-i inteleg mesajul. Rugaciunea dacului  reflecta credinta in nemurire. „Sa-ngaduie intrarea-mi in vecinicul repaos!"  Asemeni „tarancii care nu stie sa se plece" (cum a afirmat Carol I, vorbind de demnitatea romanilor), tot astfel dacul  isi cere taria de a muri cu demnitate  in fata zeului fara nume si chip: „Sa cer a tale daruri, genunchi si frunte nu le plec". Peste timp, preasfintia sa parintele Pimen, acum treizeci de ani, spunea la Putna: „Statuia lui Stefan este gresit sculptata, caci el nu si-a plecat decat odata capul, iar pentru acest lucru au platit scump polonii in Codrii Cosminului ( 26 oct. 1497)."

Eminescu credea in nemurirea Marelui Voievod, si il invoca in Doina. Prin  Scrisoarea I poetul depaseste timpul sau si pe al nostru. Azi  stim ca soarele este o stea cu emisie slaba, corespunzatoare culorii galbene, care urmeaza sa devina rosie si fara „putere" peste sapte miliarde de ani. Poetul merge mai departe si prevede destinul pamantului: „Soarele, ce azi e mandru, el il vede trist si ros,/ Cum se-nchide ca o rana printre nori intunecosi,/ Cum planetii toti ingheata si s-asvarl rebeli in spatiu,/ Ei din franele luminii si ai soarelui scapati." In acele momente, datorita gravitatiei solare prea mici, se destrama sistemul, iar planetele „s-avarl rebeli in spatiu". Apoi este descris stadiu cunoscut sub numele de Big Bang, cand catapeteasma lumii in adanc s-au innegrit, „Ca si frunzele de toamna toate stelele-au perit;/ Timpul mort s-intinde trupul si devine vecinicie,/ Caci nimic nu se intampla in intinderea pustie." In aceasta viziune cosmica nu scapa din versurile sale destinul inteleptului, care nu este apreciat pentru invatatura sa, ci denigrat pentru slabiciunile omenesti. „...Nu lumina/ Ce in lume-ai revarsat-o, ci pacatele si vina..." Si iata ca timpul a demonstrat-o; atat el cat si savanti sau figuri marcante ale culturii sunt rascolite de pigmei ai lumii noastre ce se cred lei tolaniti in ignoranta unui suflet ratacit intr-o lume materiala ce se vrea intelectuala.

 Stefan cel Mare si Sfant alaturi de Mihai Eminescu si-au legat destinul de tara, contribuind cu sabia sau condeiul la neatarnarea si nemurirea neamului nostru, astfel ca pot asculta  „muzica ingerilor" din Valhala (raiul), pe care poetul  n-a ezitat s-o prinda in versurile poeziei „La Bucovina", dedicata tinutului natal pe care a jurat sa nu-l uite: „N-oi uita vreodata, dulce Bucovina,/ Geniu-ti romantic, muntii in lumina"...

Asemeni marilor inaintasi si noi - prin gandurile, vorbele, faptele si daruirea noastra - putem contribui ca Romania sa fie in lumina lumii si sa fie „mangaiata" de cea divina. Exista o dezvoltare continua a spiritului neamului; exista castiguri nevazute ale evolutiei, chiar prin vremuri grele.

 Camelia TRIPON

Targu-Mures

15 ianuarie 2014

 

 

                                                                                   

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page