Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

COLUMNA CEA MARE


Dupa marile batalii, invingatorii inalta spre aduceri aminte triumfale - columne, obeliscuri, arcuri de triumf, monumente ale invingerii. In paralel, imense cimitire cu eroi cunoscuti si necunoscuti. Mandrie destula pentru bravura.  Invinsii n-au ce sa mai ridice si nu stiu vreun monument pe care sa se scrie "aici si atunci am fost invinsi". Invinsii sunt pe partea de noapte a columnei invingatorilor, parte pe care rareori o citim . Cel mai adesea devenim victime ale "victoriei". Cum? Cam asa.
Eu sunt dac si sunt roman. Adica roman. Stau in fata Columnei numita "a lui Traian" si chiar daca nu fac parte din "greco-bulgarime", ma simt "nepotul lui Traian". Sunt mandru de el, de scutul si de spada lui. Ma cuprinde un fior de maretie de parca as fi soldatul oastei lui. Macar un cap de dac sa-i arunc la picioare imparatului, ca trofeu al vredniciei mele, inspirat din ce vad pe columna. In acelasi timp, capul meu de dac este oferit imparatului de un soldat roman, cu aceeasi vrednicie de slujire. Asa ma tot rotesc imprejurul vestitei columne cand roman, cand dac, adica roman si ma simt in acelasi timp si triumfal de mandru si revoltat de umilit, urale in lacrimi pana la ametire daca nu chiar amutire. Si intrucat nu sunt om politic strigandu-mi avangarda cu orice pret pe una din ele, ma mistui crestineste cautand intelesuri superioare ale situatiei. Daca Poetul, - zic asa pentru ca de fapt nu e decat unul, pe care noi l-am pluralizat destul de necuviincios si in altii - si-ar fi terminat poemele, am fi beneficiat poate si de "Rugaciunea unui roman", si de "Rugaciunea unui roman" care langa "Rugaciunea unui dac" ne-ar fi intregit. Ramasi doar cu "Rugaciunea unui dac" tot ce mai avem de facut este ca din ea sa deducem noi - cat putem bineinteles -, si pe celelalte doua, din care "Rugaciunea noastra" care ne-ar reprezenta.
Cele spuse, sunt doar un punct de plecare, absolut ca nu cel mai bine gasit, pentru Marea Columna Invizibila privind cu ochii nostri printre lucrurile de fiecare zi, CRUCEA, cu inscriptiile rastignirii pe ea a Domnului Isus Hristos, Mantuitorul nostru. La sfarsitul bataliei Sale de Bine cu Raul, a fost ridicata COLUMNA INVIZIBILA dar prezenta peste tot, a biruintei vesnice. Ea este in fel si chip reprezentata la nivelul fiecarui om, nimeni mort in afara de Domnul, dar si inviat, oricine crede, inviat din moarte in inviatul Sau.  Imaginea de ansamblu ar fi CRUCEA versus COLUMNELE LUMII, fiecare si toate. Ar fi insemnat o columna inalta sa atinga cerul pe langa care toate celelalte niste pigmei amarati negasindu-si locul si insemnatatea decat rareori.
Au mai fost pe lume si lupte drepte probabil, ca lupta de aparare a dacilor spre a nu fi cuceriti, dar adevarata lupta, in toate intelesurile vesnice este reprezentata prin MAREA RASTIGNIRE. Nu a murit Traian ca sa-l salveze pe Decebal, a murit Domnul Isus ca sa ne salveze pe toti si pentru totdeauna.  Suna copilareste aceasta declaratie, dar nu vreau cu niciun un chip sa-i dau vreo aura academica. Nu e de suparare ca pentru un motiv sau altul cineva se mandreste cu Columna lui Traian. Poate vreun razboinic destoinic. Poate vreun politician sincer visator de izbanzi personale si colective, dar oricum temporare.
Evanghelia este un fel de columna "descriptio" - CRUCEA. O declaratie uluitoare despre ea facuta de unul din cei mai vrednici oameni care au trait vreodata pe pamant, suna asa: "In ce ma priveste, departe de mine gandul sa ma laud cu altceva decat cu CRUCEA Domnului nostru Isus Hristos" si semneaza Saul din Tars, persecutorul de urmasi ai Domnului, devenit Pavel apostolul un vrednic urrmas al Domnului.
Personal - si fac acum o marturisire de credinta care desi are caracter public nu este poate de interes public - cu toate ca dac si roman si mai ales roman, nu am o admiratie deosebita fata de Columna lui Traian sau altele, unele cumva de admirat mai ales ca opere de arta decat mesaj, dar ma simt fara de cuvant in fata crucii, Columna Rastignirii, unde este vorba nu de admirare, ci de adorare.  Nu putem trece neafectati, neinfluentati de istorie chiar si de cea prezenta, dar putem face din ea trepte, motivatii, lectii despre si catre Columna cea Mare plina de scene reprezentand IUBIREA JERTFITOARE, singura care cucereste spre Inviere si nu spre Moarte. De la nepotimea lui Traian si Decebal, intelegandu-ne rostul in fratietate, fratii mai mici cum spun Sfintele Scripturi, ai Fratelui nostru Mai Mare, Domnul Isus care ne-a mantuit. Si asa apar in toata splendoarea lor "gradele de rudenie" pe care ni le-a conferit divinitatea, Dumnezeu TATAL, Domnul Isus FIUL Sau si Fratele nostru Mantuitor, Infiatii TATALUI ceresc prin El. Si noi pe COLUMNA MANTUIRII? Albumul ceresc al Columnei Mantuirii cu numele noastre, cu noi in vesnicitate? Nu stim cum, dar stim ca suntem "sapati" in palmele Sale chiar in semnele rastignirii. In prima parte a comentariului despre columnele lumii s-ar putea sa mai fi gresit, dar in cea de a doua despre Columna Mantuirii, adevarul este sapat in gloria universului cu slava iubirii fara de gres.

Benone Burtescu


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page