Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

APEL PENTRU CINSTIREA MEMORIEI UNOR FOSTI DETINUTI POLITICI ROMÂNI

Victor RONCEA



(Continuare din editia precedenta)

Pana acum, niciunul dintre demnitarii morti la Sighet sau fostii detinuti politici inchisi aici nu au primit titlul de cetatean de onoare. De aceea, ii propunem public primarului Ovidiu Nemes, un om care stie ca dainuirea unei comunitati se poate face numai prin pastrarea identitatii, valorilor si idealurilor sale, acordarea titlului de cetatean de onoare post-mortem pentru patru personalitati exceptionale inchise la Sighet: Iuliu Maniu, Gheorghe Bratianu, Iuliu Hossu si Aurel Visovan.

IULIU MANIU sau „Sfinxul de la Badacin”

Iuliu Maniu reprezinta modelul omului politic, al remarcabilul om de stat. Cel care infiintase la 30 octombrie 1918, la Viena, Consiliul National al Romanilor din Transilvania, si apoi, dupa ce in 2 decembrie 1918 devenea presedintele Cosiliului Dirigent al Transilvaniei, si-a dus pana la capat rolul sau hotarator pentru unirea Ardealului cu Vechiul Regat al Romaniei, iar, in continuare, prin social-politic luminata si, national, intelept integratoarea fuziune in 1926 a Partidului National Roman din Transilvania cu Partidul Taranesc al lui Ion Mihalache din Vechiul Regat, a fost partas la crearea in Romania Mare a unei forte durabile de inspirare si punere in practica a democratiei parlamentare, pe temeiurile eticei crestine, ale cerintelor de dreptate sociala si ale apararii intereselor nationale, cu neabatuta asumare de riscuri si sacrificii, a fost intemnitat, unde a si decedat in 5 februarie 1953, fiind apoi aruncat intr-o groapa comuna anonima din Cimitirul Saracilor, de la marginea orasului Sighet, unde se afla trist-vestita inchisoare.
In acest an se implinesc 140 de ani de la nasterea lui si 60 de ani de la moartea sa. Nascut la 8 ianuarie 1873, in localitatea Badacin, comuna Pericei, pe atunci in comitatul Salaj, fiu al lui Ioan si Clara Maniu. Tatal sau, Ioan Maniu (1833-1895), a crescut in casa unchiului, Simion Barnutiu, urmand studiile juridice la Pesta si Viena. Si-a inceput cariera politica in cadrul PNL din Transilvania. In iunie 1915 este incorporat in armata austro-ungara si trimis pe frontul italian, de unde a dezertat in 1918, intorcandu-se la Arad. Impreuna cu personalitati de prima marime ale miscarii nationale romanesti din Transilvania si ale PNR, precum viitorul cardinal in pectore greco-catolic, Iuliu Hossu, Gheorghe Pop de Basesti, viitorul patriarh Miron Cristea si altii, Iuliu Maniu a participat hotarator la unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. Face parte dintre organizatorii Marii Adunari de la Alba-Iulia, din 1 decembrie 1918, unde se va decide unirea Transilvaniei cu Regatul Romaniei. Dupa unirea Partidului National Roman din Transilvania cu Partidul Taranesc al lui Ion Mihalache si constituirea Partidul National Taranesc, Iuliu Maniu devine presedinte al partidului si de trei ori prim-ministru al Romaniei intre 1928 si 1933.
In ultimul deceniu al vietii sale, Maniu a fost implicat in politica drept un opozant al regimului lui Ion Antonescu, fara sa se implice in actul de la 23 august 1944; dupa aceasta data, Maniu a luptat impotriva preluarii tarii de catre comunisti, proces pe care refuzase sa-l accepte, increzator peste masura in sprijinul marilor puteri occidentale. In urma inscenarii de la Tamadau a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritatile comuniste si judecat pentru „inalta tradare” in procesul inceput la 29 octombrie 1947.
Prin sentinta data la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la inchisoare pe viata. Este trimis la penitenciarul din Galati, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. In august 1951 este transferat impreuna cu Mihalache si alti national-taranisti la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viata la 5 februarie 1953, la Sighet, cadavrul sau fiind aruncat intr-o groapa din Cimitirul Saracilor, de la marginea orasului Sighet. Se spune ca i-au fost rupte picioarele pentru a incapea in sac.

