Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

PUTEREA SI FRUMUSETEA RUGACIUNII



„Doamne, invata-ne sa ne rugam!”
Fa-ti timp de rugaciune                                                                        
In zori de dimineata.                                       
Fa-ti timp de rugaciune,                              
Intreaga ta viata!...     
Avem nevoie de-un altar,
De-un loc, in care ne rugam,                                                         
Si sufletul spre Cer, in dar,
Lasam sa plece calator…
      
Rugaciunea-i  rasuflare                            
A sufletului tau
Si-o sfanta apropiere
De Cer, de Dumnezeu.
Avem nevoie de-o capela,                            
Micuta-n inima arzanda,
In care pacea-n citadela,    
Si seara la culcare                                      
Speranta noua sa ne-aprinda!...     
Si ziua, neincetat,
*
Gaseste-ti alinare
In ruga neincetat!

Prof. Dumitru Buhai  
               
Din anii copilariei si pana astazi, mi-au incalzit inima poezia si melodia cantarii „Al rugii ceas, ce dulce-mi esti!/ Din toate ostenelile, tu ma conduci la Dumnezeu,/ Sa-mi mangaie sufletul meu!...”
Si acum, eu ma rog scriind...
Momentele de rugaciune au fost si sunt asa de frumoase pentru mine, caci ele mi-au dat puterea sa depasesc clipele grele din viata. Cu trecerea anilor, am inteles din ce in ce mai bine si mai profound, ca rugaciunea are o putere extraordinara si ca este secretul cresterii spirituale a unui credincios.
Sunt atat de multe lucrurile pentru care trebuie sa multumim lui Dumnezeu si avem atatea sa cerem de la El!...
Domnul Isus i-a invatat pe ucenicii Sai sa se roage si ne-a lasat si noua acest model de rugaciune. Ce bine ar fi, pentru sufletul fiecarui cititor, sa stie aceasta rugaciune si s-o repete, dimineata, la pranz si seara, s-o pastreze in suflet, ca un tezaur scump inimii fiecaruia. O retranscriu, ca sa fie indemn de invatare, de pastrare in memorie si sa fie izvor de energie spirituala si bucuria dialogului cu Tatal Ceresc, permanent, pentru FIECARE crestin sau crestina cu inima romana, cu dorul de a fi mai aproape de Dumnezeu...  
„Tatal nostru care esti in Ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau! Vie Imparatia Ta, faca-Se voia Ta, precum in Cer, asa si pe pamant ! Painea noastra, cea de toate zilele, dane-o noua, astazi, si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne lasa pe noi in ispita, ci izbaveste-ne de cel rau, caci a Ta este Imparatia, Puterea si Slava in veci. Amin!” (Mt.6/9-13).
Rugaciunea are o frumusete Dumnezeiasca si o putere miraculoasa. Ea deschide usi zavorate si ne conecteaza nazuintele de voia lui Dumnezeu. Prin rugaciune, simtim cum inimile noastre devin mai bune, sufletele noastre mai calde, gandurile noastre mai curate, mintea mai clara, cuvintele mai blande, cu sensuri curate, vocile noastre devin mai calme si simtim cum Duhul lui Dumnezeu pune stapanire pe fiintele noastre, transformandu-ne in fiinte mai fericite, mai optimiste, mai sanatoase si mai bucuroase, caci comunicarea cu Tatal din Cer ne ajuta sa trecem mai usor prin viata aceasta cu ger si, cand ni se incheie contractul de chiriasi ai timpului, sa fim gata de plecare in zborul cel mare, cu constiinta curata, cu credinta nealterata in inimile noastre si cu bucuria mantuirii in suflet, stiind Cui ne-am rugat, in Cine credem, pe ce drum am mers si destinatia inspre care zburam...
Rugaciunea este mijlocul de actiune al credinciosului. Lucruri ce par imposibile sunt realizate prin intermediul rugaciunii.
Sa nu uitam ca rugaciunea fara credinta nu are puterea de biruinta. Am putea sublinia ca in „rugaciunea credintei exista stiinta divina”; o stiinta care sa dea siguranta, incredere, certitudine, optimism, lumina si raspunsuri la problemele vietii crestinului. Credinta presupune sa te increzi in Dumnezeu, sa nu te indoiesti de El, sa fii convins ca te iubeste si ca „nici un fir de par de pe cap nu-ti cade fara stirea Lui”, ca te poti adresa Lui cu incredere...
Viata aceasta este, pentru toti oamenii, o calatorie pe un drum neincercat, pe care mergem singuri, in ce priveste trairea noastra interioara, caci nimeni nu poate intra in acest sanctuar: sufletul nostru, pe care-l purtam in corturile noastre de lut, date fiecaruia, la nastere, ca imprumut. Fiecare suntem un unicat: o capodopera creata de Dumnezeu, fiecare cu destinul sau, dar ce bine este sa ai, mereu langa tine, pe Tatal din Cer, care sa-ti asculte suspinul durerii, din lumea ta a tacerii, sau sa stie si de bucuria ce o porti cu tine, cand totul, in viata ta, este bine, dar sa-I spui Tu, personal, in rugaciune, cu sinceritate si umilinta, cu pocainta, avand sentimentul prezentei lui Dumnezeu, caci „totul este gol si descoperit” inaintea ochilor Tatalui, care ne cunoaste si ne asculta, cand ne rugam cu credinta si in umilinta. Mantuitorul le spunea ucenicilor: „De aceea, va spun ca orice lucru veti cere, cand va rugati, sa credeti ca l-ati si primit si-l veti avea.”( Marcu 11/24). Mare putere are rugaciunea celui ce crede!... Rugaciunile sunt sentinelele credintei, cand aceasta ne este pusa la incercare, cand cineva drag ne moare, sau cand ne invadeaza vreo boala, cu disparitia curcubeului de speranta, in siguranta zilei de maine si a viitorului, in lumea imateriala, cand iti simti sufletul greu si inima goala si-ncrederea este gata sa zboare, rugaciunea-i salvarea si mangaierea; este speranta si siguranta-n prezenta lui Dumnezeu!

