Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Pagini din Istoria Bucovinei

Nordul Moldovei, moneda de schimb dintre marile imperii.

Anexarea Bucovinei (1774-1775) de catre Imperiul Habsburgic

Prof. Dr. Marius Petraru

 

(Continuare din numarul precedent)

Acordul Portii in ceea ce priveste cedarea partii de miazanoapte a Moldovei catre austrieci, a fost dat prin semnarea conventiei de la 7 mai 1775 la Constantinopol, intre Thugut, consilierul aulic si ministru plenipotentiar al Austriei si Izet Mehmet "prea excelentul si magnificul vizir al Imperiului otoman." Conventia a cuprins 4 capitole. Referintele asupra Bucovinei s-au facut inca din primul articol al conventiei si acestea cuprindeau urmatoarele: "Sublima Poarta cedeaza si remite curtii imperiale teritoriile marginite pe de o parte de fluviul Nistru, Ungaria si Transilvania, si pe de alta parte de granitele explicate mai jos, pentru a avea o comunicare usoara si neintrerupta cu provinciile Galitiei si Lodomeriei, restituite din partea regelui si Republicii Poloniei curtii imperiale, si care se gasesc acum sub dominatia sa." Prin prevederile articolului doi, austriecii erau obligati de a nu ridica nici o cetate in zona cedata. Articolele 3 si 4 faceau referiri la modul de reglementare a situatiei teritoriului reocupat de austrieci in timpul razboiului ruso-turc de-a lungul hotarelor Transilvaniei cu Moldova si Tara Romaneasca, precum si rezolvarea litigiilor de granita cu locuitorii de la Orsova Veche. Conventia de la 7 mai 1775 prevedea deasemeni si stabilirea viitoarelor granite dintre cele doua puteri prin trimiterea la fata locului de catre ambele parti a unor comisii de lucru pentru delimitarea frontierelor. Astfel spre sfarsitul lunii mai, Poarta l-a numit drept comisar al sau pe supraveghetorul sef al constructiilor Tahir Mehmed Aga. La randul ei Curtea vieneza a numit tot un singur comisar in persoana generalului-locotenent von Barco. Acestuia i s-au alaturat ca ajutoare maiorul von Mieg precum si renumitul orientalist si secretar al Curtii imperiale, Bernhard von Jenisch. Din comisia turceasca au mai facut parte legistul Molla Mehmed, Divan Effendi, secretarul comandantului cetatii Hotinului, inginerul Emin Effendi. Acestor doua comisii li s-au alaturat si cativa "observatori" moldoveni delegati de domnitorul Grigore al-III-lea Ghica: Lucachi de la Roca, cumnatul domnului, boierul Vasile Bals si ispravnicul Sucevei, Cananau.

Cele doua comisii insotite de cate un mic corp de soldati, s-au intalnit la 13 septembrie 1775 in localitatea Baia de pe raul Moldova, pentru a incepe operatiunile de fixare a granitei. Trasarea pe teren a noii granite a decurs intr-un ritm foarte repede incat la inceputul lunii noiembrie 1775, granita sudica si cea estica pana in dreptul localitatii Cernauca fusese deja stabilita. Prin trasarea acestor granite, Austriei ii erau recunoscute in acelasi timp si o parte din teritoriile de la sud de Dorna Candreni si Stulpicani precum si teritoriul Moldovei dintre raurile Siret si Suceava. Spre sfarsitul anului, lucrarile de delimitare a frontierelor au ajuns la un punct mort datorita diferendelor care au inceput sa apara intre cele doua comisii. Habsburgii au depus eforturi de a-si insusi o suprafata cat mai mare din trupul Moldovei si din raiaua Hotinului, iar turcii au amenintat cu retragerea de la lucrarile de delimitare a frontierelor. Datorita insa interventiilor ambasadorului Thugut la Constantinopol, comisiile si-au reluat lucrarile la 10 ianuarie 1776.

Incercarile austriecilor de a acapara prin trasarea noii granite a punctelor strategice din imprejurimile inaltimilor Prevorodec si a celor din raiaua Hotinului s-au soldat cu esec. In aceasta situatie pentru a nu compromite intregul proces de stabilire a frontierelor, Austria a renuntat prin semnarea "Conventiei explicative" din 12 mai 1776 de la Constantinopol, la pretentiile sale asupra teritoriilor amintite. Dupa aceasta data lucrarile de delimitare si fixare a granitelor au fost reluate reusindu-se ca pana la inceputul lunii iulie granita Bucovinei cu raiaua Hotinului pana la fluviul Nistru sa fie trasata definitiv.

Conventia finala de trasare a granitelor Bucovinei a fost semnata la 2 iulie 1776 la Palamutca pe fluviul Nistru de catre reprezentantul Imperiului habsburgic, generalul Vincenz baron von Barco si de catre cel al Imperiului otoman, Mehmed Tahir Aga. In urma semnarii acestei din urma conventii, Austria intra in posesia unui teritoriu de 10 441 km cu o populatie de 71 750 de locuitori asezata in 3 targuri, Siret, Suceava si Cernauti, in 226 de sate si 52 de catune. Austria a trebuit insa sa renunte la teritoriul dintre raurile Siret si Suceava, inapoindu-l Moldovei.