GHEORGHE I. BRATIANU

Gheorghe Bratianu este modelul savantului. Opera lui Gheorghe Bratianu, fragmentata in scrierea ei de razboi si intrerupta definitiv de anii de detentie, este una din cele mai obiective si convingatoare pledoarii despre unitatea poporului roman in spatiul carpato-pontic. Viata sa este, de asemenea, o pagina de istorie. La 18 ani, dupa ce debutase ca elev in „Revista Istorica” a lui Nicolae Iorga, Gheorghe Bratianu se inroleaza voluntar, avand consimtamantul scris al tatalui sau, Ion I.C. Bratianu, si pleaca pe front. In 1917 este ranit in luptele de pe Valea Trotusului si trimis in spatele frontului. In 1918 revine pe frontul din Bucovina si este ranit din nou.
Studiaza istoria la Paris, trece prin arhivele de la Geneva si Napoli, obtine doctoratul sub indrumarea lui Nicolae Iorga si, mai tarziu, a lui Ferdinand Lot. Dupa performante istorice stralucite, devine la 30 de ani membru corespondent al Academiei.
In noiembrie 1940 condamna public asasinarea magistrului sau, Nicolae Iorga. Va deveni in anul urmator, la 1 martie, director al Institutului de Istorie Universala fondat de acesta cu cativa ani inainte. Abia in 1943 devine membru deplin al Academiei. In 1947 i se stabileste arest la domiciliu in Bucuresti, str. Biserica Popa Chirita, unde revizuieste si termina patru din lucrarile sale de istorie. In 1948 este exclus din Academia Romana.
In mai 1950 este arestat fara mandat si dus la penitenciarul Sighet, unde va muri in 27 aprilie 1953.
Este autorul celebrelor cuvinte „Adevarul ramane, indiferent de soarta celor care l-au servit”. Si el face parte dintre cei care s-au stins la Sighet, demonstrand ca, uneori, credinta e mai puternica decat viata. Gheorghe I. Bratianu este nepotul lui Ion C. Bratianu si fiul lui Ionel Bratianu si al printesei Maria Moruzi-Cuza.
Viitorul mare istoric Gheorghe Bratianu s-a nascut la 28 ianuarie 1898, la Ruginoasa, in judetul Iasi. Dupa absolvirea Liceului National din Iasi (promotie 1916) se va inrola voluntar in armata pentru a participa la razboiul de reintregire a tarii. In 1917 se va inscrie la Facultatea de Drept din Iasi, pe care a absolvit-o in 1920. Fiind atras de istorie, va abandona cariera juridica si se va inscrie la Universitatea Sorbona din Paris, unde frecventeaza cursurile unor istorici prestigiosi, precum Ferdinand Lot si Charles Diehl, si va obtine doctoratul in 1929. Vocatia pentru istorie s-a ilustrat in prima sa lucrare, intitulata “O oaste moldoveneasca acum trei veacuri”. Lucrarea a fost publicata de catre Nicolae Iorga si a reprezentat debutul istoriografic al unui tanar de numai 16 ani. In 1924 va deveni profesor universitar la catedra de istorie universala a Universitatii din Iasi, iar din 1940 a Universitatii din Bucuresti. In 1942 va fi primit in randurile membrilor titulari ai Academiei Romane. Gheorghe I. Bratianu va indeplini functia de director al Institutului de Istorie Universala din Iasi (1935 – 1940) si apoi al Institutului de Istorie Universala “Nicolae Iorga” din Bucuresti (1941 – 1947).
Gheorghe I. Bratianu se va inscrie in 1926 in Partidul National Liberal, iar la 12 octombrie 1927 va deveni sef al organizatiei Iasi a PNL. In 1930, omul politic Gheorghe I. Bratianu va da curs sugestiilor regelui Carol al II-lea si va sparge unitatea PNL prin crearea unei noi formatiuni politice: PNL Gheorghe Bratianu. In noaptea de 7 spre 8 mai 1950, este arestat de Securitate si intemnitat la inchisoarea din Sighetu Marmatiei, fara sa fie judecat si condamnat. In noaptea de 23 spre 24 aprilie 1953, Gheorghe I. Bratianu a murit in inchisoare, la varsta de 55 de ani, in conditii inca neelucidate. Potrivit marturiilor altor detinuti, se pare ca s-a sinucis prin strangulare, neputand sa mai suporte chinurile detentiunii. Dupa alte surse, se presupune ca a fost batut de un gardian pana cand a murit.
Memoriile unui camarad de suferinta spun ca, in inchisoare, Bratianu desenase pe un perete un plan de istorie universala. In acest an se implinesc 6 decenii de la moartea sa.