Cand ai vrea sa canti si sa fii fericit,
Dar lacrima te doare si curge pe-obraz,
Cand incerci sa razi si sa fii multumit
Sau sa zambesti, dar hohotele vin, in necaz,
Rugaciunea iti da linistirea-n convorbirea
Cu Dumnezeu, spunadu-ti nefericirea...
Ti se-ntareste credinta si reiinviaza speranta,
Cand Tata-ti raspunde la rugaciune, cu siguranta;
Si-n viata ta se-ntampla o cereasca minune:
Pumnul de tarana: cortul, purtand sufletul tau,
Primeste taria-ncrederii depline in Dumnezeu!..

Acum, cand ma rog scriind despre frumusetea si puterea rugaciunii, mi se umple sufletul de o pace imensa ce nu o pot explica prin logica mea, ci o simt in bucuria si poezia ce inunda sufletul meu, cu prezenta lui Dumnezeu!
Tata din Cer, nu-Ti cer fericirea dupa care-am tanjit in viata si nici sa-mi dai ce nu am – nici macar sanatate... – in Tine le am pe toate, ci strig cat pot de tare, in fata ecranului computerului meu, pe care scriu „Steagul meu este Dumnezeu!” Traiasca Domnul, in sufletul meu!...  
Rugaciunea este cantecul si poezia sufletului. Este o doina, un bocet de jale, un cantec sfant de iertare, este o poezie de bucurie este o melodie din Cer, strecurata in creierul meu, inainte, pe lume, s-apar, cand a fost pus in tesatura sufletului meu ADN-eul proiectat de Dumnezeu.
In primul secol dupa nasterea Mantuitorului, biserica crestina staruia „cu un cuget, in rugaciune si cereri”; si Dumnezeu lucra in mod miraculos la inimile oamenilor. Incepe, insa, o perioada de libertate si de intelegere din partea autoritatilor sociale si eclesiastice, iar lipsa de persecutii si viata comoda au facut ca, in crestinism, sa apara formalismul, lipsa de zel si chiar alterarea adevarurilor sfinte. Rugaciunea si-a pierdut, atunci, frumusetea primara si se parea ca ritualul va prevala, dar interventia lui Dumnezeu a fost la timpul hotarat de planul Sau Divin. Si acest plan trebuia sa se indeplineasca. Era nevoie de o trezire spirituala. Pentru aceasta, insa, trebuia jertfa; si Dumnezeu ingaduie martirajul. Irod ordona uciderea lui Iacov: fratele lui Ioan. Era ceva zguduitor!...
Biserica primara este cutremurata din temelii. Este nevoie de intoarcerea la Dumnezeu, prin rugaciune!... In Faptele Apostolilor, capitolul 12, avem ilustrarea rugaciunii in actiune. Cand Petru este aruncat in inchisoare, biserica foloseste arma, pe care Dumnezeu o ingaduie: rugaciunea. Evanghelistul Luca ne relateaza ca „biserica nu inceta sa inalte rugaciuni catre Dumnezeu pentru el”( Fapte 12/5).
Rugaciunile crestinilor erau  neintrerupte si insistente. Ei nu cadeau de oboseala rugandu-se. Si aveau o stare de reverenta, la rugaciune: de piozitate. Asa precum caldura focului se inteteste neincetat, la fel rugaciunile catre Dumnezeu i-au facut pe crestini sa aiba o credinta si mai mare in puterea Lui. Dumnezeu le-a raspuns la rugaciuni, cand au fost dupa voia Lui.
Omeneste era imposibil ca Petru sa scape din inchisoare, dar la Dumnezeu nimic nu este imposibil. Rugaciunea sfintilor invinge. Dumnezeu transforma imposibilul  in posibil, lacrima in zambet, durerea in alinare, necazul in bucurie, disperarea in speranta... O infrangere este transformata in victorie. Dupa ploaie vine soare, dupa frigul deznadejdii, apare fericirea...
Rugaciunea are o frumusete si o putere extraordinara! Viata de rugaciune este chintesenta vietii spirituale active: o viata de daruire altruistica, o viata de jertfa. Rugaciunea si credinta il fac pe crestin optimist.
Nici moartea nu este motiv de teama, ci zorii de Viata noua si vesnica!...

