Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Jocul Perceptiei Reflexiilor Multiple



Privesc in jurul meu si observ detaliile nesfarsite ale unei realitati aflate mereu in miscare si prefacere launtrica. Ma aplec cu gingasie sa culeg impresii si trairi felurite ce se convertesc ulterior in sentimente profunde de apreciere a spectacolului cosmic la care asist de peste patru decenii. si cu toate acestea, nu ma simt plictisit, iar viata mi se pare pe zi ce trece tot mai interesanta si mai plina de sens. Fiecare clipa devine un prilej de incantare si bucurie indiferent de vreme. Astfel, retraiesc la timpul prezent amintiri felurite la care privesc cu interes, chiar daca sunt multi ani de cand toate acele lucruri s-au intamplat.

Cu toate acestea, putine persoane pretuiesc viata la justa ei valoare. Surprinsi de permanenta ei schimbare ce suprima, uneori brutal, formele de exprimare ale realitatii, multi oameni ajung sa se afunde in blazare, depresie si rutina. Altii incearca sa experimenteze senzatii extreme fiind mereu in cautarea aventurii si suspansului. Dar in ambele situatii perceptia se ingusteaza si devine tot mai restransa cu tot mai putine detalii ce se scufunda progresiv in cenusiu si intuneric. De aceea, in jocul reflexiilor multiple dintre realitate si constiinta, perceptia poate sa evolueze catre o proiectie punctiforma catre ceea ce strict te intereseaza sau dimpotriva, sa evolueze catre o spatialitate a reprezentarii cu inglobarea intregii realitati inconjuratoare.

Perceptia punctiforma

In geometrie punctul reprezinta elementul fundamental din care se constituie ulterior toate formele planare sau spatiale. Prin esenta sa, punctul nu poate fi distins decat in cazul in care se afla dispus la intersectia a doua linii drepte, caz in care va purta si un nume cu scopul individualizarii sale. Tot astfel, o perceptie punctiforma presupune o ingustare extrema a atentiei ce se acorda lucrurilor inconjuratoare prin eliminarea stricta a tot ceea ce nu se afla intre obiectele de interes.

Asemenea persoane pot trece pe langa tine fara sa fie interesate si constiente ca tu existi. Orice s-ar intampla, chiar in imediata vecinatate, lor nu le pasa, fiindca oricum nu dau atentie decat strict la ceea ce le intereseaza. si de aceea, astfel de oameni comunica foarte putin, chiar telegrafic, generand multiple probleme in familiile si comunitatile din care fac parte. Acesti oameni raman mereu blocati in punctele lor de interes pe care cu incapatanare incearca sa le impuna si altora.

Perceptia liniara

O linie reprezinta o insiruire ordonata de puncte, nesfarsite la numar, dar limitate de directia si dispunerea acestei forme geometrice. Prin urmare, perceptia liniara va permite o focalizare multipla pe mai multe obiecte de interes, insa conditia fiind apartenenta lor la „linia” interioara a ceea ce persoana in cauza urmareste. Mobilitatea pe care ti-o confera o linie, fie ea dreapta sau curba, poate oferi posibilitatea de a avea relatie cu multe persoane, insa doar pentru acele puncte de intersectie cu propriul tau interes. Insa relatia cu astfel de persoane se aseamana mersului pe sarma cand un pas la stanga sau la dreapta va conduce la caderea in dizgratie si la daramarea relatiei din cauza unor lucruri dintre cele mai nesemnificative.

Perceptia superficiala

Suprafata se defineste ca o multime de puncte in plan sau spatiu ce inconjoara orice gen de obiect al realitatii. Perceptia superficiala aduce in plus posibilitatea explorarii multiplelor fatete ale lumii ce ne inconjoara. Din aceasta categorie se desprinde cu predilectie pasiunea pentru aspectul exterior ce poate evolua catre cultivarea excesiva a imaginii, indiferent de continut. Ambalajul devine deosebit de important, chiar daca interiorul lasa mult de dorit. In aceasta categorie regasim cu predilectie spiritul monden, bazat pe etalarea formelor, si politicul, la randul sau axat pe impresionarea vizual-auditiva. Nu in ultimul rand, marketingul face apel la forma de prezentare a produselor cu scopul de a determina reactia de cumparare din partea publicului larg.

