Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

ROMÂNIA TANDRETEA MEA

Corneliu FLOREA



„Principes  mortales, respublica aeterna”
(Conducatorii sunt muritori, tara este vesnica)
TACITUS


La aterizare, aud si simt cand rotile avionului ating pista aerodromului. Este momentul in care, dupa 11.000 Km de zbor, am ajuns acasa, in Romania. Bine te-am gasit tara. Prin parbrizul masinii inchiriate din aeroportul Cluj, privesc inceputul  primaverii doar cu iarba si muguri. In curand invierea Naturii va izbucni cu putere. Casa cu Flori, de sub padure, ma primeste tacuta in spatiul ei plin de amintiri, stie ca o voi imbratisa-o cu multe flori, in curand. Pana atunci curat gradina, pomi din livada si ma pregatesc sa o regenerez cu cativa noi pomi. Cerul e tihnit si senin, iar din orizonturile nordice muntii mei dragi ma cheama. Ma urc in Golfulet – asa ii spun masinii inchiriate – si urc la Piatra Fantanele, la Manastirea cu maici pioase si cu zambete calde, sufletiste si harnice, ce ma primesc cu bucurie, care se revarsa in mine binefacatoare, luminoasa, intaritoare. Imi promit infaptuirea rugamintii mele. Aprind o lumanare.
 Am ales si plantat pomi in livada: cires, visin, cais, gutui, doi meri si cativa aluni pe langa gard. Noaptea e inca rece, cateodata coboara sub zero grade, mai astept pentru flori. Pana atunci plec in Dulcea Bucovina, trecand peste impadurite obcini sau printre ele si opresc, ca intotdeauna, la Moldovita lui Petru Rares si Sucevita fiilor logofatului loan Movila si pana seara am ajung la Putna lui Stefan cel Mare si a lui Mihai Eminescu.
 Doamne ce oamenii ai dat Romaniei, te rog ajut-o din nou ! E ruga dorintei mele si cu degetul bat in clopotul lui Buga, pentru ca sunetul lui se aude pana in ceruri. Intr-un colt al curtii manastirii, o invatatoare le vorbeste elevilor adunati in jurul ei despre Stefan cel Mare. Ii privesc cat de frumosi sunt copiii romanilor, cu cata atentie isi asculta invatatoarea si gandul ma intoarce la invatatoarea mea de demult, erau alte vremuri, iar tara arata altfel decat acum. Imi dau seama, nu pentru prima data, ca nu numai generatiile se schimba ci si tara odata cu ele. Generatia bunicilor mei a infaptuit intregirea tarii neamului romanesc, fiindca neamul era intregit in cuget. Generatia parintilor mei a pornit pe urmele lor de a infrumuseta si imbogati Romania, dar nu a avut parte de prea multa pace, fiind angrenata in razboiul care ne-a adus numai nenorociri si dominatie straina. Sub dominatia rusa, generatia mea s-a nascut si trait in nevoi, teroare si indoctrinare. In lagarul comunist lumina adevarului si libertatea de constiinta au fost interzise, asa ca noi am devenit o generatie duplicitara. Generatia mea a dus duplicitatea la perfectiune, ceea ce i-a atrofiat constiinta, caracterul iar personalitatea i-a luat forme de taratoare pentru supravietuire de dragul vietii. Suntem prima generatie romaneasca fara adevarate elite nationale, cu putini luptatori pentru cauzele libertatii si emanciparii nationale si tara a inceput sa arate trist. Amarati intr-o tara dezolanta. Dar si mai condamnabil este ca am transmis copiilor nostri aceste trasaturi nefaste, dandu-le drept invatatura ce naste din pisica trebuie sa miaune si sa se frece ipocrit pe picioarele stapanului. Generatii pierdute, supravietuitori numai pentru existenta biologica si au avut prea putin timp pentru tara. Privesc copiii din jurul invatatoarei si-mi pun speranta in generatia lor. Speranta moare odata cu viata, dar ce nu moare atunci?!
 Vremea primaverii a devenit prielnica pentru flori. Concitadinii mei au un cult pentru flori si piata s-a umplut de rasaduri ce i-au atras, ca pe albine si zumzaie in targuiala prelunga pana cand pleaca incarcati cu flori. Am luat odata, am luat de doua ori, am tot luat pana ce am incarcat Casa cu Flori cu ele. De fapt, denumire aceasta  ii vine de la Ica - Florica, Florin, Florina, Florea. Zilnic ud si urmaresc florile, iar ele se prind frumos si pomii dau semne ca le place in livada Casei cu Flori. O parte din butucii de vie, batrani de peste trei decenii, au renuntat sa mai infrunzeasca in aceasta primavara. Ii privesc, imi pare rau, dar ii inlocuiesc cu niste butasi de-o schioapa. Ciresii si visinii cei batrani si-au scuturat florile, sunt in floare merii si perii. In oras, castanii pe aleea lor, se pregatesc de inflorit, iar eu sa plec in pelerinaj la Maramures. Din 1990, urc in fiecare an in pelerinaj la bisericile de lemn si Monumentul de la Moisei. Pana la Maramures,  trec printre stranepotii nasaudenilor din regimentului graniceresc ce l-or speriat de moarte pe Napoleon in Italia, la podul de la Arcole. Trec prin locurile de bastina a lui George Cosbuc si Liviu Rebreanu, care, la primirea in Academia Romana a tinut un laudatio taranului roman. Noblete.
