Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

ZORI SI ASFINTIT




(Continuare din editia precedenta)

Evenimente care mi-au marcat viata

Implinisem 8 ani, in august 1955, si mai locuiam impreuna cu familia in gazda, intr-o casa frumoasa din comuna Baneasa, cand pe 15 ale aceleiasi luni, a venit pe lume fratele meu, Mircea - bucuria si mandria familiei, deoarece avea sa-i duca numele mai departe. Evenimentul a fost sarbatorit asa cum se cuvine, prin sacrificarea unui curcan, vin din belsug si un lighean de gogosi pudrate cu zahar.
Imi amintesc ca a venit la noi atunci, tocmai din Vicovul de Sus, bunica Ecaterina - mama tatalui meu care apucase sa-si vada visul - mostenitorul, si dupa spusele ei semana cu bunicul Iacov care-i daruise doi baieti, Dumitru si Vasile si o fiica, Eufrosina, apoi cazuse pe front.
Ulterior, pentru a-si creste copiii in bunastare bunica s-a recasatorit cu Bogheanu Petre, si a mai avut, impreuna cu acesta, o fiica - Mariuta.
Mircea avea ochii albastri si parul blond, ulterior ochii lui au capatat culoarea ochilor tatalui – verzi, iar parul s-a mai inchis la culoare. Eu aveam ochii mamei – caprui, mostenire a liniei elene in familie. Mi-am indragit fratele din clipa cand l-am tinut, prima oara, in brate si eram nespus de mandra de el. Le marturiseam tuturor, cunoscuti si necunoscuti, marea mea  bucurie, nasterea fratiorului meu.
Si totusi, marea mea bucurie avea sa fie umbrita de prenumele Mircea, pe care-l primise de la nasul lui - Mircea Dobre, deoarece fiecare doream sa poarte numele pe care-l alesesem - tata voia sa-l cheme Octavian-Augustus – nume respins categoric de mama care se temea sa nu-l strige copiii “August prostul” - asemeni claunului din Fram - Ursul polar. Ea, mama ar fi vrut sa-l cheme Aurel, iar eu – Azorica, (la acea vreme, eram profound impresionata de devotamentul pana la sacrificiu, al cainelui Azor, din poezia “Cainele soldatului”, pe care mama mi-o recita, la cerere,  printre povestile si basmele cu zane si zmei) - lucru care desigur nu s-a intamplat deoarece, imi explica mama, oamenii nu poarta nume de caine, indiferent cat de mult ne-ar face placere. In final, l-au alintat Mircel si toata lumea a fost multumita.
Construirea caminului nostru, o casa frumoasa dintr-un grup de sase, din caramida rosie, tencuite in gri-carbon, ce aveau sa aiba alimentare cu apa potabila proprie si electrificare, construite cu credit de la Banca “Furnica” a fost marea noastra sansa si mandrie. In acea vreme, tatal meu Vasile, caruia-mi placea sa-i zic taticu Vasilica, era contabil la Statiunea de masini si tractoare din localitate.
Impreuna cu tatal meu am plantat 450 butuci de vie,  (Risling Italian si struguri de masa). Am sadit pomi fructiferi, cate doi din fiecare: meri, peri, ciresi, visini, caisi, pruni si vreau sa spun, ca au iesit niste soiuri minunate. Partea din fata casei am umplut-o cu trandafiri si flori de sezon, asezate-n straturi geometrice, frumos trasate, asa incit pana la caderea zapezii, curtea era mereu in straie de sarbaroare avand culoarea florilor de sezon. Intrarea in curte era o alee din caramida rosie umbrita de o frumoasa bolta cu struguri de masa.     
Acolo am crescut sub privirile dragastoase ale mamei, care renuntase la serviciu, ramanand acasa pentru a ne creste si educa cum se cuvine. Am avut o copilarie minunata si amandoi ne straduiam sa fim exemplari, cu rezultate bune la invatatura, disciplina fiind punctul nostru forte.
Intre timp, Dobrogea fusese colectivizata, Partidul Muncitoresc Romin si Uniunea Tineretului Muncitor isi mareau randurile.
Colectivizarea, fortata la inceput, incepuse sa dea roade, ridicand nivelul de trai al satenilor prin aplicarea in practica a cunostintelor agricole si mecanizarea agriculturii. Pamantul arat cu pluguri tractionate de tractoare, insamantat (cu seminte selectionate) cu semanatori, discuit si irigat, aplicand principiul rotatiei culturilor dadea recolte bogate, fapt ce s-a reflectat prin ridicarea nivelului de trai al satenilor dobrogeni si aparitia multor case noi si frumoase care le inlocuiau pe cele ridicate din chirpici.
A fost instituit invatamantul obligatoriu de sapte clase, liceul fiind optional.
