Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

EDICTUL DIN MILANO(5)

Corneliu LEU



Imi marturisec satisfactia ca, punand in discutie asemenea idei, un distins comentator, vazandu-mi aplecarea catre postmodernism mi-a sugerat termenul de „postsecularism”, care se conjuga foarte frumos cu anumite realitati sociale de care ne putem bucura. Pentru ca momentul secularismului si al secularizarilor a fost unul conflictual istoriceste necesar. Si, tot istoriceste, necesitatea momentului prezent este salvarea omului de consumerismul care-l subjuga unor noi forme de tentative hegemonice din partea relelor intentii ale celor care ar vrea sa-i lase impresia ca doar ii satisfac nevoia de consum. Tinand seama de acest context, apropierea celor doua autoritati, una morala si una administrativa, pe directiile de interes ale unui asemenea scop salvator, poate fi benefica omenirii. Asa ca preiau conceptul de postsecularism in sensul  diminuarii asperitatilor istorice care au condus la secularism, a rezolvarii cauzelor negative care l-au determinat, a regasirii motivelor de respect intre cele doua institutii care au depasit starea conflictuala definindu-si fiecare locul. Astfel, in contextul in care in lumea Statului de Drept se procedeaza la integrari de genul celei europene, iar in lumea religioasa se cauta ecumenismul, putem considera ca s-a realizat climatul prin care, cel putin declarativ, la modul mondial se cauta cai spre unitate si solidaritate. Si ca intelepciunea omeneasca ar trebui sa profite de acest climat spre a se salva de alte pericole.
Da: o buna definire teoretica si doctrinara a post-secularismului ar fi foarte bine venita astazi ajutand la a se depasi provocarile de despiritualizare a omenirii. Pentru ca asa numita nevoie de revolutie nu exista in om ca dorinta de distrugere. La asta el ajunge numai incitat de fortele raului care, acum sunt bine dovedite atat prin descoperirea dedesubturilor de spionaj (chiar extern) si de provocare sau diversiune (deliberat rau intentionata) a fiecarei revolutii; cat si din constatarea ulterioara a scopurilor de putere si dominatie a unor anumite categorii care profita in interes personal. Fapt pentru care, cu cinism, ne putem gandi si la vorba de duh care spune ca: "O revolutie e intotdeauna inceputa de naivi, continuata de intriganti si exploatata de escroci"... In slujba unor forte setoase de putere, provocatorul diversionist se foloseste de nemultumirile pe care e firesc sa le aiba omul si care, intr-un calm rational si constructiv se rezolva prin rectificari, imbunatatiri, inovatii si perfectionare privind orice domeniu, de la tehnic pana la social si de la administrativ pana la filosofic, folosind in continuare ce a fost bun si convine; bazandu-ne, adica, pe realizarile trecutului, ca o acumulare intru progres.
Asadar, atat prin schimbarea unor oameni cat si prin schimbarea unor proceduri, a unor tehnici, a unor reguli, unor legi, unor comportamente, unor abordari, unor formule, unor mecanisme si unor practici in functie de resusele si pretentiile noi care apar in omenire, orice proces de schimbare, fie discreta fie trambitata, fie calma si aplicata fie clamata, se termina cu o redefinire. Redefinirea sferei respective in care se desfasoara procesul; redefinirea componentelor acestuia, fie concurente fie conjugate; redefinirea importantelor si redefinirea relatiilor dintre diferite parti care si-au schimbat pozitia. Aceasta este calea pasnica, umana si constructiva a evolutiei iar, cand ajungem a avea de-a face cu aspectele definite ale schimbarilor sau modificarilor reclamate, cand raportul de forte, de interese, de pozitionare si de rost uman s-a redefinit, societatea noua devine o postsocietate a celei in care s-au produs prefacerile istorice necesare. Sau, daca nu societatea in ansamblul ei, anumite curente in stilul de guvernare, in relatiile de comportament, in abordarea nevoilor sau aspiratiilor, in strategia dezvoltarii, a educarii, in ideile noi cu care se obisnuieste omenirea, in modul de a trai si a intelege viata, in conceptul despre frumos, despre util, despre necesar, etc.etc.etc. Tot asa cum in planul filosofic al proiectiei viitorului, redefinirile unor concepte isi iau prefixul de „neo” (platonism si neoplatonism, aristotelism si neoaristotelism, tomism si neotomism etc. – dupa numele de referinta ale ganditorilor, sau neorealism, neoconservatorim, neoliberalism etc. – dupa denumirea unor curente), la fel, cand e vorba de perioade istorice ale aplicarii unor asemenea idei, pentru etichetarea prezentului, ajungem la prefixul „post” care, ca sa ne amuzam, poate ajunge astazi, de la post-modernismul consacrat ca atare din punctul de vedere al filosofiilor mai noi, la altele care ar arata numai nevoi de depasire a unor situatii subminante pentru relatiile sociale: post-criticism, post-revolutionarism agresiv, post-materialism vulgar, post-politcianism demagogic, post-electoralism, post-negationism, sau, ceea ce ar fi intr-adevar benefic pentru Uniunea Europeana in care ne-am pus atatea sperante: post-euroscepticism.
