Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

EDICTUL DIN MILANO (4)

Corneliu LEU


 Libertatea de constiinta nu este numai o problema religioasa si nu se rezolva numai in sfera de optiune a cultelor si confesiunilor. Ea este o problema de existenta umana si inseamna, in ultima instanta, recunoasterea drepturilor inamovibile ale fiecarei persoane umane de a avea adevarurile ei si viziunea ei personala asupra lumii inconjuratoare. Care recunoastere, daca este inteleasa si respectata de fiecare persoana in parte, daca devine lege de convietuire pentru oricine, inseamna baza respectului reciproc intre persoanele umane, care da un cu totul alt continut conceptului de „toleranta”. Adica depaseste cu mult ideea de a ne suporta reciproc spre a convietui impreuna (daca vreti un teremen la moda, ne putem gandi la cel de  a „coabita”,  care poate insemna cel mult a ne potoli foamea din aceeasi strachina, fara sa maraim respingandu-ne pe fata), depaseste si pactul pacifist de delimitare, depaseste si simpla cunoastere respectuoasa a deosebirilor, ajungand la semnificatiile superioare ale solidaritatii prin intelegerea reciproca a deosebirilor dintre noi, solidaritate in scop de progres uman, prin care se constituie frumusetea diversitatii acestei lumi si sansele ei de a inflori in mod cat mai divers.
La fel, toleranta in politica de stat, idee aparuta in societatea omeneasca odata cu Edictul caruia ii aniversam cei 1700 de ani, nu mai inseamna doar o intelegere pe baza principiului definirii agresorului, cum se exprima in secolul trecut Liga Natiunilor, ci ajunge a se defini drept cautarea tuturor cailor de solidaritate reala intre state, popoare, populatii sau natiuni europene, cum se exprima asteptarile pe care le au astazi acestea de la Uniunea pe care au creat-o. Astfel, producerea moderna a climatului de toleranta politica, economica si culturala necesar functionarii Uniunii Europene, inseamna mai mult si decat federalizarea, spre care tind unii, dar chiar si decat subsidiaritatea al carui principiu il recunoastem cu totii. Ca sa nu mai vorbim de extremismele ale caror sechele dainuie fie sub forma iredentista, fie sub forma exacerbat eurosceptica, tocmai pentru ca la varfurile Uniunii nu exista inca o definire a unor masuri EUROREALISTE prin care sa se raspunda decent si constructiv acelor argumente reale pe care le are euroscepticsmul. Aceasta ar fi calea prin care, in cadrul ei, toleranta in politica de stat sa devina cu adevarat solidaritate in politicile statelor europene pe niste criterii de umanism integral care, in realismul epocii noastre nu mai sunt straine nici Bisericii.
Recapituland ideile enuntate si dezbatute intre ierarhiile catolice si ortodoxe care au straduit intru caracterul cat se poate de ecumenic al acestei aniversari, putem aminti concepte de mare importanta pentru omenire si destinul ei precum „impactul esential a Edictului de la Milano asupra dezvoltarii societatii europene si a definirii cailor ei”, despre care a vorbit Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, sau „asigurarea constructiei binelui comun in societatea pluralista de astazi”, despre care a vorbit arhiepiscopul de Milano, cardinalul Angelo Scola, spre a mentiona faptul ca, tot in aceste zile, cu personalitatea sa devenita in scurt timp atat de populara, Papa Francisc I nu s-a sfiit sa vorbeasca despre „dictatura economiei fara o fata umana si fara un tel uman” , despre obligatia contemporaneitatii de „a crea o ordine sociala mai umana, cu un echilibru mai uman” in care toata lumea sa fie convinsa ca „banul trebuie sa serveasca si nu sa guverneze”. De asemenea, in intalnirile ecumenice culminand cu ceremonii comune, care au avut loc la Milano si la Patriarhia Ecumenica de la Istanbul,  ierahii nu s-au rezumat la evocarea importantei acestui eveniment pentru istoria Bisericii si a Crestinismului ci, in mod cat se poate de civic, au vorbit cu grija despre „aspectele destructiviste ale mondializarii” despre modul cum „omenirea trebuie sa depaseasca orice tendinta de hegemonie”, despre nevoia de „fraternitate si apropiere civica in societatile pluraliste”, iar la Vatican s-a vorbit despre „originile antropologice ale crizei financiare pe care o traversam” si despre „pericolul limitarii sau decaderii omului la una singura dintre necesitatile sale: consumul”.
Iata cum, iesind in intimpinarea nevoilor publice, doctrina sociala a Bisericii se dovedeste viabila si creatoare punand degetul (si nu oricare, ci unul cautator de solutii vindecatoare) pe ranile contemporaneitatii, tocmai atunci cand subliniaza importanta unui eveniment istoric pe care, asa cum a facut pana acum, ar avea tot dreptul sa-l considere doar o victorie a Bisericii sarbatorind-o in interiorul ei. In vreme ce ierarhia laica a continentului nu se grabeste sa traga vreo concluzie privind indatoririle sale de a aduce la zi marea deschidere umanista pe care a creat-o pentru omenire Edictul de la Milano. Iar, daca luam in studiu, tot la zi, agenda politica europeana, vom constata ca ea este intrutotul minora fata de mari comandamente ale politicilor sociale contemporane precum unele dintre cele citate mai sus.
Ca sa exagerez, reducand totul la perceptia romanului ingandurat de nevoile sale, i-as intreba pe cei din ierarhia Consiliului Europei daca le-ar conveni ca, in comparatie cu ceea ce au inteles sa puna pe tapetul dezbaterii contemporane inaltii ierarhi confesionali ai continentului, adica in comparatie cu grava tematica de politica sociala subliniata mai sus, preocuparea domniilor lor s-ar rezuma in prezent la casatoriile gay si rezolvarea problemei bicarbonatului din mititelul romanesc?!...

Ca-n folclorul ardelenesc:
-Bace, stii ce-i aia UE?
- D-apai cum nu?!...  Sunt aia ce ni-i baga pe gat pe Tokes si Basescu, dau bacsis la tigani sa se-ntoarca si au pretentiune de mari democrati fiinca fac nunta pe la spate!

 Pentru ca perceptia anumitor fenomene de catre populatie are loc dupa cele ce simtim fiecare pe pielea noastra, asa ca nimeni nu-i vinovat daca  noi ii remarcam pe occidentalii spre care am aspirat, prin amestecul acela neplacut pe care l-au avut la Referendum, prin discriminarile pe care ni le subliniaza si tiganii sau traficantii de carne de cal din propriile lor tari cu care ne confunda, prin politicienii obedienti si prin confiscarea depunerilor bancare pe care ar vrea sa le impuna, prin alinierea la o presupusa disciplina bugetara care reduce salariile mentinand fondurile pentru a cumpara de la ei marfuri second hand.
Ceea ce demonstreaza ca perioada cand oamenii politici isi faceau un ideal din a realiza si practica secularizarea, bine inteles in scopul unei mai bune administrari a celor ale vietii si evolutiei sociale curente, e depasita; si, datorita preocuparilor de alta natura ale politicienilor, s-a cam sleit. Dar, fata de aceasta epoca post-secularizare in care pretindem ca traim, ascunzisurile jocului politic tot n-au lasat sa se defineasca prea bine nici criteriile relatiilor interumane, nici cele ale relatiilor lui homo-politicus cu diavolul.
(Va urma)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page