Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Bibliometria actuala



de Andrei Marga

De aproape un deceniu s-au introdus si in Romania metode cantitative de evaluare a prestatiei in cercetarea stiintifica. Revistele si editurile sunt, fiecare, cotate si ierarhizate, iar performantele autorilor sunt evaluate dupa efectivul de lucrari, locul in care au fost publicate, citari si alte criterii de acest fel.
Sistemul a aparut in SUA, in contextul in care s-a trecut la noi organizari universitare - „universitatea antreprenoriala" si „universitatea de cercetare stiintifica (research university)" - pe fondul chestionarii competitivitatii si al trecerii la un nou management. China a contribuit la universalizarea sistemului elaborand „clasificarea Shanghai" a universitatilor, in vederea fundamentarii politicii de avansare rapida a universitatilor chineze printre cele mai performante din lume. Uniunea Europeana nu s-a putut sustrage tendintei, in pofida numeroaselor voci ce pretind elaborarea unui sistem propriu, european de evaluare a prestatiei in cercetarea stiintifica din universitati si institute. In fiecare dintre tari se cauta evaluarea cu ajutorul metodelor cantitative si aproape in fiecare universitate europeana importanta intalnim astazi un soi de exasperare vis-a-vis de birocratia pe care sistemul o aduce cu sine.

Provenit din SUA si raspindit cu ajutorul Chinei, sistemul se aplica mecanic in multe tari, ignorandu-se doua aspecte fundamentale. Pe de o parte, piete universitare atat de uriase precum cea americana si cea chineza au totdeauna capacitatea de a corecta in mod natural unilateralitatile fatale ale unui sistem de evaluare, oricare ar fi. Celelalte tari nu au aceasta piata si nici nu pot face corectia in mod natural. Pe de alta parte, sensul sistemului in SUA si China este acela de a stimula cercetarea stiintifica cu consecinte tehnologice, inainte de toate, incat nu este vorba neaparat de evaluarea cercetarii in intreaga ei diversitate. Cine aplica sistemul fara constiinta sensului sau ajunge la solutii mecanice.
Sistemul nu poate fi decat salutat in intentiile lui - aceea de a supune unei evaluari obiective prestatia in cercetarea stiintifica si aceea de a scoate criteriile de evaluare in afara universitatilor si institutelor de cercetare, spre beneficiarii potentiali ai acestora. Numai ca aceste intentii au fost contrabalansate, cum se vad bine lucrurile la noi, de o intreaga patologie a masurarii performantei. Mai multe maladii sunt deja perceptibile si raspandite. Bunaoara, publicarea a devenit scop in sine, incat nu mai conteaza, nici macar in mult discutatele publicatii ISI, contributia in cunoastere, ci publicarea caatare. Nu se intelege ca publici cand ai ceva de comunicat - o solutie noua la o problema veritabila. De pilda, sunt oameni care se bat cu pumnul in piept cate publicatii ISI au, dar, intre timp, industriile corespunzatoare domeniului respectiv s-au prabusit sau nu au nevoie de articolele lor. si in Romania se cumpara publicarea de articole. Adesea, se adauga nume la autorii efectivi, pentru a le face acelor nume lista de publicatii, sau pur si simplu se publica - asa cum spunea un recunoscut specialist clujean - consideratii triviale. La noi, unii fac experimente, publica ceva date, le vand apoi in alta parte, unde exista capacitatea prelucrarii teoretice si se face consacrarea eventualei descoperiri.


Dar nu patologia publicatiilor, care este mult mai bogata, o discut din nou aici, ci principiul de la baza actualei masuratori a performantei in cercetarea stiintifica. Ma las stimulat de excelenta carte a lui Stefan Collini, What are Universities for? (Penguin Books, London, 2012), care intareste curentul european al cautarii alternativei la evaluarea pur cantitativa a prestatiei stiintifice si, pe un plan mai larg, la actuala degradare a universitatilor labile. As mentiona aici nu numai reactii devenite istorie, gratie protestului studentimii europene, precum cea a lui Konrad Paul Liessmann (Theorie der Unbildung. Die Irrtümer der Wissensgesellschaft, 2006) sau cea a lui Richard Münch (Globale Eliten, lokale Autoritäten, 2009), ci si viziuni intregi, precum cea a Vaticanului (vezi Zenon Kardinal Grocholewski, Uberlegungen zur Standortbestimmung der Theologie im Bologna Prozess und im Europäischen Hochschulraum, 2010).


