Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

ZORI SI ASFINTIT



(Continuare din editia precedenta)

Miere din pepeni verzi

Este august,  trecut de Sfanta Maria si se sparg bostanariile. Taranii-si incarca cosurile carelor cu pepeni verzi de toate marimile si loitrele par a se lasa sub greutatea poverii, motiv pentru care au fost intarite cu proptele si lanturi.
Boii toropiti de caldura sufla din greu. Hais si cea sunt ordinele bunicului pentru Bujor si Bourean, insotite de pocnetul biciului din piele, in aerul fierbinte. Ii iubeste, sunt animale de povara ce-si poarta supuse jugul. Cand carul este plin, merge alaturi de ei si din cand in cand ii operste sa se odihneasca.  
Pornim din nou la drum, praful fierbinte, starnit de boi si carul in miscare ramane in urma noastra, ca un fum.
Bunicul a dejugat boii si i-a adapat in ulucele racoroase ale cismelei. Am baut si noi apa rece de izvor, am umplut fedelesul si ne-am racorit.
Si iata, dupa un cot se zareste casa scufundata intr-o liniste nefireasca – animalele dorm la umbra deasa a pomilor iar pasarile se scalda in tarina.
Bunica a pregatit aramia cea mare (cat zece galeti la un loc) si-a asezat-o pe pirostrii deasupra unui sant plin cu lemne de ulm si de fag. Spre seara-si cheama vecinii la claca. A pregatit placinte si mai are vin din vechea recolta.
Inarmate cu lingri din tinichea si caldari din arama, femeile au sosit si sunt gata sa-nceapa munca. Cativa barbati taie pepenii in jumatati, miezul suculent, rosu si dulce este curatat de gospodine, cu lingura, in galeti, apoi trecut printr-o sita ce-l separa de seminte.
Cojile vor fi folosite pentru hrana porcilor, semintele celor mai buni pepeni vor fi uscate pentru a asigura viitoarea cultura iar miezul va umple aramia si va fierbe pe foc, pana-n zori.
In cateva ore treaba a fost terminata si miezul zemos fierbe-n aramie.
Incepe o noapte in care se deapana povesti, intamplari si basme, pe care noi copiii le ascultam cu pleoapele grele de somn.
Barbati si femei savureaza aromatul vin rubiniu pus in valoare de gustul delicios al placintelor dobrogene umplute cu branza de oaie, coapte in tavi din arama unse din plin cu unt si acoperite cu smantana batuta cu oua, de catre bunica Maria.
Spre ziua racoarea diminetii ne trezeste si pimim in dar spuma dulce si parfumata ridicata din mierea ce mai fierbe capatand o consistenta din ce in ce mai vascoasa. Focul a transfomat lemnele-n jar si o cenusa fina, argintie incepe sa-l acopere ca un voal.
In aramie, minuscule bule de aer colorate-n curcubeie la rasaritul soarelui, arata ca mierea-i gata.
Aromata, avind culoarea chihlimbarului si consistenta mierii de albine sau a celei din trestie de zahar mierea din pepeni verzi va fi depozitata in vase smaltuite din lut ars, urmand ca alaturi de magiunul din struguri sa constituie un dulce plin de savoare, in lungile zile din post, care sa le dea forta si putere de munca.
Dintr-un castron din ceramica-nflorata, luam miere cu catrunite galbene, dungate-n maroniu si turnam peste placinta oprita pentru noi.
Este un deliciu pe care as dori sa-l mai servesc dar, din pacate, a dsiparut odata cu bunicii nostri si azi, nimeni nu-si mai aminteste de mierea din pepeni verzi.

