Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

CIANURA: Tragedia de la Certej !



Certej 1971, tragedia uitata a 89 de vieti ingropate sub 300 de mii de metri cubi de namol plin de cianuri

Ruperea barajului iazului de decantare plin cu cianuri de la Certej: valul acid de steril a inghitit oficial 89 de oameni, neoficial a produs peste 150 de victime. Ruperea digului si alunecarea muntelui de steril din iazul de decantare al exploatarii miniere Certej, Hunedoara, a provocat in zorii zilei de 30 octombrie 1971 cea mai cumplita tragedie pe timp de pace din anii ’70.
In dosarul anchetei facute de Procuratura Judeteana Hunedoara, se mentioneaza ca valul acid de steril a inghitit, intr-un sfert de ora, 89 de oameni si a ras de pe fata pamantului sase blocuri de locuinte, un camin cu 30 de camere si patru locuinte individuale. Amploarea dezastrului a fost ascunsa de autoritatile comuniste pentru a nu fi obligate sa declare doliu national. Dupa un an de cercetari si audieri, ancheta a decis ca tragedia este urmarea unor imprejurari ce nu puteau fi prevazute, nimeni nefiind vreodata condamnat pentru moartea celor 89 de persoane. Filmul tragediei de la Certej este povestit astazi de supravietuitorii si martorii la teribilele evenimente din acea toamna.

Certej, locul care a intalnit moartea- O dimineata de toamna – 30 octombrie 1971
Ora cinci dimineata. Certejul, o mica localitate miniera din Apuseni, nu departe de orasul Deva, era inca scufundat in somn. Doar la cateva ferestre se aprinsesera lumini, pete galbene in intunericul umed, oameni ce se pregateau sa intre in schimbul de dimineata la mina. O dimineata tacuta si posomorata de toamna. Noaptea rece inca nu se ridicase. Fuioare de ceata se agatau de varfurile brazilor.

Totul a inceput in tacere
Fara zgomot, ceturile au fost impinse in jos, spre vale, de ceva invizibil. O creatura uriasa, nevazuta, de aer, se rostogolea cu o viteza incredibila. Brazii s-au indoit si au trosnit ca la o furtuna pornita de nicaieri. Era un suflu distrugator, ca al unei explozii. Primele case au fost spulberate. Si, imediat, au inceput sa bubuie ferestrele celorlalte si sa zboare acoperisurile. Acel suflu gigantic arunca in aer animale, masini, matura tot ce gasea in cale. Ca o rafala de uragan. Apoi a urmat o secunda de liniste. Oamenii au sarit din somn si s-au gandit la cutremur. Altii au apucat doar sa deschida ochii si sa simta frica aceea colosala, pe care instinctul ti-o dicteaza inaintea unei catastrofe. Dar majoritatea nu au avut timp sa reactioneze in niciun fel. Nu au avut timp nici sa se dea jos din pat sau sa mearga la fereastra, sa vada ce se intampla. In negura malefica a acelei dimineti, intunericul plin de ceturi sfasiate era complice cu moartea: trei sute de mii de tone de steril au ras, in doar cateva secunde, intreaga vale a Certejului. Un mal gros, care a zdrobit si a inghitit cu furie blocuri, case, gradini. Toate au fost facute una cu pamantul, in doar cateva clipe. Oamenii nici nu au avut timp sa tipe. Se auzeau doar trosniturile blocurilor de beton, cazand unul dupa altul, zidurile se prabuseau cu sunet infundat, casele erau sfaramate cu zgomot de oase rupte. Apoi, cand masa aceea neagra si diforma a acoperit totul, au urmat iarasi cateva clipe de liniste totala. Si abia apoi au izbucnit urletele. Strigate de ajutor, strigate disperate, ridicandu-se de pe intreaga vale, din stratul de namol. Oamenii din casele aflate mai sus, pe dealuri, au iesit afara si atunci au inceput alte strigate, care anuntau catastrofa:
“S-a rupt barajul!”
S-a rupt barajul! Intregul steril rezultat din tratarea cu cianuri a minereului aurifer era depus intr-un lac artificial si zidul barajului cedase, pe o lungime de 80 de metri. De fapt, Certejul nu era o simpla localitate din Apuseni, era o colonie miniera veche, unde se extragea si se prelucra minereul aurifer. Tot sterilul rezultat din tratarea minereului cu cianura era depus de mai multi ani in acest lac urias. Si muntele parca s-a razbunat pentru tot acest timp in care a fost sfredelit, scormonit, otravit.
In acea zi fatidica de 30 octombrie 1971, pana la pranz erau deja aliniate, pe podeaua caminului cultural din Certej, 21 de cadavre. Batrani, copii, soti imbratisati. Corpuri gasite in valul de steril, ce ii mumificase instantaneu. Toate aveau ceva in comun: erau fara haine, penru ca cianura din steril le topise. Dupa cateva zile, cautarile s-au oprit.
Bilantul: 89 de morti, sase blocuri si un camin cu 30 de camere rase, sapte case si 24 de gospodarii distruse total. Numarul decedatilor a fost numarul cadavrelor gasite. Nu s-a spus nimic despre cei disparuti, adica despre cei ce nu au mai fost gasiti in halda de steril revarsata. Ei zac probabil si acum sub lava aceea otravita care ocupa, si astazi, valea Certejului.
Se spune ca in total au fost 150-170 de morti, poate si mai mult.
Din fericire, au existat si cativa supravietuitori. Domnul Mirza isi aminteste acele zile de teroare:
“Am participat la salvarea oamenilor. Era foarte dificil, din cauza ca sterilul, malul acela gros care se revarsase, in anumite locuri era destul de adanc. Riscai sa te afunzi si tu in el si sa nu mai poti iesi. Era ca un nisip miscator care te inghitea cu cat te zbateai mai mult. In plus, din cauza cianurii, nu te puteai atinge de el, ca topea tot. Pentru salvarea oamenilor s-au improvizat podete de scanduri pe care mergeam pana la ei si incercam sa ii scoatem. Unii erau prin pomi, altii pe cate o bucata de zid ramasa in picioare. A fost o tragedie”.
Sorin Chirla este un alt supravietuitor al dezastrului de la Certej. Pe atunci avea doar cativa anisori: “Noi aveam prima casa de langa baraj. Din cauza asta, suflul barajului rupt a spulberat-o pe jumatate. Dormeam inauntru eu, mama mea si fratele meu. Tata era plecat la lucru, in schimbul de noapte. Din nefericire, mama si fratele meu au fost in acea jumatate de casa spulberata si nu au supravietuit. Eu am fost aruncat cumva in fereastra si am ramas agatat acolo. Acolo unchiul meu m-a gasit si de acolo am fost salvat. A fost o tragedie. Ii multumesc bunului Dumnezeu in fiecare zi ca am trait”.

