Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Alba: Peste 16,5 milioane de lei, pentru punerea în valoare a unor vestigii arheologice unicat


Vestigiile arheologice descoperite in perioada de implementare a proiectului de reabilitare a Zonei Interioare a Cetatii Alba Carolina, respectiv cladirea comandamentului castrului Legio XIII Gemina din anticul Apulum, un drum roman si un zid medieval, vor fi puse in valoare printr-o investitie de peste 16,5 milioane de lei, lucrarile fiind estimate a dura opt luni.
Banii provin din economiile rezultate in cadrul proiectului mentionat anterior, finantat prin Programul Operational Regional. Municipalitatea a obtinut acceptul AMPOR pentru includerea in cadrului proiectului de reabilitare a zonei interioare a unei noi activitati, respectiv punerea in valoare a vestigiilor arheologice descoperite pe perioada executiei lucrarilor. Conform obligatiilor ce-i revin, autoritatea contractanta a semnat luni contractul de lucrari cu Asociatia Corint SRL, SC Lancrajan Franchini SRL, General Game SRL, Grup Corint.
Valoarea estimata de catre beneficiar inaintea licitatiei a fost de 23 de milioane de lei, valoarea contractului dupa licitatie fiind de peste 16,5 milioane de lei. Termenul de executie este de opt luni.
"Ne dorim ca toate aceste lucrari sa fie realizate in acest an, fiind un obiectiv care conditioneaza finalizarea lucrarilor din Piata Cetatii", a mentionat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.
Finalizarea proiectului de punere in valoarea a zonei interioare a Cetatii este conditionata de conturarea unei zone definite de punere in valoare a vestigiilor.
Cercetarea arheologica este prima operatiune ce va fi demarata. Conservarea, reintregirea si restaurarea elementelor drumului roman, cat si realizarea unui sistem de protectie a vestigiilor sunt principalele actiuni prevazute in derularea acestui proiect. Acestea sunt completate de elemente de punere in valoare a zonei, iluminat artistic, mobilier urban, panouri informative si instalatii edilitare.
Proiectul "Reabilitarea Centrului Istoric Alba Iulia, Fortificatia de tip Vauban - Cai de acces, iluminat exterior si mobilier urban. Zona interioara" are o valoare totala de peste 76 de milioane de lei, din care aproape 48 de milioane de lei reprezinta valoarea eligibila nerambursabila din Fondul Social European pentru Dezvoltare Regionala.
In timpul investigatiilor arheologice, au fost scoase la iveala vestigii ale Principiei, cladirea comandamentului castrului Legio XIII Gemina, foarte bine pastrate. Au fost descoperite doua constructii, precum si drumurile dintre ele, din strat de pietris, precum si o cladire absidata cu sistem interior de incalzire cu hypocaust, urmata spre nord de o curte pavata cu dale mari de piatra si canale de evacuare a apelor pluviale si uzate.
Totodata au fost descoperite fragmente de vase si de monumente, intre care si un fragment de coloana votiva dedicata probabil lui Jupiter, numeroase tigle cu stampile ale Legiunii a XIII-a Gemina, trei monede romane (doua emise pe timpul lui Hadrian). Printre obiectele gasite s-a numarat si o inscriptie care confirma faptul ca imparatul Marcus Aurelius Antonius (Caracalla), insotit de mama sa, Iulia Domna, a fost in Dacia, inclusiv la Apulum.
Intr-o alta sectiune de cercetare arheologica a fost descoperit un sir de postamente provenind de la un porticus mare, in care apar si elemente arhitectonice refolosite (baze de coloane, fragmente de arhitrava), precum si portiuni de curte pavata cu dale mari de piatra. De asemenea, au fost gasite numeroase fragmente ceramice, cateva monede, fragmente de monumente arhitectonice.
O alta descoperire extrem de importanta, una in premiera pentru un castru de legiune, a fost un fragment de cativa metri din drumul principal, ce facea legatura intre poarta de sud si cea de nord. Drumul roman, care era prevazut pe ambele parti cu aliniamente paralele de baze de statui sau monumente romane, are dimensiuni tipice pentru acest tip de amenajare romana, respectiv 3,20 metri latime, fiind prevazut la partea carosabila cu doua siruri paralele de lespezi de piatra prevazute cu o bordura. Lespezile trebuiau sa asigure stabilitatea drumului pentru utilizarea sa de catre atelajele romane. Pe pietre se pot observa urmele de trecere ale rotilor de care. Partea centrala este posibil sa pastreze rigola de preluare si de evacuare a apelor pluviale.
Castrul roman de la Apulum a fost cel mai mare din Dacia Romana, constructia sa demarand in timpul imparatului Hadrian, probabil pe la 125 d.Hr. Timp de peste un secol, fara intrerupere, Apulum a fost sediul Legiunii a XIII-a Gemina. AGERPRES

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page