Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

JURNAL DE VACANTA 2013 (3)

George ROCA

 


 

ESCALA LA SINGAPORE – ESCAPADA DIN PRIMA SEARA

 

 

De cateva minunte am aterizat la Singapore. Toti cei din avion incep sa se agite... S-or fi plictisit bietii de ei de atata stat jos. In stanga mea tanara Külli, are ochii inchisi. Cred a adormit. Poate confesiunea a obosit-o si a facut-o sa mai scape de stres. Capitanul navei ne avertizeaza prin radio sa ne pastram centurile legate pana la oprirea totala a motoarelor. Cativa pasageri nedisciplinati nu tin cont de acest ordin si sar in picioare incearcand sa isi dea jos bagagele de mana din coompartimentele de deasupra capului. Sa fie ei primii care ies din avion! Sunt repede ponderati de catre personalul de bord care vegheaza. Nu inteleg unde se grabesc deoarece nu pot iesi mai repede decat cei care raman cuminti in asteptare pe locurile lor. De fapt chiar dupa iesirea din avion mai sunt minunte bune pana cand ajungi la banda rulanta de livrare a bagajelor din cala avionului. Pana atunci avionul se goleste complet... asa ca tot efortul neastamparatilor se dovedeste a fi degeaba.

 

In sfarsit motoarele aparatului de zbor s-au oprit. O muzica exotica invadeaza interiorul aeronavei. „Welcome to Singapore!” se aude mesajul capitanului. Majoritatea calatorilor asteapta la rand pe cele doua culoare dintre scaune pentru a iesi. O trezesc pe Külli, care speriata deschide ochii si se uita la mine ca la un bau-baozaur... dar mai apoi dandu-si seama ca sunt cel care i-a ascultat cu rabdare confesiunea imi zambeste copilareste. O intreb daca are bagaj de mana. Imi spune ca nu are niciun fel de bagaj, nici de mana, nici de cala. Nu luase cu ea nimic... Nici macar hainele cu care venise de-acasa. Nu a vrut sa ia nimic din Australia! Si totusi, ducea cu ea in burtica un bobocel mic si viu...! Ne-am luat ramas bun, i-am urat drum bun si mult noroc... La iesirea din avion am luat-o fiecare in alta directie, ea spre sala de tranzit, iar eu spre cea de livrarea a bagajelor. Coridoare nesfarsite ne-au indepartat din ce in ce mai mult unul de celalalt. As fi fost curios sa ii aflu povestea in continuare, dar daca ea nu mi-a dat o adresa de e-mail nu am indraznit nici eu sa i-o cer.

 

Coborand niste scari rulante ajung in sala de bagaje. Nu inainte de a trece pe la controlul pasapoartelor. Functionarul in uniforma, dupa ce se uita cu atentie la pasaportul australian, imi stampileaza o viza de sedere si imi face semn ca pot sa trec. Caut banda rulanta pentru bagajele de la zborul QF5. O gasesc imediat. Astept la rand. Peste cinci minute banda se pune in miscare si prima valiza scoate capul dintr-un orificiu de la capatul acesteia. Tot de acolo apar in continuare si alte surate, majoritate avand culoarea neagra, si o banderola de hartie prinsa de maner pe care scrie SYD-SIN QF5. Adica Sydney-Singapore, zborul Qantas QF5. Nu peste mult timp o vad si pe a mea... indreptandu-se spre mine. Pun mana pe ea, ma opintesc si o arunc pe un carucior de bagage pe care il aveam alaturi. Asez peste dansa valiza de mana... dau un ochi imprejur... si o iau repejor spre iesire.

 