Cerule Mare, ce neam am fost si cat am decazut in trei generatii, daca anul acesta la Timisoara i s-a tinut un laudatio de doctor honoris causa, fiului de nomenclaturist evreu, Roman Patapievici, care a scris despre Romania: „Radiografia plaiului mioritic este ca al fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii’’ („Politice” editia 1996 pag.  63. Am facut un denunt penal  impotriva lui Patapievici la Bucuresti.  Basescu Traian l-a acoperit!) Nu, scumpa Romanie, nu-l lua in seama; el este unul dintre strainii ce traiesc bine aici, dar urasc de moarte neamul nostru. Si asta din trei motive: invatatura ipocrita de la parinti, proptit de serviciile coreligionarilor sai si bantuit de tulburari neuro-psihice. Romanii adevarati tin la tine si te respecta, iar cei plecati prin alte tari te poarta in minte si in suflet ca pe o icoana: patria materna.  
Dragul meu Maramures s-a schimbat, nu mai este cum a fost acum aproape cincizeci de ani, cand am fost aici medic. Multe trebuiau sa se schimbe, unele nu. S-au schimbat mai mult din cele ce nu trebuia sa se schimbe si mai putin din cele ce trebuiau schimbate. In locul clopului maramuresan acum se poarta baseball-cap american, iar locul portilor maramuresene, o adevarata arta in stejar, l-au luat tot felul de table si fiare sudate grosolan, gresia si bucati de marmora asezate in modele de kitsch local. Din motive personale merg la Barsana, unde s-a ridicat un adevarat complex monahal in cea mai autentica arta maramuresana, la care a contribuit si Ica. La Sighetul Marmatiei, pe ulitele Muzeului Satului Maramuresan, simt istoria maramuresenilor de demult, iar la inchisoarea elitelor nationale, acum muzeu memorial, vad in fiecare celula cum au suferit cei ce au faurit marea unire nationala si s-au daruit independentei, progresului si emanciparii Romaniei. Sempiterni precum Romania. Dupa anul 2.000 de fiecare data ma opresc la noua Manastire Peri Sapanta, cu cea mai inalta biserica de lemn din Maramures si a fost ridicata in memoria primei episcopii ortodoxe maramuresene de la Peri, aflata pe malul celalalt al Tisei, pe care au daramat-o habsburgii, iar ucrainenii au sters vestigiu.
Cand nu-s plecat, stau si citesc pe terasa de la etaj a Casei cu Flori, ce da spre livada si padurea de pe culme, mareata natura plina de viata. Dintre toate lecturile din vara aceasta, cel mai mult m-a prins „Universul intr-un singur atom’’ de Dalai Lama. Am o deosebita slabiciunea fata de marele carturar filosofic si consideratie fata de lupta sa pentru independenta Tibetului, iar acum m-a cucerit cu aceasta carte. Parca m-a luat de mana si cu distinctie omeneasca superioara si multa intelepciune mi-a aratat alte orizonturi, ale omului liber cugetator si atent la evolutia lumii. La sfarsit, m-am simtit stimulat  sa incerc sa gandesc si eu la  acele orizonturi.
Am plecat la parintii mei, la Timisoara mea natala, luandu-l si pe Dalai Lama in gand. Ei, adoratii mei, sunt in alte orizonturi ale gandirii omenesti, poate chiar acolo unde universul poate intra intr-un atom, asa cum noi oamenii incepem viata dintr-o celula cu treizeci si sase de cromozomi si ajungem un univers biologic unic, dar ce paradoxal. Pentru mine, ei sunt si aici in cimitir si merita mult mai mult decat  o lumanare si o floare odata pe an din partea mea…
Simt pista de sub avion, simt cum accelereaza si totul devine zdruncinaturi si trepidatii datorita vitezei pana cand ne desprindem de pista, aud doar motoarele avionului ce zboara spre orizonturile cele inalte  de unde vad  Romania. Ramai cu bine si sa ne revedem cu bine.

Corneliu  FLOREA
august  2012 – mai 2013
Winnipeg  -  Canada

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page