Cum argumenteaza Stefan Collini? Cunoscutul profesor de la Cambridge University formuleaza doua contraargumente la adresa „metodei bibliometrice", cum numeste el masurarea cantitativa a publicatiilor. Unul priveste inadecvarea bibliometriei existente la domeniul stiintelor sociale si al umanioarelor, al doilea priveste „daunele" pe care metoda bibliometrica la aduce vietii intelectuale. Sa le detaliem.


In diferite universitati si institute de cercetare se aplica o tabelizare complicata pentru a stabili valoarea unei cercetari intreprinse de cineva. Indiciile sunt eminamente cantitative. Incercarea care se face este aceea de a capta cumva chiar descoperirea stiintifica intr-o abordare cantitativa. Efortul este de salutat cata vreme exista constiinta ca metoda poate da accidente: de pilda, o descoperire s-ar putea sa nu fie punctata la maximum, datorita citarilor putine, locului in care se publica etc., alte texte trecand inaintea ei, chiar daca aduc prea putine cunostinte noi. In fapt, se observa bine, persoane mediocre trec, in virtutea „metodei bibliometrice", drept savanti, in vreme ce un descoperitor efectiv poate ramane nesesizat.


Stefan Collini face insa o observatie mai profunda. Diferitele grupuri de discipline, argumenteaza el, presteaza diferite feluri de cunostinte. De exemplu, stiintele experimentale aduc „descoperiri (new findings)", in vreme ce stiintele socio-umane aduc „interpretari". Publicatiile in acestea din urma sunt adesea „expresia unei intelegeri adancite, pe care un anumit individ a dobandit-o citind mai mult, discutand si reflectand asupra unei probleme care a fost <cunoscuta> intr-un anumit sens de multe generatii" (p.123). Bibliometria nu ia in seama astfel de diferente intre prestatiile diferitelor stiinte, ci le asimileaza pe toate, a priori, „descoperirii". Stefan Collini ar fi putut face mai convingator argumentul sau daca ar fi inaintat pe terenul unei analize a tipurilor de cunostinta pe care le asigura stiintele (caci, alaturi de „descoperiri" si „interpretari", mai sunt „solutiile strategice", pe care le ofera stiintele strategic-analitice, „recomandarile de actiune", pe care le dau stiintele dramaturgice, „constiinta de sine", pe care o prilejuiesc stiintele reflectiei critice etc.) si a intereselor conducatoare de cunoastere aferente. Argumentul sau, al diferentierii inevitabile a tipurilor de cunostinta, ramane insa redutabil, de netrecut.


Stefan Collini interogheaza, pe buna dreptate, obiectivitatea „metodei bibliometrice". Ar fi salvator - spune, la randul sau, profesorul englez - sa dispunem de o metoda ce da rezultate obiective, dar, din momentul in care nu se intereseaza de prestatia cognitiva a diferitelor stiinte, aceasta metoda nu poate fi socotita obiectiva. Ea provine dintr-un interes de a schimba finantarea cercetarii stiintifice si de a o pune pe aceasta in slujba unor scopuri ce tin de contextul politic. Impulsul este „financiar si managerial" (p.122). Pe nesimtite, aceasta metoda face ca persoane insuficient calificate, care au capacitatea de a manipula „informatii", dar nu pe aceea de „a judeca (judge)" performante (p.125), sa ajunga sa-i evalueze pe cei calificati. Cu acest pas incep „daunele (harms)" pe care „metoda bibliometrica" actuala la aduce vietii intelectuale. Aceste „daune" continua cu inducerea unui anumit „ethos, ce va avea un efect pernicios asupra altor judecati pe care suntem chemati, in mod continuu, sa le facem asupra vietii academice" (p.127).


Autorul oportunei carti What are Universities for ? se intreaba de ce unii universitari si cercetatori aplica conformist metoda bibliometrica actuala. El ofera trei explicatii: unii nu cunosc disciplinele si nu-si dau seama de eroarea epistemologica in care se afla, altii considera ca politicile universitare ale guvernelor viitoare vor favoriza evaluarea cantitativista a publicatiilor, iar altii se adapteaza, dintr-un cras oportunism, situatiei. Dincoace de explicatii, fapt este - argumenteaza Stefan Collini - ca avem nevoie de o metoda de evaluare a performantelor in cercetarea stiintifica care sa fie capabila nu numai sa "masoare (measure) rezultate, ci si sa le „judece (judge)".
Andrei Marga

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page