Cunosteam intr-o oarecare masura aeroportul Changi, asa ca nu imi este greu sa ajung la statia de taxi. Un secret! La Singapore se circula destul de ieftin cu taxiul spre oras. O caldura intensa, dar placuta ma intampina la iesirea din aeroport. E zaduf! Doar suntem la aproximatv 100 de kilometri distanta de Ecuator! Dupa cateva minute de asteptat la rand, un dispecer cu uniforma si chipiu ma intreaba unde si cate persoane calatorim. Ii spun ca sunt singur si ca vreau sa ajung in cartierul Geylang. Face un semn si in fata noastra se opreste un taximetru de culoare alba. Un Mercedes imaculat! Soferul, in uniforma si el, coboara, deschide portbagajul si ma ajuta sa-mi pun cele doua valize in interiorul spatios al masinii. Apoi ma pofteste sa iau loc pe bancheta din spate. Am auzit ca multi soferi de taxi prefera clientii sa stea pe bancheta din spate. Poate pentru siguranta lor... Multi nebuni se urca in fata si pentru cativa dolari sunt in stare sa le puna cutitul la gat. Intru in masina, la locul indicat, si simt o racoare cam ascutita care ma inconjoara. Aerul conditionat al masinii lucreaza din plin. Mi-e frig chiar, dar mai apoi ma obisnuiesc si calatoria decurge in conditii excelente.

 

Soferul este foarte sobru, serios, si conduce cu mare atentie. Profesionist! Il intreb daca e din Singapore si daca e taxiul lui propriu. Imi raspunde ca e din Malaezia, si ca este angajat la o companie locala de taxiuri. Apoi se lasa din nou tacerea. Tac si eu sa nu ii distrag atentia de la condus. Intram pe Bulevardul Upper Changi. Soseaua e ca in palma. In stanga si in dreapta suntem flancati de siruri de palmieri. Nu dupa mult timp intram in Chagi Road corespondent cu Geylang Road, care ne duce la destinatie. Dupa aproximativ o jumatate de ora ajungem in Geylang, un cartier istoric compus din aproximativ 40 de stradute scurte (avand lungimea de maximum un kilometru) numite „lorong” – adica alei in limba malaeziana. Pe majoritatea acestora, in ultimii ani, s-au construit hoteluri noi, curate si cu preturi pentru toate buzunarele. Eu mi-am facut o rezervare la Hotel Fragance Ruby situat pe Lorong 20. Compania Fragance detine in zona mai multe hoteluri care pot fi rezervate la preturi accesibile via Internet. Pentru o camera single cu pat dublu, am platit prin compania de intermedieri „Agoda”, suma de 36 de dolari americani. Consider ca a meritat, mai ales ca in holul hotelului tariful pentru aceeasi camera era de 3 ori mai mult.

 

Taxiul opreste chiar in fata intrarii de la hotelul Ruby. Aparatul de marcaj arata 12 dolari singaporezi. Platesc, cobor, imi iau bagajele si intru in holul somptuos al hotelului. Sunt intampinat de cateva zambete din spatele tejghelei de la receptie. Scot pasaportul si ii comunic receptionerului codul de rezervare primit de la „Agoda”. Acesta ma gaseste foarte repede in computer si dupa ce completez o fisa cu cateva date personale imi da un card electronic pe care este tiparit numarul camerei. 414. Urc cu liftul al etajul 4, caut camera cu pricina si iata-ma in imparatia mea singaporeana... pentru o zi! Primul lucru pe care il fac e sa dau drumul la aparatul de aer conditionat pe care il fixez pe 21 de grade Celsius. Apoi incerc taria saltelei, a pernei, ma dezbrac si directia la dus. Apa calaie ma mangaie si ma relaxeaza. Ma reintorc in camera, deschid televizorul si caut un canal de stiri. Ma intereseaza ce partid a castigat alegerile australiene si cine va fi noul prim-ministru. Postul americat CNN imi raspunde la intrebare si asa aflu ca preferatul meu, laburistul Kevin Rudd a pierdut! Casigator este partidul liberal avandu-l in frunte pe Tony Abbott.

 

