Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Si bunicul meu a fost (presedinte) în America…


-scurt recurs la istorie-

Pe la inceputul secolului al XX-lea, foarte multi romani, cu precadere ardeleni si bucovineni, plecau in cautare de lucru peste ocean, in „Lumea Noua”, unde ceilalti europeni deja erau instalati ca intr-un „tinut al fagaduintei”. Cei mai multi erau tarani, oameni fara o meserie anume, gata de muncile cele mai grele, pentru a castiga dolari si a se reintoarce acasa, unde sa-si cumpere animale si pamant, pentru familiile lor numeroase. Foarte putini plecau cu gandul de a nu se mai intoarce, pentru ca isi iubeau prea mult landa natala; vorba care circula pe atunci, era binecunoscutul refren: „fie painea cat de rea, tot mai buna-n tara ta!”. Cel putin asta ii caracteriza pe ardelenii care emigrau atunci in America.
 



Odata ajuns la destinatie, romanul se trezea intr-o tara straina, a carei limba nu o cunostea si unde trebuia sa munceasca douasprezece ore pe zi pentru aproximativ un dolar si jumatate. Protectia muncii era, pe atunci, inexistenta in Statele Unite, iar accidentele si mortile in randul massei de emigranti ce se revarsa in numar tot mai mare spre fabricile si minele americane, erau tot mai frecvente. Patronii respectau prea putin siguranta emigrantilor care lucrau pentru ei. De cate ori un muncitor murea, camarazii lui romani trebuiau sa intinda mana pentru a strange banii necesari unor modeste funeralii. Necesitatea unei organizatii care sa ii poata proteja pe romani impotriva accidentelor de munca sau altor tragedii era evidenta. Asa a inflorit ideea unei asociatii fratesti de intrajutorare. Cercetatorii fenomenului – intre care se cuvine sa il citam pe Theodore Andrica – spun ca atunci, in fata necazului, „sentimentul comunitatii de origine a emigrantilor romani a atins punctul maxim”, iar de remarcat la aceste case de ajutor fratesc este faptul ca fondatorii ei erau tarani romani simpli deveniti in America muncitori fara calificare. Daca le lipsea scolarizarea oficiala, in schimb ei aveau oarecare experienta in a intemeia si conduce organizatii, aveau ceva cunostinte de limba engleza si mai ales, aveau constiinta rostului comun, demonstrat in bunavointa de a incerca si hotararea de a reusi cu orice pret.



Cu toate lipsurile pe care le resimteau muncitorii emigranti in preajma anului 1900, emigrantul roman era capabil ca din mizerul sau salariu sa isi duca viata de zi cu zi, punand ceva deoparte pentru acasa, dar mai si fonda – acolo, pe teritoriu strain – societati fratesti si biserici. Avand la inceput un sediu de calitate mediocra, romanii cotizau cu 15 centi lunar la asociatia lor, iar pentru aceasta modesta contributie lunara, beneficiul de inmormantare care se platea supravietuitorilor era de 80 de dolari.


