Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Parabola ceainicarului


     
Strabunicul, bunicul, tatal si acum el mostenise ceainaria de la inaintasii strabunicului, care probabil ca o mostenisera si ei de la strabunicii lor si asa mai departe, din tata in fiu doar asta se pricepeau sa faca cel mai bine: sa prepare si sa serveasca ceai. Tara a fost angrenata in razboaie, a pierdut un rege, sau ma rog, regele a pierdut tara, a venit la putere un regim totalitar dar liantul comun al tuturor acestor tumultoase evenimente, adica ceea ce-i lega pe oameni de trecutul lor ramasese ceaiul. Toata lumea bea ceai, nimeni nu punea la indoiala calitatile acestei licori, oricine putea prepara ceai dar ca cel ce mostenise acest talent pe linie geneanoliga, nimeni! Daca ieseai prima data cu o fata in oras, o invitai la ceai, daca aveai o intalnire de afaceri, mergeai imbracat elegant la o cana aburinda de ceai, tinerii se reuneau la asa numitele ceaiuri dansante, musafirii erau primiti in camera de oaspeti si serviti cu ceai, seara la culcare, pe etajera, langa lampa de veghe si o carte se afla si o cana cu ceai. Ceaiul nu era o moda, nu era o necesitate, nu era un moft, era un stil de viata iar personajul nostru, sa-i spunem Daniel, in fiecare pliculet de ceai, saculet, cutie sau ceainic punea nu numai cele mai bune, miraculoase si insanatositoare firicele de plante culese din locuri tainice, transmise, cum am zis din tata in fiu, ci si suflet, pasiune, daruire, bucuria ca este apreciat si ca se face util societatii, ca si tatal, bunicul, strabunicul si strabunicii strabunicului sau. Pana intr-o zi cand oamenii au inceput sa-si renege trecutul, au inceput sa se lepede de vechile obiceiuri, au inceput sa considere ceaiul ceva demodat, ba chiar jignitor si astfel ceainaria lui Daniel a inceput nu numai sa se goleasca de clienti, ba chiar sa fie evitata, oamenii preferand sa faca un efort si sa traverseze soseaua, decat sa mai treaca in drumul lor prin fata ceainariei la care alta data ravneau. Dintr-o data, Daniel nu mai era folositor nimanui, nu mai apela nimeni la el, ba chiar copiii il luau in deradere si ori de cate ori il vedeau ii stricau cuvinte batjocoritoare, ajunsese sa deranjeze, sa ocupe spatiu, sa faca umbra, sa aminteasca de trecutul de care toti vroiau sa se debaraseze. Asa stand lucrurile, Daniel a inchis ceainaria, constrans si de catre autoritatile locale ce vroiau sa ofere locatia noului producator mondial de bauturaceanoua, care vroia sa se extinda si in aceasta localitate, deschizandu-si o reprezentanta. Chiar daca cladirea era amplasata in centrul istoric, printre celelalte monumente de patrimoniu, noul proprietar a fost lasat sa modernizeze imobilul dupa bunul sau plac, fara ca nimeni sa comenteze la uratirea vadita a fostei ceainarii, care acum avea pe peretele lateral, cat era de mare, o reclama ce clipocea in lumini stridente, anuntand pe toata lumea ca aici, acum, se bea bauturaceanoua. Daniel nu-si gasea de lucru, cine sa-l angajeze cand el se pricepea la un singur lucru anacronic: sa prepare ceai?! Toti ii spuneau c-a imbatranit, ca daca nu reuseste sa tina pasul cu noua generatie este pierdut...
”Ce meserie, ce calificare aveti? ”
”Sunt ceainicar!” Pfuu, imediat izbucnea in ras reprezentantul oficiului de forta de munca cand auzea replica aceasta.
”Trebuie sa va recalificati, va oferim un curs gratuit de trei luni in prepaprator de bauturaceanoua...”
”Nu...”
”Suntem in anul in care suntem, cine mai bea astazi ceai, domnule? ”
”Dar pana mai ieri, alaltaieri bea toata lumea...”
Cu chiu, cu vai, a reusit sa se angajeze la un mare restaurant care inca mai prepara ceai, dar era extrem de prost platit si nu era lasat sa lucreze dupa retetele stiute de el.
”Prea mult ceai pui, prea lasi apa sa fiarba, uite, asa trebuie sa prepari ceaiul, uita tot ce stiai, adapteaza-te, tine pasul cu tehnologia, cu vremurile, daca vrei sa supravietuiesti...cine-a stabilit noile reguli? Hmm, chiar esti dus, Uniunea, Globalizarea, Progresul...
”N-a mai putut suporta umilinta, nedreptatea, subzistenta si-a plecat, si-a mers, si-a mers pana a ajuns departe, departe de tot ce cunostea, de tot ce reprezenta centrul universului sau de pana atunci, in diaspora...
Au trecut ani, cine-a stat sa-i numere si Daniel nemaiputand face fata dorului de tara sa, de locurile natale, s-a intors in orasul strabunicului sau. Oamenii l-au recunoscut si uimiti barfeau pe la colturi:
”Asta nu-i praraditul ala care facea ceai, de ajunsese sa nu mai aiba nici dupa ce bea apa, ce sa mai zic ceai?”
”Ba da, el este, dar uite ce elegant este, uite ce masina are, uite ce mandru calca, ce-o face, cu ce s-o ocupa acolo unde s-a stabilit?”
”O fi ajuns manager la firma cu bauturaceanoua...”
”Hai sa-l intrebam!”
”Daniel, ce ma bucur sa te revad (minciuna!), cum o duci, pare sa-ti mearga bine?!”
”Multumesc, sunt bine, am tot ce-mi trebuie, sunt respectat acolo, nu duc lipsa de nimic”
”Dar cu te ocupi, ce faci?”
”Prepar ceaiuri!!!”

Florentin Gurau



Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page