Mereu inceputa, dar niciodata terminata, reforma educatiei - ca multe alte reforme - devine un concept lipsit de substanta. Mult trambitata de aproape 20 de ani - mai ales in campaniile electorale - ideea ca invatamantul ar mai putea fi reformat s-a bagatelizat. Dar de fapt ce ar trebui reformat pentru a nu produce „forme fara fond"? Ce anume trebuia preluat in mod critic din vechiul invatamant romanesc? La ce trebuie sa se raporteze reforma romaneasca a invatamantului? Care este obiectivul sau final? Cate etape sunt necesare implementarii reformei? De ce resurse umane si materiale dispune in momentul de fata, in cadrul sistemului, scoala romaneasca? Cat din preconizata reforma se poate implementa in mediul urban si cat in rural, pentru a nu adanci si mai mult decalajul existent deja? Se poate oare reforma fara bani? Dar de fapt pentru cine facem reforma, cand Romania, de aproape 20 de ani este furata sistematic, devalizata si cu bogatiile solului si subsolului arvunite pentru totdeauna? Ce viitor mai au copiii si nepotii nostri intr-o asemenea tara?...Doar cateva intrebari dintr-o multitudine ramase fara raspuns. Saptamana trecuta, intr-un dialog al surzilor, „presedintele jucator", precum Pilat din Pont, s-a spalat pe maini si a plecat facandu-le cadou sindicatelor din invatamant...un pachet de legi. Pachetul lui Miclea. Sindicatele mai aveau inca dinainte „pachetul" ramas nedesfacut primit de la Adomnitei, „constructorul" ex-ministru al invatamantului. Daca prin excelenta dascalii sunt niste idealisti - si nici nu se poate face educatie fara idealistii de la catedra, care inca mai cred intr-o lume mai buna si echitabila incercand sa transmita aceasta idee si generatiilor urmatoare - lumea reala in care ei traiesc ii face din cand in cand sa protesteze. O fac insa cat se poate de decent. Si asta pentru ca ei o fac cu stiloul. In fiecare dintre dascalii romani, daruiti de Dumnezeu cu vocatia si tactul pedagogic de educator, exista de fapt un „Domnu’ Trandafir", atat de magistral redat de Sadoveanu acum mai bine de un secol. Fata de acesti Adevarati Domni Trandafir ai invatamantului romanesc, anonimi truditori ai catedrei, fara masterate si doctorate facute la repezeala sau comandate pe bani, dar totusi oameni cu carte serioasa, cu constiinta si frica de Dumnezeu, responsabilitatea muncii, pe care o fac, are cu totul alte valente decat pentru cea mai mare parte dintre cei care ne guverneaza si concep iluzorii reforme ale invatamantului. Pentru acesti dascali, dar mai ales pentru copiii pe care-i invata, reforma ar trebui sa inceapa din satul lor. Noi insa, am distrus aproape totul in jurul nostru, inclusiv satul, matricea noastra spirituala. In acest fel s-a produs sudamericanizarea Romaniei, distrugerea valorilor romanesti si sclavizarea romanilor de catre romani. Ce vor fi copiii si nepotii nostri, daca nu sclavi in propria lor tara, scoasa la mezat de guvernele care s-au perindat din ’90 incoace? Am distrus aproape totul... As vrea sa cred ca ma insel, dar am distrus inclusiv speranta ca intr-o buna zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, Romania ar mai putea renaste.
NICOLAE BALINT