Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Aurel Vlaicu (1882 - 1913) -100 de ani de la moarte- (I)



Aurel Vlaicu (n. 19 noiembrie 1882, Bintinti, langa Orastie, judetul Hunedoara - d. 13 septembrie 1913, Banesti, langa Campina) a fost un inginer roman, inventator si pionier al aviatiei romane si mondiale. In cinstea lui, comuna Bintinti se numeste astazi Aurel Vlaicu. A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orastie, care din 1919 incoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu", luandu-si bacalaureatul la Sibiu in 1902.
Si-a continuat studiile ingineresti la Universitatea din Budapesta si la Ludwig-Maximilians-Universität München, in Germania, obtinandu-si diploma de inginer in 1907. In timpul studiilor de la München a facut planurile primului sau aparat de zbor, cu aripi batante, actionat de arcuri; a abandonat acest proiect, convins fiind ca viitorul il reprezinta aeroplanele actionate de motoare. Modelul primei sale masini de zburat a ramas in laboratorul universitatii.
Dupa aceea a lucrat ca inginer la Uzinele Opel in Rüsselsheim. Revenit, la sfarsitul anului 1908, in comuna natala, Aurel Vlaicu a reusit sa realizeze planorul „A. Vlaicu 1909", aparat cu care a efectuat o serie de zboruri demonstrative, la unul dintre ele ¬luand-o si pe sora sa mai mica, Valeria, care a devenit astfel una dintre primele femei din lume care a zburat cu planorul.
Intr-o duminica din vara anului 1909, pentru a obtine viteza necesara lansarii in siguranta a planorului, a folosit pentru tractare un atelaj format din trei cai, sistem unicat pe plan mondial. Peste doi ani, referindu-se la acest moment, in articolul intitulat „Impresii din vazduh", publicat intr-un numar al revistei „Flacara", Aurel Vlaicu spunea: „Impresia cea mai puternica am simtit-o cand am zburat pentru prima oara la Bintinti in Ardeal. Bleriot nu trecuse inca Canalul Manecii.
Primul meu aparat era tot din lemn si nu avea motor. Am legat trei cai de el, trei flacai au prins a pocni din bice si aparatul s-a ridicat la vreo 15 metri inaltime, dupa ce a alergat cativa metri pe pamant. De atunci, de cate ori ma sui in aparat, zbarnaiala motorului mi-aduce aminte de aeroplanul fara motor si dinaintea ochilor, fascinati de nemarginirea vazduhului, imi rasar cei trei flacai chiuind si pocnind din bice".
In toamna lui 1909 se muta in Bucuresti si incepe constructia primului sau avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei.Avionul zboara fara modificari (lucru unic pentru inceputurile aviatiei mondiale), in iunie 1910. In anul 1911 construieste un al doilea avion, Vlaicu II, cu care in 1912 a castigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Concursul a reunit intre 23 si 30 iunie 1912, 42 piloti din 7 tari, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi printre care si Roland Garros, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan si romanul Vlaicu. In cel mai cunoscut ziar vienez, Neue Freie Presse, se gaseau urmatoarele randuri despre zborurile lui Vlaicu:
„Minunate si curajoase zboruri a executat romanul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburator, cu doua elici, intre care sade aviatorul. De cate ori se rasucea (vira) masina aceasta in loc, de parea ca vine peste cap, lumea rasplatea pe roman cu ovatii furtunoase, aclamandu-l cu entuziasm de neinchipuit…"
Duminica, 30 mai-12 iunie 1910, cu acest aparat – intrat in istoria aeronauticii romane si mondiale sub numele de aeroplanul A. Vlaicu No. I – Aurel Vlaicu a inceput efectuarea primelor rulaje la sol si initierea in tainele pilotajului pe campul de la Cotroceni (in spatele actualei fabrici de confectii APACA, vis-à-vis de Regimentul de Garda). Dupa mai multe incercari nereusite, in dupa-amiaza zilei de vineri, 4-17 iunie 1910, in urma unui rulaj de cativa metri, avionul A. Vlaicu No. I, pilotat de creatorul sau, a decolat si a zburat circa 50 de metri la o inaltime de 3-4 metri, dupa care a aterizat usor.