Perceptia spatiala sau de profunzime

Profunzimea dezvaluie esenta ce se ascunde in spatele formei si deschide accesul la spatiul delimitat de un anumit obiect al realitatii. O perceptie spatiala va merge dincolo de forma, va distinge nenumaratele puncte si drepte din care este compus orice corp geometric, dar in plus va putea sonda adancimea si inaltimea oricarei reprezentari. Prin explorarea esentei va dobandi o intelegere superioara, ce va fi capabila sa ofere raspunsuri corecte asupra naturii reale a lucrurilor.

Cei superficiali nu pot sa treaca de granita formei, ci doar pot fi niste buni imitatori ai unor persoane cu adevarat cunoscatoare a realitatii. Dar cei care ajung sa vada lucrurile in profunzimea lor pot sa ofere sfaturi de valoare prin care societatea si lumea in care traim sa devina mai bune. Din aceasta categorie fac parte marii inventatori, adevaratii scriitori si filozofi, dar si orice om care isi stapaneste pe deplin obiectul sau de activitate indiferent cat de mare sau mic ar fi el.

O femeie care isi cunoaste foarte bine copilul si il educa intr-o maniera adecvata pentru a deveni un om adevarat al generatiei sale, face o lucrare similara unui mare savant. Un lucrator care executa activitati in domeniul constructiilor, dar care stapaneste deplin tehnicile si cunostintele necesare va dezvolta o cunoastere similara cu aceea a unui mare explorator. si de fapt, orice profesie sau activitate bine stapanita pana la cel mai mic detaliu va aduce o implinire si o bucurie similare celei descoperirii unei inventii fundamentale. Fiindca in cele din urma, fericirea sau suferinta decurg din jocul perceptiei pe care o avem asupra realitatii inconjuratoare.

Daca traim pe niste puncte presarate din loc in loc, vom fi nefericiti, ne vom simti singuri si vom deveni disperati in fata unui univers ce ne ameninta necontenit. Daca ne limitam existenta doar de-a lungul unei „linii” mostenite de la predecesori, nu vom putea sa evitam „mersul pe sarma”, care mereu ne va scoate in afara a ceea ce ne-am propus, fiindca viata pe care o traim in clipa de fata difera dramatic de ceea ce au experimentat alte persoane in alte contexte si in alte timpuri.

Pe de alta parte, daca perceptia noastra va ramane de suprafata, atunci vom fi vesnic manipulati de negustorii de iluzii, care ne vor imbata ego-ul in timp ce ne vor goli buzunarele de resurse pretioase. si nu ma refer numai la bani, ci deopotriva la energia cheltuita inutil si timpul irosit in incercarea de a fi altceva decat suntem de fapt. Dar daca vom avansa catre o perceptie de profunzime a realitatii, atunci adevarata ei natura ni se va descoperi si vom intelege cat de frumoasa poate fi viata pe care o traim si cat de multe lucruri avem de daruit acestei lumi si semenilor care ne inconjoara.

Fiinta ia nastere dintr-o celula ce incepe sa se divida generand noi celule, care imediat incep sa se grupeze in jurul liniilor directoare de dezvoltare. Ulterior pe aceste linii se dezvolta forma viitoarelor organe, care nu dupa mult timp sunt realizate printr-un efort de profunzime si de detaliu care transforma schita in realitate. si tot astfel, se constituie noi puncte de expansiune, ce se extind sub forma de noi drepte, noi suprafete si noi spatii ce sunt completate pana cand fiinta umana devine deplina. si am convingerea ferma ca acest proces se poate derula la nesfarsit cu conditia de a evolua mereu de la ceea ce este initial punctual la ceea ce va deveni ulterior universal.

Octavian Lupu
Bucuresti
16.12.2013


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page