Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

MITOLOGIE ROMÂNEASCA: HAIDUCII



Adrian BUCURESCU

Motto:

La poale de codru verde
Mititel focsor se vede.
Nu stiu, focu-i potolit
Au de haiduci ocolit…
(Doina haiduceasca)

     Se poate spune ca haiducii sunt ultimele fapturi intrate in mitologia romaneasca, lor atribuindu-li-se si insusiri supranaturale. In subconstientul national, si astazi haiducii constituie un ideal, ei fiind cei care mai faceau dreptate, de la Mihai Viteazul incoace, pe acest greu incercat pamant.
Haiducia a fost specifica mai ales Balcanilor, extinsa si in Nordul Dunarii, prin intermediul romanilor, pana in Maramures, Bucovina si Basarabia. Miezul fenomenului era insa de o parte si de alta a marelui fluviu, adica in Tarile Romane, Bulgaria si Serbia.
Pe seama haiducilor poporul a pus nenumarate legende, unele chiar fantastice. De obicei, in astfel de legende, multe in versuri, haiducii ii jefuiesc pe cei bogati, indeosebi pe boieri si pe ciocoi, pe turci si pe fanarioti, si ii ajuta pe cei saraci cu o parte din prada, gest facut si ca sa-si asigure sprijinul ultimilor. Infatisarea acestor razvratiti impune de multe ori respect, daca nu chiar groaza:

Cincizeci, mare, fara cinci,
Tocmai patruzeci si cinci,
Tot voinici d-ai Oltului,
Cum ii place codrului,
Cum nu-i vine campului:
Lungi de mana,
Tari de vana,
Tot porniti pentru pricina,
Lungi in coate,
Lati in spate,
Cu hangere ferecate
Si cu pustile-ncarcate,
Cu mustata-n barbaric,
Cum sta bine la voinic,
Cu mustata cat o coada,
Doua la ceafa innoada,
Si face nodul cat pumnul,
De se sperie paganul,
De-si face cruce crestinul.

