Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Cronicarii epocii lui Mihai Viteazul confirma constiinta originii, credintei, limbii comune si unitatii de neam a românilor


 
Cronicarii epocii lui Mihai Viteazul confirma constiinta originii, credintei, limbii comune si unitatii de neam a romanilor. E ciudat si nestiintific cum majoritatea istoricilor romani contemporani si autorii manualelor alternative finantate de miliardarul G. Soros sustin ca in epoca lui Mihai Viteazul nu exista o constiinta clara a originii si unitatii de neam a romanilor. Pe acestia ii putem combate cu cronicarii epocii care anuleaza pseudo-teoria istoricilor contemporani, care sustin nejustificat ca originea unitatii de neam a romanilor este o chestiune legata de epoca moderna si in special de secolul XIX. Este o ipoteza istoriografica falsa, care nu face apel la izvoarele istorice ale epocii. Sigur ca aceeasta constiinta de neam nu avea caracterul coerent si cristalizarea evolutiva a epocii moderne, dar aceasta exista in parametrii natiunii medievale. Cand Mihai Viteazul a facut unirea celor trei tari romanesti la 1600, romanii aveau clara constiinta originii si unitatii de limba si credinta. Ortodoxia era un liant national prin religie in epoca. Voi prezenta doar patru cronici scrise de autohtoni si straini, din vremea unirii lui Mihai Viteazul, care sustin faptul ca romanii erau constienti de originea lor comuna, ca vorbeau aceeasi limba si erau ortodocsi.

Umanistul ardelean Nicolaus Olahus – Romanul (1493-1568) sustinea, pe la 1550, ca „valahii sunt crestini, numai ca urmand pe greci, se deosebesc de biserica noastra catolica in privinta purcederii duhului Sfant si a altor articole mai putin importante“ iar „moldovenii au aceeasi limba, obiceiuri si religie ca si muntenii, se deosebesc numai prin imbracaminte. (…) Limba lor si a celorlalti valahi a fost candva romana, caci ei sunt copii din Roma“.

Stephanus Zamosius publica la Padova in 1593 cartea „Analecta lapidum vetustorum et nonnullarum in Dacia antiquitatum”, in care arata ca „Familiile Valahilor, care neam este acum cu totul nascut pentru servitutea pamantului, nu sunt altceva decat multimea Davilor si Parmenilor incat se pare ca odata cu norocul, nu din intamplare au ocupat tinutul vechilor Davi. Acestia nu locuiesc nici orasele si nici campiile deschise, ci numai adaposturi si catune in vaile muntilor, fiind ultimii din popoarele tripartite ale Transilvaniei si poate cei mai rai. ?i nimeni nu ar crede ca ei au fost vreodata coloni romani, daca limba n-ar trada originea, cu toate ca aceasta, in decursul atator secole, a degenerat intr-un oarecare dialect. Totusi, limba latina poate fi recunoscuta in el nu cu greutate. Mai mult, ei insisi isi zic pana acum Romani, cu toate ca nu au nimic din natura romana. Limba latina veche s-a impartit in patru dialecte insemnate si foarte diferite: in italiana, galica, spaniola, valahica. In fiecare din acestea, prin dovezi neindoielnice, stralucesc urmele limbii latine. Nici n-a fost de mirare ca popoare imprastiate peste tot pamantul s-au departat atat de mult de la originea limbii lor, caci nici n-au putut sa foloseasca schimbul de cuvinte, din cauza departarii tinuturilor. Romanii au fost numiti Valahi, nu de la Flavus cum inventeaza Bonfini si altii, ci pentru ca stramosii acestora sunt numiti Olaz de catre Panonieni, de aici Olahi si in fine adaugandu-se litere, sunt chemati Valahi. Se intampla insa adesea ca in idiomul vernacul necunoscatori ai limbilor sa inventeze etimologii straine.”

Cronicarul sas Mathias Miles in cronica „Siebenbürgischer Würg-Engel” arata clar ca odata cu intrarea voievodului muntean Mihai Viteazul in Ardeal, romanii ortodocsi s-au ridicat la lupta pentru eliberare nationala si religioasa si pentru sustinerea noului domn, de acelasi neam, limba si religie: „De indata ce s-a raspandit in tara zvonul despre victoria lui Mihai, numaidecat valahii din tara noastra s-au adunat si au atacat in taina si public mosiile si curtile nobililor si au ucis multi dintre stapanii lor, ca pe Francisc Tekei, comitele Turdei, Ladislau Boronkai si multi altii; si aceasta, de fapt, din inchipuirea visatoare ca, avand de acum inainte un principe din sangele lor, trebuiau si ei, mojicii, valahii, sa-i stapaneasca pe nobili. ?tefan Báthory, fratele cardinalului, si Ladislau Gyulaffi, pe care principele ii lasase in urma sa la Alba Iulia, auzind de infrangere, au ezitat si ei sa pastreze capitala prin rezistenta; de aceea Báthory a fugit la ?imleu, Gyulaffi la Chioar, pentru a sta acolo, in afara tarii de teama tiraniei voievodului. Vazand aceasta locuitorii din Alba Iulia si-au trimis solii, si anume pe Martin Thuri, Gheorghe Szabo si Gheorghe Nagy la voievod, in tabara de la Sibiu, cu daruri marete, sa i se supuna, rugandu-i sa-i crute pe ei, ca fiind din viitoarea lui capitala. Cum au aflat celelalte cetati, orase si castele, deoarece Mihai pretindea ca va guverna in numele lui Rudolf, i s-au alaturat toate si au primit garnizoana valaha. Intrand acum Mihai in Alba Iulia, la 1 noiembrie, i-a venit in intampinare Dumitru Náprágy, episcopul din localitate, cu toti preotii sai, si l-au primit cu o frumoasa urare de noroc si viata lunga si a unei conduceri pasnice. El calarea un armasar de rasa si a ordonat sa se aduca pentru el opt armasari frumosi, turcesti, echipati cu aur si matase; a imbracat si el o haina imperiala, incat si gletele lui erau cu pietre scumpe si perle; in spate avea o haina aurie garnisita cu o frumoasa blana de zibelina, in cap o palarie ungureasca cu penaj multicolor.” Mihai Viteazul a ridicat episcopia de Alba – Iulia la rang de mitropolie ortodoxa, iar in fruntea cetatilor a numit garnizoane romanesti si a emis hrisoave pentru nobilii romani din Ardeal.

Grigore Ureche scrie Letopisetul Tarii Moldovei in jurul anilor 1631/1632, deci la 30 de ani de la unirea infaptuita de Mihai Viteazul. Ureche avea cristalizata ideea unitatii constiintei de neam. El scria “rumanii, citi se afla lacuitori la tata Ungureasca si la Ardeal si la Maramuresu, de la un loc sintu cu moldovenii si toti de la Rim se trag”.

Ionut Tene


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page