Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

DOAMNE, N-AM ISPRAVIT!

Gabriela PETCU




„Tuturor acelora care nu ma cer
 si nu ma cunosc, am vrut sa le fiu
 o candela pentru mai tarziu.”

Magda Isanos, poeta care a reusit sa raspunda tristetii cu un zambet etern

La 17 aprilie 1916, cand se nastea Magda Isanos, primavara provoca viata intr-o lumina noua, pregatitoare a unui drum deloc usor, un pic perfid, cu un inceput si un sfarsit marcat de cele doua mari razboaie care au schimbat multe convingeri existentiale. Intre acestea, un hohot de ras aducator de veselie si nadejde. Era Duminica Tomii… ca un fel de pecete pentru viata putina dar extrem de intensa a Magdei, ca un avertisment la ideea de adevar, a venit pe lume surprinzand cate putin din toate ce sunt pe pamant… „Adu-ti degetul tau incoace si vezi mainile Mele, si adu-ti mana ta si o pune in coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios!” (Ioan 20, 26-27).
Parintii sai, Mihai Isanos si Elisabeta (n. Balan), erau doctori in medicina la Costiujeni in apropiere de Chisinau. Aici, va face si Magda scoala primara. Liceul, il urmeaza la scoala eparhiala de fete din Chisinau. A studiat la Iasi (1934-1938) dreptul si filosofia; mai tarziu, fiind licentiata in drept, a profesat scurt timp avocatura la Iasi. Debuteaza in 1932, cu versuri in revista "Licurici" a Liceului de baieti „Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Chisinau.
Copilaria i-a fost vegheata de parinti plini de grija si afectiune si de surori care o adorau. S-a bucurat de o gradina minunata in jurul casei, acolo unde isi petrecea timpul in cautarea raspunsurilor, prin curtea strajuita de brazi, unde erau doua alei de nuci si doua de peri, cativa meri, un visin inalt, artari si duzi; sub nuci, toamna asternea covor de frunze fosnitoare. Fetele se tranteau pe crengile unui artar batran, si in toata gradina, iarba crestea atat de inalta, incat isi puteau croi prin ea tuneluri...spre o lume plina de basm, de magie. Desi mai mare decat surorile sale, Magda se comporta fara acea distanta impusa de diferenta varstei. Ea le spunea povesti, era prima la jocuri, le cucerea prin vioiciune, imaginatie. Jucau teatru (nascocea piesele, intotdeauna istorice, cu un sultan cotropitor si un domn roman), prindeau muste ca sa hraneasca puii din cuiburile doborate, sau facand scoala cu ele, deveneau cuminti, serioase. Avea o superioritate psihica, un anumit fel de a fi, doar al ei, poate un privilegiu obtinut cu pretul suferintei. Era mai agera la minte decat normalul varstei, iar prin elocventa se impunea adesea si in fata celor mari.
Aceste momente ale copilariei, au fost umbrite de o taina amara ce isi facuse loc in sufletul si trupul Magdei si care a urmarit-o toata viata. Poliomielita... Fetita vesela, inzestrata cu toate darurile a fost doborata si aproape strivita de aceasta boala crunta. A zacut mult si greu, a ramas cu glezna stanga inerta. A purtat, ca un stigmat urmele bolii si a ramas cu teama de fericirile prea mari, care ar putea sa-l supere pe Dumnezeu. Se gandea ca bucuria exagerata ar putea sa atraga reversul ca o fatalitate, ca o ironie a vietii.
Magda, avea o putere imensa, izvorata din marea ei generozitate transformand lacrimile in suras si reusind in cele mai crancene situatii, cand altii ar fi plans istoviti de prea multa durere, sa alunge tristetea, sa aduca liniste in jurul ei. Chiar si atunci cand cumplita boala de inima ajunsese la apogeu, incerca razand sa alunge tristetea din sufletele celor care ii erau alaturi.
Magda, putea fi lumina si umbra, soarele si luna, bucuria si tristetea... Nu avea egoismul celor care se gandesc doar la durerea lor, afisandu-si nefericirea, in loc sa-i menajeze pe cei dragi. Ea facea mai mult: incerca sa-i vindece pe cei din jur de melancolia vietii, ca si cum rostul ei pe lume era sa nu-i lase pe ceilalti sa-si risipeasca lacrimile. Tristetea din poeziile nocturne ale Magdei, este reversul veseliei de peste zi. Isi scria poeziile noaptea, sub ocrotirea umbrei pentru a intelege mai bine lumina. Nu-i placea sa-si citeasca poeziile cu glas tare. Mamei ei, i le dadea sa le citeasca singura, iar surorilor le cerea sa i le copieze „pe curat”, cu chenar in doua culori, caci ea avea un scris „urat”, dar cu trasaturi ferme, bine formate, inca de la o varsta foarte tanara. Vazandu-si poeziile copiate caligrafic, zambea: „Daca se vor gasi vreodata caietele astea, se va spune cu uimire: Ce scris pueril si ce gandire profunda!” Din cand in cand, isi rupea caietele sau le ardea; pe unul l-a aruncat, intr-o vara, in mare. Eleva in clasa a VI-a de liceu, Magda a interpretat rolul Subretei, din „Avarul” de Moliere: simpla aparitie muta, trebuia sa-si farmece publicul avand la dispozitie doar o matura si o carpa de praf. A avut un succes extraordinar. Au asistat sute de elevi, fete si baieti; la sfarsit, toti actorii au format o piramida, iar Magda, cu mainile-n solduri, cu sort si boneta, poza razand, in varf, deasupra tuturor...
Emotii, putea sa aiba, dar niciodata nu le-ar fi aratat, nu le-ar fi recunoscut; surorile nu au vazut-o niciodata avand „trac”. Toate acestea presupuneau o lupta continua cu sine, iar ea a fost, pe toate planurile, o luptatoare, astfel si-o amintesc toti cei care au cunoscut-o.
In toamna anului 1934, Magda Isanos, ajunge studenta la doua facultati, Drept si Filosofie; ea se descrie cel mai bine, intr-o schita, sub chipul unei fete abia coborate din trenul de Chisinau, gata sa urce „calea regala” a Iasului, strada Carol, spre Universitate: intr-un taior nou, in mana cu o servieta la fel de noua, „isi intoarce fata la dreapta si la stanga, si, cu mandrie si cu entuziasm, ea striga din ochi tuturor: sunt studenta!” Apoi, „in neprimitoarea camera mobilata, sta pe marginea patului si nu poate dormi; isi aminteste de gradina de-acasa...” „La Universitate, a doua zi, totul e coplesitor... Larma, zidurile prea inalte, indrazneala viitorilor colegi. Desigur, i se face curte, chiar daca nu-i frumoasa, e tanara. Studentii ii fac loc langa dansii...” Ea „priveste drept la oameni ca si cum le-ar spune: eu am sa inving.”
Universitatea reusea sa impresioneze pe cei abia sositi, dezorientati si mirati de toate noutatile incercand sa gaseasca avizierele cu anunturi si orare. Magda explorase si celelalte posibilitati oferite de Iasi: seratele de la „Bragadiru”, cinematografele, Copoul... Nu peste mult, insa, poezia si cartile aveau sa-i ramana singurii, statornici prieteni, „intr-o vreme mohorata si laborioasa.”

