Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Dupa criza

Oricum ar fi criza, cei mai multi oameni o vor traversa, incat va fi viata si dincolo de criza.

Spunand aceasta, nu trecem sub tacere noutatea (o criza in conditii de supraproductie, prima criza globala in epoca globalizarii) si amploarea crizei (trecerea de la o criza financiara la una economica, ce are repercusiuni politice si se desfasoara spre criza energiilor, poate spre criza modelului de dezvoltare si spre o criza ontologica). A sosit, insa, momentul in care ne putem da seama de ceea ce se intrevede dupa criza.

Este mereu recurenta intrebarea: de unde vine criza inceputa in 2008? Ipoteza ca este vorba de un accident cade de la inceput avand in vedere repetarea "schemei”: in definitiv, argumentul lui Paul Krugman (The Return to Depression Economics and the Crisis of 2008, 2009) – conform caruia Mexicul anilor ‘80, Asia anilor 1997-1998, incapacitatea Paribas Banque, din 2007, de a acoperi retragerile din cateva fonduri, erau semnele crizei – nu mai poate fi ignorat. Criza nu este accident, ci tine de altceva: de o politica economica.

Deoarece politicile economice generalizate in lume – in SUA, Rusia, Germania, China, Japonia, Coreea de Sud si in alte multe tari – sunt bazate pe libera initiativa, inauntrul acestor politici sunt de cautat cauzele crizei. Nu este de mirare ca politicienii care au cautat totdeauna sa extinda rolul pietei ca regulator economic, precum George W. Bush, Nicholas Sarkozy, s-au indreptat tocmai spre functionarea pietei, atunci cand au vrut sa combata criza. Abordarea cancelarei federale Angela Merkel cere, de altfel, ca orice solutie la criza sa cuprinda sanctionarea celor vinovati de producerea crizei.

Daca sunt sau nu localizabili cei care au generat criza, este o intrebare deschisa in conditiile unei economii globalizate (in care, ca in orice sistem de inalta complexitate, fiecare persoana invoca imprejurarile). Ceea ce este sigur astazi – iar economisti si sociologi de prim-plan, precum Paul Krugman sau Jacques Attali, au spus-o cel mai convingator – este ca emergenta pe scara mai mare ca oricand a "activelor speculative”, politica "dereglementarii (deregulatory)”, urmata de exaltarea marketista, sunt la originea crizei financiare. Paul Krugman acuza direct expansiunea "sistemului bancar din umbra (shadow banking system)” si a activelor, care, toate, au intrecut sistemul bancar regularizat (pp. 100-107).

Jacques Attali (in La crise, et aprés, Fayord, Paris, 2008) vrea sa puna degetul pe rana: "deregularizarea”, traita euforic incepand cu anii optzeci, a incurajat la "indatorarea” masiva a populatiei si la imprumuturi de amploare fara precedent (p.60), iar cand sistemul financiar a clacat, neputandu-se returna imprumuturile, s-a deschis poarta unei crize economice, care este abia la inceput (p. 124). "Reducerea activitatilor economice” se va agrava, in orice caz, in 2009 (p. 131), solutiile profunde devenind necesare si urgente. "Recesiunea” s-ar putea transforma in "depresiune”, care s-ar putea acompania de “revolte et de violence politiques sans precedent, assorti d’un retour aux haines de classe” (p. 143).

Pe buna dreptate, Jaques Attali arata ca "raspunsul la criza nu cere sa se denunte cativa culpabili, ci sa se opereze o veritabila revolutie a cadrului teoretic: cata vreme analiza si actiunea contra crizei vor ramane fondate, pentru dreapta, pe simplul regret de a se fi transgresat principiile liberalismului, si pentru stanga, doar pe intoarcerea nostalgica la Statul providential, nimic serios nu se poate intreprinde pentru a rezolva (criza NN) (pp. 145-146). "Libertatea individuala” ramane, in orice situatie, "motorul principal al societatilor noastre” (p. 150), incat de aici trebuie plecat.

Solutia insasi nu inseamna altceva decat "reechilibrarea pietei printr-un stat de drept” (p. 167), avand in vedere imprejurarea ca "supravegherea financiara este o functie publica care nu trebuie lasata, nici macar in parte, in mainile sectorului privat, nici chiar unui singur guvern, care ar putea impune regulile conforme propriilor sale interese, fie si dezastruoase pentru altii” (p. 169). Este de facut, cu alte cuvinte, ordine in finantele publice, printr-o reglementare care urca pana la “reglementarea globala” (p. 178). Jacques Attali considera, cu argumente ce nu pot fi eludate, ca suntem in prima criza a erei globalizarii, care ne mai lasa sansa corectarii, dar care trebuie luata in serios: criza este premonitorie pentru alte crize, care pot fi multe mai grave.

Cultivatul intelectual francez isi asuma, in Le crise, et aprés?, o privire oportuna in ceea ce survine dupa trecerea crizei. El are in vedere schimbari financiare (interzicerea "activelor speculative”, de pilda), economice (sustinerea cererii private si stabilizarea pietei la preturi cat mai joase), sociale (asigurarea de servicii de sanatate), schimbari administrative (mai ales instalarea de "institutii de supraveghere” in materie financiara, cu “reglementari supranationale”) si, indeosebi, schimbari in civilizatia in care ne aflam (in fapt, se trece la o “lume noua”, pe temelia tehnologiilor actuale), de care se leaga schimbari intelectuale, prin care se asuma "patru adevaruri simple, dar prea adesea uitate”: "fiecare, lasat liber sa o faca, merge pana la capat cu ceea ce ii poate servi intereselor sale, chiar si in detrimentul intereselor propriilor descendenti; umanitatea nu poate supravietui decat daca fiecare tine seama de faptul ca are a se interesa de bunastarea altora; munca, sub toate formele sale, mai ales cu orientare altruista, este singura justificare a apropierii bogatiei; timpul este singurul bun cu adevarat rar, iar cel care contribuie, prin munca sa, la a-i spori disponibilitatea si la a-i conferi plenitudinea trebuie sa fie bine remunerat” (p. 194).

Formulat pozitiv: deschiderea spre viitor, altruismul, recunoasterea muncii concrete, noua percepere a timpului vor fi asumate de cei care invata suficient din criza, la capatul acesteia.

Nu avem inca, desigur, nici chiar cu penetranta si curajoasa analiza datorata lui Jacques Attali, siguranta iesirii din criza inceputa in 2008. Dar avem deja un reper care – dincolo de tentatia mereu simplificatoare si nerealista, de a deriva schimbari de civilizatie din simple premise tehnice – ne permite sa privim mai precis in ceea ce poate surveni dupa criza. Deocamdata, de altfel, ceea ce recomanda cel mai citit economist al momentului, Paul Krugman – anume, reluarea creditarii, recapitalizarea bancilor, sustinerea cheltuielilor, reforma reglementarilor, cultivarea viziunii asupra societatii actuale – vine in aceeasi directie.

Andrei MARGA

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page