Culturi multiple

Ne trezim dis-de-dimineata si bunica ne asteapta cu un puisor bine fript pe jar, cufundat in mujdei de usturoi si o turta calda, coapta in spuza, invelite intr-un stergar din borangic, puse intr-o traista alaturi de bucata de telemea (din lapte de oaie), cateva cepe si fedelesul cu apa rece de izvor.
Bunicul a inhamat caii la caruta, a incarcat sapele, sacii cu porumb, fasole si seminte de dovleac, apoi m-a ridicat cu bratele-i puternice si m-a asezat pe capra, in dreapta lui, fiind gata de plecare. Dii, se aude indemnul hotarat si caii se pun in miscare.
In ulita ne asteapta patru tineri, tocmiti cu ziua, care se urca-n caruta, din mers, asezandu-se pe sacii plini, bine legati cu sfoara.
De dupa un deal vedem cum rasare Soarele si ne bucuram ca, in curand, va fi destul de cald ca sa muncim relaxati. Ajungem la tarlaua noastra, care se afla in proxima vecinatate cu padurea de foioase. Pamantul reavan, proaspat arat si grapat, pare mai negru din cauza umezelii. Bobite minuscule de roua, in lumina Soarelui, par mici nestemate si ma minunez cum dispar indata ce le ating cu degetul aratator.
Bunicul face cu sapa primele gropite, marcand astfel randurile, in care vor fi puse cate doua seminte de porumb si fasole, la un pas distanta si doi pasi intre randuri. La fiecare trei randuri pun si eu doua seminte de dovleac.
Imi este foame si-mi vine in minte Povestea turtitei…"eu sunt turtita minunata, de prin lada adunata, de bunica pregatita, in cuptor sunt rumentita". Ma duc sa controlez traista sa vad daca nu cumva turtita noastra s-o fi rostogolit asemenea celei din poveste si constat, cu bucurie, ca a noastra sta cuminte in traista si ma imbie sa rup un coltisor. Ce gust minunat, de grau proaspat macinat. Ma intorc din nou la treaba si-i asigur pe harnicii mei tovarasi ca totul este in regula, in traistuta fermecata.
La pranz, intind stergarul pe un hat, sub un par paduret, rinduiesc mancarea, asa cum face acasa bunica, rup turtita in bucatele si-i imbii "poftiti la masa!"
O bine meritata pauza in care bunicul imparte puiul, branza si sparge ceapa presarand-o cu sare. Mancam cu pofta, bem apa si bunicul isi rasuceste o tigara din foi. Ma uit cu admiratie cum dintr-o miscare scapara amnarul lovit de cremene, bumbacul arde si meticulos bunicu-siaprinde tigara. Fumul albastrui are un miros placut de tutun si ma gandesc, in sinea mea, ca poate intr-o buna zi am sa fumez si eu.
Dupa prinz, baietii discuta cu bunicul lucruri care pentru mine nu prezinta nici-un interes, neintelegand sensul si atunci ma duc sa vad daca au terminat caii nutretul, apoi continuam semanatul. Tinerii par sa se intreaca intre ei si in curand sacii se golesc, fiecare avand doar cate o traista de samanta.
Peste o luna cand deja samanta a rasarit si ici colo au aparut ierburi de camp, tragem prima prasila. Sapile ca niste semilune argintii, bine ascutite, lucesc in soare. Fiecare se straduieste sa-si duca randurile la capat cat mai repede – o adevarata competitie.
La  urmatoarea prasila, porumbul s-a inaltat si a dat stiuleti, fasolea are superbe flori, viu colorate si s-a rasucit pe tulpina lui, dovlecii au frunze ce-mi par uriase si superbe flori portocalii.
Revenim… porumbul a dat matase,  fasolea etaleaza pastai si primii dovleci au deja dimensiunea unor mingii de diferite marimi.
Bunicul este fericit, intrevede o recolta promitatoare.
Si iata, din primavara pana-n  toamna trei recolte simultane.
Sfarsitul verii. Smulgem fasolea  de  pe tulpina porumbului si umplem carul.
Bunica a adunat din curte, cu maturoiul din nuiele,  frunze si alte resturi vegetale,  lasand batatura curata. Bunicul a batut in mijlocul curtii un par si mi-a spus razand – vezi, o sa ai treaba. Ma tot intrebam  ce semnificatie or avea parul si vorbele… si iata, dupa o saptamana fasolea ce fusese intinsa in curte s-a uscat. O funie groasa a fost legata de par si un cal balan a fost legat de ea. Un bici de piele mi-a fost incredintat si mi s-a spus: mana-l!
Calul mergea in cerc, descriind o frumoasa spirala, pana se apropia funia de par, calcand fasolea in picioare. Apoi il manam in sens invers pana cand funia se desfasura complet, distantandu-se de pe parul ce strajuia mijlocul curtii. Aceasta operatiunie simpla avea drept scop deschiderea pastailor de fasole pentru a pune in libertate boabele.
Operatia era repetata de nenumarate ori pana cand tecile ramaneau goale. Apoi, partea vegetala era adunata cu o furca din lemn cu dinti lungi, facuta capite si pastrata ca nutret, pentru oi, in iarna, asemnea turtelor din floarea-soarelui.
Boabele de fasole ramase la sol erau puse cu farasul intr-o galeata si vanturate pana cand fosolea ramanea curata.
Ulterior, culegeam stiuletii de porumb ce erau depozitati in hambare, impletite din nuiele si apoi lipite cu argila, unde ramaneau chiar si peste iarna, cand era nevoie de malai sau pentru hrana animalelor si pasarilor domestice.
Urma taierea strujenilor, ce erau legati in snopi. Acestia, tocati impreuna cu alte erbacee (miei, dughie, orz, ovaz) constituiau nutret pentru vite, oi si pasari. Din panusi, iarna, impleteam stergatori iar cocenii erau folositi pentru incalzitul cuptorului.
Apoi, in ultima faza, erau adunati dovlecii care capatau diverse destinatii, dupa soiul lor – placintari pentru placinte, unii erau copti in cuptor si unsi cu miere din pepeni verzi, altii pentru hrana porcilor si constituirea nutreturilor.
Iarna, la claca pentru curatatul porumbului de pe stiuleti si torsul lanii sau bumbacului, bunica facea o bunatate de placinte crete umplute unele cu dovleac, altele cu branza de oaie, peste care turna smantana batuta cu oua. Foaia de placinta, ce constituia specialitatea ei in pregatirea vestitele placinte dobrogene, transparenta de subtire ce era, se prelingea sub vergea, peste marginea unei mese rotunde, cu trei picioare. Pe jumatatea stanga a foii erau presarate branza sau dovleacul (dupa caz), partea dreapta a foii acoperea umplutura si cu mainele ei dibace buna incretea placintele si le punea in tavile din arama, unse cu untura. Rumenite in cuptor, imprastiind arome si aburi fierbinti, placintele faceau deliciul serii.
Acum, gandindu-ma cu drag la ei, constat ca, in simplitatea lor, cu dotari rudimentare,  erau atat de organizati incat bunastarea – fireasca de altfel – era rodul  muncii lor sustinute, fiecare lot de pamant fiind folosit si astfel valorificat incat, de pe suprafete mici, sa obtina culturi multiple.
Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page