Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

RETROSPECTIVE 2013 Elisabeta Lipa: 2013 a fost un an foarte bun pentru canotajul românesc


Presedinta Federatiei Romane de Canotaj, Elisabeta Lipa, a declarat pentru AGERPERS ca anul competitional 2013 a fost unul foarte bun pentru pentru aceasta disciplina olimpica.

''Apreciez ca anul 2013 a fost unul foarte bun pentru canotajul romanesc. Normal, putem spune mereu ca este mereu loc si de mai bine, dar trebuie sa avem in vedere ca acest schimb de generatii se face atat de greu. Noi asteptam o explozie aici, o explozie cu care am fost obisnuiti atatia ani. Cred in aceasta generatie tanara, care se maturizeaza acum si care da dovada de ambitie de a urca pe cea mai inalta treapta a podiumului. Din punctul meu de vedere, ii sprijin cu tot ce pot eu si cat pot eu ca ei sa realizeze marea performanta'', a spus Elisabeta Lipa pentru AGERRPRES.

Solicitata sa numeasca cele mai bune performante ale canotajului romanesc, la nivelul anului 2013, Elisabeta Lipa a precizat: ''Rezultatele sunt foarte bune. Ma gandesc spre exemplu la faptul ca in 2013 am avut record de titluri mondiale de tinere, in comparatie cu o perioada de ani buni din trecut. Avem titluri si medaliati la Campionatele Mondiale de juniori, avem cele doua medalii de argint la Campionatele Mondiale. Asta, ne da speranta ca trebuie sa ne pregatim in continuare, sa dam dovada de seriozitate si sa urcam usor, usor, pana la competitia suprema pentru noi care se numeste Jocurile Olimpice de vara''.

Dintre sportivii care s-au remarcat in 2014, presedinta Federatiei Romane de Canotaj a mentionat: ''In mod deosebit s-au remarcat in anul acesta cele doua duble vicecampioane mondiale Nicoleta Albu si Roxana Cogianu. Apoi este generatia aceasta mai tanara decat ele, cu dubla campioana europeana Andreea Boghian. Deci avem nume de performeri, dar si sperante pentru viitor''.


Nicoleta Albu (CS Dinamo Bucuresti) si Roxana Cogianu (CSA Steaua) au fost desemnate cele mai bune sportive ale anului de catre Federatia Romana de Canotaj. Albu si Cogianu au cucerit titlul european la Sevilla, cu echipajul de 8+1, dar si doua medalii de argint (dublu rame si 8+1) la Mondialele de la Chungju (Coreea de Sud). Treptele 3-4 ale ierarhiei au fost ocupate de Cristina Grigoras si Andreea Boghian (ambele CS Dinamo), campioane europene la dublu rame.

In palmaresul competitiilor internationale importante din anul 2013, Romania a obtinut 2 medalii de argint la Campionatelor Mondiale de canotaj de la Chungju (Coreea de Sud), la dublu rame, prin Roxana Cogianu si Nicoleta Albu, respectiv 8+1 (Cristina Ilie, Ionelia Zaharia, Cristina Grigoras, Ioana Craciun, Camelia Lupascu, Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Nicoleta Albu si Daniela Druncea), precum si 2 medalii de aur la Campionatele Europene de la Sevilla (Spania). Cristina Grigoras si Andreea Boghian au cucerit aurul la dublu rame, la fel ca si barca de 8+1 (Roxana Cogianu, Ioana Craciun, Cristina Grigoras, Irina Dorneanu, Cristina Ilie, Andreea Boghian, Camelia Lupascu, Ionelia Zaharia si Daniela Druncea), in timp ce echipajul masculin de 4 rame fara carmaci (Marius-Vasile Cozmiuc, George Palamariu, Cristi-Ilie Parghie, Florin Curuea) a luat argintul.

In anul care se incheie, canotorii romani au cucerit 11 medalii de aur si 4 de argint la Europenele de juniori de la Minsk, 4 medalii de aur la Mondialele de tineret de la Linz-Ottenshem (Austria), 3 medalii de aur si 2 de argint la Mondialele de juniori de la Vilnius.

Despre proiectele pentru anul competitional 2014, presedintele Federatiei Romane de Canotaj a precizat: ''Proiectele nu pot sa fie decat castigarea unui numar cat mai mare de medalii. Nu stiu daca este bine sau este rau, noi la canotaj avem in fiecare an Campionate Mondiale si Campionate Europene. Din aceasta cauza, din pacate, costurile sunt foarte mari, dar ce sa facem, trebuie sa participam la intreceri. Daca nu esti prezent la obiectivul final, practic te pregatesti degeaba. Eu sunt ferm convinsa ca lucrurile se vor rearanja si la nivel de Ministerul Tineretului si Sportului, pentru a avea bugetele din luna ianuarie. stiti si dumneavoastra ca performanta nu are pauze, nu poti sa pui lacatul la baza sportiva. Dar, eu spun ca usor, usor, se vor rezolva toate lucrurile''. AGERPRES (autor: Aristotel Bunescu, editor: Mihai Tenea)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page