Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

EXAMENUL CREDINTEI



„...Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in sanul pamantului. Domnul a dat si Domnul a luat.
                            Binecuvantat fie Numele Domnului!"(Iov 1/21)


Viata aceasta ne este data sa-nvatam...
Ea ne este facuta cadou nu ca s-o explicam,
Ci ca sa ne bucuram de tot ce este frumos;
Si in ea, cat putem, fericiti sa ne bucuram,
Iar la vremea lansarii sa fim luati de Cristos...

Este nevoie mereu in credinta frumos sa traim,
Ca la chemarea finala sa fim pregatiti de plecare,
Cu sufletul inflorit in bucuria divina ca acasa sosim,
Dupa cativa ani in cortul de lut cu chirie prea mare...
                                                                                                       Prof. Dumitru Buhai

M-am urcat in arborele gandurilor mele, ca sa ma uit pe ferestrele sufletului, sperand sa ma bucur de fericirea din ochii oamenilor pe care-i privesc... Am vazut, insa, in jurul meu, multa durere pe fetele invalizilor din carucioarele ce le purtau nefericirea, pe obrajii livizi ai bolnavilor, in ochii tristi ai batranilor singuri si neputinciosi, pe chipurile copilasilor tintuiti de patuturile durerii, in lacrimile din ochii semenilor mei...
Intr-o zi, am primit un telefon. Am ridicat receptorul. Era fiica unui prieten. De fapt, o ruda. Dorea sa-l vizitez si sa ma rog pentru tatal ei, internat la spital.
Am intrat in camera unde se afla in coma Salvatore. Ma uitam la chipul lui ce parea de ceara. Nu-mi venea sa cred ca este cel pe care-l stiam plin de viata. Boala si suferinta l-au tintuit la pat si i-au zavorat vocea; si cantecul a  incetat, iar zambetul a disparut. Aveam in fata o fiinta ce pleca in lumea tacerii...
Pentru un momet, mi-a strafulgerat in minte chipul cantaretului Salvatore si parca-i distingeam vocea de tenor ce incanta audienta din sala plina de la Teatrul „Constantin Tanase", din Bucuresti, cand canta in duo „Bianca Villa", inspirand bucurie si dor de viata prin melodiile aplaudate...
In momentele acestea, aveam in fata mea un om infrant de durerile bolii. Era in coma de cateva zile. Nu se mai auzea nici un sunet spus de gura lui, iar ochii si-i tinea mai tot timpul inchisi. M-am rugat pentru el cu caldura sufletului meu. A deschis ochii si am zarit lacrimile ce incepusera sa-i curga pe obraz. Mi-a strans mana usor, cand l-am intrebat daca se increde in Dumnezeu. Parca reinviase si sotia lui, care se bucura ca, dupa vreo cateva zile, incepuse sa manance... Dar drumul durerii spre lumea tacerii s-a sfarsit!
Fiind in vizita pomenita mai sus, am avut indemnul sa merg si prin alte camere in care durerea, prin boli, lovise si pe alti semeni de-ai mei. Am ajuns intr-un salon in care zacea o fetita de vreo cinci anisori. Parea un ingeras care dormea, dupa ce i se facusera injectii pentru ameliorarea durerii. Pe peretii salonului erau zeci de carduri de incurajare si rugaciuni pentru aceasta fetita nevinovata. Cardurile erau scrise de manutele colegilor si colegelor de la gradinita, de rude sau de membrii sinagogii de care apartinea familia fetitei. Mama si tatal fetitei erau in salon. Vedeam pe fetele lor durerea. I-am intrebat daca pot sa ma rog pentru fetita. Au fost bucurosi sa-mi auda rugaciunea, in timp ce fetita dormea linistita de morfina care-i potolise durerea produsa de cancerul ce invadase trupusorul ei firav de copilas nevinovat. Am mai privit chipul dragalas al fetitei, i-am admirat parul blond carliontat, dar m-a lovit tristetea cand m-am uitat mai atent la chipul ei palid. Ma gandeam: Doamne, de ce atata durere si intr-un copilas?!    