Este aproximativ ora 21:00. Ma imbrac cu ceva usor si „ies in oras” sa mananc ceva. Ajung la capatul lorongului, intru pe Geylang Road si o iau spre stanga. Cunosc drumul. Am mai stat prin zona de cateva ori in escalele mele la Singapore. Bulevardul e luminat al giorno. Lume pestrita pe trotuare, majoritatea indieni! Guest workers! Adica cei care vin aici sa lucreze. In general in constructii. Oameni simpli, cu mult bun simt, respectuosi. Multi se dau la o parte ca sa ma lase sa trec, sau ma saluta! Desigur le raspund la amabilitate cu un zambet. Imi place sa ma pierd printre ei. Zeci de dughene vand tot ce vrei si ce nu vrei... de la mancare, pana la haine, celulare de mana a doua, placeri carnale, fruncte, karaoke, pantofi, papetarie... La al treilea colt, la intrarea inspre Lorong 16, dau de un restaurant pe care il stiam. Aici se mananca niste frigarui delicioase din carne de pui sau de vaca. Proaspete, facute pe gratar la foc de mangal. 40 de centi singaporezi bucata... Infulec zece! Minunate. Dar cam mititele. Cam doua-trei imbucaturi una. Beau o bautura racoritoare dintr-o nuca de cocos si o iau din nou la picior. Inca nu mi-e somn, asa ca opresc un taxiu, ma asez desigur pe bancheta din spate – si-i spun soferului ca as vrea sa merg in China Town, loc unde mai fusesem si unde stiam ca e o viata de noapte foarte colorata.

 

Ajungem acolo destul de repede. Cobor la intersectia Cross Street cu South Bridge Roada. Chiar in inima cartierului. Animatie, lumini, miros de mancare, turisti, localnici, copii chiar... cu toate ca ne apropiem de orele 22:00. Caldura nu este asa de chinuitoare precum ziua. Este totusi destul de multa umiditate in aer. Ma plimb pe stradutele cochete... Chinezi, chinezi... si multi turisti! Ce-a mai concentrata populatie etnica - de origine chinezeasca - din Singapore. Acolo fiecare face cate ceva. Adica lucreaza! Dupa cate stiu in Singapore nu sunt pensii, nici ajutoare sociale. Asa ca deseori vei vedea pe strada cate un mosulica, slab ca un fir de pai, trecut bine de 80 de ani, dand cu matura, sau facand munci usoare pentru a castiga un banut. De aceea peste tot vei vedea ordine, disciplina si curatenie.

 

La Singapore este interzisa vanzarea de guma de mestecat. Cine este prins... chiar cu „ea in gura” (n-am zis „cu rata”!) este amendat imediat. Interdictia vine din anul 1983 cand datorita rezidurilor lasate de guma de mestecat orasul era scarbos de „lipicios” (sa nu uitam ca suntem aproape de Ecuator!) nu numai pe talpile pantofilor care calcau pe caldaram, ci si scaunele din autobuze, balustrade, butoane de sonerie sau de lift. Atunci i s-a propus primului ministru din acea vreme, Lee Kwan Yew, un proiect de lege prin care se interzicea importul de guma de mestecat pe teritoriul statului Singapore. Neluand in serios propunerea, Lee a refuzat sa aprobe legea. Majoritatea cetatenilor au ajuns la disperare. Cohorte de tineri nesabuiti lipeau guma de mestecat peste tot, incluziv pe senzorii usilor de la metrou. Au rezultat si cateva accidente. In 1992, primul ministru Goh Chok Tong, suparat peste masura, promulga legea interzicerii consumului si importului de guma de mestecat. El declara jurnalistilor occidentali: Daca nu poti sa... cugeti fara guma de mestecat este recomandat sa mananci o banana!”. Singapore are multe legi ciudate, dar corecte, privind curatenia orasului. Un exemplu: cei ce nu trag apa la toaleta primesc pedepse si amenzi usturatoare! Printre aceste pedepse  prevaleaza si bataia la partile dorsale – in public desigur – cu o nuia de rattan (o specie de bambus).

 

In 1994, un tanar american, Michael Fay, a fost condamnat la sase nuiele aplicate la posterior pentru furt si vandalism. Obiectul furtului erau semnele de circulatie, iar vandalismul consta in stropirea autoturismelor cu spray dupa modelul „graffitti” din New York. Imediat, prin interventia autoritatilor americane, toata actiunea s-a denaturat intr-un scandal diplomatic... dar care nu a avut mare ecou in urechile legiuitorilor singaporezi, in afara de reducerea cu doua nuiele a pedepsei! Si va mai spun ceva! Povestea are legatura si cu „ai nostri”! Michael Fay are radacini romanesti dupa tata!!! Dupa cum ne informeaza jurnalistul Peter Pringle, in ziarul englezesc „The Independent” de luni, 18 aprilie 1994, tatal sau, George Fay, este nascut pe meleagurile mioritice. Pacat ca parintii lui Mihaita... nu si-au invatat odrasla ce inseamna zicala „Bataia e rupta din rai!” sau „Ce tie nu-ti place, altuia nu face!”.

