Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

UN GÂND PENTRU ANCA PETRESCU


(20 martie 1949 - 30 octombrie 2013)
    
Pierzandu-si viata neasteptat, arhitecta Casei Poporului, Anca Petrescu, mi-a trimis gandul inapoi la un moment  in care pulsul vietii clocotea in ea la cota cea mai inalta.
    Prin largul fluviu al evenimentelor vietii noastre trecatoare, din cand in cand, gandul are acest bun obicei, sa se opreasca la cate un fapt de viata deosebit pentru a-i asculta pulsul, pentru a-i lumina adancurile incercand sa prinda firele intelegerii si al mersului lumii acesteia si nu de putine ori cu intentia de a-l avea model. Unele ar putea fi chiar modele stralucite bune de asezat in manualele scolare, modele de care avem nevoie pentru a infaptui implinirea unui vis inalt.
    Prin anul 1978, prietenul meu bun, medicul oftalmolog Coriolan Bucur, mi-a inlesnit prilejul de a intalni un asemenea moment. Fiul sau, Petrisor Bucur, tanar inginer electronist in Bucuresti, era pe punctul de a fi dat afara din serviciu pentru absente de la locul de munca si ca orice tata, era nelinistit. Petrisor fusese rugat de Anca Petrescu sa lucreze la o macheta pentru viitoarea Casa a Poporului. Anca isi adunase langa ea un numar de tineri si impreuna lucrau cu aripi intinse pana in slava cerului. N-a fost cu putinta ca Petrisor sa se rupa de entuziasmul care fierbea in clocot si-a pierdut serviciul, la fel si Anca. Nimic insa nu putea pune stavila implinirii unui ideal tesut din cele mai frumoase vise. Pe atunci Anca era pe la inceputul carierei sale, avea cam 29 de ani si doar cinci ani de vechime in "campul muncii".
    Fiecare avem in viata momente de rascruci hotaratoare. Cand Anca a simtit ca pentru ea a sosit un asemenea moment, s-a implicat cu intreaga ei fiinta, sperand ca va fi acceptata sa lucreze alaturi de alti arhitecti. Asupra acestui moment crucial de viata m-am oprit, pentru ca merita privit in toate dimensiunile lui. El face parte din randul acelor momente care ajuta la ridicarea spirituala pe culmile desavarsirii.
    Anca si-a golit casa si a inceput sa lucreze febril la proiectul care intruchipa viitoarea cladire cu care trebuia sa se prezinte in scurt timp la concurs alaturi de nume grele ale arhitecturii noastre. Ceausescu era nerabdator sa inceapa lucrarile constructiei la care visa cu mare pasiune si a scurtat noul termen de prezentare al machetelor. Dar, bomba, concursul s-a tinut fara ca Anca sa afle. Cu toate astea, ea nu s-a descurajat. Ceausescu nu se hotarase, asa ca mai tragea nadejde la o alta faza a concursului si lucra frebil zi si noapte, cu o chemare care nu ii dadea ragaz.
    Prietenul meu, Coriolan Bucur, desi era suparat ca Petrisor isi pierduse serviciul, spera inca in reusita stradaniei lor. O cunostea  pe Anca de la venirea ei pe lume, era fiica prietenului sau, medic ginecolog de care era legat prin multe amintiri din perioada grea cand profesau in Sighisoara. si mai stia ceva, doctorul Bucur, ca Anca si Petrisor faceau parte dintr-un grup de copii eminenti ai Sighisoarei, carora, o zana buna le-a ursit  urcusul performantei depline prin propriile lor forte. Se intrezarea de pe atunci inchegarea puternicei personalitati a indragitei Eugenia Voda, critic de film si realizator TV de renume si a lui Cristian Mandeal, care, desi foarte tanar, devenise dirijorul Orhestrei Filarmonice din Bucuresti, cu recunoastere internationala. Mai era Rodica Albu, critic de arta,  in plina ascensiune si numele ei, ca si cel al lui Petrisor, dar si al altora, ar fi avut acelasi ecou daca nu paraseau tara curand.  
    Speranta Ancai a prins viata. Ceausescu se afla la Neptun si a decis sa mai organizeze inca un concurs acolo, pe malul marii. Anca a aflat ca din intamplare. Lucrand pe cont propriu, ea nu avea cu ce sa duca macheta la concurs, dar a facut ce a facut si in ultimul moment a gasi un om care era dispus sa o ajute cu un camion. A incarcat in mare graba, a depus macheta, luptandu-se cu nenumarate impedimente. Pentru ca nu stia cand urmeaza sa sustina prezentarea proiectului Anca a plecat la plaja lasandu-se purtata de valurile marii si ale visarii. A fost chemata de urgenta si s-a prezentat in rochita de plaja si cu slapii in picioare. Ceausescu a ales proiectul ei spre marea uimire a marilor arhitecti ai vremii si chiar pentru Anca. Nu spera chiar intr-atat, ca proiectul ei sa fie ales din cele 17 care au fost prezentate in concurs de cele mai inalte varfuri ale personalitatilor arhitecturii romanesti din acel moment.
    Seara, alaturi de doctorul Bucur, am fost invitata la restaurantul unde, impreuna cu Anca si tinerii ei colaboratori, am sarbatorit ametitorul succes. A fost o zi dintre cele rare prin frumusetea si intensitatea trairilor. Entuziasmul si bucuria implinirii unui succes de mari proportii, facea sa vibreze aerul asemenea unei corzi de vioara gata sa plezneasca de intensitatea solicitarii. Ii auzeam comentand intalnirea cu Ceausescu incantati ca au gasit codul de comunicare cu el. Acesta dadea semne ca imprumutase de la ei ceva din suflul plin de vitalitate tinereasca dupa felul cum ii privea si le vorbea acordandu-le o larga incredere elanului lor tineresc. Poate ca se trezisera in el momente de inflacarare din timpul "avantului revolutionar" pe care il traise intens.
    Au trecut de atunci 35 de ani, dar eu parca simt si acum tumultul plin de viata de care erau cuprinsi. Anca parea intruchiparea triumfului vietii. Parca ii vad si acum cat de frumosi erau. Era un anume fel de frumusete luminata pe dinauntru de o alta frumusete deosebit de rara, cea a visului spre care se indreptau. Privindu-i, puteai sa crezi ca vor ajunge acolo unde si-au atintit privirile. Proiectul la care au muncit, asa cum a fost conceput de Anca Petrescu, desi cu multe interventii ale cuplului Ceausescu si cu mare efort financiar suportat greu de populatie, a devenit Casa Poporului, azi Palatul Parlamentului Romaniei, intrat de trei ori in Cartea recordurilor, ca cea mai mare cladire administrativa de uz civil, cea mai masiva si cea mai scumpa cladire din lume. Desi neterminat nici astazi in intregime, a devenit cel mai vizitat obiectiv turistic din Romania.
    S-au auzit si voci care au contestat meritele profesionale ale Ancai Petrescu, dar timpul impune tot mai clar ecoul nobilului drum omenesc. Numele Anca Petrecu se pronunta intotdeauna asociat cu proiectul cladirii Casei Poporului. Este cea mai inalta recunoastere ce i se poate acorda, precum si dainuirea consideratiei pentru standarele valorice la care s-a ridicat.

Elena Buica
Toronto
1 noiembrie 2013

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page