Apoi, s-a intamplat sa apara el...

Avea un nume sonor ca un pseudonim – Eusebiu Camilar. Amandoi erau poeti. Intalnirea a fost una dintre acele apropieri care se intampla rar. Fericiti ca soarta ii adusese alaturi, nici unul nu voia mai mult. Mai tarziu, cand planurile lor de casatorie prindeau contur, mama Magdei a sosit la Iasi si a vrut sa afle detalii despre viitorul ginere. A constatat cu uimire ca, in afara de superlative si declaratii de dragoste, nu stia prea multe. Un lucru era cert - se iubeau, si asta le era de-ajuns. S-au casatorit in martie 1938. In mai, ea le scria celor de-acasa: „Eu sunt foarte fericita, cred ca nu e exagerat sa spun ca ne iubim in fiecare zi mai mult. Ne-am pus verighetele, ne stau foarte bine, nici largi, nici stramte... Zeby imi aduce flori din oras, imi lustruieste pantofii, si nu ma lasa sa fac treaba, de parc-as fi o principesa in exil. Cateodata mi-i frica. Atata fericire poate supara pe Dumnezeu.”
In septembrie 1939, Eusebiu Camilar a fost concentrat la Botosani, trimis undeva „pe zona”, si ulterior pe frontul de rasarit. Invadarea Basarabiei de catre armatele sovietice, la 28 iunie 1940, a insemnat exodul familiei din Chisinau, intai la Iasi, apoi la Bucuresti, unde Magda i-a urmat. Aici, la data de 8 iulie 1941, se naste fetita lor, Elisabeta.
Dupa o scurta revenire in 1941, refugiul basarabean s-a repetat in primavara lui 1944; Magda a parasit si ea, a doua oara, Iasul, familia s-a reunit in Bucurestiul aflat sub amenintarea continua a bombardamentelor.
Pentru Magda, au fost anii „plansului pe prispe de lut”: singuratate, tristete, atacurile repetate ale bolii... Statea mai mult intinsa pe pat in acea toamna a lui 1944... ultima ei toamna.
Lucrand impreuna cu sotul ei la drama „Focurile”, a pus in gura unui personaj, urmatoarea replica: „Dac-as sti ca prin moartea mea se schimba macar un strop din nedreptatile lumii, sunt gata sa mor...” S-a intamplat la 17 noiembrie 1944, la Bucuresti...iar nedreptatile au urmat drumul insotind omenirea mereu, mereu...
Magda Isanos moare atat de tanara, la numai 28 de ani, iar opera ei poetica, desavarsita in ciuda scurtului rastimp, este lasata celor apropiati, si nu numai lor.
Fiica sa, a decis sa-si adauge la numele civil al tatalui, pe acela al mamei, semnand la debutul revuistic, in "Iasul literar" (1964), Elisabeta Isanos-Camilar, pseudonim la care a renuntat dupa scurt timp si a ramas la acela de Elisabeta Isanos, pastrat in amintirea mamei sale. Absolventa in 1965 a facultatii de filologie din Bucuresti, sectia limba si literatura franceza (specialitate principala), limba si literatura romana (specialitate secundara), scrie poezie, proza, traduceri din limba romana in limba franceza, avand o bogata activitate literara.
O familie care a reusit sa transmita stari diverse… iubire, emotie, frumusete, durere si toate acestea, puse in cuvant scris renascut din seva unor suflete minunate.
Am citit randurile scrise de Elisabeta Isanos despre mama sa si am gasit un dor subtil, un freamat usor de amintire… ca acela al unei imbratisari eterne.

