Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

UN DAR DE LA RONI CACIULARU

Zoltan TERNER




Pentru cine l-a mai citit pe Roni Caciularu in diferite publicatii, recenta sa carte „Dragoste si parfum de portocala” nu este o surpriza. Totusi... este o carte surprinzatoare.  Mai mult: e o lectura de zile mari. Pleaca de la un om bogat sufleteste, interesant, luminos. si, in plus, un bonvivant, un amator de hoinareala meditativ-jucausa. Asa se prezinta, el insusi, pornind sa palpeze sufletul Tel Avivului: „Pornesc hai-hui, prin orasul acesta de vis si de fapt, umblu aiurea pe strazi, sa le ascult muzica, sa le simt suflarea, sa le cunosc, cat de cat, oamenii, viata, grandoarea si decaderea.”

Dar cu aceasta carte vrea mai mult. Obiectivul pe care declara ca si l-a propus nu este deloc modest, nici usor si nici obisnuit. Iata-l: „Vreau sa citesc, sa incerc sa citesc, romanele strazii, conflictele si banalitatile ei, sa ma intretes printre anonimii care fac umbra pamantului si, totodata, il aureoleaza. Ma atrag figurile cunoscute si necunoascute de aici, fiecare in parte si toate la un loc, si vreau sa le stiu cugetul, speranta si lacrima.si toate astea, de fapt – ca sa ma inteleg mai bine pe mine insumi, comparandu-ma, intrebandu-ma, implicandu-ma adesea, in viata lor, care, prin voia hazardului, ar putea fi si a mea. Ma inchipui, cateodata, in peregrinarile mele, ca fiind omul cu o mie de fete, o mie de suflete, o mie de izbanzi si suferinti. O mie de fete sau, poate, nici una. Mi-ar place sa va fac partasi la experienta aceasta a mea,la incursiunea mea temerara, care s-ar putea numi, simplu, viata Tel Aviv-ului.”

Scriitorul are, deci, in vedere, mult  mai mult decat portretul unui oras. Este o provocare pe care si-o arunca sie-si. De incercare a puterii. Dar, mai ales, de autocunoastere  prin universul citadin pe care l-a indragit. Cartea s-ar fi putut intitula „Autoportret in Tel Aviv” sau „Tel Avivul din sufletul meu.”  Judecand cartea in functie de extraordinarul  proiect-pariu de pornire, dupa ce ai citit-o, constati uimit si admirativ, ca autorul a castigat pariul. Spun asta la inceputul notelor mele. Tot ce urmeaza nefiind decat argumentarea unui pariu castigat.

Prima constatare: portretul Tel Aviv-ului e realizat cu o minutie de bijutier, cu o viziune de maistru mozaicar sau freschist. Materialul fiind strans cu o nepotolita foame de impresii si sete de trairi. Orasul devine, sub pana lui Roni Caciularu, un fascinant poliedru rotindu-se in ritmurile ametitoare ale unor jocuri de lumini, de culori si sunete, de parfumuri si energii vitale. Indragostit de acest oras, ne face sa-l indragim si noi. Ii atribuie si il incarca cu toate bogatiile sale de perceptii, de ganduri, de reflexii, de meditatii, de visuri, de nostalgii si sperante. Toate acestea dezvaluie fondul esentialmente  liric al lui Roni Caciularu. Este un reporter –poet din spita lui Geo Bogza. E un om de idei si imagini. Are ceva si dintr-un pictor-muzician. Pe langa toate acestea, e  un om caruia nimic din ce se numeste spiritualitate nu ii este strain. Tel Aviv-ul, pentru el, nu e un oras, e un cosmos adeseori haotic, o armonie uneori dezarmonica, o covarsitoare lume-nelume.
 
Roni Caciularu hiperbolizeaza in buna traditie a scrisului romanesc, de la Calistrat Hogas la Geo Bogza. Iata una din fatetele incarcate de cosmicitate ale Tel Avivului: „...nisipul plajei te absoarbe in caldura lui cosmica si te face insignifiant si absent la tot ce nu-i contopirea omului cu cerul, cu apa si pamantul, in clipa bucuriei de a fi parte din Existenta.Atat si nimic mai mult..La margine de infinit, Tel Avivul saluta lumea de pretutindeni...”

Aceeasi viziune prin hiperbola apare si in tabloul strazii intr-o zi de canicula: „Masinile, care par toate negre, ruleaza rar, la mare distanta, in sens unic. Dar nu e clar: inainte sau inapoi? De-o parte si de alta a strazii sunt parcate alte masini, care, fierbinti, prind a deveni o pasta gri-fer, gata sa se prelinga pe asfalt. Nici o adiere. Soarele e un cubilou cu fonta topita, avand ochiul ciclopic spre noi, si care sta sa-si rastoarne lava clocotita peste aceasta strada. Atmosfera halucinanta. Sunt clipe cand te simti ca si cum te-ai afla intr-un spatiu absurd si fara iesire”.