Anexarea nordului Moldovei a declansat la acea vreme vii proteste in Europa si un scandal de proportii la Constantinopol, cand au devenit cunoscute unele dintre afacerile de mituire. Mai mult domnitorul Moldovei impreuna cu Divanul din Iasi au incercat pana in ultima clipa cand s-a semnat si cea din urma conventie sa salveze cat mai mult din teritoriul Moldovei care urma sa intre in stapanirea austriecilor, cerand ca macar Suceava vechea resedinta voevodala romaneasca sa fie lasata Moldovei. Incercarile disperate ale domnitorului de a opri ocuparea nordului Moldovei, precum si demersurile repetate catre tarina Ecaterina a-II-a a Rusiei au iritat Poarta otomana care a hotarat in cele din urma decapitarea si inlaturarea lui Ghica de pe tronul Moldovei.

Daca Moldova privea atuncea neputincioasa la sfartecarea propriului teritoriu, la Viena, Curtea imperiala considera noua achizitie ca pe unul dintre cele mai mari succese ale diplomatiei austriece in estul Europei. Imparateasa Maria Teresa a avut, se pare, unele scrupule fata de modul in care au actionat subalternii ei in problema nordului Moldovei. La 4 februarie 1775, ea scria catre Mercy ca "am fost cu totul nedrepti in evenimentele moldovene; Trebuie sa recunosc ca nu stiu cum ne vom descurca, dar cu greu intr-un mod onorabil si asta ma intristeaza nespus de mult." Odata insa incheiata intreaga afacere in privinta Bucovinei, imparateasa avea sa-si exprime multumirea fata de succesul diplomatiei austriece si in special fata de cancelarul Kaunitz, scriind la 16 iulie 1776 ca "printul Kaunitz a ajuns sa aiba satisfactia de a sfarsi in mod triumfator chestiunea hotarelor cu turcii.

Teritoriul care a intrat in componenta Imperiului habsburgic a purtat numele de "districtul Bucovinei" si a fost subordonat inca de la la inceput Consiliului Aulic de Razboi din Viena. Administratia provinciei incepand cu instituirea ei in anul 1774 si pana la desfiintarea ei in 1786, a fost o administratie militara care a depins direct de Consiliul din Viena. Primul administrator a fost generalul Gabriel baron von Spleny, care a ramas in functie pana la 6 aprilie 1778, cand locul sau a fost preluat de generalul Karl baron von Enzenberg, care a ramas in functie pana la desfiintarea administratiei militare. Acestei administratii i-a fost subordonata in acelasi timp si vechea structura politico-administrativa de tip medieval, mostenita din vremea cand zona facea parte integranta din Moldova, cu ispravnici de tinut, soltuzi de orase, vornici de sate, toti avand atributii administrativ-fiscale si judecatoresti.

Schimbarea statutului constitutional – administrativ al Bucovinei va fi prilejuita de cea de-a doua calatorie a imparatului Iosif al II-lea prin Bucovina si Galitia, in anul 1786. Pe 6 august 1786, cu o zi inainte de a pleca din Lemberg spre Ungaria, imparatul Iosif al II-lea, a luat decizia de a introduce administratia civila in Bucovina in locul celei militare, urmand ca Bucovina sa fie unita Galitiei devenind astfel cel de-al 19-lea tinut administrativ al acesteia. Prin hotararea imparatului din 6 august 1786, Bucovina a fost scoasa de sub jurisdictia Consiliului Aulic de Razboi din Viena si a fost trecuta in subordinea Cancelariei Aulice Reunite Boemiene-Austriece si a Curtii Supreme de Justitie. In acelasi timp in fruntea administratiei tinutale a Bucovinei a fost desemnat un capitan tinutal care era direct subordonat guvernatorului Galitiei. Resedinta administratiei tinutale a Bucovinei era stabilita in orasul Cernauti, fosta capitala provinciala de pana atunci.

Dupa o perioada de cateva decenii, timp in care elita romaneasca bucovineana a cerut in dese randuri prin petitii si memorii obtinerea autonomiei provinciei, revolutia de la 1848 a deschis drumul punerii in practica a programului politic romanesc. Astfel prin Constitutia din 4 martie 1849, Bucovina a fost proclamata ducat autonom. Prin decretul imperial de la 13 martie 1849 era adusa la cunostinta populatiei ca provincia in conformitate cu punctul 1 al sus numitei constitutii "formeaza o tara a coroanei" si ca reprezentantii populatiei au sarcina de a elabora proiectul de Constitutie si legea electorala pentru ducatul Bucovinei. Prin rezolutia imperiala de la 26 august 1861, Bucovinei i s-a acordat o stema si drapel propriu. Stema reprezenta capul de bour de pe vechea stema a Moldovei medievale. Drapelul avea culorile albastru si rosu dispuse vertical si avand la mijloc stema Bucovinei. Bucovina a avut aceasta forma de organizare constitutional administrativa pana la 1918, cand la 15-28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a proclamat in unanimitate unirea Bucovinei cu Romania.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page