Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

România si Moldova



de Andrei Marga
 
Cand cel care ocupa functia de presedinte al tarii propune ca obiectivul major, succedand intrarea in Uniunea Europeana si NATO, sa fie unirea Moldovei cu Romania se impun comentarii.
Dupa ce primul ministru si presedintele Moldovei au spus raspicat ca unirea aceasta poate avea loc in cadrul Uniunii Europene, tema a sporit in interes, date fiind deosebirile de optica. Asadar, cum se pot regasi impreuna Romania si Moldova? Sa formulam raspunsul aruncand privirea in spatele propunerii si delimitand chestiunile precise aflate in discutie.
Ca este vorba de o propunere electorala nu staruie vreo indoiala. In definitiv, nu s-a progresat sub nici un aspect in ultima decada in pregatirea unirii Romaniei si Moldovei, chiar daca Romania a fost avocat al asocierii Moldovei la Uniunea Europeana si va fi si in continuare. In fapt, multi moldoveni de buna pregatire profesionala merg, ca si romanii, spre Occident, Europa Centrala si Turcia. Aeroporturile de care Chisinaul este legat mai bine nu sant in Romania. Exporturile moldovenesti au alte directii. Legatura sistemelor energetice si de comunicatie este incipienta. Nazuintele populatiei Moldovei sunt diversificate. Elita politica de la Chisinau vede lucrurile intr-un mod propriu. Oricum, brusca propunere damboviteana vine fara analiza, pentru a atrage atentia, tocmai cand se vede si mai bine ca rezultatele, dupa aproape zece ani, sunt, eufemistic spus, alarmante.
Propunerea mizeaza, desigur, pe o presiune externa, venita dinspre Europa occidentala, care sa duca la unire. Se presupune ca acum Vestul ar fi hotarit sa impuna schimbari la rasarit de Polonia, Ungaria si Romania. La distanta de asemenea presupunere, ceva cultura istorica si institutionala nu ar strica. Spus fara ocolisuri, la Cotroceni ar fi nevoie de cunoasterea istoriei europene si a aranjamentelor de securitate adoptate in 1975 - 1990. In fapt, nici o putere europeana nu a dat, pana in clipa de fata, vreun indiciu ca se renunta la acestea. S-a putut observa ca, de pilda, Germania le invoca in actiunile ei. Teoretic, se pot imagina, fireste, diferite scenarii ale comportamentelor europene, dar doua fapte nu pot fi ocolite. Primul este acela ca unirea cu Romania din 1918, care staruie in mintea multor romani, s-a facut la initiativa moldovenilor (basarabenilor) si nicidecum din pornirea pur electorala a cuiva. Al doilea fapt este ca orice unire durabila in Europa s-a facut cu acordul populatiei vizate. Sa luam exemplul Germaniei, care s-a reunificat in consecinta lui 1989, printr-o foarte ampla adeziune. In schimb, despartirile s-au facut, cum se stie prea bine, cu mecanisme variate.
In Romania, traim in ultimul deceniu o intinsa si foarte paguboasa confuzie a valorilor. Aceasta are printre cauze imprejurarea ca se uita prea repede cine si ce a facut de a lungul timpului. Bunaoara, detinatorul actual al functiei prezidentiale pretinde merite dupa ce, onest vorbind si pe baza de documente, nu a inchis nici un capitol de negociere a aderarii tarii la Uniunea Europeana. In plus, a dirijat guverne ce nu au putut europeniza nici economia, nici infrastructura, nici educatia, nici justitia, care, toate, au fost aduse in starea precara de astazi. Este de amintit din nou ca negocierile de aderare au fost incheiate de guvernele Isarescu si Nastase, incepind cu Educatia si incheind cu Justitia, iar ceea ce a urmat a fost o lenta degradare a situatiei din Romania. Data fiind situatia in care s-a ajuns, nu ar trebui, oare, ca idealurile nationale sa nu fie tratate oricum? Nu ar trebui examinata legitimitatea ocuparii functiilor pentru a preveni tentatiile pur electorale in teme de mare raspundere?
