Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Problemele Rosiei Montane



Rosia Montana ocupa cu intermitente scena vietii publice din Romania de pe timpul guvernului Radu Vasile. Inceputul a fost decizia incredintarii posibilei exploatari a zacamintelor aurifere din regiune unei companii din Deva. Prin ordine de ministru (date la ministerul economiei de atunci) si prin comercializari obscure de mai tarziu, in joc a fost inclusa, insa, Rosia Montana Gold Corporation.
Compania aceasta s-a mobilizat pentru a crea un curent care sa o avantajeze. Trei academicieni au tiparit o carte favorabila RMGC, unii geologi au facut expertize, cativa istorici au dat avize, o seama de jurnalisti au fost stipendiati, unii ministri au devenit sprijinitorii proiectului, iar diplomati in post la Bucuresti, avocatii lui. RMGC s-a instalat nu doar ca firma ce face afaceri, ci ca retea ce intervine, de pilda, in programul de guvernare din 2009, pentru ca,  in 2013, guvernul sa-i preia nevoile de reglementare spre a le ridica, prin Parlament, la rangul de lege. Abordarea din partea guvernului a evoluat de la conceptul initial, din 1999, al punerii in miscare a unei firme autohtone capabile sa actioneze in interes general (fiind vorba de resurse importante ale tarii!), la transferul de bunuri de patrimoniu public unei firme fara istorie, de care acum guvernul se teme.
In balanta sunt aruncate, la ora de fata, o multime de argumente demne de atentie, de catre adeptii punerii in aplicare a proiectului RMGC si de catre adversari. Adeptii argumenteaza ca prin acest proiect se asigura locuri de munca intr-o regiune fatal monoindustriala, ca proiectul este deja semnat de reprezentanti autorizati ai statului roman, incat nu mai este cale de intors, ca acest stat nu are capacitatea financiara de a face el insusi investitia necesara valorificarii Rosiei Montane, ca renuntarea la proiect ar pune Romania intr-o lumina proasta in mediile internationale. Adversarii aprobarii prin lege a proiectului RMGC argumenteaza ca beneficiile statului roman sunt prea mici, ca zacamintele de la Rosia Montana nu sunt deocamdata evaluate precis, ca, in fapt, este vorba de minereuri mai pretioase decat aurul si argintul, ca exploatarea implica o cianurare necontrolabila, ca se distrug iremediabil site-uri istorice, ca locurile de munca ce se creeaza sunt de ordinul catorva sute, ca nu se poate risca aprobarea exploatarii de catre decidenti trecatori si coruptibili.
Chiar si in conditiile destramarii dezbaterii publice din Romania ultimilor ani, sunt intelectuali si institutii care au simtit nevoia sa intervina in discutie. Amintesc ca Academia Romana, Rectoratul Universitatii Babes-Bolyai si ICOMOS au organizat, deja in 11-12 noiembrie 2011, o reuniune stiintifica nationala cu tema "Rosia Montana in istoria universala", care a avut ca rezultat volumul editat de Pompei Cocean, Rosia Montana in Universal History (Cluj University Press, 2012, 198 p.). Din pacate, la noi se citeste putin, incat argumentele, oricat de bine elaborate si de avenite, fie si in chestiuni vitale, trec neluate in seama, iar evaluarile actorilor si actiunilor se fac adesea dupa ureche. Cu toate acestea, imi permit sa readuc in atentie aceasta reuniune, la care au contribuit cunoscatori recunoscuti (Ionel Haiduc, Ioan Marza, Aurel Santimbreanu, Ioan Piso, Afrodita Iorgulescu, Janos Toth si altii), din motivul simplu ca in volumul rezultat sunt formulate cat se poate de limpede argumentele pentru o alternativa la proiectul prezentat de RMGC.
Nu reiau aici aceste argumente, ci ma opresc asupra aspectului esential, dupa parerea mea. Am fost si sunt de parere ca problema primordiala la Rosia Montana nu este de istorie, chiar daca istoria regiunii este remarcabila, caci conservarea se poate asigura. Aceasta problema nu este de ecologie, caci si aici se poate conveni asupra unor tehnologii asiguratorii, chiar daca ele costa. Problema - repet, problema primordiala - nu priveste locurile de munca, deoarece cele ce se creeaza sunt putine, pe termen determinat si vor fi ocupate in mare masura de personal experimentat adus din alte colturi ale lumii. Problema nu este de acceptare a unei situatii deja creata, caci relatia statului roman cu RMGC este un raport public-privat ce nu reduce raspunderile statului si nu dispenseaza de hotarari de guvern validate de Parlament. Problema primordiala este alta.
Ca sa nu fiu gresit inteles, accentuez ca fiecare dintre aspectele mentionate (istoric, ecologic, social, juridic) este important si se impune cuprins in abordare, din partea oricui. Dar problema primordiala a Rosiei Montane a fost de la inceput si este alta: cum vrea statul roman sa puna in valoare una din bogatiile semnificative de care dispune? Nu se pune nicidecum doar chestiunea pastrarii acestei bogatii pentru generatiile viitoare, ci si chestiunea folosirii ei de catre generatiile active astazi, intr-o situatie de criza cuprinzatoare a societatii romanesti, in care importanta resurselor de dezvoltare a devenit cruciala.
Care este solutia? Dupa parerea mea, in situatia care s-a creat, trebuie revenit in spatele ordinelor ministrului industriilor din 1999 si ale aranjamentelor ulterioare. Se poate discuta - si va trebui discutat - cum s-au adoptat acestea si cine a facut-o. Este limpede ca lucrurile nu sint in ordine, caci nici o tara europeana nu si-a comercializat in aceasta maniera resurse majore. Insa, trebuie revenit, spuneam, la conceptul initial al guvernului Romaniei, conform caruia exploatarea de la Rosia Montana se incredinteaza unei companii sau unui consortiu autohton, care asigura cooperarea internationala cea mai larga cu putinta, in cadrul regulilor economiei de piata si al cerintelor de mediu si de protejare a patrimoniului istoric. Nu exista alta cale de a folosi in interes public aceasta bogatie.
Desigur, se va replica, sunt necesari bani, bani multi, pentru a pregati si sustine exploatarea. Da, este adevarat, dar, in situatia creata, un consortiu de banci si companii, autohtone si straine, poate fi oricand pus in actiune. Iar apelul la asumarea raspunderii din partea unei entitati autohtone nu reia nicidecum vreo autarhie anacronica, cum argumenteaza unii fie din ignoranta, fie pentru deturnarea atentiei, si nu iese din economia de piata a epocii globalizarii. Aceasta raspundere nu exclude deloc participatia internationala, oricit de extinsa si lamurita la lumina zilei. Cum spunea un economist de referinta al timpului nostru, „statul invadant" nu poate asigura dezvoltarea, dar nici „statul debil" nu este solutia. Pe de alta parte, „capitalismul de caravana (Karavanenkapitalismus)", pe care unul din cei mai buni cunoscatori ai politicilor economice ale timpului nostru il ilustra pe „cazul Jucu (judetul Cluj)", nu epuizeaza in nici un fel nici economia de piata si nici capitalismul. Apelul amintit este solutia rationala, pe care o pune in lucru orice stat, care nu a devenit cumva, intre timp, captivul unor grupuri.
Andrei Marga

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page