Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

HOLOCAUST. Destine la rascruce ; La Bookfest 2013 a fost lansata o carte în premiera






Foto, de la stanga la dreapta: Cristian David, ministru delegat pentru Romanii de Pretutindeni,   Hillo Ostfeld din Venezuela – supravietuitor al Holocaustului, Klara Ostfeld din Venezuela –, scriitoare, supravietuitoare a Holocaustului,  prof. Florian Alexandru, directorul Institutului Elie Wiesel – Romania, Elena  Chirita, jurnalista, Vasile Muscalu, directorul Editurii Universitare




Mesaj pentru o lume mai buna

Sambata, 1 Iunie, a.c, la Salonul International de Carte Bookfest 2013, sub egida Editurii Universitare a fost prezentata cartea Holocaust. Destine la rascruce, scrisa de colega noastra din presa, jurnalista Elena Chirita. "Pentru noi care am venit din Transnistria, de la moarte, este important ca tinerii de astazi sa stie ce li s-a intamplat evreilor. Aplaud efortul facut de autoarea acestei carti si sunt fericit ca, acum, m-am intors in tara in care m-am nascut. M-am intors in libertate. Au fost vremuri cand mi se spunea jidan parsiv, du-te la Palestina. Impreuna cu sotia, fiica si ginerele meu, am venit special din Venezuela, sa fim alaturi de Elena, pentru ca desi nu este evreica, a petrecut mult timp sa scrie aceasta carte. Ea a vrut sa scrie despre ce au indurat evreii in Transnistria. Daca cineva mi-ar oferi, acum, sa traiesc inca 3000 de ani, cu conditia sa revin la varsta de 15 ani si sa stau trei ani in lagarele din Transnistria, nu as vrea pentru nimic in lume sa mai am 15 ani”, a spus Hillo Ostfeld, evreu de origine romana supravietuitor al Holocaustului. Sotia sa, Klara Ostfeld, de asemenea victima a ororilor naziste petrecute in timpul regimului Antonescu, prezenta la eveniment, a vorbit despre conditiile inumane in care ea, un copil de numai 10 ani, impreuna cu familia, a trebuit sa le suporte in lagarul de la Moghilev din Transnistria, pentru singura vina ca s-a nascut evreica. La lansarea cartii Holocaust. Destine la rascruce, au mai luat cuvantul Cristian David - ministrul delegat pentru Romanii de Pretutindeni, scriitorul Radu F. Alexandru, Florian Alexandru, directorul Institutului National pentru Studierea Holocaustului in Romania Elie Wiesel, autoarea - jurnalista Elena Chirita si Vasile Muscalu, directorul Editurii Universitare. Dramaturgul Radu. F. Alexandru a citit si un mesaj emotionant trimis de Profesorul Emerit Dr. Jean Askenasy de la Universitatea Tel-Aviv. La acest eveniment editorial au mai participat ambasadori romani si straini, alti membri ai Corpului Diplomatic, personalitati din mediul academic, oaspeti din Elvetia, Venezuela si SUA, multi vizitatori. interesati de lansarea acestei carti-document.
Autoarea a mentionat ca lucrarea este o premiera pentru Romania si se deosebeste de alte carti scrise pe tema Holocaustului, pentru ca pune in oglinda marturia supravietuitoarei Klara Ostfeld cu concluziile istorice rezultate in urma cercetarilor facute de Comisia Internationala pentru Studierea Holocaustului in Romania. "HOLOCAUST. Destine la rascruce" este o carte document care se deosebeste esential de alte lucrari pe tema Holocaustului, pentru ca ofera o perspectiva mult mai larga decat simpla trecere in revista a unor date istorice sau abordarea exclusiva a aspectelor individuale ale Holocaustului. Lucrarea combina marturia scriitoarei Klara Ostfeld - supravietuitoare a ororilor naziste – cu rezultatele cercetarii istorice.  
Povestea cutremuratoare de viata a evreicii nascute pe pamant romanesc si relatarile despre emigrare, considerata exilul pe viata de catre supravietuitorii Holocaustului, imbogatesc imaginea asupra istoriei evreilor romani. In aceasta carte sunt prezentate, de asemenea, documente referitoare la politica antisemita a maresalului Antonescu, documente necunoscute nu numai publicului larg, ci si multor istorici sau sociologi.
Informatiile cuprinse in aceasta carte sunt relevante pentru dimensiunea si tragismul rasismului, intolerantei, xenofobiei. Un capitol special este dedicat experimentului Transnistria – tema a numeroaselor viziuni diferite atat in domeniul cercetarii academice,  cat si al dezbaterii publice si la nivel politic.

"Cartea Elenei Chirita este un elogiu adus ideii de libertate, precum si fortei omului de a se reinventa si de a renaste, pentru a depasi momentele limita in care l-a pus viata. Limita este in acest caz cea maxima: riscul trecerii fortate de la viata la moarte. Trecere la care te obliga sistemul politic totalitar, cel care arbitrar stabileste ca esti indezirabil, atat de indezirabil incat trebuie sa fii ucis de forta statului. Situatie irationala, greu explicabila si pe care Elena Chirita si-a propus sa o descifreze prin naratiunea unei supravietuitoare a Holocaustului.
Klara Ostfeld, evreica originara din Cernauti, deportata in Transnistria la Moghilev a acceptat sa depuna marturie despre suferintele indurate in anii ’40 ai secolului trecut. Sunt dramele unui om care a suferit alaturi de alte zeci de mii de evrei pentru simplul fapt ca s-a nascut de aceasta etnie si pentru ca regimul Antonescu a transformat antisemitismul in politica de stat. Politica a carei expresie finala a fost deportarea si exterminarea evreilor romani si ucraineni in Transnistria.”,   a spus  prof.univ. dr. Florian Alexandru, directorul INSHR Elie Wiesel.


MAE a oferit Diplome de Onoare pentru supravietuitorii  lagarelor din  Transnistria



Foto:  scriitoarea Klara Ostfeld,  ministru Cristian  David si ambasadorul Marinel Ioana, la ceremonia de acordare a  Diplomei de Onoare; Salonul Titulescu – MAE

 Pentru pastrarea limbii romane, culturii  si  a traditiilor romanesti, alaturi de cele iudaice si venezuelene, precum si pentru promovarea intereselor si imaginii Romaniei, tara natala,  cei doi supravietuitori ai  Holocaustului, Klara Ostfeld si Hillo Ostfeld au primit Diploma de Onoare din partea Ministerului  roman al Afacerilor Externe.  Ceremonia a avut loc in Sala Titulescu, iar diplomele le-au fost inmanate de catre  Cristian David, ministru delegat pentru  Romanii de Pretutindeni. La eveniment a participat si fostul ambasador al Romaniei in Venezuela, Marinel Ioana. Vizibil emotionat, cu ochii in lacrimi, Hillo Ostfeld a spus:  "Ma simt acasa. Ma simt in libertate".







Foto: ministru Cristian David si Hillo Ostfeld - supravietuitor al Holocaustului, la ceremonia de acordare a Diplomei de Onoare;  Salonul Titulescu –MAE

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page