Un prieten al lui Aurel Vlaicu, profesorul Gheorghe Murgoci, unul dintre apropiatii A.S.R. Printul Carol, isi amintea ca l-a informat pe acesta despre posibilitatea de incercare a aparatului in zbor, drept care si-au dat intalnire pe campul de la Cotroceni: „Era o dupa-amiaza de vara, linistita si placuta. Dupa ce Vlaicu ne-a aratat aparatul, in hangar, a dat ordin soldatilor sa-l scoata afara.Pe camp era putina lume in ziua aceea, pentru ca nu se anuntase incercarea de a zbura; cativa prieteni si gazetari, mai multi copii din mahalaua vecina si soldatii de serviciu. Cand Vlaicu s-a suit in nacela a fost un moment solemn; sunt sigur ca toti aveau, ca si mine, o tremuratura de inima pentru viata lui Vlaicu si sedeau muti, nemiscati; doar principele Carol s-a apropiat de aeroplan sa vada cum functioneaza ghidonul pentru carme. Un soldat vine si pune motorul in miscare. Vlaicu face semn cu mana soldatilor ce tineau coada aparatului sa-i dea drumul. Cu un vajait asurzitor, aeroplanul o ia la goana in linie dreapta peste campul neted, dar nu se inalta de la pamant". (Gheorghe Murgoci, „Primul zbor al lui Vlaicu", in revista „Flacara", anul II, nr. 48.)
A urmat inca o incercare nereusita si abia la a treia incercare, atunci cand, pe baza consultarilor cu cei din jur, Aurel Vlaicu a folosit in alt mod profundorul, dupa cum relateaza mai departe profesorul Gheorghe Murgoci: „Vlaicu pleaca in mare iuteala; principele Carol si cu mine ne aruncam intr-un automobil ce era la indemana si urmarim aeroplanul. Soldatii si prietenii lui Vlaicu erau insirati in lungul campului, ca sa poata vedea daca toate rotile se dezlipesc de pamant...Urmarim cu mare bagare de seama mersul aparatului; norisori de praf se ridicau de la cele trei roti si un fumulet opalescent se imprastia de la motor; deodata vedem ca aparatul se suie in fata si in momentul urmator dispare si norisorul de la roata dinapoi. Masina toata plutea in aer si se legana intr-o parte si alta, cam la un metru de pamant... Vlaicu facuse dupa cum stabilisem noi si zburase; de mare emotie si poate de frica a aterizat dupa 40-50 de metri de zbor; sare din nacela si vine spre noi. Principele Carol ii iese inainte si-i strange mana: Bravo, Vlaicule! Ai zburat".
Visul lui Vlaicu se implinise, aparatul imaginat de el zburase. Prin aceasta realizare aeronautica, Romania a devenit a treia tara din lume, dupa Statele Unite ale Americii si Franta, pe teritoriul careia s-a zburat cu un aparat original, inventat, construit si pilotat de un fiu al tarii respective.
Era firesc faptul ca acest eveniment sa fie comentat pe larg in presa vremii. In ziarul „Dimineata" din 19 iunie 1910 se relata: „Dand aparatului ceva mai multa benzina si o viteza putin mai mare, dupa 30 de metri de parcurs pe teren, aeroplanul s-a ridicat repede de la pamant la o inaltime de doi metri si daca inginerul Vlaicu n-ar fi manevrat de carma in jos, el s-ar fi inaltat si mai mult continuandu-si zborul... Toti cei de fata au felicitat din plin pe aviator, care a fost luat de Printul Carol in automobilul domnului Bratianu si condus la hangar". Iar un alt ziar, de larga circulatie in perioada respectiva, „L’Indépendence Roumaine", consemna faptul ca: „Zborul de aseara nu este una dintre acele performante extraordinare cu care se bat recorduri stabilite, el constituie totusi un record si mai scump patriei noastre, caci este vorba de o inventiune romaneasca si care inseamna un pas inainte chiar pentru progresul intregii omeniri. Astfel, primul zbor al lui Vlaicu a fost o victorie a intregului neam romanesc, care prin aceasta s-a afirmat si in acest domeniu al tehnicii din nou, dupa zborul lui Vuia, alaturi de marile state din occident, care au luptat pentru cucerirea aerului".

La randul sau, realizatorul acestui eveniment, inginerul Aurel Vlaicu afirma, intr-un articol publicat anul urmator in revista „Flacara": „Bucuria cea mai mare insa am simtit-o cand am zburat pentru prima oara la Cotroceni. Nu m-am ridicat atunci mai sus de patru metri. Cu toate acestea nici Alpii nu mi-i inchipuiam mai inalti ca inaltimea la care ma ridicasem eu. Fiindca patru metri erau pentru mine un record care-mi consacra masina. Zburasem si aceasta era principalul.Ma mentinusem singur in aer. Facusem evolutii nesovaielnice".
Aurel Vlaicu nu urmase insa niciun curs de pilotaj si de aceea a trebuit, in cursul lunilor iulie-august 1910, sa execute numeroase zboruri pentru a putea cunoaste mai bine posibilitatile aparatului sau si pentru a se putea perfectiona in tainele pilotajului. Pe masura ce capata experienta, zborurile efectuate deveneau tot mai lungi si la o inaltime tot mai mare. Dupa unul dintre acestea, in care a zburat peste 6 km la 50 de metri inaltime, Printul George Valentin Bibescu i-a inmanat o medalie de aur cu inscriptia: „In amintirea biruintei zburatorului Aurel Vlaicu, de la 11 august 1910".