Anchetarea catastrofei de la Certej
Autoritatile comuniste de la acea vreme au declarat in mod oficial doar 48 de victime, pentru a nu fi nevoite sa recunoasca o catastrofa si sa declare zi de doliu national. Au demarat imediat cercetarile pentru gasirea vinovatului. In primul rand, l-au pus sub acuzatie pe proiectantul iazului pentru decantare. Insa probele nu au aratat ca ar fi fost o greseala de proiectare la iaz sau la baraj. S-a discutat inclusiv despre cartitele ce ar fi putut sa slabeasca pamantul de sub baraj. O cauza posibila ar fi fost tipul sterilului depozitat: in anumite zone, avea o granulatie sau o umiditate diferita si asta ar fi declansat alunecarea. Nimic insa nu a fost clar, nicio cauza nu a fost stabilita cu exactitate. Clara a fost insa catastrofa si clare au fost victimele, oameni nevinovati striviti in somn de o halda uriasa de steril.

Dosarul-anchetei-de-la-Certej-1971. Anchetarea catastrofei de la Certej
In procesul-verbal din 30 octombrie 1972, procurorul de caz consemneaza ca valul de steril a surprins oamenii in somn, lucru care a cauzat numarul mare de victime. Pe o suprafata de raza cuprinsa intre 4 si 5 kilometri, localitatea Certej era inecata in steril acid. Raportul mentioneaza ca in prima zi au fost scosi 21 de morti de sub namol si din locuinte. Cadavrele au fost depuse in sala caminului cultural din Certej unde au fost spalate de namol. Procurorul mentioneaza ca identificarea unor cadavre s-a facut cu mare greutate, corpurile fiind deformate de tararea lor pe zeci de metri de avalansa sterilului. Cu ajutorul militarilor, 85 de persoane ranite, copii, femei si barbati, au fost duse la spital. Stratul de namol varia de la jumatate de metru in jurul sediului administrativ al minei, la 28-30 de centimetri pe sosea. Ancheta a fost preluata de o comisie guvernamentala formata din 16 experti.
MARTOR: Toate cadavrele erau gasite goale
Erau -7 (sapte grade minus) in acea dimineata la Certej si ceata. Ioan Chirla isi aminteste si acum cu groaza ca toate cadavrele recuperate de militari din mal erau goale.
“Cianura folosita in procesul de extractie se gasea in namolul scurs si a ars hainele de pe ei toti. Toate cadavrele care au fost scoase din mal erau goale, cu urme de lovituri si arsuri pe corp” spune Ioan Chirla. Raul de steril facea extrem de grea munca de salvare facuta de militarii adusi la fata locului. “Am vazut numeroase cazuri in care oamenii cazuti in mal cereau de pomana ajutor pentru ca era imposibil sa ajungi la ei fara sa ai aceeasi soarta.”- spune Ioan Ghirla.
“Domnii sunt de la companie“, imi spune in soapta o chelnerita in varsta de la una dintre carciumile Certejului si se uita la mine cu inteles.
“Domnii” sunt niste zdrahoni care stau relaxati, fiecare cu cate o bere in fata, discutand cu voce tare si atitudine de stapani ai locului. Sunt imbracati bine si masina de teren parcata in fata e a lor. La masa de langa ei, doi barbati trecuti de a doua tinerete impart o bere trecandu-si de la unul la altul sticla. Sunt imbracati terfelogit si unul din ei il intreaba periodic pe celalalt: “si zici ca n-ai o tigara?“.