Intamplarea a facut ca in aceeasi zi sa ia fiinta nu una, ci doua asociatii fratesti, fiecare putand fi socotita cea dintai organizatie romaneasca din Statele Unite. Astfel data de 2 noiembrie 1902 marcheaza momentul cand a fost intemeiata societatea frateasca de la Cleveland, Ohio, sub presedintia lui Pavel Borza, iar la Homestead, Pennsylvania, societatea „Vulturul”, sub conducerea lui Ilie Martin Salisteanul.
S-au fondat apoi multe alte societati fratesti. Dar atat „Vulturul” cat si intemeietorul ei urmau sa joace roluri de prim ordin in formarea Uniunii si Ligii Societatilor Romanesti din America. Ilie Martin Salisteanul era un taran autodidact din binecunoscuta comuna romaneasca Saliste, din Transilvania. Era, adica, un ardelean din Marginimea Sibiului. La initiativa sa, reprezentanti ai societatilor „Vulturul”, „Invierea” (Martins Ferry, Ohio), Unirea Romana” (Youngstown, Ohio), „Transilvaniana” (South Sharon, Pennsylvania) si cu scrisoarea de intentie din partea Societatii „Carpatina” din Cleveland, impreuna cu Dumitru Niculescu de la ziarul „Romanul” din Cleveland, Ohio, s-au intalnit in holul Societatii „Vulturul” din Homestead si au intemeiat oficial UNIUNEA SOCIETATILOR ROMANESTI DIN AMERICA, la 4 iulie 1906. Procesul verbal alcatuit cu acest prilej arata convingerile initiatorului Uniunii; iata un citat introductiv: „Cateva societati s-au decis sa caute un rost comun, sa evite greselile si sa se uneasca asa cum trebuie pentruca uniti vom putea munci si lupta pentru folosul si progresul romanilor din America”. Unirea romanilor – unirea care face puterea – se infaptuia astfel, avant la lettre, in America, inaintea celei din tara!
Primii functionari temporari ai noii organizatii au fost: bunicul meu, Nicolae Barbu, presedinte; Ilie Martin, vicepresedinte; Ioan O. Popaiov, secretar; Ioan Varga jr., casier; Simion Lupsea, Ioan Petrisor si Dumitru Niculescu, controlori.


Ajutorul de inmormantare a fost stabilit la 80 de dolari platibili de catre biroul central, iar ajutorul de boala la cinci dolari pe saptamana, platibili din fondul societatii filiale. Cotizatia initiala era de 15 centi lunar pentru fiecare membru, iar costul celor 80 de dolari platiti supravietuitorilor urma sa fie impartit intre toti membrii. Programul Uniunii nu a fost insa atat de usor cum isi imaginasera fondatorii ei, in ciuda entuziasmului initial. Cand Ilie Martin din Saliste si Nicolae Barbu din Gales a trebuit sa se intoarca in Transilvania, din motive de ordin familial, tanarul Ioan O. Popaiov a ramas sa se ocupe de Uniune. Cotizatiile platite fondului mortuar s-au dovedit curand insuficiente pentru satisfacerea tuturor cererilor de ajutor pentru inmormantare. Spre a preveni prabusirea organizatiei, tanarul Popaiov a pornit intr-un adevarat pelerinaj pe la cele mai importante centre romanesti, rugand oamenii sa devina membri ai Uniunii.


