Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Sighisoara isi onoreaza personalitatile



 La Sighisoara, in seara zilei de 5 noiembrie 2013, a avut loc un concert de gala cu spectacolul Traviata, stiind ca anul acesta, pe plan international, este dedicat marelui compozitor Verdi.
Inainte de audierea concertului, a avut loc decernarea Titlului de Cetatean de Onoare domnului Constantin Stefanescu si domnului profesor doctor docent Radu Deac.
Primarul municipiului, Ioan Dorin Danesan, a dorit sa adauge ca este o mare onoare sa acorde celor doua personalitati distinctii de pretuire odata cu "Cheia Orasului", "ca cele mai inalte forme de apreciere care se pot acorda de catre Consiliul Local, de catre Municipiu, unor persoane cu activitati deosebite la propasirea orasului”.
Din prezentarea facuta, am aflat ca Constantin Stefanescu s-a nascut in Sacele, jud. Brasov, a absolvit Facultatea de Mecanica in cadrul Institutului Politehnic Brasov, A fost inginer la Tractorul Brasov, sef de sectie la ICSMS Galati, director la IMG Calarasi, inginer, inginer-sef, mai apoi director la Intreprinderea Nicovala Sighisoara, dupa 1989 a ocupat functia de primar al municipiului Sighisoara, intre 1990 si 2000. Mai apoi, a fost inspector in cadrul Corpului de control al Ministrului Administratiei, consilier municipal intre 2008-2012, de mai multi ani este administrator la diferite firme private. Este initiatorul Festivalului Medieval, al Festivalului "Academia muzicala de vara - Festivalul de Muzica culta”. A avut o serie de initiative pentru schimburi culturale si de informare, contribuind in mod sustinut la dialogul si intretinerea unor relatii de infratire si parteneriate ale municipiului Sighisoara cu diferite orase a diferitelor tari europene. Pe timpul mandatelor sale ca primar, din partea forurilor Europene, Sighisoara primeste ca semn de recunostinta si apreciere meritorii Diploma de onoare a Consiliului Europei, Drapelul Consiliului Europei. Sighisoara a fost primul oras din Romania inclus pe lista Monumentelor protejate UNESCO. Este membru fondator al unor asociatii si fundatii cu caracter social si de protectie a animalelor si mediului. Este vicepresedinte al Asociatiunii ASTRA Sighisoara, de numele sau se leaga amplasarea unor statui si efigii care evoca personalitati marcante din viata istorica si culturala a Sighisoarei.
In alt plan, profesorul universitar dr. Horatiu Suciu in prelegerea "Laudatio” a punctat cronologic aspecte legate de activitatea mai mult decat meritorie a profesorului doctor docent Radu Deac, chirurg de talie internationala, spunand ca este un prilej de mare bucurie sa poata fi alaturi de un om deosebit care a marcat in mod decisiv progresele din medicina judetului Mures, unde, se stie, avem un loc de frunte si recunoastere pe plan national, cat si international.
Despre doctorul Radu Deac nu se poate vorbi decat la superlativ, un om dedicat vocatiei sale, aceea de medic chirurg, iar cei peste 50 de ani de cariera in medicina, traiti in orasul transilvan de pe malurile Muresului, ne-au dat unicul privilegiu de a observa performantele in domeniu de mare impact asupra vietii oamenilor "sanatate si invatamant”. Asa cum se destainuia intr-un interviu legat despre activitatea omului si medicul Radu Deac, spunand: "La mine, aceste doua existente se suprapun, viata adevarata este in spital, in profesie… in partea didactica, in munca cu studentii, cu tinerii medici. Poate ca nu mai ramane nimic in afara!”.
De-a lungul carierei ocupa diferite functii si directorate, pentru merite deosebite ii sunt conferite o pleiada de diplome de excelenta, distinctii si ordine cavaleresti, doctor honoris causa a mai multor universitati, atestate care vin sa confirme, recunoasca si intregeasca aportul deosebit al profesorului doctor Radu Deac, stiintei medicinii romanesti.
Deviza acestui mare om cu o inima cat o "Romanie dodoloata”, transmisa de-a lungul generatiilor de studenti medicinisti, in felul sau de a fi, este simpla, clara si angajanta "daca nu stii intreaba, daca ai nevoie de ajutor cere, dar daca stii si poti, nu mai astepta nimic, actioneaza!”.
In cuvantul profesorului Radu Deac s-a simtit marea emotie a evocarii copilariei, a Sighisoarei si imprejurimilor locurilor de joaca, cu 56 de ani in urma a mai fost pe scena salii "Mihai Eminescu", participand la o manifestare culturala, copil fiind, a urcat pe scena avand de recitat o poezie.
In prezent, aduce cuvinte de admiratie si lauda la adresa orasului in care a crescut si format ca om, ca medic, multumind Consiliului Local al municipiului Sighisoara, domnului primar Ioan Dorin Danesan, tuturor cetatenilor din Sighisoara, pentru aceasta distinctie pe care o pretuieste, evocand momente din anii copilariei, adolescentei, locurile de joaca, scoala, liceul, profesorii de o mare tinuta academica, de talie universitara, cei care i-au fost modele de viata.
Destainuindu-ne ca iubeste aceste locuri ale copilariei si se bucura ca orasul si-a pastrat specificul medieval de-a lungul deceniilor, ceea ce da orasului si locuitorilor lui un sentiment de apartenenta, de intimitate.
In discursul tinut, spunandu-ne ca are totusi o neimplinire, atunci cand a putut, nu a ajutat suficient Sighisoara. "Competitia si concurenta cu Tg.-Muresul nu poate fi negata, aveam si acolo obligatii, desi in 10 ani cat am profesat ca medic la Sighisoara, aproape ca nu stiu unde era Tg.-Muresul. Avand nazuinta ridicarii unui spital nou la Sighisoara”. La final, multumind celor prezenti pentru aceasta ocazie unica, aceea de a urca din nou pe scena salii "Mihai Eminescu”, intr-un moment unic ce vine si intregeste o inima, o viata de om dedicata vietii.
Tot cu aceasta ocazie, presedintele despartamantului ASTRA Sighisoara, dr. Stelian Larga, cel care de fapt este initiatorul proiectului de hotarare privind acordarea Titlului de Cetatean de Onoare, in semn de pretuire, i-a inmanat domnului prof. univ. dr. Radu Deac Diploma de Excelenta din partea ASTRA Sighisoara: "pentru sighisoreanul Radu Deac – profesor universitar doctor, personalitate a medicinii romanesti si internationale”.
VASILE LUCA

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page