Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Romania - mintita, furata, mereu inselata

Foarte doct, dar deloc convingator prin eficienta rezultatelor care intarzie sa se faca simtite, de 20 de ani incoace se vorbeste de reforma invatamantului romanesc. Ceva inceput, dar niciodata terminat. Dincolo de frumusetea argumentarii "impanate" - oare cum altfel? - cu experientele europene in materie de educatie, reforma invatamantului este doar un concept abstract care ascunde grave disfunctionalitati de sistem, dar si de conceptie. Scoli insalubre sau / si prost dotate, profesori prost platiti, deci putin motivati pentru a lucra in sistem, la care se adauga altii, mai putin pregatiti si care practic paraziteaza sistemul, produsi "pe banda" de SRL-uri universitare de apartament, precum si elevi cu tare grave de comportament dau o imagine deloc convingatoare a unui invatamant aflat in suferinta cronica de ani buni. Lipsa banilor, dar si a unei politici coerente, care sa reziste schimbarilor de guvern, fac imposibila reforma de substanta, atat din interior, cat si din exteriorul sistemului. La fiecare inceput de mandat, invatamantul si reforma acestuia sunt declarate ritos drept prioritati nationale, dar politicile educationale - unele chiar de bun simt si cu vadite valente pozitive - isi pierd insa din elan si consistenta, pe masura ce implementarea lor se loveste de hatisurile birocratiei centrale, de interesele materiale ale unor grupuri din teritoriu, dar si de marginirea intelectuala a celor promovati in sistem pe criterii de partid si nu de competenta profesionala. Ceea ce a mai ramas bun din sistemul romanesc de invatamant, e "piratat" cu succes din afara. Pana la debutul crizei economice mondiale, dar chiar si acum - e drept ca intr-un numar mult mai mic - medici, fizicieni, ingineri si informaticieni de elita, "produse" ale scolii romanesti au plecat cu "traista-n bat" spre alte zari mai generoase cu potentialul lor intelectual. E cunoscut si faptul ca dupa 1990, sute de premianti ai olimpiadelor scolare internationale au plecat spre SUA, iar dupa 1995, toti cei 25 de olimpici internationali la fizica au fost adusi in aceeasi tara. O situatie similara este si cea a premiantilor internationali la matematica. Un colegiu de elita din Romania - pe numele sau "Tudor Vianu", dar nu e singurul din tara - "exporta" anual, pe gratis, 10-12 copii. Deghizate mai mult sau mai putin in asa-zise parteneriate educationale, exportul de inteligenta romaneasca, adica a ceea ce mai ramasese inca nefurat in tara asta, a devenit cat se poate de profitabil pentru altii. Dar acest furt deghizat in nobile intentii, e valabil si in cazul unor profesori de elita, precum Titu Andreescu, Razvan Gelca, dar si al altora. Primul dintre ei a fost deja "antrenor" al lotului olimpic american de matematica si pentru prima data SUA a castigat detasat o olimpiada internationala. Dar si alte tari, precum Franta, privesc cu interes spre unii profesori romani. Mintita, furata, mereu inselata, si din afara, dar si din interior, Romania e inca o "Joiana buna de muls". Hemoragia de creiere romanesti nu mai poate fi oprita doar cu bune intentii. Romania pare a fi condamnata definitiv in a deveni doar o tara de consum si de export de mana de lucru ieftina, putin calificata si prost platita. La final de reforma educationala probabil ca doar asta vom mai putea produce. Desteapta-te, romane!

Nicolae BALINT

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page