Altadata, era o colonie miniera prospera. Veneau aici sa se angajeze muncitori din toata tara, pentru ca munca era grea, dar si salariile erau pe masura. Se dadeau locuri de cazare si exista o cantina.
Acum, peste Certej s-a lasat lepra saraciei, muscand viguros din tot ceea ce odinioara era infloritor. Blocurile muncitorilor arata ca niste ghetouri, vechiul magazin universal s-a inchis, mina nu mai functioneaza si fostul sediu arata exact ca in urma cu 40 de ani. Toate sunt invaluite in aerul comunist al anilor ’80, la care se adauga femeile si barbatii someri, ce stau pe la cate un colt de strada, barfind marunt. Sunt imbracati jerpelit si parca tot asteapta ceva, cu un licar de speranta in privire, ca o luminita gata sa se stinga. Langa fosta cladire de birouri este statuia unui miner. Ros de timp, minerul-statuie este ciung de o mana si pare cu adevarat simbolul minerilor din Certejul de astazi. Mai departe de cartierul de blocuri sunt si case, unele dintre ele ingrijite. Cine a avut sansa unei case cu gradina acum o duce mai bine un pic.
In rest, Certejul s-a depopulat masiv: unii au plecat sa faca bani in alta parte, altii au plecat tocmai pentru ca au facut bani aici. Pentru ca singurele afaceri care mai merg sunt cele cu “Compania“, adica cu canadienii de la Eldorado Gold Corpora­tion, care detin 80% din Deva Gold SA. Aceasta companie a cumparat drepturile de exploatare ale fostei mine si s-a apucat de investitii.
La fel ca la Rosia Montana, in primul rand au cumparat de la oameni terenuri si case, acolo unde au stiut ca in adancuri asteapta sa fie scos la suprafata aurul. Mult aur. Au fost oameni care si-au vandut pamanturile sau casele la preturi exorbitante. Satul Bocsa Mare a fost cumparat in totalitate. In Bocsa Mica, doar doi oameni mai detin pamant.
Asa s-au cumparat suprafete impresionante de catre Eldorado. Speranta celor ce au ramas este sa se porneasca odata exploatarea, ca sa aiba un loc de munca. Ca si cum niciodata Certejul nu ar fi suferit cea mai mare catastrofa din Romania. Ca si cum nicio data aici nimic nu s-ar fi intamplat. Ca si cum nu familiile si prietenii si rudele lor au fost scoase din sterilul cu cianura. Saracia si dorinta unui viitor pentru ei si pentru copii ii fac pe oameni sa uite ceea ce s-a intamplat. Asteapta cu totii sa se implineasca promisiunile de bunastare ale “Companiei” visand la ziua cand Certejul va deveni el insusi un adevarat Eldorado.
In ciuda dezastrului din 1971, “compania Eldorado” vrea sa faca un alt iaz pentru decantare, mai mare si mai sus, in munte. Peste 180 de hectare de padure defrisate, doi munti rasi in totalitate si un lac de acumulare pentru cianurile folosite la extragerea aurului, de 63 de hectare. O idee despre cum va arata locul poti sa iti faci vizitand, la marginea satului, cariera, locul de unde deja s-a extras minereu prin decopertare. Cateva utilaje foreaza si acum non-stop, supravegheate de oameni in pelerine galbene.
Peisajul este insa unul selenar. Acesta este pretul de platit pentru doar 16 ani de viata mai usoara.
Va rezista de data aceasta barajul?
Candva, pe aici, se plimba Avram Iancu. Nu departe, la Sacaramb, s-a intalnit cu Laszlo Kossuth, planuind renasterea natiei romane.

Octavian Captina

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page