Toate bune si frumoase pana cand, dupa examenul de admitere in liceu, am fost respinsa cu media 8,50 deoarece eram fiica de functionar si tata nu era membru de partid, in timp ce colegi de-ai mei au fost admisi cu media 5 deoarece ai lor parinti erau muncitori, inscrisi, la gramada, in partid. Impreuna cu tatal meu ne-am dus la sediul Raionului de Partid unde am vazut dosarul pe care era trecuta media si scris cu rosu pe diagonala “RESPINS”. O struna s-a rupt in sufletul meu, vazandu-mi visele spulberate si viitorul ratat. Dar soarta n-a vrut sa fie asa.
Fratele tatalui meu, mos Mitica, ne-a sfatuit sa stam linistiti, sa-mi contiunui pregatirea si sa ma prezint la sesiunea a II-a de examen la Liceul de fete din Falticeni unde mai era locuri disponibile.     
Zis si facut, m-am prezentat la examen, l-am trecut cu brio si asa, am ajuns la 14 ani, sa traiesc departe de familia mea, de cei dragi sufletului meu, dar in compania binevoitoare a unchiului Mitica, a matusii Olguta si a verisoarei mele - Micuta, pe atunci eleva in clasa a VI-a.
Poate va intrebati de ce nu m-am transferat in anul urmator la liceul din localitate. Ei bine, tatalui meu ii era teama sa nu se repete istoria la absolvire si din acelasi motiv, bine intemeiat, la randul lui, fratele meu a dat examen si a studiat la Liceul “Mircea cel Batran” din orasul Constanta.
In acea vreme, tatal meu avea un salariu de 950 lei pe luna, din care platea pentru mine cazare si masa 350 lei si, din acest motiv, mi-am petrecut acasa numai vacantele de vara. Marturisesc ca mi-a fost foarte greu deoarece ma desparteam de familia in care am fost  inconjurata cu dragoste si duiosie.
Admiterea in liceu a insemnat pentru mine o trambulina de lansare, fiind primul meu pas intr-o lume educata, disciplinata. Chiar in prima zi de scoala la Liceul de fete, devenit ulterior scoala Medie Mixta nr.2, imbracata in frumoasa uniforma din stofa bleumarin, cu guleras rotund si mansete din poplin alb, cu  funda alba pe cap si cozi impletite, in pantofi negri din lac si sosete albe, am simtit mandria de a face parte din elevii admisi, lucru insemnat cu litere aurii, pe matricola prinsa de maneca uniformei.
Dorinta mea se implinise, visul se transforma in realitate. Simteam in sufletul meu de copil, ca facusem deja primul pas, facand parte dintr-o generatie de tineri educati in spiritul dragostei de munca, de tara si patriotism.
Colectivul profesoral ne-a invatat si educat in spiritul dragostei fata de oameni, de mediul inconjurator, ne-a stimulat si ne-a facut sa ne dorim sa devenim oameni in adevaratul sens al cuvantului, sa nu comitem fapte reprobabile, astfel incat, oricand, sa fim mandri de noi. Profesorii ne-au insuflat, de asemenea, dragostea pentru arta, literatura si muzica. Ne-au trezit interesul pentru cultura, pentru frumos, ne-au educat in spiritual umanitarismului. Poate ca, tocmai de aceea-mi amintesc, cu mult drag, figurile lor luminoase, decente si exigente.
Ma gandesc adeseori ca poate tocmai acea seriozitate si exigenta, punctata deseori de recompense constand in note si aprecieri meritorii, vizite la muzee, excursii, concursuri tematice pe obiecte de studiu, concursuri muzicale, vizionari de filme si piese de teatru in grup, actiuni de strangere a recoltei de fructe din livezi, plantatul puietilor de brad pe locurile golase ale muntilor precum si implicarea in competitii sportive au facut din noi oamenii care suntem azi. Am trait cu maxima intensitate acea perioada adolescentina si am fost fericita, de fiecare data, cand imi revedeam familia.
Atunci am trait si poezia primelor iubiri platonice, bazate pe atractie spirituala, cu caracter pur ideal, imposibile de a fi transpuse in viata. Baietii generatiei mele erau, ca si noi de altfel, indragostiti de frumos, de poezia vietii, lipsita de conotatiile sexuale de mai tarziu.
Serbarea de absolvire a liceului a scos in evidenta, pentru prima oara, niste domnisorele in adevaratul sens al cuvantului, imbracate in rochite din matase, ce scoteau in evidenta busturi usor proeminente, talii suple, cu picioare subtiri in ciorapi de matase, pe tocuri inalte, cu fard discret pe buze si gene, in mare majoritate cu coditele taiate, coafate simplu cu breton sau cu parul prins in coama. Baietii, purtand primele lor costume si camasi albe inveselite de cravate colorate, cu noduri stangace, incercau sa-si ascunda timiditatea invitand la dans fostele colege. Toate scoteau, pentru prima data, in evidenta, frumuseti pana atunci ascunse de tinuta austera de licean.

CARDEI V. Mariana

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page