Abordarea unirii nu este de exclus, dar o astfel de dezvoltare cere solutii serioase. Hotaritor este insa ceea ce simt si gindesc inainte de toate moldovenii. Dupa ce constata din nou, fireste, ca limba si mostenirea istorica sunt comune cu ale romanilor, vor ei unirea? Iar in acest cadru survine inevitabil intrebarea asupra atractivitatii actuale a Romaniei. Moldovenii sant acum ceva mai saraci decit romanii, dar romanii nu sant atit de bogati incit sa-i atraga irezistibil pe moldoveni. Romanii sant, din nefericire, prea departe de a putea juca rolul germanilor din Vest fata de cei din Est. Sa luam in piept faptele. Romania a fost adusa, prin erorile decidentilor ei din 2009 incoace, in cea mai grava criza a istoriei ei moderne. Este vorba, la o descriere sumara, de o criza economica (care are, printre indicatorii perceptibili, imprejurarea ca efectivul ei de lucratori este in minoritate, iar salariile le plateste din imprumuturi), o criza a capacitatii de administrare (de exemplu, nu s-au putut folosi necorupt resursele financiare puse la dispozitie de Uniunea Europeana), o criza politica (ce se vede si in neputinta de a-si da solutii, ca si in aducerea sistematica in raspunderi publice a celor mai putin calificati), o criza de legitimare (aproape ca nu se mai stie de catre cei care decid ca legalitatea trebuie sustinuta de legitimitate) si o criza de motivatie (dorinta foarte multor cetateni este mai curind emigrarea). Desigur, astazi crizele se pot rezolva mai repede, cu pricepere si cultura institutionala, dar a le tainui nu este nici intelept si nici recomandat. Atractivitatea Romaniei nu este imaculata acum, chiar daca isi poate reveni cu alti decidenti, alte proiectii si alte abordari. Dar atractivitatea nu isi revine cu simple parole electorale, ce domina felul de a face politica al ultimei decade la Carpati.
Multi vor pune in balanta jocul geopolitic din aceasta regiune a Europei. Gandul este realist. Se poate, insa, constata ca Europa a insusit deja lectia lipsei de luciditate, care s-a soldat cu efecte tragice in istorie. De la fondarea comunitatii europene incoace, Europa nu vrea sa se mai lase dusa in ispita. Si pentru Romania, doar priceperea, intelepciunea si capacitatea de a genera incredere pot ajuta. Asa a fost si in 1918. Dupa cum cum nu au dat vreun rezultat (dimpotriva!) peroratiile ce vin pana la urma din bagajul dreptei extreme a anilor douazeci, acestea nu vor da nici de asta data. Cine recurge doar la argumentul ideologic, elaborat vizibil incult, in detrimentul unei democratizari curate, cum ar spune Iuliu Maniu, si al unei dezvoltari economice si sociale sanatoase, cum ar observa Eugen Lovinescu, nu poate satisface vreun deziderat national, oricit de important este acesta.
Idealurile raman locomotive ale istoriei. Alaturi de libertatile si drepturile omului, de aspiratiile de justitie si bunastare si de cautarile de afirmare a identitatii, idealurile nationale pot pune in miscare societati intregi. Dar trairea lor nu dispenseaza de analiza serioasa si de crearea responsabila a premiselor. Nimeni nu poate prevedea acum scenariile viitorului cu oricita precizie, caci prezentul este deschis spre multe alternative de evolutie. Se poate, insa, spune ca, analog altor uniri infaptuite in istoria contemporana, unirea de care vorbim aici va presupune convergenta citorva conditii. Anume, o forta de atractie mult sporita a Romaniei, asigurata de alti decidenti, cu abordari calificate si cu rezultate cel putin incurajatoare, un referendum in care sa se exprime cu limpezime vointa populatiei si, desigur, acorduri internationale.

 

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page