    Mai rar, haiducilor li se spunea si haramini, atribut sugerand forta, inrudit cu cremene. In romana veche, haiduc se talmacea prin „refugiat; bejenar" (cf. a haitui; iatac; haide!; a se duce; dor de duca). De altfel, regional, haiducilor li se mai spunea si pribegi.
Adapostul lor preferat era codrul, care pe vremuri nu acoperea doar muntii si dealurile, ci si largi zone de campie, cum era celebrul Codru al Vlasiei. Acolo, poterele nu prea se incumetau sa intre, nici macar iarna, printre copacii desfrunziti, caci unii haiduci se ascundeau in inima codrului chiar si in acest anotimp, in bordeie. Deghizati, ei participau adesea la sarbatorile populare, sfidand primejdiile.
Haiducul cu cea mai veche atestare, in istoria noastra, este celebrul Baba Novac, nascut in jurul anului 1530, in Serbia, in satul Poreci, actualmente Donii Milanovat, pe malul Dunarii, foarte aproape de Cetatea Severinului. Pe linie romaneasca era de vita voievodala, mama sa fiind din neamul Basarabilor, iar tatal sau, sarb, fusese o vreme pretendent la tronul Serbiei.
Numele de Baba poate veni si din romana si din sarba, insemnand „Maretul; Grozavul; Teribilul", de unde mitofolclorul nostru a mostenit personajul cu care astazi se mai sperie doar copiii mici, Babaul, ce are, regional, si varianta feminina Babaua. Acestei infricosatoare fapturi mitologice i se mai spune si Gogorita, Bordea, Borza, Caua, Babalucul si Bolea. Celalalt nume, Novac, este de asemenea comun romanei si sarbei, fiind dat unui personaj imaginat ca un om foarte puternic, foarte voinic, chiar urias.
Sa ne intoarcem la documente! Baba Novac a fost un neobosit si viteaz luptator impotriva turcilor, fiind mai intai haiduc in Serbia, apoi in Oltenia. Cand oastea lui Mihai Viteazul a atacat garnizoana otomana din ostrovul Ada Kaleh, Baba Novac a intrat in slujba marelui voievod, caruia i-a ramas credincios pana la moarte.
Ceea ce l-a inaltat in randul celor mai pretuiti oameni ai lui Mihai Viteazul a fost incursiunea din primavara anului 1595, cand, in fruntea a 700 de haiduci, a trecut Dunarea, avansand pana in Muntii Balcani, ca sa astepte armata turceasca, condusa de Pasa Hasan, ce trecea muntii ca sa se intalneasca, la Sofia, cu sultanul. Atacand aceasta ostire, Baba Novac l-a fugarit pe Hasan, luand carutele, caii si armele si tot tezaurul. Dupa aceasta izbanda, voinicul a primit toata cinstea voievodului, care l-a avut apoi langa sine in toate luptele.
Pe cand se afla cu o solie, Baba Novac a fost arestat de Istvan Csaky, la porunca Dietei din Cluj, alcatuita din nemesi maghiari si osandit la moarte, in oras, fiind ars pe rug la 5 februarie 1601. Apoi trupul i-a fost tras in teapa!
La cateva luni dupa biruinta de la Goraslau, care a avut loc la 3 august 1601, Mihai Viteazul s-a intors spre Cluj, ce s-a supus indata. In locul unde a fost tras in teapa credinciosul sau general, voievodul a pus un steag. Pe locul mosiei daruite de Mihai Viteazul lui Baba Novac s-a intins actualul cartier craiovean Brazda lui Novac.
Baba Novac a avut si un frate, Radovan, precum si mai multi fii. Cu fiul cel mare, Gruia, a apucat sa haiduceasca si sa lupte impreuna. In jurul lui Baba Novac si al lui Gruia s-au creat multe balade si legende, constituind „Ciclul Novacestilor", unele fantastice de-a binelea, caci rar s-a intamplat sa se mai vada asemenea viteji si sa se mai auda de asemenea ispravi voinicesti.
Daca in bulgara si sarba hajduk inseamna „talhar", in romana haiducii-s haiduci, iar talharii – talhari. Nu sunt confundati unii cu altii. Cum s-a vazut mai sus, un haiduc ca Baba Novac a ajuns mare conducator in oastea Tarii Romanesti.
Peste un veac, un alt vestit haiduc roman a fost sanctificat de popor, ramanand in amintirea Maramuresului ca Pintea cel Sfant. Sa nu uitam ca romanii nu i-au mai acordat aceasta cinste suprema decat unui voievod, anume lui Stefan cel Mare si Sfant!
Pe seama celui cunoscut mai ales ca Pintea Viteazul s-au tesut numeroase balade si legende. O legenda a consemnat si Tache Papahagi, in 1925, pe vremea cand cerceta graiul si folclorul Maramuresului:
„Pintea o fost un viteaz mare. El o avut un cal nazdravan. Apoi, oamenii imparatului o vrut sa-l prinda. El o stat calare pe cal, sus, pa Piatra Gutaiului. Calu o stat intr-un picior de d-inapoi, ca s-amu se vede in piatra urma piciorului unde o stat calu. Apoi, odata o zburat calu de pa Gutai, cu Pintea calare, colo, pa Varfu Pietrii de cata Sugatag, de-aiciuca, ca gandu, o zburat pa Piatra Sapantii. C-apoi viteaz ca acela n-o fost altcineva".
