Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

GÂNDURI DESPRE LUCEAFARUL POEZIEI ROMÂNESTI


(Continuare din editia precedenta)

    Prin creatia sa poetica, Eminescu poate fi pus alaturi de cei mai mari poeti din literatura universala. Gama sa lirica este impresionanta, iar versurile din poezia eminesciana sunt de o frumusete unica. Mijloacele sale artistice sunt ale unui geniu, sub pana caruia cuvintele se transforma, devenind „fiinte" ce se lasa sculptate, ca sa germineze idei, sentimente: bucurie si nostalgie, durere si speranta.
    Eminescu reprezinta ce este mai bun in literatura romana. In scrierile lui, gasim frumusetea formelor, realizate prin folosirea unei limbi curgatoare, dulci si armonioase,  teme complexe, un spirit critic necrutator, ironia subtila, inspirate elogii aduse poporului, din care s-a ridicat, descrieri neintrecute ale naturii, scene istorice, miturile, pe care le leaga de istoria poporului nostru.
    Poezia lui Eminescu are un ton  melancolic de dezamagire si de tristete. Cred ca melancolia era parte din sufletul poetului, dar dezamagirea s-a cimentat la contactul cu realitatea cruda si nedreapta. Multe poezii scrise de Eminescu, in prima tinerete sau in anii de apogeu creativ, au tonul de tristete si de dezamagire, caracteristic celui mai mare poet romantic de la sfarsitul secolului al 19-lea.

Cand tot se-nveseleste, cand toti aici se-ncanta,
Cand toti isi au placerea si zile fara nori,  
Un suflet numai plange, in doru-i se avanta
La patriei dulci plaiuri, la campu-i razatori.

                   (Din strainatate, s.1, 1866)
                              
                                Mai am un singur dor;   
                                In linistea serii
                                Sa ma lasati sa mor
                                La marginea marii;
                                Sa-mi fie somnul lin
                                Si codrul aproape,
                                Pe-ntinsele ape.
                                Sa am un cer senin,
                                Nu-mi trebuie flamuri,
                                Nu voi sicriu bogat,
                               Ci-mi impletiti un pat
                               Din tinere ramuri.

    (Mai am un singur dor, s.1, 1883)

Dar nu mai cade ca-n trecut
In mari din tot inaltul:
Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Traind in cercul vostru stramt
Norocul va petrece,
Ci eu in lumea mea ma simt
Nemuritor si rece.
                                (Luceafarul, 1883)

   Eminescu este un exponent al poporului roman, mai intai prin limba, apoi prin stil. Gama sa lirica cuprinde istoria si natura romaneasca, trecutul, prezentul si viitorul poporului roman, ecoul miturilor din folclorul nostru si din literatura universala, filozofie, stiinta, intelepciunea populara. In scrierile eminesciene, gasim sentimente de exaltare, de extaz, de visare, de duiosie, de revolta, de sarcasm. Poezia sa este realizata in forme diverse, dar perfecte, cuvintele fiind inchingate in structuri fixe, dar armonioase, ca in sonet sau in versuri libere, ori in proza ritmata.
   Lirica eminesciana este o bogatie estetica a culturii noastre. „Din aceasta lirica, noteaza criticul literar Edgar Papu, se inalta cele mai neobisnuite sunete: ecouri departate, chemari care se sting, murmure de ape, cantari furate de vant sau absorbite de lacomia departarilor, voci soptite, fosniri de frunze, fasait de ierburi, sopot de izvoare, ropot de cascade, glasuri inabusite parca din adancul pamantului sau funduri de abisuri, dar in acelasi timp si tunete, si furtuni nimicitoare, si muget de valuri. In poezia sa, doarme fluierul, plange clarinetul, geme violoncelul, izbucneste orga, tuna surlele apocaliptice. Se moduleaza infinit, cu sunetele, toate starile, toate senzatiile, toate simtirile, toate nuantele launtrice, a dorului, a uratului, a aleanului, a pustiului, toate la cel mai inalt grad de perfectiune". Nu-i o simfonie a inserarii poezia „Somnoroase pasarele?"

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna,
Se ascund in ramurele –
Noapte buna!

Doar izvoarele suspina,
Pe cand codru negru tace;
Dorm si florile-n gradina –
Dorm in pace!

Trece lebada pe ape
Intre trestii sa se culce –
Fie-ti ingerii aproape,
Somnul dulce!

Peste a noptii feerie
Se ridica mandra luna,
Totu-i vis si armonie –
                Noapte buna!       (1883)
      
  Poeziile eminesciene au o frumusete aparte, iar muzicalitatea lor a incantat generatii de cititori fideli. Multe poezii ale bardului de la Ipotesti au fost transformate in cantece. Mai ales poeziile sale de dragoste pribeaga, ce emana tristete, dezamagire, dor si singuratate... Ne amintim de romantele si cantecele de vioara, pe versurile eminesciene: „Mai am un singur dor", „Pe langa plopii fara sot", „Somnoroase pasarele", „De ce nu-mi vii", „Sara pe deal", „Departe sunt de tine", „Te duci...", „Ce te legeni...", „De-oi adormi...", „O, mama, dulce mama,..."
   „Eminescu, scria Tudor Vianu, a dat poeziei romanesti dimensiunile care ii lipseau inainte. Lumea in care ne introduce Eminescu este o lume de mare vastitate in spatiu si in timp, si in care privirea cugetatorului patrunde pana in punctele cele mai tainuite ale sufletului omenesc si pana in conceptiile cele mai inalte ale ratiunii".
   Mihai Eminescu este valoros nu doar prin poezia sa lirica, ci si prin scrierile lui politice din proza sa gazetareasca sau prin poeziile in care isi exprima dragostea si admiratia lui pentru trecutul tarii, ca in „Rugaciunea unui dac" sau frumoasa urare adresata patriei iubite, din „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie":

  Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutul mare, mare viitor!   

   Eminescu si-a iubit patria. A fost un mare nationalist. A admirat trecutul tarii si pe inaintasii, care si-au aparat glia sau au contribuit la propasirea neamului si a culturii sale, dar a criticat viciile contemporanilor. Sa ne amintim finalul din „Scrisoarea III":

Dar lasati macar stramosii, ca sa doarma-n colb de cronici;
Din trecutul de marire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Tepes doamne, ca punand mana pe ei,
Sa-i imparti in doua cete: in smintiti si in misei,                       
Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!

  Eminescu a fost deschizator de drumuri si in proza. El este considerat creatorul basmului cult („Fat Frumos din lacrima") si a nuvelei filozofico-fantastica („Sarmanul Dionis", „Umbra mea").
   Eminescu a lasat, desi a murit la 39 de ani, o opera literara impresionanta ca valoare si volum, stralucind pe „orbita valorilor romanesti si universale".     
   As fi dorit sa scriu mai mult despre Eminescu ca poet romantic de exceptie si mai ales sa analizez frumusetea versurilor sale, metrica versurilor, mijloacele artistice manuite cu dibacia unui talent de geniu, sa analizez filonul epic al celor cinci scrisori (satire), imensa proza ziaristica, dar, la acest popas in timp, doar strecor dorinta mea ca cititorul sa-si reaminteasca sau sa fie dornic sa cunoasca valoarea estetica a operei celui mai mare poet roman din toate vremurile.
                          Prof. Dumitru Buhai
                                                              
P.S. Scrie-mi pe e-mailul de jos, ca sa stiu ca ai citit Gandurile mele despre "Luceafarul" poeziei romanesti, din toate timpurile.

  E-mail: ProfBuhaiD@aol.com

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page