 

Pedepsele aplicate de justitia singaporeza sunt drastice si au scopul de a mentine o societate sanatoasa. Si mai e ceva ce nu trebuie uitat din momentul cand calci pe aeroportul Changi. Traficul de droguri! Actiunea atrage dupa sine, precum in toate tarile din zona, pedeapsa cu moartea. Consumul de droguri este pedepsit de asemenea cu ani grei de detentie... Nu e bine sa critici nici macar guvernul, deoarece poti sa fii pedepsit penal si pentru asa ceva! Toate aceste restrictii cosiderate nedemocratice de unii, aduc liniste, curatenie si disciplina si fac din Singapore un exemplu demn de urmat, mai ales ca este socotit de multa vreme unul din cele mai prospere state din lume.

 

Sa ne reintoarcem la vanzoleala din China Town. Pe turisti ii recunosti dupa aparatele de fotografiat sau de filmat pe care le au vesnic in maini. Fotografiaza si filmeaza totul. Lacomi de a duce acasa bucatele de memorabilia, sau poate a demonstra rudelor si prietenilor ca au trecut prin aceste locuri. Bantui si eu pe micile stradute si din cand in cand mai trag cate o poza. Ca deh, ma dau si eu turist... de-o zi! Pagoda Street ma intampina cu gopuramul templului hindus Sri Mariamman, cladire-monument istoric datand de pe la mijlocul secolului al XVIII-lea. Gopura (sau gopuramul) este un fel de turn monumental asemanator pagodei, ornamentat cu sculpturi indiene. O bijuterie arhitectonica! Poate fi intalnit in multe tari din Asia de sud-est. Pacat ca e noapte si nu pot vedea in amanuntime aceasta opera de arta de mari dimensiuni.

 

Putin obosit de atata umblat, nu imi vine sa ma duc la culcare... Aplicand principiul latin „Festina lente”... mai trag de timp si ma mai delectez cu cateva obiective din zona. Ma intampina si alte strazi cu nume de lacasuri de cult religios (ca deh, asa e democratic!) precum Temple Street, Mosque Street si chiar si Cross Street. Ajung pe Smith Street unde dau de o multime de restaurate si bistrouri – majoritatea al fresco – adica cu mese pe trotuar. Meniurile mi se par ieftine, mult mai ieftine decat in alte parti ale orasului. Toti mananca de parca ar fi sfarsitul lumii sau preintampinarea unei marii perioade de foamete. Nimeni nu tine seama ca se apropie miezul noptii. Mesele sunt incarcate cu boluri mari de supa, platouri cu carne in diferite sosuri colorate, munti de orez... Coriandrul este parfumul serii si al mancarii. De baut se bea putin... in special ceai, sau aqua chiorensis. Rezist tentatie si trec mai departe. Admir magazinele de bijuterii si de mobila sculptata. Prevaleaza insa produsele de manufactura, multe dintre ele facand parte din universul kitsch, inportate desigur (tot) din China.

 

Tarabele cu fructe exotice imi fac cu ochiul. La un colt observ un spectacol interesant. Cateva mormane de pepeni cu tepi. Lumea se imbulzea... cantarea, mirosea... Apoi un casap cu un cutit de macelar despica fructul, desigur dupa ce-l plateai... si iti oferea continutul acestuia intr-un container de plastic. Toti se repezeau la cate o masa fara scaune si in picioare infulecau de parca dadeau turcii la gura lor. Nu tu tacamuri, nu servetele. Maini cu pielea galbena, neagra, cafenie sau alba, infingeau degetele in pulpa moale si galbuie si apoi, dupa ce inghitea continutul, plescaiau de placere! Ma asez si eu la rand, vroind sa gust bunatatea aceea de arici vegetal... Un miros ciudat, de canal, ciorapi murdari, ceapa stricata... invaluia atmosfera inconjuratoare. Am vrut sa fug, dar nu am rezistat tentatiei de a fi in ton cu ceilalti! Eram curios sa stiu de ce oare, acesti „mancaciosi” impanzeau locul. Majoritatea bine imbracati, insotiti de familii numeroase, cu copii... Trebuie sa fie ceva miraculos aici, mi-am zis si am rezistat cu stoicism asteptarea la rand.