Impresionat de ce a vazut cu prilejul zborurilor efectuate de Aurel Vlaicu, A.S.R. principele mostenitor Ferdinand de Romania l-a felicitat calduros si i-a spus: „Dumneata, domnule Vlaicu, trebuie sa zbori la manevrele militare! Zborul de adineaori, facut pe un asemenea vant, ne indreptateste sa spunem ca avem toata nadejdea in viitorul inventiei dumitale". Pentru a putea participa la manevrele de toamna ale armatei noastre, Aurel Vlaicu a transportat aeroplanul sau cu trenul de la Bucuresti la Slatina, unde l-a montat pe un camp din fata garii, aparatul fiind gata de zbor in ziua de 26 septembrie 1910.
In vara anului 1913, Aurel Vlaicu a participat ca voluntar la cel de-al Doilea Razboi Balcanic, fiind asimilat gradului de capitan (fara gradatie), executand mai multe zboruri de recunoastere deasupra Bulgariei, fapt pentru care a fost propus sa fie decorat. In timpul campaniei din Bulgaria, in vara anului 1913, Aurel Vlaicu - primul pilot militar din Romania (din 1910) - a indeplinit misiuni de observatie aeriana. A proiectat un nou avion, Vlaicu III, integral din metal, in 1913. Acesta poate fi considerat primul avion din lume construit in intregime din metal.
Dupa cum putem remarca, Aurel Vlaicu obtinea succese in toate directiile. Mai ramanea o singura nazuinta de implinit ca sa se poata declara pe deplin multumit: stabilirea unei punti aeriene intre romanii de pe ambele parti ale Muntilor Carpati. Sambata, 31 august/13 septembrie 1913, Aurel Vlaicu s-a hotarat sa faca si aceasta incercare temerara, mai ales ca deja mai multi piloti isi manifestasera intentia de a realiza un zbor peste Carpati. In acea zi fatidica, Aurel Vlaicu a decolat, la ora 15 si 20 de minute, pentru ultimul sau zbor. A fost zborul lui spre infinit.
Deasupra localitatii Banesti, judetul Prahova, aeroplanul sau credincios l-a tradat... Sau, poate, inima pilotului, obosita de atatea incercari, nu a mai putut face fata... si, atunci, Vlaicu a plecat sa se odihneasca putin...
Miercuri, 4/17 septembrie 1913, insotit, pe strazile pavoazate cu drapele tricolore indoliate ale Bucurestilor, de credinciosul sau aeroplan A. Vlaicu No. I (scos special din hangarele armatei pentru acest ceremonial), precum si de o multime imensa, venita sa omagieze pe acest adevarat erou national al aeronauticii romane, trupul lui Aurel Vlaicu a fost dus la Cimitirul Bellu si inhumat in parcela de onoare.
In anul urmator prietenii sai, Magnani si Silisteanu, finalizeaza constructia avionului Vlaicu III, si cu ajutorul pilotului Petre Macavei efectueaza cateva zboruri scurte. Autoritatile vremii interzic continuarea incercarilor; in toamna anului 1916, in timpul ocupatiei germane, avionul a fost expediat la  Berlin. A fost vazut ultima data in 1940.
Stoica Ion-Moreni  - (Va urma)

http://ro.wikipedia.org/wiki/AurelaVlaicu
https://www.google.com/search?q=casa+vlaicu+bintinti&um=1&ie=UTF-content%252Fuploads%252F2011%252F11%252FComplex-memorial-Aurel-Vlaicu-2.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.mcdr.ro%252F%253Fpageaid%253D600%3B600%3B400
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Adlera-aCasaap%C4%83rinteasc%C4%83aaaaviatoruluiaVlaicua%C3%AEnaBin%C5%A3in%C5%A3i.jpg
http://www.hunedoara.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=2171
https://www.google.com/search?gsarn=17&gsari=psy-bih=1036&bav=on.2,or.racp.raqf.&um=1&ie=UTF-8&hl=en&tbm=isch&source=og&sa=N&tab=wi&ei=sU3aUfCYFsrNtQasoYCwAg
https://www.google.com/search?gsarn=17&gsari=psy-ab&tok=VMXFCq6a-ECcFr.racp.raqf.&um=1&ie=UTF-8&hl=en&tbm=isch&source=og&sa=N&tab=wi&ei=7k7aUcbNC8HYtAa3uYH4DQA
facrc=a&imgdii=a&imgrc=ayb8iL0MPSqCiM%
3A%3BQsAIeAKk0JCZjM%3Bhttp%253A%252F%252Frevistaflacara.ro%252Fwp-content%252Fuploads%252F2010%252F08%252F1193.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Frevistaflacara.ro%252Fmoartea-lui-aurel-vlaicu-brand-de-banesti%252F%3B480%3B250
Stoica Ion-Moreni

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page