Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

PROVINCIA DACIA – REVOLTELE DACILOR SI ÎMPARATII ROMANI (II)


Teodor Filip

(Continuare din editia precedenta)

COMMODUS ANTONINUS (180-192)

Commodus renunta la planurile tatalui sau de a supune popoarele libere din vestul si nordul Daciei Traiane si cauta sa le castige loialitatea. Voia sa le cedeze Dacia Porolisensis, care sa asigure legatura politica si economica intre cele doua parti. Dar n-avusese timp pentru a-si realiza acest vis. Cu toate ca a dus o politica de apropiere si de pace fata de neamurile dacice libere, la inceput Commodus avusese parte de razboaie dacice in 180, 183 si 184. In Vita Commodus se arata: “In vreme ce el traia astfel (in desfrau), legatii sai au invins pe mauri si pe daci (victi daci), linistira cele doua Panonii.
In Britania, in Germania si in Dacia ii impusera stapanirea, pe cand aceste provincii voiau sa se elibereze” (Historia Augusta, Commodus, 13, 5). Generalii romani D.Clodius Albinus si C.Pescennius Niger sunt cei care duc lupte victorioase impotriva dacilor liberi din nordul provinciei.
Starea de nesiguranta generata de lupte in provincia dacica sub Marcus Aurelius si Commodus Antoninus, se reflecta si prin multe ingropari de tezaure.

LUCIUS SEPTIMIUS SEVERUS (193-211)

Urca pe tron cand popoarele libere nord tracice si cele parte din Orient devin tot mai puternice si produc o criza in Imperiul Roman. Amenintarea directa a acestor popoare libere l-a obligat pe Septimius Severus sa aduca in prim-plan, armata. Sub domnia lui s-a trecut la militarizarea imperiului. Armata ajunsese la 350.000 luptatori activi, din care 120.000 erau plasati la Dunarea de Jos. Armata devenise cea mai pretuita in imperiu. Toate functiile puterii de stat treceau pe planul al doilea, fata de cele militare. In Dacia Traiana se trece la intarirea hotarelor, a fortificatiilor de la granita si din interior.
Pentru asigurarea linistii in interior organizeaza o vasta retea de politie militara, raspandita in toata provincia. Politia de fruntari si stationari, colabora cu populatia. Septimius Severus daduse o mare atentie provinciei dacice ocupate, ea fiind sursa de aprovizionare a armatei cu produse agro-alimentare si mestesugaresti, cu recruti, ofiteri si arme, minele de sare si aur asigurau resursele pentru cheltuieli militare atat de vaste.
Masurile luate, in loc sa linisteasca formatiunile teritoriale nord tracice le-au unit, iar in viitor vor influenta tot mai mult politica Imperiului.

CARACALLA (193-211)

Domnia lui Bassianus Caracalla se caracterizeaza printr-o politica dura, cruda, dusa pana la dementa (Historia Augusta). El intretine politica de militarizare impusa de catre tatal sau, iar prin acte juridice intareste exploatarea social-economica. Prin edictul din 211, act juridic numit Constitutia Antoniniana, garanteaza cetatenie tuturor locuitorilor imperiului, in realitate obligand la plata impozitelor pe toti cei care aveau bunuri si venituri. Acest act aduce si provinciei Daciei Traiane multa mizerie, privilegiatii obliga la munca fortata taranimea bastinasa, iar marirea impozitelor cade asupra celor exploatati. Contradictia dintre societate si administratia romana, formata si din autohtoni, creste. Se adanceste prapastia intre sat si oras, ultimul fiind cuib de retragere a celor bogati. Se creeaza o nesiguranta in provincie, numarul celor numiti latrones (lotri, haiduci) creste si isi manifesta prezenta tot mai frecvent, saracimea se inmulteste.
Caracalla declara cu mandrie: “Nimeni in afara de mine nu trebuie sa posede bani, pentru ca eu sa-i pot da soldatilor”. Cu toate acestea carpii ataca imperiul in 214. Roxolanii se afla in alianta cu costobocii, carpii si bastarnii si lupta impotriva imperiului. Dio Cassius vorbeste despre atacul lacringilor, a dacilor liberi, razboi care se prelungeste pana in 217-218 sub Macrinus. Atacurile permanente din exterior, imbinate cu agitatia latrones din interior, obliga pe Caracalla sa intareasca politia militara din provincia Dacia Traiana. Atata pe vandali impotriva marcomanilor. Pe regele quazilor, il atrage pentru tratative, dar il retine, il judeca si-l condamna la moarte. Duce tratative cu dacii liberi la Porolissensis, opreste apoi ostatici sub pretextul unei aliante. Politica agresiva dusa de Caracalla uneste neamurile nord tracice si se cimenteaza tot mai mult o vasta Federatie antiromana.

