Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

MEREU LANGA SEVELE PAMANTULUI, PRIN PUTEREA ETERNA A GLIEI!


Sunt momente cand pierzi sensul simplu al vietii, iar scrisul te ajuta sa-ti regasesti echilibrul! Este in cuvinte o intelepciune si o frumusete, o putere si ele sunt ale noastre fiindca in ele suntem noi.” Poate din acea anuntata si necesara nevoie de echilibru, poate pentru a pastra si mentine acel "sens al vietii”, lua Ion Vlasiu, la 30 octombrie 1966, hotararea de a scrie "Cartea de toate zilele unui an”. "Incerc sa fac un jurnal – preciza atunci – care sa oglindeasca un an, un an intreg. Ma obsedeaza dimensiunea epica a vietii, continuitatea cu accent in prezent.” Nevoia de timp, tocmai pentru a lupta cu… timpul, intr-un prezent se raporta, dupa cum preciza autorul, la acea "dimensiune epica a vietii” intr-un prezent al continuitatii, venind, prin timp, de la momentul "plecarii din sat” pana la cel al intoarcerii, pentru a se apleca cu dragoste, cu inima, cu ochiul deschis al revenirii la izvoare asupra meleagurilor nasterii, ale ivirii pe lume si ale copilariei. Se intorcea, in acel an 1966, la gandul scrierii unui jurnal, "Cartea de toate zilele unui an”, intr-un demers paralel cu citirea unor carti, care au starnit mare interes in momentul aparitiei lor, precum "Craii de Curtea Veche” (Mateiu Caragiale), "Dacii” (Hadrian Daicoviciu), "Sarbatoarea de neuitat” (Ernest Hemingway), "Regele moare” (Eugen Ionescu), "Moartea la Venetia” (Thomas Man), "Pagini noi” (Octavian Goga), aplecat si pe scrierile lui Plutarh si Montaigne, Vasile Voiculescu, Esenin, Villon, Apolinaire. Amanunt care poate spune mult si multe, poate chiar totul, despre formatia intelectuala a unui sculptor, pictor, scriitor! La implinirea celor 105 ani de la nasterea lui Ion Vlasiu, cel care l-a cunoscut pe Brancusi, credem ca sunt necesare macar cateva jaloane edificatoare, spre luare aminte si neuitare a cioplitorului in lemn, sculptorului, pictorului si scriitorului care ne-a lasat mostenire o opera insotita de un mesaj demn de urmat pentru generatiile viitoare. Debuteaza, in anul 1930, la Cluj, cu cartea "O lume noua”, poezii scrise intre 1923-1924, publicand, apoi, in anul 1937, in Franta, romanul autobiografic "Am plecat din sat”, premiat, in 1939, de Academia Romana. Urmeaza, apoi, "Drum spre oameni” (1962), "O singura iubire” (1965), "Cartea de toate zilele” (1984), "In spatiu si timp” (1970-1987, patru volume), "Chipuri si masti” (1994), precum si romanul inedit, scris in 1943, "Corabia cu fluturi”. Editor, in anul 1933, al revistei "Herald”, participa la actiunile din Tara Oasului, organizate de Institutul Social – Dimitrie Gusti, face calatorii la Praga, Belgrad, Budapesta, Zagreb, Venetia, Milano, Paris, este profesor la Academia de Arte Frumoase, refugiat, in anul 1940, dupa ce nordul Ardealului a fost dat Ungariei horthyste, in urma Diktatului de la Viena, redactorsef al revistei "Arta” a Uniunii Artistilor Plastici, doctor Honoris Causa la Cluj, "Cetatean de Onoare” al Targu-Muresului. Participa la expozitiile de la Targu-Mures (1932), Cluj, Bucuresti, Timisoara, Brasov (1933-1977), la Paris, Varsovia, Atena. Personalitatilor culturii romanesti – Mihai Eminescu, Octavian Goga, Ilarie Chendi, Zaharia Boiu, George Boldea le-a dedicat monumente, spre neuitare, a inaltat grupurile statuare Ion Creanga (Bucuresti), Horea, Closca