DOAMNE, N-AM ISPRAVIT!

 
Doamne, n-am ispravit
cantecul pe care mi l-ai soptit.
Nu-mi trimite ingeri de gheata si para
in orice sara.

Nu pot pleca. Arborii imi soptesc;
florile calea-mi atin si ma opresc.
Despre toate-am inceput o cantare
de lauda si naiva mirare.

Oamenilor voiam sa le las
sufletul meu, drept paine la popas,
drept pasune, livada si cer.
Tuturor acelora care nu ma cer
si nu ma cunosc, am vrut sa le fiu
o candela pentru mai tarziu.

Cautam in iarba si-n mohor
tainele ascunse tuturor.
Ma uitam in fantana si-n iaz,
si-ascultam - indelung - sub brazi...

Atunci au venit ingerii si m-au chemat.
Doamne, nu pot pleca, n-am terminat!
Deschide colivia, fa sa zboare
cantecele mele nerabdatoare.
(Din volumul "Tara luminii", 1946)

***
Cella Serghi: „O pasare rara”

„Si-a sfaramat sufletul, dar nu inainte de a fi dat acel tipat, care trezeste pe oameni la o viata noua, care ii scutura si ii sileste sa vada frumosul. Ne-a parasit, dar nu inainte de a ne lua voiniceste de mana si a ne duce undeva foarte sus, in crestele curate ale muntilor, nu inainte de a fi sadit in noi nadejdea in zile mai bune."
(„La comemorarea Magdei Isanos", in "Drumul femeii", decembrie 1945)

***
Nicolae Manolescu: „Cea mai profunda poeta a literaturii romane”

„Dintre multe nume se impun doua: cel dintai este al Magdei Isanos, poeta exceptionala, cu mare influenta asupra intregii poezii feminine de dupa razboi. Nota ei este spaima ca nu va apuca sa spuna tot ce are de spus(...). Boala i-a dat o mare gravitate launtrica: poeta ia cunostinta de univers ca si cum s-ar ruga, tulburata de toate cate sunt in juru-i cu sentimentul ca se impartaseste dintr-o taina(...). Natura ii apare ca un templu, in care pomii tineri inalta o cantare soarelui, zeu popular printre plante.(...) Presimtirea ca va muri a Magdei Isanos s-a implinit repede si nu putem decat sa regretam ca n-a trait mai mult cea care se anunta, chiar si printr-o activitate atat de restransa, drept cea mai profunda poeta a literaturii romane."
(Prefata la „Poezia romana moderna de la G. Bacovia la Emil Botta", B.P.T., 1968, Editura pentru literatura)
--------------------------------------------------------------------------------
Nota: sursa internet – Magda Isanos, Eusebiu Camilar, Elisabeta Isanos opera, bibliografie, date biografice.

Gabriela PETCU
http://www.curentul.net/
17 aprilie 2010-2013

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page