De remarcat in acest pasaj, distilata arta de tip expresionist cu care reda strada in fierbanteala unei zile. Totusi, ca viziune, acest tablou cosmaresc nu e reperezentativ pentru Roni Caciularu. El este un tip solar, pozitiv. Ai zice ca detine stiinta si arta de a fi fericit. De a vedea lumea cu ochi buni, cu luciditate, intelegere si dragoste. O plimbare pe strada Spinoza, ii prilejuieste reconstituirea, cu autentica fibra dramaturgica, a conflictului lui Max Brod (care a locuit pe aceasta strada) in cazul scandalos al manuscriselor lui Kafka.  Povestirea devine halucinanta, de-a dreptul kafkiana.

In textul intitulat in stil avangardist „Yaffo. O zi. Cu soare.” ni se ofera patru pagini de inventar in stilul caragialean din „La mosi..: Pavaj. Din dale. Piatra veche. Galerii de arta. Locuinte. Ateliere. Pictori. Sculptori. Forjori... O zi cu soare. Yaffo. Plimbare. Fila de calendar. Lume. De tot felul…” Aceasta lunga insiruire de substantive aminteste si de stilul revistelor de avangarda Alge,Punct, Integral cu care scrisul lui Roni are unele afinitati... Tot pe tema Yaffo, scriitorul recurge la metafore pline de substanta: „Istoria vine din larg si pleaca in larg. Legendele ei, de asemenea. Apele Mediteranei vin la zidurile Orasului-Cetate, precum evreii la Zidul Plangerii.”

Amintirile iesene sau bacauene renasc intr-un moment de tihna la o cafenea telaviviana. Priveste in sine, retraind Iasul, apoi, cu ochii spre exterior, vede ca „Marea e de un albastru-verzui. O mare calda, buna, puternica, imensa. Urmeaza un oras, la margine de imensitate. Vecin cu infinitul apei si aflat in continuarea lui”. In „Ochiul verde al artistului” ne reintalnim cu rafinatul degustator de arta Roni Caciularu, cel pe care l-am cunoscut citindu-i admirabilele texte despre muzeele New-York-ului. Pasionat de muzica si poezie, ii inchina lui Leonard Cohen un cizelat medalion, o veritabila bijuterie. In „Concert de zi” este un inspirat poet al cotidianului strazii.

Se poate vorbi indelung despre virtutile stilistice ale scrisului lui Roni Caciularu. Practica, mai ales, un stil colocvial, convivial, familiar, interogativ, exclamativ. Monologal, dialogal. Auto-interogativ. Recurge la interviuri imaginare, dialoguri fictionale, formule de adresare catre cititor si, uneori, chiar catre sine insusi. Stilul abstract-conceptual convietuieste de minune cu cel concret, hiperdescriptiv, senzual, obiectual. Stilul e strabatut de afectivitate, dar niciodata sentimentaloid. Roni Caciularu e un pasionat lucid. Niciodata sec, rece si distant. Relatia cu cititorul e mentinuta mereu intr-o permanenta tensiune emotional-ludica. Il invita pe lector sa se joace impreuna cu el. E poate pricipalul secret al farmecului care defineste stilul lui Roni Caciularu. Reuseste performanta de a scrie simplu, firesc si agreabil si – in acelas timp – rafinat, elegant. Artistic. Il preocupa armonia frazei, il atrag jocurile de limbaj, cauta exprimarea frumoasa pana o gaseste. Se deda la surprinzatoare jocuri de limbaj. Se joaca cu stilurile. Cu frazele si cu cuvintele. Se joaca si cu dualul fictiune-realitate. Stilul lui Roni Caciularu e generos si elegant. Uneori somptuos. Alteori exuberant. Bogat fara a fi planturos.

Citindu-l, ne reamintim ca stilul este omul in sensul ca ii oglindeste modul propriu de a simti, chipul original, inimitabil, de a gandi si de a-si exprima gandul. Cat ti-e stilul de frumos, pe atata iti sunt de frumoase si adevarate, gandirea si simtirea. A scrie frumos este a exprima, elegant si limpede, un gand frumos. Toate acestea pare sa le ilustreze scrisul lui Roni Caciularu. Tot ce spune in cartea sa simti ca ti se ofera cu o nedisimulata darnicie. Roni Caciularu e un risipitor benign si un pur. Tot ce scrie pare a fi impregnat, de la propria sa structura umana, cu puritate si inocenta. Simtim ca se bucure scriind, si ne bucuram citindu-i scrisul. stiindu-l printre noi. Pentru ca Roni Caciularu nu e numai un stilist de soi ales. E si un om frumos. Iar “Dragoste si parfum de portocala” e o carte daruita noua de un literat daruit cu har.

Zoltan TERNER
Tel Aviv, Israel
3 decembrie 2013


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page