Rezultatul a fost adunarea de la 11 noiembrie 1907, de la Newark, Ohio, cand asociatia frateasca „Dacia” si-a sfintit drapelele american si romanesc. Au participat cinci societati romanesti: „Vulturul” (Homestead), „Invierea” (Martins Ferry), „Transilvaniana” (South Sharon), „Dacia” (Newark) si „Ardeleana” (Alliance), impreuna cu delegati de la „Unirea Romana” din Youngstown si „Horia, Closca si Crisan” din Zanesville, Ohio. Functionarii in functie au fost Dumitru Spornic, presedinte; Ioan. O Popaiov, secretar; George Coman, casier si Marcu Lazar, controlor. S-a hotarat ca sediul central al Uniunii sa fie la Newark, Ohio, iar urmatoarea conventie sa aiba loc la Indiana Harbor, Indiana. S-a inregistrat un progres ca urmare a acestei sedinte, asa incat la Conventia din 6-7 septembrie 1909, casierul a raportat un profit de 419,88 dolari, o suma considerabila in ochii contribuabililor, la acea vreme. Interesul pentru Uniune in diferite centre ale romanilor era in crestere. In februarie 1909, la Conventia tinuta la Alliance, Ohio, Uniunea anunta cu mandrie ca are un total de 24 de ramuri si anume: „Invierea”, „Vulturul”, „Transilvaniana”, „Dacia Traiana”, „Banateana”, „Unirea Romana”, „Albina”, „Leul”, „Negru Voda”, „Ardeleana”, „Printul Carol”, „Transilvania”, „Horia, Closca si Crisan”, „U.R.Transilvaniana”, „Carpatina”, „Dacia Romana”, Ulpia Traiana”, „Fratii Romani”, „Carmen Sylva”, „Luceafarul”, „Mihai Viteazul”, „Patria Romana”, „Lumina Poporului”si „Avram Iancu”.
Dupa numeroase conventii cu rol de a concilia tulburari cauzate de diferitele controverse intre ramuri si biroul central, cu prilejul aniversarii de zece ani ai Uniunii, membrii ei s-au intrunit la Detroit, Michigan, intre 1 si 6 iulie 1916. Peste 10.000 de romani adunati din toate partile Americii au luat parte la marea parada ce a marcat evenimentul. Mii de romance au purtat cu mandrie si dor de acasa costumele lor bogat ornamentate. La banchetul festiv au participat 1.000 de invitati.
In timpul epidemiei de gripa spaniola din 1918, Uniunea a suferit mari pierderi de vieti omenesti, de ordinul catorva sute de membri, iar casieria organizatiei era aproape goala. Presedintele national John D. Sirbu si secretarul national Ioan N. Sufana le-au spus membrilor ca ajutoarele de inmormantare nu mai puteau fi achitate pe sistemul contributiilor «proportionale». Era necesar sa se introduca sistemul american al scalei mortalitatii (Mortality Scale), care reglementa lucrurile astfel incat plata cotizatiei sa fie conforma cu varsta membrului respectiv. Ca urmare, majoritatea membrilor trebuia sa achite cotizatii mai mari decat inainte. Multi au refuzat si in 1920, practic toate ramurile erau datoare in bani fata de Uniune. Au urmat ani de lipsuri (cu asa-numita «lipsa Urcan», cand la Conventia din 1922, de la Detroit, s-a aratat ca secretarul organizatiei nationale Efrem Urcan pretindea ca trezoreria nu mai are fonduri), de controverse si de examinari amanuntite ale listelor contabile, pana cand, Conventia de la Erie, Pennsylvania, a aprobat introducerea sistemului «scalei», pentru colectarea cotizatiilor membrilor.
Organul oficial de presa al Uniunii Societatilor Romanesti din America a fost ziarul AMERICA, ai carui redactori au solicitat o intrunire, cu scopul evitarii pagubelor suplimentare, atunci cand insasi existenta Uniunii era amenintata. Sedinta s-a tinut la 17 iunie 1923, in Cleveland. Aceasta adunare a veteranilor organizatiei, afirma istoricii, „a fost piatra de temelie a progresului de care s-a bucurat mai tarziu Uniunea”. Prosperitatea acestei organizatii de pionierat a romanilor americani a continuat sub conducerea presedintelui Nicolae Bardas, din Canton, Ohio si a vicepresedintilor Pantelimon Chima, din Akson si George D. Fulea, din Beaver Falls, Pennsylvania. Istoria Uniunii Societatilor Romanesti nu ar fi completa fara sa mentioneze rolul vital jucat de ziarul AMERICA in viata acestei organizatii si a altora. Ziarul a fost, an de an, un adevarat far pentru luminarea emigrantilor romani, dintre care unii venisera in Statele Unite cu deficiente de scris si de citit. Preocupati sa stie ce se petrece in jurul lor in America si ingrijorati de soarta celor ramasi departe, in Patrie, multi romani lipsiti de scoala au deprins, incetul cu incetul, scrisul si cititul, avand ca ajutor constant numai coloanele ziarului. Serviciul facut in acest sens de ziarul AMERICA, pentru romanii din Statele Unite, este desigur incalculabil, indreptatindu-ne sa-i atribuim o functie de presa cu adevarat paideica. Mai tarziu, directorul pentru afaceri al ziarului, Nicolae Boeriu, a oferit o descriere a istoriei publicatiei AMERICA, in cartea celei de-a 50-a aniversari, volum omagial publicat de Uniune si Liga in 1956.
Cele doua organizatii fratesti ale romanilor, UNIUNEA SOCIETATILOR ROMANESTI DIN AMERICA si LIGA SOCIETATILOR ROMANESTI DIN AMERICA s-au unit la 1 mai 1928, in localitatea Canton, Ohio. Dar aceasta este alta poveste…

Mihai  POSADA

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page