MACRINUS (217-218)

Marcus Opellius Severus Macrinus duce tratative cu dacii liberi, pe langa tributul pe care-l plateste restituie si ostatecii luati de Caracalla. Ca sa redreseze economia imperiului incearca sa reduca cheltuielile militare, dar militarii se revolta. Este dur cu cei razvratiti si aplica, pentru prima data, centesimarea, prin tragere la sorti sa fie omorat tot al zecelea, al doisprezecelea ori al o sutalea (pe langa decimare si ventesimare).

ALEXANDER SEVERUS (222-235)

Numele intreg este Marcus Aurelius Severus Alexander. Sub imparatia lui, cultul Soarelui decade. Datorita presiunilor la granitele provinciei dacice, trece la intarirea castrelor si la reconstructia celor distruse. Armata imperiala este bine platita. Cand, din lipsa de bani, reduce soldele, este ucis.
Domniile lui Caracalla, Elagabal si Alexander Severus aduc in provinciile imperiului multa mizerie. Moneda buna se ascunde si se accentueaza diferentierea dintre homestiores si humiliores. Pentru primii, se introduc responsabilitatile colective fata de stat si oras, iar pentru ultimii se trece la munca fortata. Din 117 e.n., cand s-a declansat primul atac de catre dacii liberi, si pana la Alexander Severus (235), timp de 118 ani, popoarele nord tracice libere au aplicat strategia folosita de Traian: atacuri scurte, prin surprindere, dar de lunga durata prin repetarea lor. Atacau simultan, atat Dacia Traiana cat si teritoriile tracice din sudul Dunarii. Ocupau tinuturi pe care apoi le abandonau, nu erau create conditiile pentru a le pastra si organiza. Urmareau mentinerea treaza in randul administratiei romane a sentimentului de nesiguranta. Aceasta strategie viza mai mult decat eliberarea teritoriilor dacice ocupate, tintea destramarea Imperiului Roman. Ea a produs multe necazuri imperiului: in primul rand atacurile neprevazute tineau in alerta imperiul fiind obligat sa mentina o armata numeroasa, intretinerea armatei solicita cheltuieli foarte mari care la randul lor accentuau mereu criza economica.
Imperiul Roman ajunsese in aceasta perioada, cand razboaiele (de uzura) se purtau pe solul provinciilor romane, sa mareasca armata cu ostasi recrutati de la fata locului, nu avea timp sa-i transfere in alte provincii, in aceasta perioada in latineste se dadeau numai comenzile, iar ostasii vorbeau limba lor. Se deschide o noua epoca in cadrul imperiului, cand legiunile aleg imparatul.

MAXIMUS TRACUL (235-238)

Maximinus Thrax este ales imparat, de armata. Eutropiu arata: “Maximinius este cel dintai care, din simplu soldat, a ajuns la domnie numai prin vointa armatei, fara sprijinul sau consimtamantul Senatului si fara sa fi fost si el senator”. Dupa Ammianus Marcellinus “Maximinus Thrax … se tragea din neamul carpilor”. Iar in Vita Maximini, duo IV: “Amatus est autem unice a Getis guasi eorum viris (Iubit de geti in mod deosebit ca si pe unul dintre ai lor). Severus se adreseaza lui Maximinus Thrax cand il remarca ca luptator deosebit: “Ce vrei, Tracule?”. “Urmand exemplul lui Spartacus, s-a condus in viata particulara, ca si in inaltele functii de imparat, dupa normele morale si traditiile neamului sau, care exalta in epopei si legende figurile memoriale ale lui Dromichete, Burebista si Decebal”.
Cu toate ca izvoarele istorice il prezinta pe Maximin de neam tracic, istoriografia moderna, care accepta disparitia limbii si a popoarelor trace, incearca uneori sa-l prezinte de origine “germana”. Argumentele aduse sunt numele mamei sale Ababa si al tatalui Micea si faptul ca era barbar si vorbea prost latineste.
Cand Maximin Tracul este proclamat imparat situatia imperiului este critica. Criza economica se adanceste. Presiunile popoarelor nord tracice se mentin. Armata este numeroasa si intretinerea ei solicita mari sume de bani, care nu mai pot fi asigurate prin impozitele obisnuite. Maximin trece la luarea unor masuri economice “revolutionare” care lovesc in aristocratie si in clerul roman si crestin, incepe sa impuna disciplina militara, chiar in administratie. Armata se afla alaturi de taranime si de cei exploatati, se “deschide atacul impotriva aristocratiei orasenesti”. Maximin este numit tribun al poporului. In provincia Dacia lui Traian, aristocratia impacheteaza discret si se indreapta spre locuri mai sigure.
Ca sa iasa din criza in care se adancea imperiul, imparatul trece la “nationalizarile” averilor, la “secularizarea” bunurilor templelor, la preluarea bugetelor oraselor, la topirea monumentelor de metal pretios etc. Toti banii erau folositi pentru intretinerea trupelor. Criza insa se adancea si Maximin Tracul a trebuit sa poarte in anul 236 lupte impotriva dacilor liberi care atacau imperiul in alianta cu sarmatii. El ia titlurile de Dacicus Maximus si Sarmaticus Maximus. Armata l-a ridicat, dar tot ea l-a asasinat cand devenise infometata si istovita.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page