Triumful  luptei tale l-a pregatit Chiar Mantuitorul Isus;
Si-n marsul pe pamant, tu mergi mereu spre clipa dinainte...
Privind la Farul de credinta, tu ai o cale dreapta inspre Sus!
Nimic nu te mai opreste pe drumul spre al tau Bun Parinte!...

Viata de rugaciune a Fiului lui Dumnezeu, activitatea Sa, ca si moartea Sa, ne arata cum trebuie sa traim pe pamant. Este o rasturnare a valorilor.
Cresterea spirituala inseamna desprinderea de materie, renuntarea la succes ieftin si la acumularile materiale. „Nu poti sluji la doi stapani: si lui Dumnezeu, si lu mamona!”... Ca sa ajungi la treapta acestor renuntari, este nevoie, mai intai, sa renunti la tine: la egoismul si mandria ta infumurata si sa nu amesteci graul cu neghina, sfintenia cu pacatul, obraznicia cu bunul simt, politetea cu mojicia, mitocania cu nobletea, saracia cu bogatia, sinceritatea cu prefacatoria, vorbaria cu poezia, Adevarul cu interpretarea, cerul cu marea, biserica cu sala de spectacole, cinstea cu minciuna, lenea cu harnicia, vorbele aruncate in vant cu Sfantul Cuvant, nici mitocania cu poezia, cum nici comedia cu tragedia, nici Calea spre Dumnezeu cu poteca interesului tau... Rugaciunea este filtrul gandurilor omului si fereastra deschisa a sufletului lui pentru binecuvantarea lui Dumnezeu, schimbarea gandului si comportamentului rau, lasarea Duhului Sfant sa faca curatenia a tot ce este pamant necurat in inima, in suflet si in gand...
Fara rugaciunea credintei ferme in Dumnezeu, ramanem in formalismul unei religii moarte, cu pericolul pierderii drumului si a destinatiei spre care nazuim sa ajungem si cu intrebarea vitala de sfarsit de calatorie neelucidata si infricosata, si nefericiti: Unde vei fi in vesnicii, tu, cel de Domnul esti chemat, prin acest eseu, sa tii dialogul cu Dumnezeu, prin rugaciunea credintei si a biruintei? Vei lasa, in constiinta ta, rugaciunea sa-ti redea tot ce nu ai sfant in ea si sa-ti impodobesti inima, mintea si sufletul tau cu florile si semintele, sadite si inflorite de Duhul cel Sfant, prin Sfantul Cuvant, ca in inima sufletului tau sa ai un nou Gradinar, care sa se ingrijeasca sa nu-ti lipseasca niciodata florile, de toate culorile, frumos mirositoare, ce-ti arata ca esti gata ca, dupa cursa de o viata, sa primesti rasplata?... „Vegheati si rugati-va, ca sa nu cadeti in ispita! Duhul, in adevar, este plin de ravna, dar carnea este neputincioasa” – le spunea Mantitorul ucenicilor Sai, in Gradina Ghetsimani: locul tradarii si al examenului trecut de Fiul lui Dumnezeu, in cele mai grele momente din anii de pe pamant, cand tot rugaciunea cea mai profounda l-a ajutat, cand toate energiile spirituale s-au revarsat si sudoarea de sange a pecetluit dragostea Fiului lui Dumnezeu pentru sufletul meu, si al tau, ca si al tuturor oamenilor de pe acest Pamant: pregatirea de jertfa si de mormant, ca mantuirea sa apara-n Invierea sperantei si a credintei biruitoare!