Mi s-a infiorat sufletul si mi-am lasat gandul sa-mi zboare la sarmanul Iov, in drama caruia este pictata – in culorile cele mai reale – suferinta si drama sufletului din carapacea cortului de lut, lovit de boala si nefericire. M-am infiorat in sufletul meu, cand ma gandeam ca oricine, in orice moment al vietii, poate sa ajunga in situatia celor pomeniti mai sus...
In viata mea, m-am intrebat adesea: De ce exista suferinta?... Dar n-am gasit raspunsul potrivit... Am constatat ca pentru toata lumea care sufera – si cine nu are parte in viata si de suferinta? – durerea este in acelasi timp o realitate, o problema grava si o taina. As putea spune ca suferinta este o realitate pe care avem dreptul sa o evitam, daca putem; si o problema pe care suntem indreptatiti sa o rezolvam, daca ne sta in putinta, dar trebuie sa ne plecam in fata tainei ei, folosind suferinta care ne este data, pentru progresul nostru spiritual.
Sa aiba dreptate neprihanitul Iov cand spune: „Nenorocirea nu rasare din tarana si suferinta nu incolteste din pamant. Omul se naste, ca sa sufere, dupa cum scanteia se naste, ca sa zboare". Iov 5/6-7)?  
Subliniez, in primul rand, ca Iov nu este o fictiune. A existat in realitate acest om, care a trait, cu peste 3.500 de ani in urma, o drama reala: o viata surpinsa de durerea venita printr-o boala necrutatoare – se pare sa fie vorba de lepra - si prin tragedia mortii celor sapte fii si a celor  trei fiice, precum si pierderea imensei lui bogatii.
Din biografia reala a acestui „om al durerii" oricine poate citi – si doresc ca toti cititorii mei s-o citeasca – in Biblioteca cea Foarte Mare, numita Biblia, in care se gasesc laolalta cateva zeci de carti, in care gasim Scrisoarea lui Dumnezeu catre om. Printre aceste carti se gaseste, intre paginile 521 si 554, cartea cea mai veche din istoria literaturii universale: o carte despre intelepciune, scrisa cu mijloacele poetice ce ne patrund sufletul, ne invata, ne emotioneaza si ne indeamna la recunoasterea maretiei, suveranitatii, dragostei si atotputerniciei lui Dumnezeu, cum a facut-o si personajul principal al dramei „Iov"(Ebr. Iyov=„Nesigurul"):
„Iov a raspuns Domnului si a zis: Stiu ca Tu poti totul; si ca nimic nu poate sta impotriva gandurilor Tale... Da, am vorbit, fara sa inteleg de minuni, care sunt mai presus de mine si pe care nu le pricep... Urechea mea auzise de Tine, dar acum ochiul meu Te-a vazut. De aceea, mi-e scarba de mine si ma pocaiesc in tarana si cenusa" (Iov 42/1-6).
Prin citirea celor 42 de acte din drama „Iov", patrundem in miracolul intelegerii lectiei credintei si biruintei, intr-o carte imbibata in suferinta de nesuportat, dar transformata si parfumata de credinta curata, neclintita si sfanta in Dumnezeu, a carui dragoste inspira, schimba si fericeste nu doar pe Iov: patimitorul si izbavitul, ci si pe oricine se ancoreaza in credinta si isi lasa sufletul sa fie invadat de dragostea divina, ducandu-si viata-n Lumina.   
La acest om al durerii m-a dus gandul cand am meditat la misterul suferintelor ce le intalnesc la tot pasul si am inceput sa le inteleg mai bine acum, cand simt vantul rece al lor si in cortul meu de lut...
Biografia biblica a lui Iov este o lectie a lucrarii suferintei pentru a intelege ca scoala vietii are ca scop ajungerea la comuniunea cu Dumnezeu, la intelegerea misterului iubirii.
De fapt, drama lui Iov este amara si insuportabila pentru ca el se considera un om „drept", caci a trait o viata morala si religioasa respectand cu strictete toate cerintele legilor si nu poate accepta scoala dura a durerii. Mai mult, el nu poate sa creada ca suferinta sa ar putea veni de la Dumnezeu sau ca Dumnezeu ar putea sa-l paraseasca pe cel „drept".
Lectia lui Iov este de un dramatism extrem si ne este prezentata cu mijloace poetice ce ne cutremura si ne emotioneaza, ne pune sa gandim, sa meditam si sa ne reghidam viata si prioritatile, caci pentru sufletele noastre se da o lupta in lumea spirituala. „Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, dar si-ar pierde sufletul?" Daca nici suferinta nu-ti readuce credinta, ce altceva ar putea sa-ti redea eliberarea si sfintirea sufletului tau?"
Iov reprezinta omul universal, adica ma reprezinta si pe mine, si pe tine, cititorule... In sufletele fiecaruia din noi, se duce lupta dintre lumina si intuneric, adica dintre bine si rau, intre ura si iubire, intre „firea" noastra si spiritul nostru. Curios, dar adevarat: acelasi barbat sau femeie, tanar sau tanara, copil sau copila poate fi bun sau rau. Pana si etimologia cuvintelor „iubire = ebr. Ahabah" si „ura= ebr. Eybah" fac parte din aceeasi familie etimologica. Acest adevar ma duce la gandul ca si suferinta nu este decat esecul iubirii, ca raspuns al omului la dragostea lui Dumnezeu. Doar dragostea are puterea sa-l faca pe om sa primeasca suferinta cu seninatatea cristica si sa se simta avand "aripi de porumbel", caci testarea credintei o-ngaduie Dumnezeu, ca sufletul sa fie mai pregatit de zborul spre Cer.  
Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page