Episcopul IULIU HOSSU

Iuliu Hossu este prototipul omului care a sacrificat totul pentru credinta. La 28 octombrie 1948 este arestat si dus la Dragoslavele. Este transferat mai apoi la Manastirea Caldarusani, iar in 1950 la Penitenciarul din Sighetu Marmatiei. In 1955 ajunge la Curtea de Arges, in 1956 la Manastirea din Ciorogarla, apoi din nou la Caldarusani, unde a stat izolat pana la sfarsitul vietii. La 28 aprilie 1969 este numit Cardinal “in pectore”. Moare la 28 mai 1970 in Spitalul Colentina din Bucuresti, ultimele lui cuvinte fiind: “Lupta mea s-a sfarsit, a voastra continua”.
Sanctificat de Papa. Este omul despre care Arhiepiscopul Parisului spunea: «forta Spiritului i-a dat puterea sa nu se supuna niciodata, sa ramana un om in picioare, in chiar momentul cand mainile si picioarele erau legate».
Episcop greco-catolic de Gherla (din 1917) si apoi de Cluj-Gherla (din 1930), militant pentru Unire, este cel care a citit, la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, „Proclamatia de Unire cu Tara”. Membru al Consiliului Dirigent, a facut parte din delegatia care a prezentat Hotararea de Unire Regelui Ferdinand la Bucuresti. Senator de drept in Parlamentul Romaniei. Dupa Dictatul de la Viena, ramane in Transilvania ocupata de hortysti, protestand in numeroase randuri impotriva represiunii la care era supusa populatia romaneasca, dar si cea evreiasca, de catre autoritatile maghiare. Arestat la 28 octombrie 1948, va ramane privat de libertate timp de 22 de ani, trecand prin diverse inchisori si locuri de domiciliu obligatoriu. Intre 25 mai 1950 si 4 ianuarie 1955 a fost inchis impreuna cu alti 50 de preoti si episcopi greco si romano-catolici in penitenciarul Sighet. I s-a stabilit apoi domiciliu obligatoriu pe termen nelimitat, intai la manastirea Ciorogarla, apoi la manastirea Caldarusani. Grav bolnav, a murit la 28 mai 1970, la spitalul Colentina din Bucuresti.
In martie 1969, Papa Paul al VI-lea il declarase cardinal „in pectore” al Bisericii Catolice, decizie pe care a facut-o publica la 5 mai 1973.

AUREL VISOVAN

Aurel Visovan este prototipul dascalului care nu se ingrijeste doar de minte, ci mai ales de suflete si caractere. Un om cu o tarie si o generozitate imense si o putere de sacrificiu pe masura. Un om care a stiut sa pastreze flacara credintei aprinsa nu numai pentru el, ci si pentru altii. Liderul primului lot de detinuti politici ai Maramuresului, fost profesor la Liceul Dragos Voda. Un voievod al demnitatii si onoarei.
Este liderul primului lot de detinuti politici de la Sighet. Nascut in 4 iunie 1926, a decedat in 2002 la Sighet, dupa o viata in care si-a pastrat credinta si idealurile, platind pretul greu al suferintei. A fost intemnitat timp de 16 ani, trecand prin inchisorile Sighet, Cluj, Jilava, Pitesti, Gherla, Baia Sprie, Aiud, Culmea, Satu Mare. A fost nu doar un om cu o cultura imensa, ci mai ales un model de demnitate si onoare. De doua ori, la cele doua procese inscenate de comunisti, a vrut sa ia asupra lui intreaga „vina” pentru elevii arestati in lotul sau. Degeaba insa. Si-a scris memoriile dupa Revolutie, argumentand ca Dumnezeu nu l-a parasit niciodata. La fel cum nici el nu a lepadat credinta.