Binecuvantat sa fii Tu, Tata Ceresc, care m-ai condus – intr-un mod nepamantesc – spre sursa fericirii mele: credinta rugaciunii Fiului tau si pentru sufletul meu, cand am inteles ca prin increderea mea constienta in dragostea Ta de Dumnezeu, este singura cale de salvare a sufletului meu, am lasat Duhul Tau Sfant sa-mi pecetluiasca fiinta, ca sa invadeze bucuria si fericirea, orice in viata mi s-ar intampla, fiind sigur ca nimic nu se petrece fara voia Ta... Tu, Tata Ceresc, prin Fiul Tau, mi-ai dat un colac de salvare si un far de lumina, mi-ai dat si o Scrisoarea Regala: Scriptura, ca sa-mi arate Calea, Adevarul si Viata, pe care, prin care si cu care sa merg, si sa gasesc izvoarele de viata ale Raiului vesnic si sa ma trezesc transplantat, inca de pe Pamant, in oceanul vietii vesnice, in familia si Imparatia Ta. Si mult Iti multumesc, Tata Ceresc!...
Mi-ai descoperit creatiile Tale, care au fost sculpate de Tine, dar mi-ai aratat si potecile sigure ce duc la fericire: credinta si rugaciunea, umilinta si sufletul linistit, sinceritatea si bunatatea, increderea si deplina loialitate pentru Dumnezeu, dragostea si recunostinta, pocainta si suferinta, blandetea si mila, recunostinta si marturisirea, cantand opera Ta, o, Tu: al meu Dumnezeu, ce Mare esti si ce mic sunt, dar sunt copilul Tau! Si-s fericit sa mai traiesc, ca sa Te preaslavesc si-n scris: de proza si poezie!...
Te preamaresc cat timp traiesc, caci mi-ai dechis sufletul spre lumina si mi-ai pus pe buze o cantare noua: de multumire si preamarire a Ta, caci m-ai pazit de rau si ai fost cu mine in furtunile vietii si ai facut sa rasara soarele diminetii, cand norii imi intunecau orizontul si m-ai facut sa simt ca fericirea mea-i durere, caci tot mai multe jertfe vrea si eu ma scald in a ei tacere, caci inteleg ca Tu m-ai creat, ca sunt al Tau: copil unicat, si-s bucuros sa merg asa, cum a calcat pe glia noastra si Fiul Tau Isus Cristos, caruia vreau sa-I fiu  la fel de credincios, pentru vesnicie...
N-ai vrea si tu, cititor, sa faci o rugaciune asemanatoare, ca sa te simti legat de Dumnezeu – prin rugaciune si sufletul tau – de Cer si de familia Lui sfanta, cereasca si mare?...  
Intelegand adevarurile divine, sufletul ti se umple de lumina cereasca si rugaciunile tale Il proclama pe Dumnezeu ca izvor al binecuvantarilor si al izbavirii de pacat, dar si al pregatirii pentru viata fericita cu El in Paradisul etern, cu toti sfintii. Fie acest eseu un mijloc de reconectare la rugaciunea constienta catre Dumnezeu si la o credinta neclintita, ca sa ai parte de fericire pe pamant si, dupa zborul final, in vesnicia Cerului Sfant!
     
 E-mail: ProfBuhaiD@aol.com
P.S.:
Cititorule sau cititoare, dupa ce ai citit eseul meu, inspirat de Dumnezeu, m-as bucura sa-mi scrii un e-mail, ca sa stiu ca ai aflat izvorul bucuriei si „Pasii spre fericire”.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page