Dar, chiar in gluma incercand sa le formulam, ca si cum am spune „post-ipocrizie” sau „post-fetisism” sau „post-bigotism” sau „post-smecherie” intr-o speranta de societate ideala dominata de sinceritatea absoluta a omului, nu poate fi vorba de o terminologie realista. Deoarece, in vreme ce toate aceste formulari exprima mai mult deziderate sau dorinte de remediere  a contextului de nesincera demagogie in care inca se afla viata publica, post-seculariamul poate insemna ceva foarte stabil, bine definit la ora actuala, ca un proces realizat si bine maturizat, ale carui rezultate concrete fiind evidente, pot fi privite cu seninatate obiectiva, constatand exact in ce masura pot fi folositoare si chiar cat mai folositoare perfectionarii societatii. Pentru ca redefinirea, care aici e realizata stabil, mai inseamna de asemenea stergerea asperitatillor si neconcordantelor ce au condus la reclamarea schimbarii sau implementarea inovatiilor care au modificat un anumit aspect al lucrurilor. Trecand de prioada lui „ori-ori”, atat Statul cat si Biserica si-au redefinit prea bine statutele in contemporaneitate putand fi constiente de ele si venind cu tot aportul pe domeniul respectiv intru perfectionarea omenirii. Cu o singura conditie: Ca ambele sa tina seama cu aceeasi sinceritate de ceea ce se cheama REALISMUL POLITICILOR DE AFIRMARE care au drept scop unic REALIZAREA BINELUI COMUN.
Din acest punct de vedere, mai trebuie facuta precizarea raporturilor dintre REALITATE SI INTEGRALITATE, fiindca semnificatia acestui prefix „post” pe care il punem, nu este neaparat cea temporala de „dupa”, ci inseamna transformarea facuta in integralitatea ei. Post-modernismul, nu inseamna perioada de dupa cautarile moderniste, ci perioada in care aceste cautari au ajuns la un rezultat stabil si bine configurat pentru omenire. Inseamna modernismul in faza sa matura, cand nu se mai lupta cu ceea ce-l impiedica sa se afirme, ci are intreaga capacitate de a se impune ca stil de viata si de abordare a aspectelor ei. Inseamna modernismul in integralitatea sa stabila, cand a ajuns fruct de sine statator, ne mai atarnand de copacul care il produce. Atasata la un curent de gandire, particula „post” precizeaza ca nu e vorba de un curent in curs de afirmare, cand se manifesta pe cat de vehement pe atat de cautator si de nesigur, ci unul afirmat, sigur pe actiuni si pe procedee, pe care-l putem vedea sau simti in totalitatea lui. Cu alte cuvinte, acest „post” ar putea carcteriza mecanismul in starea lui stabila de functionare si folosire larga, cand nu mai presupune inventare si cercetare si testare si zbatere pentru promovare, ci a intrat in folosul public. Este, adica, functional si bine impus. Poate, chiar, atat de bine impus incat trezeste reactii la cei cu spirit novator, care incep chiar sa produca elemente ce proiecteaza altceva: Un alt curent, o alta structura, cu alte criterii de referinta care vin la randu-le a se zbate pentru a se impune. Aceasta explica de ce, in istoria omenirii, asemenea etape sunt cele stabile in care covulsiile sunt inlocuite cu certitudini si, prin toate cele ale convingerilor, ale stiintelor, tehnicilor si cunostintelor pe care ni le-am format, stim mai bine ce avem de facut, avand capacitatea de a vedea lucrurile in cel mai realist mod cu putinta.
 Si, astfel, oamenii nu se mai multumesc cu incertitudini inlaturandu-i tot mai mult pe cei care ar vrea sa-i conduca orbeste. Asa a aparut termenul de „UMANISM INTEGRAL”, gandirea realista conducand spre aspiratia de integralitate in abordarea sociala a problemelor omenirii, iar experientele ei nu mai lasa loc de amatorisme, demagogii sau ipocrizii. Cerinta ca abordarea marilor probleme ale omului si ale omenirii sa nu mai fie formala, ci integrala este efectul abordarii realiste si, tocmai de aici apare conceptul, de la care  nu se mai poate da inapoi, de „DEMOCRATIE REALA”. El refuza sa mai accepte aspectele formale care folosesc doar pescuitorilor in ape tulburi - nesinceri si fara Dumnezeu din punctul de vedere al religiei, iliciti din punctul de vedere al justitiei Statului de Drept. Iar, in acest mod aplicat, ne devine mai clara notiunea de „EUROREALISM”, prin care Uniunea Europeana ar putea deveni o uniune reala, stabila si nesubminata de nici un fel de hegemonism.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page