Grigore Pintea s-a nascut in anul 1670, in Magoaja, comitatul Cluj, ca fiu de mici nobili romani. Intrand mai apoi in conflict cu nemesii din zona, s-a hotarat sa se ridice impotriva nedreptatilor sociale, fugind in codrii Maramuresului, ca sa haiduceasca. Terorizati, nobilii au incercat sa-l prinda, dar, potrivit legendelor, el a izbutit sa scape de fiecare data de urmaritori. Ceata lui era puternic sprijinita de satenii maramureseni, indeosebi de cei din Mara si Hoteni, din fosta plasa Sugatag.
Mai apoi, prin forta imprejurarilor, Pintea a ajuns capitan in oastea principelui razvratit impotriva stapanirii habsburgice, Francisc Rakoczi al II-lea. Din documentele privindu-l pe viteazul roman reiese ca el a fost si un om invatat, cunoscator al mai multor limbi straine si al tehnicilor militare, deprinse in garnizoanele imperiale. Diplomat si negociator, Pintea a fost socotit de Nicolae Densusianu „unul dintre cei mai insemnati romani din secolul al XVII-lea".
In primavara anului 1703, mai multe orase din Nordul Ardealului au fost cucerite de razvratiti. Oastea lui Pintea trebuia sa intre in cetatea Baia Mare, unde se afla vistieria imperiala. In luna august, cetatea era supusa asediului. Grigore Pintea a fost impuscat mortal, intr-o ambuscada, la 14 august, in fata portii de Miazazi a cetatii, in apropiere de Bastionul Macelarilor.
Legendele spun ca viteazul a fost impuscat cu glont de argint, in urma tradarii unui haiduc, pentru 500 de taleri, bani fagaduiti de imparatul habsburgic Leopold I. In schimb, un document, pastrat in Filiala Arhivelor Statului Sighetu Marmatiei, il indica pe un oarecare Dessi Istvan, proconsul ungur in Magistratura Orasului Baia Mare, ca fiind cel care l-a impuscat mortal pe Grigore Pintea.
Se mai zice despre viteazul haiduc ca ar fi luptat si impotriva tatarilor, pesemne pe cand era catana. Si astazi, maramuresenii, inclusiv cei din dreapta Tisei, au o adevarata evlavie pentru Pintea Viteazul. In biserica de lemn din Budesti, monument istoric, se afla o camasa de zale si un coif pe care le-ar fi purtat eroul, sau pe care le-ar fi luat in lupta de la tatari. In muzeul din Baia Mare sunt expuse armele si harnasamentul pe care le intrebuinta Pintea Viteazul.
Unul dintre cei mai vestiti haiduci din Oltenia, Iancu Jianu, s-a nascut la 1787, dintr-o familie instarita, cu rangul de slugeri, pe domeniile boieresti din Romanati. Se spunea despre el ca nu avea egal intr-o lupta dreapta, fiind si foarte indemanatic cu armele, cutezator, energic, si ca avea un farmec personal deosebit.
In culmea puterii, Iancu conducea in jur de 2.000 – 3.000 de haiduci! El si haiducii lui nu luptau doar impotriva boierilor mai vechi, ci si cu fanariotii, Habsburgii, si mai ales cu turcii. Momentul de varf l-a constituit campania din 1809, dusa de haiduci la Miazazi de Dunare, in urma careia au fost incendiate Vidinul si Plevna, fiind ucis si Pazvant-Oglu, pasa din Vidin, adica „Pazvante Chiorul", din folclorul nostru, ca razbunare pentru faptele pasalei care atacase Craiova si mai multe sate din Oltenia.
Mai tarziu, Iancu Jianu a fost prins prin viclenie, pe cand mergea neinsotit pe ulitele Bucurestiului, si osandit la moarte. A fost iertat in urma unei intamplari romantice, caci, potrivit legii pamantului, daca o fata cerea de sot un osandit, acesta era iertat. Mai multe jupanite de la curte si-au exprimat aceasta dorinta. Iancu a ales una dintre ele si a renuntat treptat, in anii urmatori, la haiducie.
S-au pastrat cateva fragmente din scrierile lui Iancu Jianu, in care isi povesteste ispravile: „Legai pe toti din ocna, slobozii burduful si scosei pe toti haiducii din ocna si plecai cu dansii pana la un loc. Un haiduc ce-i zicea Voicu Iabras, stranse si el o ceata de ai lui, plecand impreuna si trecui Oltul la Slatina"; „Nu avea ce sa ne faca. In multe randuri am batut pe sarserdarul Iamandi Giuvara urat mirositorul. Cum o putea muierea lui sa steie cu puturosul de Giuvara cel nespalat cu anii"?
La Revolutia din 1821, Iancu Jianu l-a intampinat intr-o atmosfera emotionanta pe Tudor Vladimirescu. Cetele de haiduci stranse de Iancu Jianu au facut jonctiunea cu oastea lui Tudor, haiducii intrand in randurile pandurilor.
Haiduci cantati in baladele populare mai sunt multi altii, printre care: Toma Alimos, Radu Sanger, Badiul, Iovan Iorgovan, Valcan, Stanislav Viteazul, Argus al lui Topala, Doicil, Doncila, Cosma Racoare, Stan si Golea, Gherghes, Botea, Bolboceanu, Corbea si Miul Zglobiul.
Intrucat boierii autohtoni devenisera aproape toti bicisnici, iar ceilalti erau in special fanarioti, inclusiv domnitorii si arendasii, haiducii preluasera nu numai lupta pentru emancipare sociala, ci si lupta pentru eliberare nationala.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page