si Crisan (Cluj-Napoca), Monumentul "Unirii” (Blaj - 1975), obeliscul "Aurel Vlaicu (la Aeroportul din Vidrasau, 1976), precum si bustul lui Eminescu de la Ludus. Referindu-se la sensul artei, Ion Vlasiu preciza: "… Mi se parea ca inteleg sensul ultim al artei. Nu simteam nevoia sa gasesc o definitie scurta, ca altadata. Sensul ceva mai larg decat cuvintele era ca un rau mare, in care curgeau toate celelalte, intalnindu-si apele tulburi ca sa-si gaseasca limpezimea (…) Nu cumva rostul artei este acela de a da vietii si a patra dimensiune in spatiu si in timp? Adica speranta… Incercam sa inteleg ce pierde viata in transpunere si ce castiga in opera. Intrebarea veche mi-o pusesem inca in stupina la Ogra, cand pregateam intaia mea expozitie (…). Trebuie sa-ti gasesti drumul tau, adica un stil in care sa se inscrie organic atitudinea fata de viata, din care sa rezulte echilibrul maiestriei, expresia, frumusetea (…). A trebuit sa ma indepartez de tara, ca sa-i vad frumusetea si adevarul” ("O singura iubire”, Editura pentru Literatura, 1965). "Poezia – scria Ion Vlasiu – e genul marilor visari, loc de plecari si intoarceri, pe mari distante, cu cat mai mari, cu atat mai frumoase”, argumentandu-si sustinerea cu versurile: "Si vor veni inspumati, / Albi cai din legendele marii, / Caii vazduhului, / Caii departarii. / Steaua mea / Galbena, in ceata ascunsa, / Iesind in larg, / Mai bine s-o vedea.” Despre sculptorul, pictorul si scriitorul Ion Vlasiu au scris, prin timp, personalitati marcante ale culturii romanesti, opera lui fiind elogiata, apreciata pe masura valorii si a mesajului artistic. "… Domnul Ion Vlasiu cultiva viziunea frageda, decorativa (…) a iconografiei populare, din care scoate minunate compozitii, care uneori par icoane pe sticla sau fresce vii din biserici de tara” ("Revista Fundatiilor, august 1942”); "Ramas inca sub farmecul spovedaniei sale din «Am plecat din sat» (…), in pictura ce ne izbeste sunt coloritul si desenul, inspirate de primitivismul icoanelor pe sticla. Vlasiu se pricepe insa sa prelucreze in chip personal un motiv imprumutat din arta populara. Totusi, preferinta noastra merge, in primul rand, la sculptura” (prof. G. Oprescu, "Universul”, 2 februarie 1942); "In luna februarie a fost deschisa, in una din salile Dallas, expozitia sculptorului si pictorului Vlasiu (…) Busturile lui Horea, Closca si Crisan par a fi tot atatea colturi de stanci pravalite de pe inaltimile Muntilor Apuseni si in asupra tensiune a trasaturilor lor, deopotriva cu a sculptorului care se reprezinta pe sine, intr-un impresionant autoportret, energii mult incercate isi striga vointa lor de viata…” (Tudor Vianu, "Revista romana”, 1 martie 1942); "Dincolo de semnificatiile de ideologie simbolica ale epocii, dincolo de talazurile dramei umane contemporane, domnul Vlasiu merge spre adancirea talcurilor mute si esentiale, pentru ca aceasta sculptura de neobisnuit talent sa se poata inchega tot mai organic” (N. ArgintescuAmza, "Bis”, 23 ianuarie 1944); "Sculptor, pictor si scriitor, redactand, cu temeinica pricepere, si cronici de arta sau studii de estetica privind arta populara – Ion Vlasiu, intrat in constiinta publica, in special ca sculptor, s-a straduit mereu sa lege arta culta de izvoarele populare. In acest sens, el poate fi situat – fireste, cu diferentierile si chiar opozitiile cuvenite, de marea linie: Brancusi – Paciurea – Anghel – Ladea, in sculptura, si pe linia Ghiata – Stefan Dumitrescu – Tuculescu, in pictura.” (Petru Comarnescu, "Tribuna”, 6 aprilie 1967); "O arta izvorata din constiinta estetica (…) cu radacini adanci in viziunea proprie despre lume si viata a oamenilor acestor pamanturi (…) Sa nu uitam ca, in al patrulea deceniu al acestui veac, cand Paciurea se stingea, Ion Vlasiu era dintre cei care constituiau samburele viitoarei dezvoltari a artei romanesti statuare: inovatorii, in acest domeniu, se numeau Romul Ladea, Milita Patrascu, Mac Constantinescu, Ion Grigore Popovici.” (Ion Frunzetti). Sa ne intoarcem la inceputul acestor randuri, la "Cartea de toate zilele”, la locurile muresene si la oamenii pe care i-a iubit si i-a intalnit, consateni, prieteni. Ogra, dupa cum reiese din fila de jurnal din 22 august 1967, era locul acela al "intoarcerii” mereu la izvoare, situata, in scrierile lui Ion Vlasiu, ca motivatie afectiva, in aproprierea Lechintei si a Somostelnicului. Despre Lascudul "vazut seara”, scriitorul Vlasiu scria: "pare foarte pustiu, tacut, nici cainii nu latra”. Iar despre Targu-Mures, la 9 septembrie 1967, noteaza in jurnal: "In Targu-Mures, ca si in Cluj, pot umbla zile intregi pe strazi, fara sa intalnesc un cunoscut. Cunoscuti imi sunt artistii (nu toti), si ei nu se plimba.” In schimb, in acea rama aurita a nostalgiei, a memoriei afective a locurilor, Ion Vlasiu asaza Bistra si imprejurimile, alaturi de prietenii lui buni Pavel Tornea, marele oboist, si profesorul de istorie Iosif Puscas. "Bistra – scrie Ion Vlasiu – s-a invaluit in nori cenusii, bate vantul, e frig. Se pregateste de toamna. Intai isi va pune un fular rosu-purpuriu. Atunci eu voi pleca.” La 7 octombrie 1967, aflandu-se la Bucuresti, cu gandul la soarele Ardealului, scria: "Acum, Bistra imi pare departe tare, si Ogra, si Lechinta, si Subpadure, si Mura Mare, totusi o lume (…) Triste sunt aceste sate, privite de departe, si frumoase in pustietatea lor, in singuratatea lor.” Ar fi nedrept, si pe deplin un gest pagubos, daca am trece peste o insemnarea uluitoare. "Acum 27 de ani – isi amintea Ion Vlasiu – la Paris am scris: «O icoana de la Nicula are mai multa evlavie decat un tablou de Rafael»”. Ganduri la cei 105 ani, impliniti in acest 2013, de la nasterea sculptorului, pictorului si scriitorului, din pacate, ca si alti merituosi inaintemergatori, prea repede si nemeritat dat uitarii ingrate de urmasi datori, care ar trebui sa-si respecte inaintasii care au pus temelii trainice edificiului, reliefului cultural romanesc. Ion Vlasiu a fost unul dintre acesti merituosi inaintemergatori prin apropierea de sevele pamantului prin puterea eterna a gliei! P.S. In urma comemorarii sculptorului, pictorului, scriitorului Ion Vlasiu, vlastar al meleagurilor noastre muresene, am primit din partea fiicei, doamna Ioana Vlasiu, urmatoarele randuri: "Stimate Domnule Ladariu, tin sa va multumesc, in mod special, pentru atentia deosebita pe care ati acordat-o evenimentelor legate de comemorarea lui Ion Vlasiu, la care, din pacate, nu am putut participa. Cu cele mai bune ganduri, Ioana Vlasiu.” Doamna Ioana Vlasiu, noi, urmasii, cei inca traitori, avem o datorie sacra fata de merituosii inaintemergatori care au lasat marturii durabile pentru dainuirea noastra romaneasca!

LAZAR LADARIU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page