PARINTELE JUSTIN PARVU

Justin Parvu este morala unei vieti jertfite si rascumparate prin iubire. Jertfite pentru ceilalti, castigata pentru Dumnezeu. “O aschie de om” s-a dovedit a fi un munte de smerenie, tarie, demnitate si mai ales dragoste. Retras in munti, a transformat muntele intr-un musuroi de credinta. Fugind de oameni, oamenii l-au urmat. Si luptand pentru vesnicia Neamului, si-a castigat el insusi dreptul la vesnicie, adeverind cuvintele altui cetatean de onoare: Nicolae Steinhardt, “daruind, vei dobandi”.
Despre mina Baia Sprie, GAZETA a scris in numerose randuri. Si despre oamenii de exceptie supusi aici unui regim de exterminare. Cel mai cunoscut reprezentant al lor era, poate, parintele Justin Parvu, care s-a stins recent. In memoria lui si a celor care s-au jertfit aici, primarul Dorin Vasile Pasca ridica anual, cu smerenie si evlavie, un parastas. De aceea, ii propunem sa faca mai mult. Ca unui om care are intelepciunea sa distinga valoarea sitaria, sa o aprecieze, ii propunem sa-i acorde titlul de cetatean de onoare post-mortem parintelui Justin Parvu. Ultimul mare sfant al temnitelor comuniste.

Evident, nu-l putem uita pe
NICOLAE STEINHARDT

Steinhardt este prototipul intelectualului care a cautat cu mintea Adevarul pentru a-l trai in final cu inima. Un om al paradoxurilor: evreu, botezat ortodox in inchisoare, savant, erou si crestin care si-a gasit fericirea in cea mai crunta suferinta, pentru ca tot acolo si-a gasit credinta, nadejdea si dragostea.
Sfant, savant si erou deopotriva. Nascut evreu, intelectual pur si mai degraba agnostic, este condamnat in lotul “Noica-Pillat” si, in cea mai crunta suferinta, ajunge sa guste din fericire si sa afle, asemeni lui Pascal, ca “inima are ratiuni pe care ratiunea nu le poate intelege”. Era fericirea martirului modern, bucuros sa sufere pentru Dumnezeu. Nicolae Steinhardt a stiut, asemeni lui Don Quijote, sa vada un castel intr-o carciuma prapadita si sa transforme inchisoarea in academie si altar. Credea ca “definitia eroismului si a sfinteniei nu este decat aceasta: sa faci imposibilul posibil”. Si daca nu pentru intelectul, pentru credinta si principiile sale, atunci pentru taria de a face imposibilul posibil, Nicolae Steinhardt este un erou si un sfant. A reduce la o simpla cronologie o pagina de viata, o lectie de credinta si onoare, e totuna cu a reduce o drama umana la o simpla statistica. Ori, Nicolae Steinhardt, a stiut ca numai ignorand ordinea pamanteasca poti ajunge la esential, la o ordine superioara a lucrurilor. Scara sa, presarata cu crunte suferinte, a fost lunga, alunecoasa, extrem de grea, „imposibila”, dar in varful ei l-a asteptat fericirea. De fapt, credea ca tocmai asta este conditia crestinului in lume, sa faca imposibilul posibil. Iar pentru el, a fi crestin a devenit nu o profesie, nu o religie, nu un rost, ci Rostul. Rostul unei vieti la capatul caruia satenii din satele maramuresene ar exclama: „minunate sunt Caile Domnului”.
Nicolae Steinhardt s-a nascut acum 101 de ani. Mai exact, in 29 iulie 1912, in comuna Pantelimon de langa Bucuresti. Anchetat pentru ca a refuzat sa depuna marturie impotriva lui Constantin Noica, este condamnat in “lotul Pillat-Noica” la 13 ani de munca silnica sub acuzatia de “crima de uneltire contra ordinii sociale”. A murit in 1989 in Maramuresul despre care spunea ca „e un simbol, e o chintesenta, un semn, un recapitulator sub care se ascunde – poate mai intens si mai insidios decat sub altele – sufletul romanesc in forma lui cea mai loiala – ademenitoare si mai elevata. Elevata nu in sens pilduitor, solemn, livresc, oficios”. Pentru ce a facut, dar mai ales pentru ceea ce a fost, Steinhardt merita titlul de cetatean de onoare al orasului Targu Lapus. Pentru ca cinstindu-l pe El, pe Ei, ne inaltam noi, pentru ca amintindu-i pe ei, asiguram demnitatea noastra si pentru ca, onorandu-i pe ei, devenim noi onorabili.
------------------------------------------------
Surse: Gazeta de Maramures si Ziaristi Online
- See more at: http://roncea.ro/2013/08/04/demers-national-cetatenie-de-onoare-post-mortem-pentru-parintele-justin-monahul-nicolae-steinhardt-istoricul-martir-gheorghe-bratianu-si-alti-detinuti-politic-civic-media-sustine-total-initiativa/Asthash.uKzQZ43c.dpuf

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page