 

In sfarsit ajung in fata baietului cu palos... Il intreb in engleza ce fruct este acela. Imi zambeste si imi spune doar un cuvant: „Durian”! Ce o fi oare? Si de ce miroase asa de pestilential in zona? Lumea ma impinge din spate, asa ca nu mai stau pe ganduri si comand si eu un „durian”! Platesc sapte dolari singaporezi si gata... al meu este! Cam cat un pepene de un kilogram. Ce-o fi o fi! Daca nu e bun la gust... il abandonez!

 

Ma indrept spre o masa unde era doar un cuplu de chinezi tineri. Cer voie, pun containerul pe masa, scot tacticos din buzunar un servetel si ma apropii tiptil-tiptil de prada... cu degetele mainii stangi. Apoi imi aduc aminte ca orientalii si chiar si arabii cand mananca, folosesc mana dreapta pentru a baga papica in gura si pe cea stanga pentru a se sterge la popnet. De aceea, este o insulta sa dai cu cineva mana folosind-o pe cea stanga. Asa ca brusc schimb membrul inferior si ma reped, infigand cazmaua mainii drepte, in miracolul culinar oriental. Duc la gura un fel de material cu o consistenta de aluat proaspat framantat, avand gustul dulceag al cremei de vanilie asezonata cu putina sare, avocado si dovleac copt. Nu e rea! Foarte gustoasa chiar! Comeseanul din fata mea se uita la mine, imi face cu ochiul si ridica pollexul - degetul mare, in semn de apreciere. Cred ca se prinsese ca sunt ageamiu in consumul de durian. Trecusem cu bine Rubiconul gustului si prin furcile caudine olfactive! Il intreb (in engleza desigur) ce miroase atat de urat. Incepe sa rada si imi spune ca mirosul il emana chiar fructul respectiv. Imi mai spune ca din acest fruct se prepara o serie de bunatati culinare, in special dulciuri, precum „kacang”, „bogor”, „dodol”, enumarand si alte denumirii cu rezonanta scatofagista. Cand o sa am ocazia o sa consult internetul sa vad cum arata aceste minunatii!

 

In interiorul acestui fruct ciudat ca aspect si miros, miezul edibil (consumabil) este impartit in patru parti asemanatoare cu niste gogoloase cu aspect de arahide gigante. Fiecare segment contine cate doi samburi cam de marimea unei prune. Se zice ca durianul este originar din Tailanda, dar malaezienii, indonezienii si filipinezii il adjudeca si ei! Din cauza cerintei pe piata au existat chiar razboaie intre culegatorii de durian. Hotelurile selecte interzic introducerea fructului in incinta acestora. Tot din cauza mirosului! Cei ce incalca legea sunt dati afara urgent din camera, fara sa li se restituie contravaloarea sejurului. Referitor la mirosuri neplacute imi aduc aminte de un fapt asemanator petrecut in trenul de la de la Nisa la Pisa. In urma cu cativa ani calatoream pe traseul respectiv cand la un moment dat unul din cei de fata, un francez, scoate o botoghina de branza si o juma de bagheta de paine alba din traista si incepe sa manance. Tot vagonul se umple de miasme pestilentiale... Mirosea a mort! O distinsa doamna il intreba ce mananca de emana un asemenea miros... „Pont l’Eveque, fromage morbide, madame...!” De atunci pana la Singapore nu am mai simtit un asemenea miros. Fructul durianului cred ca eclipseaza branza „Pont l’Eveque”!

 

In fine, mi-am facut damblaua... Simt o oboseala acuta in picioare si pe Mos Ene dand tarcoale pe la gene. Sar intr-un taxiu si directia Hotel Ruby Fragance. Este trecut bine de miezul noptii. Ajung la camera, racoarea placuta a aerului conditionat imi mangaie pielea. Intru sub dus, aceeasi apa calaie, un prosop curat... si apoi acoperit doar cu un cerceaf mi se... rupe filmul! Dorm ca un bebelus pana la ora 9 dimineata. As mai fi stat in pat dar mai am atatea de vazut in orasul lui Merlion...

----------------------------------------------

 (VA URMA)

 

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page