Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

5. PARTEA EUROPEANA SI CONTEMPORANA A LANTULUI DE LA CÂINE

Corneliu LEU


Asadar, pornind de la relatia brutala „cenzor-cenzurat”, ajungem la concluzia ca, practicata fatis, pe baza „criteriilor procedurale”, fie ele ale statului totalitar, fie ale libertatiilor de subsidiaritate fluturate contemporan, oricum, e mai onesta decat perfidia desfiintarii cenzorului oficial si recurgerea la spionaj si turnatorie pentru a exercita aceleasi masuri de control politic.
Mai mult decat atat, daca ne gandim la exemplele din trecut, cu misiunea securitatii de a nu lasa sa se simta vreo nemultumire si de a consolida minciuna cu „poporul strans unit in jurul conducatorului genial”, ajungem la exemple ingrozitoare de fatarnicie cand, ca sa nu se spuna ca sunt controlati autorii, nu acestia primeau pedepse, ci editorul caruia ii scapase vreo soparla. Pentru ca tovarasul s-ar fi suparat, daca s-ar fi recunoscut ca se scrie cu soparle la adresa lui, iar securistul care venea cu o asemenea demascare risca sa fie el insusi pedepsit pentru neobrazarea de a demonstra ca „unitatea aceea in jurul...” nu e chiar atat de stransa, cum am vrea noi sa demonstram occidentului. Nu mai mergea cu vigilenta primitiva dinainte, ca sa tragi in altul facand tu cariera; ci paranoia cultului personalitatii era atat de mare, incat vigilentul risca el insusi sanctiunea, pe principiul pedepsei pentru cel care aduce vestea proasta. Si atunci, fara ca toate amanuntele sa mai ajunga la urechile sfintei familii, stabii intermediari se razbunau dandu-l afara pe editorul pus drept intermediar intre nevoia de cenzura si minciuna desfiintarii ei. In aceste conditii, daca esti om si stii ca, prin fitilul tau, prin soparla pe care o insinuezi, nu mai inseli o institutie abstracta, cum ar fi cenzura, ci periclitezi painea, libertatea si familia unui om cu care lucrezi direct si, pe care nu-l vei mai putea salva din mainile anchetatorilor, atunci moralitatea capata alte conotatii!... Ca sa nu mai vorbim de grija crestina fata de semen.
Si, tocmai pentru ca s-au facut in trecut cariere in felul acesta, calcand pe cadavrele unor creduli, sau chiar a unora care, daca impartaseau adevarurile ce trebuiau spuse, nu insemna ca aveau si taria de a-si asuma ei raspunderea fata de aparatul politienesc al opresiunii, ajungem astazi la paralela cu impiedicarea unei decizii europene privind spionajul din presa si la nevoia de a fi cat mai vehementi fata de o asemenea marsavie care dadea candva masura categorica a totalitarismului. Iar, daca pana in prezent am vorbit despre actul cenzurii numai din punctul de vedere al celor cenzurati, indraznesc sa spun ca o asemenea practica este la fel de jignitoare din punctul de vedere al demnitatii umane si pentru cel pus sa exercite cenzura.
Pentru ca, in trecut, lucrurile stateau simplu: Adancirea dictaturii conducea din ce in ce mai mult controlul asupra societatii la o radicalizare, punandu-l in mainile securitatii care capata specializari tot  mai diverse. In ultima instanta, cum am vazut, securistul respectiv devenind si cenzor. Munca pe care o putea face chiar cu vocatie, el considerandu-se un profesionist al servirii neconditionate a regimului totalitaro-terorist.
Dar astazi, oare putem spune acelasi lucru despre un profesionist care lucreaza in domeniul serviciilor secrete ale unui stat de drept pus in slujba regimului democratic?... N-ar fi onest, chiar fata de faptul ca omul si-a ales o asemenea meserie pe care vrea s-o exercite loial, in slujba tarii, a populatiei si nu a vreunui grup de interese. Daca vreun partid, dintr-un regim democratic, asa cum pretindem a fi al nostru, vrea sa faca spionaj printre activitatile altui partid, nu are decat sa-si organizeze propriul serviciu de informatii, pe proprie raspundere si constient de faptul ca risca oricand un scandal de genul Watergate. Dar sa folosesti oameni platiti de la bugetul de stat, ca sa-ti faca tie servicii personale pentru ca te afli la guvernare este, indiferent de domeniu, delict penal. Si, inca, un delict penal de talie mai mare decat cel invocat in procesul cu „Trofeul calitatii”, punand in miscare de folos personal institutii cu rang mai mare decat o oarecare Agentie guvernamentala.
Sau, sa punem problema invers: Sa zicem ca infiltrarea nu consta in introducerea pe meserie de gazetar a unui ofiter sub acoperire, ci se racoleaza un profesionist spre a-l transforma in spion la locul unde el este deja introdus ca gazetar cunoscut. Pai, daca-i gazetar cunoscut si stapan pe meserie, nu e o rusine pentru el sa se transforme in spion al unor anume politicieni?!
Oricum am intoarce lucrurile, actiunea e marsava si generatoare de decadere morala intr-un mediu care ar trebui sa garanteze intransigenta civica.
Sigur, exista o categorie de intelectuali, de oameni bine pregatiti, dar carieristi sau lipsiti de sira spinarii care se lipesc la modul saprofit de un politician, poate chiar in functie de veniturile pe  care le poate aduce acesta prin riscul unor acte netransparente. In aceasta situatie de complicitate, vizibile devin doar elogiile pe care ei i le aduc si creditul public la cresterea caruia, deloc dezinteresat, pun osul; deci compromiterea lor e mai mare decat a celui adulat. Si iarasi sigur ca, in orice domeniu si prin orice mijloace ar face-o, rusinea lor ramane tot rusine. Dar, in aceasta perioada de asalt vadit la dominatia politica prin dominatia asupra mijloacelor de comunicare, orice legiferare privind o asemenea imixtiune inseamna o adancire a democratismului, dupa cum orice incercare de eludare sau impiedicare a unei asemenea legislatii, inseamna un atac la adresa lui. Chiar daca n-au urmat vreo scoala anumita de manipulare mass-media, demagogii, politicienii mincinosi sau rau intentionati, au in instinct, sau prin secretii glandulare specifice, tentativa de a-si acredita in fata sau in interiorul opiniei publice laudatorii, informatorii, manipulatorii si tot felul de alte profesiuni, de preferinta intelectuale, care au condus in decursul timpurilor la provocari de succes marsav. Numai ca, cei care se angajeaza la asa ceva ar trebui sa se gandeasca la faptul ca, tot in decursul timpurilor, s-a confirmat si proverbul cu neconcordanta de sentimente fata de tradare si fata de tradator.
Randurile din urma, insa, sunt doar un apel la eventuala buna credinta cu care si-ar intelege riscurile cei dispusi la asemenea practici. Mai sanatos, insa, cred ca este actul de vigilenta in pastrarea si impunerea unor legi categorice din acest punct de vedere, prin care sa contracaram si ce s-a practicat pe fata ieri, si ceea ce se tenteaza cu perfida discretie azi.      
Asta cred ca este tot ce trebuia demonstrat in legatura cu o persoana, sau un grup de persoane, sau un partid, sau reprezentatii parlamentari ai unui partid, care incearca sa submineze o masura legislativa europeana ce umareste tocmai garantarea dreptului de intransigenta civica prin care se poate intari democratia.


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page